ÎCCJ, decizie (scj.ro #86827)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86827) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Modificarea
dispozitivului unei hotărâri judecătorești prin obligarea unui
terț la plata unei sume de bani, în cadrul procedurii prevăzute de
dispozițiile art. 281
1
Cod procedură civilă.
Nelegalitate.
Cuprins
pe materii :
Drept procesual civil. Hotărâre judecătorească.
Index
alfabetic :
lămurirea hotărârii
-
dispozitivul hotărârii
-
modificarea dispozitivului
-
principiul disponibilității
C.proc.civ., art. 85, art. 281
1
Dispozițiile art.
281
1
C
.proc.civ.
reglementează modalitatea în care părțile, ori de câte ori sunt
necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea
dispozitivului unei hotărâri, pot cere instanței care a
pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau
să înlăture dispozițiile potrivnice.
Prin
lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se
clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de
instanță prin hotărârea a cărei lămurire se
dorește. Această procedură a fost pusă la dispoziția
părții interesate atunci când, din culpa instanței, dispozitivul
hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera
dificultăți la executare.
În
procedura dispozițiile art. 281
1
Cod de procedura civilă,
lămurirea înțelesului întinderii sau aplicării dispozitivului
hotărârii poate fi făcută doar în contradictoriu cu
părțile participante la proces.
Hotărând
obligarea unui terț, la plata unor sume de bani și stabilind
calitatea sa de debitor al unor creanțe, instanța a încălcat
principiul disponibilității, atunci când a adăugat hotărârii
inițiale un nou participant.
ICCJ,
Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia
civilă nr. 6913 din
12 noiembrie 2008
Reclamanții
I.A.C. și I.D.S., prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Cluj, au solicitat lămurirea înțelesului dispozițiilor
deciziei civile nr. 133/A/2007 a Curții de Apel Cluj.
Instanța,
prin încheierea ședinței din Camera de consiliu de la 2 aprilie
2008,
a
admis cererea și, drept consecință, a
lămurit înțelesul dispozitivului deciziei menționate, în sensul
că debitorul creanțelor este Statul Român prin Ministerul
Finanțelor, în faza execuțională; conținutul măsurilor
reparatorii prin echivalent îl constituie sume de bani, în total 390.181,76
Euro sau echivalentul în lei la data plății pentru apartamentele nr.
3, 4, 5 și 6 din imobil și terenul aferent acestora.
În
motivarea hotărârii se arată că prin decizia civilă nr.
133/2007 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă, a fost admis apelul
declarat de reclamantul S.S., decedat la data de 12.12.2006, continuat de
moștenitorul I.S.D. și reclamantul I.A.C., împotriva sentinței
civile nr. 1081/2005 a Tribunalului Cluj, ce a fost schimbată în sensul
că a fost admisă acțiunea reclamanților împotriva Primarului
Municipiului Cluj-Napoca, dispunându-se restituirea în natură către
reclamanți a unui teren în suprafață de
250
m
.p., a apartamentului nr. 1 precum și a cotei de
16,75% din părțile indivize comune, inclusiv terenul în
suprafață de
207 m
.p.,
aferente apartamentului situat în Cluj-Napoca; s-a stabilit dreptul la
măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești pentru
apartamentele nr. 3, 4, 5 și 6, în sumă de 361.400 Euro sau
echivalentul în lei la data plății, precum și dreptul la
măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 74,39% din terenul în
suprafață de
207 m
.p.,
aferent acestor apartamente în sumă de 28.781,76
Euro,
sau echivalentul în lei la data plății.
În
practica instanțelor, în ceea ce privește persoana debitorului s-au
ivit dificultăți în ceea ce privește executarea silită a
hotărârilor judecătorești prin care au fost stabilite sume de
bani cu titlu de măsuri reparatorii prin echivalent, punându-se problema
reprezentării statului în faza execuțională.
Statul,
prin legile adoptate a atribuit competența de soluționare a
notificărilor formulate de persoanele îndreptățite la acordarea
măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate de stat abuziv, anumitor
persoane juridice care nu au însă abilitarea de a acorda efectiv măsurile
reparatorii prin echivalent, acestea urmând să fie plătite de alte
organe. Câtă vreme primarul are atribuția legală de a
soluționa notificarea doar în sensul de a stabili dacă imobilul poate
fi restituit în natură sau nu, iar , dacă nu poate fi restituit în
natură, constatarea dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent,
plata sumelor de bani nu revine nici acestuia, nici unității
administrativ teritoriale, ci statului însuși prin Ministerul
Finanțelor.
Împotriva încheierii a declarat recurs Ministerul Economiei și
Finanțelor, criticând-o prin prima dispozițiilor art. 304 pct. 5,
pct.7 și pct.9 C.proc.civ.
Prin
dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, încheierea recurată
a fost pronunțată în temeiul art.
281
1
C
.proc.civ, în contradictoriu cu Primarul Municipiului
Cluj-Napoca, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001,
fără ca Statul Român prin Ministerul Finanțelor, care a fost
stabilit ca având calitate de debitor, să fie citat. Precizează recurentul
că în niciun grad de jurisdicție al dosarului nr. 18345/33/2005 nu a
fost parte, astfel că decizia a cărui dispozitiv s-a solicitat
să fie lămurit nu îi este opozabilă.
Recurentul
nu poate avea potrivit legii calitatea de debitor deoarece Titlul VII din Legea
nr. 247/2005 reglementează regimul stabilirii și plății
despăgubirilor
aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Curtea
de apel a schimbat decizia, introducând în dosar un terț care nu a fost
parte în litigiu. În cazul legii speciale, debitorul poate fi ori Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților ori Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recursul
este fondat, pentru considerentele ce succed:
Dispozițiile
art.
281
1
C
.proc.civ.,
reglementează modalitatea în care părțile, ori de câte ori sunt
necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea
dispozitivului unei hotărâri, pot cere instanței care a
pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau
să înlăture dispozițiile potrivnice.
Prin
lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se
clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de
instanță prin hotărârea a cărei lămurire se
dorește. Această procedură a fost pusă la dispoziția
părții interesate atunci când, din culpa instanței, dispozitivul
hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera
dificultăți la executare.
Petiționarii
I.D.S și I.A.C. în motivarea cererii, învederează că, deși
dreptul lor a fost stabilit la nivel declarativ, există un impediment
insurmontabil pentru exercitarea lui efectivă, întrucât din structura
raportului obligațional trasat de instanță lipsește un
element esențial, respectiv identitatea debitorului, întrucât
instanța nu obligă primarul să propună cuantumul
despăgubirilor, statuând ea însăși asupra acestora,
înlăturând astfel aplicarea dispozițiilor Titlului VII al Legii nr.
247/2995, ceea ce nu poate însemna altceva decât că Statul Român este
debitorul obligației, el
fiind
cel care a cauzat prejudiciul reparat prin echivalent.
Din
conținutul cererii formulate, admis de instanță în modalitatea
solicitată, rezultă că se solicită lărgirea cadrului
procesual inițial, stabilit de reclamanți la data formulării
cererii de chemare în judecată.
În
procedura aleasă de reclamanți, și anume dispozițiile art.
281
1
C
.proc.civ., lămurirea înțelesului întinderii
sau aplicării dispozitivului hotărârii poate fi făcută doar
în contradictoriu cu părțile participante la proces.
Hotărând
obligarea unui terț, Statul Român prin Ministerul Economiei și
Finanțelor, la plata unor sume de bani, stabilind calitatea sa de debitor
al creanțelor reclamanților, instanța a încălcat principiul
disponibilității, atunci când a adăugat hotărârii
inițiale un nou participant, recurentul.
Practic,
lămurind dispozitivul în modalitatea aleasă – adăugarea unui nou
participant - instanța l-a modificat, procedură inadmisibilă
întrucât în această procedură se interpretează, se
clarifică doar măsurile dispuse de instanță prin hotărârea
a cărei lămurire se dorește.
Nefondată
este și critica referitoare la soluționarea cauzei cu încălcarea
dispozițiilor art.
85 C
.proc.civ.,
privind obligația judecătorului de a soluționa pricina doar
după citarea părților, întrucât așa cum s-a arătat
recurentul nu a avut calitatea de parte în proces.
A
mai invocat recurentul, incidența dispozițiilor art. 304 pct.
7
C
.proc.civ., însă critica este neîntemeiată,
întrucât așa cum rezultă din expunerea rezumată a
conținutului hotărârii recurată, instanța a aplicat
corespunzător dispozițiile art. 261 alin.(1) pct.
5
C
.proc.civ., în sensul că a arătat motivele de
fapt și de drept care i-au format convingerea la darea soluției.
Față
de cele mai sus expuse, Înalta Curte, constatând încălcarea legii
procesuale, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.(1) C.proc.civ., a admis
recursul și a modificat în parte încheierea în sensul
înlăturării dispoziției referitoare la constatarea
calității de debitor al creanțelor a recurentului.