ÎCCJ, decizie (scj.ro #86827)

Modificarea dispozitivului unei hotărâri judecătorești prin obligarea unui terț la plata unei sume de bani, în cadrul procedurii prevăzute de dispozițiile art. 281 1 Cod procedură civilă. Nelegalitate. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Hotărâre judecătorească. Index alfabetic : lămurirea hotărârii - dispozitivul hotărârii - modificarea dispozitivului - principiul disponibilității C.proc.civ., art. 85, art. 281 1 Dispozițiile art. 281 1 C .proc.civ. reglementează modalitatea în care părțile, ori de câte ori sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului unei hotărâri, pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

Prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește. Această procedură a fost pusă la dispoziția părții interesate atunci când, din culpa instanței, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți la executare. În procedura dispozițiile art. 281 1 Cod de procedura civilă, lămurirea înțelesului întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii poate fi făcută doar în contradictoriu cu părțile participante la proces. Hotărând obligarea unui terț, la plata unor sume de bani și stabilind calitatea sa de debitor al unor creanțe, instanța a încălcat principiul disponibilității, atunci când a adăugat hotărârii inițiale un nou participant.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 6913 din 12 noiembrie 2008 Reclamanții I.A.C. și I.D.S., prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, au solicitat lămurirea înțelesului dispozițiilor deciziei civile nr. 133/A/2007 a Curții de Apel Cluj. Instanța, prin încheierea ședinței din Camera de consiliu de la 2 aprilie 2008, a admis cererea și, drept consecință, a lămurit înțelesul dispozitivului deciziei menționate, în sensul că debitorul creanțelor este Statul Român prin Ministerul Finanțelor, în faza execuțională; conținutul măsurilor reparatorii prin echivalent îl constituie sume de bani, în total 390.181,76 Euro sau echivalentul în lei la data plății pentru apartamentele nr. 3, 4, 5 și 6 din imobil și terenul aferent acestora.

În motivarea hotărârii se arată că prin decizia civilă nr. 133/2007 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul S.S., decedat la data de 12.12.2006, continuat de moștenitorul I.S.D.

și reclamantul I.A.C., împotriva sentinței civile nr. 1081/2005 a Tribunalului Cluj, ce a fost schimbată în sensul că a fost admisă acțiunea reclamanților împotriva Primarului Municipiului Cluj-Napoca, dispunându-se restituirea în natură către reclamanți a unui teren în suprafață de 250 m .p., a apartamentului nr. 1 precum și a cotei de 16,75% din părțile indivize comune, inclusiv terenul în suprafață de 207 m .p., aferente apartamentului situat în Cluj-Napoca; s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești pentru apartamentele nr. 3, 4, 5 și 6, în sumă de 361.400 Euro sau echivalentul în lei la data plății, precum și dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 74,39% din terenul în suprafață de 207 m .p., aferent acestor apartamente în sumă de 28.781,76 Euro, sau echivalentul în lei la data plății.

În practica instanțelor, în ceea ce privește persoana debitorului s-au ivit dificultăți în ceea ce privește executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care au fost stabilite sume de bani cu titlu de măsuri reparatorii prin echivalent, punându-se problema reprezentării statului în faza execuțională. Statul, prin legile adoptate a atribuit competența de soluționare a notificărilor formulate de persoanele îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate de stat abuziv, anumitor persoane juridice care nu au însă abilitarea de a acorda efectiv măsurile reparatorii prin echivalent, acestea urmând să fie plătite de alte organe.

Câtă vreme primarul are atribuția legală de a soluționa notificarea doar în sensul de a stabili dacă imobilul poate fi restituit în natură sau nu, iar , dacă nu poate fi restituit în natură, constatarea dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent, plata sumelor de bani nu revine nici acestuia, nici unității administrativ teritoriale, ci statului însuși prin Ministerul Finanțelor. Împotriva încheierii a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o prin prima dispozițiilor art. 304 pct. 5, pct.7 și pct.9 C.proc.civ. Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, încheierea recurată a fost pronunțată în temeiul art. 281 1 C .proc.civ, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, fără ca Statul Român prin Ministerul Finanțelor, care a fost stabilit ca având calitate de debitor, să fie citat.

Precizează recurentul că în niciun grad de jurisdicție al dosarului nr. 18345/33/2005 nu a fost parte, astfel că decizia a cărui dispozitiv s-a solicitat să fie lămurit nu îi este opozabilă. Recurentul nu poate avea potrivit legii calitatea de debitor deoarece Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Curtea de apel a schimbat decizia, introducând în dosar un terț care nu a fost parte în litigiu. În cazul legii speciale, debitorul poate fi ori Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ori Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce succed: Dispozițiile art. 281 1 C .proc.civ., reglementează modalitatea în care părțile, ori de câte ori sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului unei hotărâri, pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice. Prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește. Această procedură a fost pusă la dispoziția părții interesate atunci când, din culpa instanței, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți la executare.

Petiționarii I.D.S și I.A.C. în motivarea cererii, învederează că, deși dreptul lor a fost stabilit la nivel declarativ, există un impediment insurmontabil pentru exercitarea lui efectivă, întrucât din structura raportului obligațional trasat de instanță lipsește un element esențial, respectiv identitatea debitorului, întrucât instanța nu obligă primarul să propună cuantumul despăgubirilor, statuând ea însăși asupra acestora, înlăturând astfel aplicarea dispozițiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2995, ceea ce nu poate însemna altceva decât că Statul Român este debitorul obligației, el fiind cel care a cauzat prejudiciul reparat prin echivalent. Din conținutul cererii formulate, admis de instanță în modalitatea solicitată, rezultă că se solicită lărgirea cadrului procesual inițial, stabilit de reclamanți la data formulării cererii de chemare în judecată.

În procedura aleasă de reclamanți, și anume dispozițiile art. 281 1 C .proc.civ., lămurirea înțelesului întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii poate fi făcută doar în contradictoriu cu părțile participante la proces. Hotărând obligarea unui terț, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, la plata unor sume de bani, stabilind calitatea sa de debitor al creanțelor reclamanților, instanța a încălcat principiul disponibilității, atunci când a adăugat hotărârii inițiale un nou participant, recurentul. Practic, lămurind dispozitivul în modalitatea aleasă – adăugarea unui nou participant - instanța l-a modificat, procedură inadmisibilă întrucât în această procedură se interpretează, se clarifică doar măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește.

Nefondată este și critica referitoare la soluționarea cauzei cu încălcarea dispozițiilor art. 85 C .proc.civ., privind obligația judecătorului de a soluționa pricina doar după citarea părților, întrucât așa cum s-a arătat recurentul nu a avut calitatea de parte în proces. A mai invocat recurentul, incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C .proc.civ., însă critica este neîntemeiată, întrucât așa cum rezultă din expunerea rezumată a conținutului hotărârii recurată, instanța a aplicat corespunzător dispozițiile art. 261 alin.(1) pct. 5 C .proc.civ., în sensul că a arătat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea la darea soluției. Față de cele mai sus expuse, Înalta Curte, constatând încălcarea legii procesuale, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.(1) C.proc.civ., a admis recursul și a modificat în parte încheierea în sensul înlăturării dispoziției referitoare la constatarea calității de debitor al creanțelor a recurentului.