ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 289/2016

Decizia nr. 289/2016

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului , constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 04 iulie 2014, sub nr. x/3/2014, petenta SC A. SA a solicitat lămurirea întinderii și aplicării dispozitivului sentinței civile nr. 2892 din 27 mai 1999 pronunțată de Tribunal București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/1998.

Prin încheierea din data de 24 noiembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015 Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins cererea de lămurire dispozitiv ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că obiectul cererii înregistrate la 04 iulie 2013 îl constituie lămurirea întinderii și aplicării dispozitivului sentinței civile nr. 2892 pronunțată la data de 27 mai 1999 în Dosarul nr. x/1998 al Tribunalului București.

În esență, instanța de apel a avut în vedere că cererea petentei are patru componente, și anume:

S-a reținut că acțiunea s-a înregistrat după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, dar are ca obiect o hotărâre pronunțată după procedura din vechiul cod la data de 17 mai 1999 și rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 5717 din 18 octombrie 2001 a fostei Curți Supreme de Justiție, secția comercială, în prezenta Înalta Curte de Casație și Justiție; situație în care a apreciat că se aplică vechile dispoziții ale Codului de procedură civilă.

A rezultat din cererea introductivă că reclamantul a cerut să lămurească întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței, deși nu a indicat elementele concrete de natură a produce confuzii sau neclarități practice în ce privește limitele exercițiului dreptului de servitute instituite prin menționata hotărâre.

A indicat tribunalul că este de principiu că prin operațiunea procedurală prevăzută în art. 281

1

C. proc. civ. sub forma lămuririi înțelesului, întinderi sau aplicării dispozitivului hotărârii se urmărește clarificarea dispozițiilor acesteia în scopul de a-și produce efectele, fără a se putea efectua o nouă judecată sau examinare parțială a fondului cauzei.

S-a apreciat că, pe calea acestei proceduri sumare, ulterioară pronunțării hotărârii în primă instanță, nu s-a urmărit completarea obiectului primei judecăți și nici explicarea unor ipoteze ori situații virtuale în cadrul cărora se pot produce efectele juridice ale hotărârii.

În ceea ce privește lămurirea întinderii (a lungimii) servitutii de trecere pe cele trei drumuri, se menționa în cerere că, în optica reclamantei, indiferent dacă sentința nu precizează până unde se întinde servitutea, aceasta nu poate depăși limita din dreptul părții de construcție proprietatea SC B. SRL, în concordanță cu planul de situație depus în dosar de expertul tehnic judiciar.

Prima instanță a concluzionat că, în măsura în care raportul de expertiză este încorporat în sentință, s-a indicat, în mod evident pe calea prevederilor art. 281

1

C. proc. civ. nu se poate dispune completarea dispozitivului acesteia.

Relativ la celelalte trei componente ale cererii, instanța de fond a apreciat în finalitatea urmărită de reclamanta SC A. SA, că se solicită în realitate o extindere a judecății fondului și totodată o completare a dispozitivului sentinței vizate ceea ce este inadmisibil în această procedură.

Aceeași soluție s-a impus și în ce privește ipotezele virtuale la care se raportează sentința în situația în care s-ar dobândi drepturi reale asupra altor părți din imobilul afectat sau alte construcții alăturate.

Împotriva sentinței tribunalului petenta SC A. SA, prin lichidator judiciar C., a declarat apel.

Prin cererea de apel, apelanta a criticat încheierea tribunalului arătând că nu a solicitat extinderea judecății sau completarea dispozitivului, ci a sesizat instanței că se confruntă cu o imposibilitatea a părților de a ști cum este corect a se executa sentința, întrucât proprietarul fondului dominant susține că are drepturi a căror întindere în plan fizic ar fi mai mari decât cele pe care le susține proprietarul fondului aservit.

Apelanta a precizat că a solicitat a fi lămurite patru chestiuni: care este întinderea (lungimea) servitutii de trecere pe aceste drumuri ținând cont de faptul că sentința nu precizează până unde se întinde servitutea, iar petenta dorește doar să se precizeze dacă aceasta poate sau nu să depășească limita de proprietate a părții de construcție a reclamantei SC B. SRL; dacă reclamanta poate extinde uzul dreptului de servitute și asupra altor părți din construcție dobândite ulterior rămânerii irevocabile a sentinței; dacă servitutea acordată SC B. SRL poate fi folosită și de către ceilalți proprietari ai construcției Hala Modul 1 și dacă toate cele trei drumuri pot fi folosite pe întreaga lor lățime, sau reclamanta este obligată să le folosească doar pe lățimea suficientă accesului auto.

Apelanta a menționat că prezenta cerere apare ca urmare a atitudinii obstructive a reclamantei care îi creează o îngrădire ce depășește limitele servitutii de trecere.

Prin decizia civilă nr. 966/A din 10 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul petentei.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut:

Prin sentința civilă nr. 2892 din 27 mai 1999 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în Dosarul nr. x/1998 s-a constatat că reclamanta SC B. SRL are un drept de servitute de trecere pe următoarele drumuri de acces ce aparțin pârâtei SC A. SA, la halele proprietatea reclamantei modul 1/2 și 1/3 situate în comuna Bragadiru, județul Ilfov:

- drumul situat între construcțiile Modul I și Modul II și depozitul oțel-beton;

- drumul de acces de la poarta 3 a SC A. SA ce desparte Modulul I de centrala termică și drumul de acces ce unește aceste două drumuri (identificat de expert ca fiind drumul de circulație în incintă între poarta 3 și 4).

Instanța de apel a constatat că, în mod corect tribunalul a respins cererea de lămurire formulată de petenta A. ca neîntemeiată, dispozitivul hotărârii fiind clar, eventualele neînțelegeri apărute între părți cu privire la modul de executare al hotărârii putând fi soluționate pe alte căi procedurale.

În mod corect a indicat tribunalul că pe calea procedurii sumare a lămuririi dispozitivului, ulterioară pronunțării hotărârii în primă instanță, s-a urmărit, în realitate, completarea obiectului primei judecăți și explicarea unor ipoteze ori situații virtuale în cadrul cărora se pot produce efectele juridice ale hotărârii.

Solicitările apelantei în sensul de a lămuri instanța dacă reclamanta poate extinde uzul dreptului de servitute și asupra altor părți din construcție dobândite ulterior rămânerii irevocabile a sentinței; dacă servitutea acordată SC B. SRL poate fi folosită și de către ceilalți proprietari ai construcției Hala Modul I și dacă toate cele trei drumuri pot fi folosite pe întreaga lor lățime, sau reclamanta este obligată să le folosească doar pe lățimea suficientă accesului auto, pot fi calificate drept veritabile consultații juridice relative la instituția servitutii de trecere ori la efectul relativ al hotărârilor judecătorești, cereri care exced atribuțiilor instanței.

Cum sentința a cărei lămurire se solicită a fost clar motivată și a făcut referiri exprese la raportul de expertiză întocmit în respectiva cauză, instanța de apel a considerat că cererea apelantei de indicare a întinderii (lungimii) servitutii de trecere pe respectivele drumuri întemeiată pe dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ. este neîntemeiată.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, petenta SC A. SA Bragadiru prin administratorul judiciar C. a declarat recurs prin care a susținut, în esență, că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de nelegalitate invocat, recurenta reproșează instanțelor anterioare că au interpretat greșit cererea sa, în sensul că a urmărit obținerea completării obiectului primei judecăți și explicarea unor ipoteze ori situații virtuale. Astfel, recurenta opinează că nu a dorit extinderea judecății sau completarea dispozitivului hotărârii, aspect precizat și în fața instanței de apel. în acest sens, recurenta învederează că, a sesizat instanței faptul că se confruntă în mod concret cu o imposibilitate a părților de a ști cum este corect a se executa sentința pronunțată, întrucât proprietarul fondului dominant susține că are drepturi a căror întindere în plan fizic ar fi mai mari decât cele pe care le susține proprietarul fondului aservit. Nu este o situație ipotetică, cum greșit a reținut instanța de apel, ci, una reală, întrucât proprietarul fondului dominant utilizează zone ale fondului aservit, care se află în prezent în dreptul proprietății sale dobândite ulterior, precum și care nu se află în dreptul proprietății sale, dar care sunt pe același drum de acces pentru care susține că deține dreptul de servitute.

Mai exact, proprietarul fondului dominant, a dobândit în anul 2002 o altă parte din construcția Hala Modul I, care a constituit fondul dominant. Recurenta mai arată că, în anul 2007, a încheiat și un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect și restul construcției Hala Modul I, astfel că, în prezent, are dreptul de acces și la celelalte două părți ale imobilului Hala Modul I (partea cumpărată în 2002 și partea pentru care a încheiat antecontractul în anul 2007).

Față de această situație de fapt, s-a ajuns în mod real la o neînțelegere în ceea ce privește întinderea efectelor hotărârii.

În aceste condiții, recurenta apreciază că instanța de apel și cea de fond trebuiau să arate ca hotărârea a cărei lămurire se cere, are efect doar asupra suprafețelor de teren din fondul aservit, necesare accesului reclamantei SC B. SRL doar în imobilul deținut în proprietate la momentul pronunțării acesteia și nu la alte imobile dobândite ulterior.

De aceea, recurenta solicită instanței de recurs să aibă în vedere în pronunțarea soluției dispozitivul hotărârii și planul expertizei efectuată în cauza, potrivit cărora se precizează că accesul se poate face, spre exemplu, pe drumul dintre hala reclamantei și centrala termică, însă nu rezultă dacă reclamanta poate folosi sau nu acest acces și dincolo de limita proprietății sale de la momentul pronunțării sentinței.

În condițiile actuale în care reclamanta a dobândit dreptul de proprietate și asupra altor părți de construcție, reclamanta SC B. SRL susține că poate avea acces pe acel drum, pe toata lungimea sa, chiar dacă depășește zona de acces necesară pentru a intra în proprietatea sa de la momentul pronunțării hotărârii.

Opinează recurenta, în continuare, că ne aflăm în situația unei duble interpretări din partea celor doua părți implicate, ca urmare a unei neclarități a sentinței de fond.

S-a creat în prezent un dezechilibru în drepturile pretinse de părți, SC A. SA fiind obligată, în opinia sa, să suporte o sarcină excesivă, incompatibilă cu respectarea dreptului sau garantat de proprietate, iar acest dezechilibru nu poate fi stopat decât prin lămurirea dispozitivului sentinței nr. 2892 din 27 mai 1999.

Prin urmare, singura cale procesuală de lămurirea întinderii sau aplicării dispozitivului sentinței este cea prevăzută de art. 281

1

C. proc. civ.

De aceea, recurenta învederează că a solicitat numai un principiu care să lămurească părțile dacă servitutea poate fi folosită și pentru accesul la alte imobile decât cel deținut de reclamantă la data pronunțării hotărârii.

Așa fiind, recurenta consideră, că nu s-ar extinde judecata fondului și nici nu s-ar completa dispozitivul sentinței, în condițiile în care instanța de judecată ar lămuri această chestiune, pentru că instanța nu ar stabili nici drepturi suplimentare și nici limitări suplimentare față de ceea ce conține dispozitivul.

Recursul este nefondat conform considerentelor ce se vor arăta în continuare:

În primul rând, trebuie menționat că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - invocat în mod eronat de către recurentă - vizează ipoteza în care: instanța a schimbat natura însăși a actului juridic dedus judecății sau a denaturat înțelesul lămurit și vădit îndoielnic al actului juridic dedus judecății. Controlul exercitat de instanța de recurs, în temeiul acestui motiv de recurs, vizează respectarea și corecta aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 969 C. civ., adică când instanța dă o interpretare incompatibilă cu înțelesul lămurit și vădit îndoielnic al actului juridic dedus judecății sau când instanța anterioară a schimbat natura însăși a actului juridic dedus judecății prin greșita încadrare a acestuia într-o anumită categorie juridică; de aceea, este interzis instanțelor de fond să denatureze obligațiile care rezultă din economia contractelor sau să modifice stipulațiile înserate în acestea, atunci când termenii lor sunt clari și preciși.

Înalta Curte examinând susținerile recurentei constată că motivul de nelegalitate nu este cel invocat, ci motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât recurenta critică faptul că i s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civilă nr. 2892 din 27 mai 1999 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în Dosarul nr. x/1998, în temeiul art. 281

1

C. proc. civ., ceea ce înseamnă că recurenta reproșează instanțelor anterioare că, hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 281

1

C. proc. civ.

Recurentul a solicitat prin cererea formulată, în baza art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ. să se lămurească dispozitivul - obiectul cererii înregistrate la 04 iulie 2013 - și lămurirea întinderii și aplicării dispozitivului sentinței civile nr. 2892 pronunțată la data de 27 mai 1999 în Dosarul nr. x/1998 al Tribunalului București.

Este adevărat că art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ., prevede că, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

Prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se cere.

Această procedură a fost pusă la dispoziția părții interesare atunci când, din culpa instanței dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți în executare.

Din examinarea criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte a constatat că acestea se referă la aspecte ce țin de fondul hotărârii, astfel că decizia nu poate fi reformată pe calea acestei proceduri, adică a unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ., acest text nevizând contrarietatea dintre considerente și dispozitiv, întrucât ceea ce e susceptibil de lămurit, ca de altfel și de punere în executare, este numai dispozitivul hotărârii judecătorești.

Se constată astfel că, după modul în care au fost formulate criticile, recurenta dorește în realitate o completarea obiectului primei judecăți, precum și aspecte în ce privește lămurirea întinderii servitutii de trecere pe cele trei drumuri, ceea ce excede calea procedurală invocată de recurentă. Mai mult decât atât, trebuie notat și faptul că lămurirea hotărârii nu înseamnă completarea obiectului primei judecăți și lămurirea extinderii uzului dreptului de servitute și asupra altor părți din construcție dobândite ulterior rămânerii sentinței irevocabile, așa cum a cerut petenta în cererea de competare a evocatei hotărâri. Această cale pusă la dispoziție de legiuitor nu poate fi modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile impuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se cere, la dispoziția părții interesate atunci când, din culpa instanței, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți la executare.

Cum sentința a cărei lămurire se cere a fost clar motivată făcând referiri exprese la raportul de expertiză efectuat în cauză, referitoare la indicarea întinderii servitutii de trecere pe respectivele drumuri invocate de recurentă, așa încât procedura lămuririi dispozitivului hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ., nu sunt incidente în cauză, cum în mod corect instanța de apel a statuat.

Trebuie adăugat că recurenta pretinde în susținerile sale completarea obiectului de judecată privind drumurile de acces, iar prin lămurirea dispozitivului instanța de judecată, învestită cu o asemenea cerere, nu poate decât să expliciteze dispozițiile acesteia, iar nu să modifice hotărârea, dând uneia sau unora dintre ele un înțeles clar și fără echivoc, în situația în care sunt posibile mai multe interpretări ale aceleiași dispoziții.

Susținerile recurentei vizând neînțelegerile dintre părți cu privire la limitele exercițiului dreptului de servitute instituite prin menționata hotărâre, Înalta Curte urmează să le înlăture ca nefondate, deoarece solicitările recurentei sunt în realitate probleme ce țin de judecata fondului privind dreptul de servitute.

În consecință, cum criticile formulate exced cadrului procesual al reglementărilor cuprinse în dispozițiile art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ., față de soluția pronunțată prin decizia ce se solicită a fi reformată, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de apel este corectă, astfel că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SA Bragadiru, prin lichidator judiciar C.,

împotriva deciziei civile nr. 966/A din 10 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SA Bragadiru, prin lichidator judiciar C., împotriva deciziei civile nr. 966/A din 10 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2016.