ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 30/2017

Decizia nr. 30/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 20 iunie 2012 sub nr. x/3/2012, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL a solicitat instanței obligarea acesteia la plata sumei de 572.408,17 lei, reprezentând contravaloarea facturii proforma din 11 aprilie 2012, obligarea pârâtei la plata dobânzii aferente sumei cuprinse în factura proforma din 11 aprilie 2012, începând cu data de 11 aprilie 2012 și până la data executării integrale a obligației de plată; obligarea pârâtei să ridice mărfurile formând obiectul returului notificat prin adresa din 19 martie 2012, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin Sentința civilă nr. 5372 din 3 noiembrie 2014 a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL și a obligat pârâta SC B. SRL la plata către reclamantă a sumei de 572.408,17 lei, reprezentând contravaloarea facturii proforma din 11 aprilie 2012 prin care au fost individualizate obligațiile de plată ale pârâtei izvorâte din Acordul Comercial "Furnizor Preferat" nr. 1 din 1 octombrie 2009.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a dobânzii penalizatoare aferente cuprinse în factura proforma din 11 aprilie 2012 începând cu 11 aprilie 2012 până la data executării integrale a obligației de plată și la ridicarea mărfurilor ce formează obiectul returului notificat prin adresa din 19 martie 2012, precum și la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 23.956, 30 lei (taxă judiciară de timbru și onorariul de expert).

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că între părți s-a încheiat la 1 octombrie 2009 contractul intitulat "Acordul comercial furnizor preferat numărul 1" care a consacrat raporturile comerciale ulterioare având ca obiect aprovizionarea magazinelor reclamantei SC A. SRL cu diverse produse accesorii și că pentru toate cele trei capete de cerere ale acțiunii astfel cum a fost precizată, relevante sunt clauza din art. 4 intitulată preț și modalitate de plată" din contract și clauza din art. 9 Anexa 10 ("Clauze specifice"). În dispută, fiind natura și caracterele dreptului de retur convenit de părți prin clauza din art. 9, atât sub aspectul dreptului substanțial cât și al procedurii concrete de urmat incluzând obligațiile reciproce ale părților.

În raport cu probele administrate, tribunalul a constatat că pe temeiul clauzei cuprinsă în art. 9 din Anexa 10 la contract, reclamanta și-a exercitat dreptul de retur cu respectarea procedurii stabilită prin această clauză, că stocul de marfă ce face obiectul returului a fost corect determinat și analizat comparativ cu vânzările anterioare, fiind în mod corect evaluat prin expertiza contabilă efectuată în cauză.

Drept urmare, s-a apreciat că acțiunea reclamantei sub toate cele trei capete de cerere este întemeiată, urmând a fi admisă, iar pârâta obligata să admită prețul mărfurilor de retur în suma de 572.408,17 lei înscris în factura proforma din 11 aprilie 2012, dobânda aferentă acestei sume începând cu 11 aprilie 2012 până la achitarea integrală a debitului, conform art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 la nivelul clauzei de referință BNR plus patru puncte procentuale, precum să ridice mărfurile ce fac obiectul returului înscris în anexa la notificarea din 19 martie 2012.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC B. SRL, iar prin Decizia nr. 1744A/2015 din 4 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins apelul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Sentinței civile nr. 5732 din 3 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, devenită irevocabilă prin nerecurare.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, pârâta SC B. SRL a solicitat lămurirea dispozitivului Sentinței civile nr. 5732 din 3 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

În motivarea cererii, petenta a arătat că se impune lămurirea aliniatului din dispozitivul hotărârii, prin care a fost obligată să ridice mărfurile ce formează obiectul returului notificat prin adresa din 19 martie 2012, având în vedere că art. 9.1 pct. c) din contractul părților prevede expres că returul unilateral al mărfurilor se face pe cheltuiala proprie a reclamantei SC A. SRL, absorbind toate costurile.

În raport de acest context, s-a solicitat instanței să lămurească dacă este obligația sa să se deplaseze la sediul SC A. SRL pentru a prelua mărfurile ce fac obiectul returului notificat prin adresa din 19 martie 2012 și să se stabilească dacă revine reclamantei obligația de a suporta costul rambursării mărfurilor, costul inventarierii mărfurilor, costul transportului mărfurilor de la sediul reclamantei la sediul său.

Prin încheierea din 14 martie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 5732 din 3 noiembrie 2011 pronunțate în dosarul nr. x/3/2012, formulată de petenta SC B. SRL.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, față de împrejurarea că a început executarea silită împotriva pârâtei în baza sentinței civile a cărei lămurire se solicită, că lămurirea dispozitivului acesteia se poate face numai pe calea contestației la titlu, potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., până la împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cerere executarea silită.

Împotriva acestei încheieri, petenta SC B. SRL a declarat apel, solicitând schimbarea încheierii în sensul admiterii cererii de lămurire a dispozitivului.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1158A/2016 din 22 iunie 2016 a admis apelul declarat de apelanta SC B. SRL în contradictoriu cu intimata SC A. SRL, a anulat încheierea pronunțată la data de 14 martie 2016 și a trimis spre rejudecare cererea de lămurire dispozitiv.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că în cauza de față nu poate fi reținută concluzia, potrivit căreia, după deschiderea procedurii executării silite partea nu ar mai avea deschisă calea lămuririi la titlu, ci doar pe cea a contestației la titlu, în raport cu obiectul executării silite promovate de reclamant, întrucât petenta nu a avut critici în legătură cu aplicarea titlului executoriu în procedura declanșată, ci a contestat obligarea sa și la suportarea costurilor executării obligației de a face, ca fiind dispusă prin dispozitivul sentinței.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC A. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și menținerii ca temeinică și legală a încheierii din 14 martie 2016 a Tribunalului București.

În principal, recurenta apreciază că motivul de nelegalitate pe care se întemeiază recursul se încadrează pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât în jurisprudență și în literatura de specialitate sunt incluse toate încălcările normelor procedurale și că prin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 281

1

C. proc. civ., instanța de apel a produs un prejudiciu ce nu poate fi îndreptat decât prin anularea hotărârii.

Astfel, din moment ce vătămarea procesuală încercată de către recurentă constând în admiterea apelului și respingerea greșită a excepției inadmisibilității cererii de lămurire a dispozitivului s-a produs chiar prin decizia recurată, aceasta nu putea fi înlăturată decât pe calea recursului, mai precis prin admiterea acestuia.

În subsidiar, recurenta consideră că dacă motivul de nelegalitate evocat poate fi circumscris prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită ca instanța de recurs să facă aplicarea corespunzătoare a legii din această perspectivă.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta consideră că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 281

1

coroborate cu prevederile art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., având în vedere că jurisprudența menționată susține întru totul caracterul fondat al excepției inadmisibilității cererii de lămurire a dispozitivului invocate de către SC A. SRL și admise prin încheierea din 14 martie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

În acest context, se susține că din moment ce, din actele dosarului s-a stabilit faptul că executarea silită care se derulează în dosarul nr. x/2015 al BEJ C. se referă la toate obligațiile stabilite prin titlul executoriu, adică și obligațiile de a da sumele de bani, dar și obligația de a face, mai precis obligația SC B. SRL de a ridica mărfurile ce fac obiectul returului, este evident nelegală hotărârea instanței de apel.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., decizia recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod, care prevăd că: "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie".

Critica recurentei prin care se susține că instanța de apel a încălcat o normă procedurală prin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 281

1

C. proc. civ. producând astfel un prejudiciu ce nu poate fi îndreptat decât prin anularea hotărârii, se constată că este nefondată, întrucât prin admiterea apelului pârâtei și anularea încheierii pronunțate la 14 martie 2016, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 5732 din 3 noiembrie 2011, nu poate fi reținută vătămarea reclamantei în sensul prevăzut de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal. Din sinteza argumentării acestui motiv de recurs se poate observa că a fost vizată prima ipoteză a motivului de nelegalitate.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta critică faptul că instanța de apel a aplicat în mod eronat concluzii desprinse din doctrină privitoare la raportul între procedura prevăzută de art. 281

1

C. proc. civ. și cea instituită de art. 399 alin. (1) din același cod, sens în care apreciază că soluția de admitere a apelului pârâtei și anularea încheierii pronunțate la 14 martie 2016, care constată caracterul inadmisibil al cererii de lămurire a dispozitivului sentinței este nelegală.

Înalta Curte apreciază ca fiind fondată critica subsumată de reclamantă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reținând că din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ., ce prevăd că "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cerere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile hotărârii".

Astfel, prin cererea formulată în cauză, petenta a urmărit lămurirea dispozitivul sentinței ce constituie titlu executoriu, în considerarea declanșării procedurii executării silite a hotărârii judecătorești menționate, finalitate ce poate fi atinsă pe calea procedurală descrisă de art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Se reține că nu există o opțiune a părții între cele două căi procesuale prevăzute de art. 281

1

C. proc. civ. și cea prevăzută de art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., exercițiul prezentului drept la acțiune fiind subordonat unei restricții de ordin temporal, deduse din prevederile art. 399 C. proc. civ., anume începerea executării silite.

Prin încheierea din 12 august 2015 pronunțată în dosarul execuțional nr. x/2015 al BEJ C., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă menționată s-a dispus înființarea popririi pentru recuperarea creanțelor datorate de către pârâtă, reclamantei.

În acest context, Înalta Curte constată că se poate recurge la procedura lămuririi hotărârii judecătorești oricând până la momentul inițierii executării, însă, după acest moment, este posibilă doar contestația la executare, în caz contrar, dispozițiile relevante din secțiunea Codului referitoare la contestația la executare neavând aplicabilitate, aspect ce nu poate fi acceptat. Este fără relevanță finalizarea executării până la soluționarea contestației, fiind suficient faptul că această contestație a fost formulată anterior finalizării.

Prin urmare, față de împrejurarea că a început executarea silită împotriva pârâtei în baza sentinței civile a cărei lămurire se solicită, lămurirea dispozitivului acesteia se poate face numai pe calea contestației la executare până la împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cerere executarea silită, astfel că, cererea pârâtei poate fi formulată în această fază procesuală doar prin intermediul contestației reglementate de art. 399 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, va modifica decizia atacată în sensul că va respinge apelul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva încheierii din 14 martie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2012, pe care o păstrează în tot.

Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimata-pârâtă SC B. SRL să plătească recurentei-reclamante SC A. SRL suma de 2.676,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform facturii fiscale aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1158A/2016 din 22 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, și în consecință:

Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva încheierii din 14 martie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2012, pe care o păstrează în tot.

Obligă intimata-pârâtă SC B. SRL să plătească recurentei-reclamante SC A. SRL suma de 2.676,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - CL