ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2369/2015

Asupra cererii de

recurs, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 5372 din 3 noiembrie

2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a admis cererea

formulată de reclamanta SC R.I. SRL și a fost obligată pârâta SC F. SRL la

plata către reclamantă a sumei de 572.408,17 RON reprezentând contravaloarea

Facturii proformă din 11 aprilie 2012 prin care au fost individualizate

obligațiile de plată ale pârâtei izvorâte din Acordul Comercial nr. 1 din 1

octombrie 2009. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a dobânzii

penalizatoare aferente cuprinse în Factura din 11 aprilie 2012 începând cu 11

aprilie 2012 până la data executării integrale a obligației de plată. A fost

obligată pârâta să ridice mărfurile ce formează obiectul returului notificat

prin Adresa nr. 621 din 19 martie 2012, precum și la plata către reclamantă a

cheltuielilor de judecată în cuantum de 23.956, 30 RON (taxă judiciară de

timbru și onorariul de expert).

Prin cererea

înregistrată la data de 22 iulie 2015, în temeiul art. 280 (5) C. proc. civ.,

SC F. SRL a formulat cerere de suspendare vremelnică pe calea ordonanței

președințiale a executării Sentinței civile nr. 5372 din 3 noiembrie 2014

pronunțată de Tribunalul București, până la soluționarea cererii de suspendare

formulată în cadrul apelului, în contradictoriu cu pârâta SC R.I. SRL

București.

Prin Sentința civilă

nr. 149 din 16 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a civilă s-a respins excepția privind calitatea de reprezentant legal al

domnului I.S.T., invocată de pârâtă și s-a respins cererea pentru nedepunerea

cauțiunii în cauza privind pe reclamanta SC F. SRL în contradictoriu cu pârâta

SC R.I. SRL. A fost obligată reclamanta la plata sumei de 2.735,07 RON

cheltuieli de judecată către pârâtă.

În motivarea acestei

hotărâri, cu privire la excepția privind calitatea de reprezentant legal al

domnului I.S.T., invocată de pârâtă, coroborând probele administrate în cauză,

curtea de apel a reținut că s-a probat calitatea de reprezentant a acestuia și

implicit a d-lui avocat D.Ș.G. ca reprezentant convențional, urmare voinței

exprimate de dl. administrator R.B. prin acordul inserat în înscrisul aflat la

dosar care completează celelalte acorduri vizând mandatul dat d-lui I.S.T. și

contractul de asistență juridică încheiat între dl. I.S.T. și SCA Ș.G. & A.

În ceea ce privește

cauțiunea, curtea de apel a reținut că deși reclamanta a fost obligată la plata

sumei de 572.408,17 RON debit și la plata dobânzii penalizatoare începând cu

data de 11 aprilie 2012 până la data executării integrale a obligației de plată

precum și la ridicarea mărfurilor ce formează obiectul returului notificat prin

Adresa nr. 621 din 19 martie 2012, pentru cererea de suspendare a Sentinței

civile nr. 5372 din 3 noiembrie 2014 s-a stabilit o cauțiune de 57.240 RON reprezentând

un procent de 10% din valoarea doar a debitului de 572.408,17 RON. S-a reținut

că, nu s-a avut în vedere și dobânda penalizatoare care ar fi trebuit calculată

de la 11 aprilie 2012 și până la data formulării cererii de față, respectiv, 22

iulie 2015. De asemenea, nu s-a stabilit cauțiunea nici în considerarea valorii

mărfurilor ce trebuiau ridicate și ce fac obiectul returului notificate prin

Adresa nr. 621 din 19 martie 2012, valoare stabilită de către expert la

624.280, 77 RON.

Din încheierea eliberare

sume de la 11 august 2015 emisă de Biroul Executorului judecătoresc T.C.T. în

Dosarul nr. 241/2015 a rezultat că pentru perioada 11 aprilie 2012 - 3 august

2015 dobânda penalizatoare s-a calculat pentru suma de 151.914,83 RON.

Concluzionând, curtea

de apel a reținut că la stabilirea cauțiunii nu s-a avut în vedere toate

capetele de cerere și că oricum maximul de 20% prevăzut de art. 723

1

(2) C. proc. civ., s-a diminuat la 10% din valoarea doar a debitului principal.

De asemenea,

suspendarea hotărârii vizează întreg titlul executoriu și nu numai un anume

capăt de cerere, cauțiunea stabilită la suma de 57.240 RON fiind rezonabilă și

suportabilă de către reclamantă.

Având în vedere

principiul disponibilității părților, curtea de apel a reținut că reclamanta nu

a consemnat suma de 57.240 RON motivat de faptul că pentru pretenții a fost

efectuată executarea silită.

Altfel, această

cauțiune s-a stabilit de la bun început într-un cuantum redus față de cele trei

obligații cuprinse în sentința a cărei suspendare s-a solicitat, iar obligația

de ridicare a mărfurilor din retur nu este o obligație neevaluabilă în bani,

expertul stabilind că stocul de returnat existent la 19 martie 2012 are o

valoare de 624.280,77 RON și cum a reținut și instanța de fond în sentință,

această sumă este superioară capătului 1 de cerere privind debitul.

În altă ordine de

idei, s-a arătat că o condiție legală de admisibilitate a unei cereri de

suspendare a executării unei hotărâri conform art. 280 alin. (5) C. proc. civ.

este consemnarea cauțiunii stabilită de instanță, fapt neprobat în speță.

Astfel, cum cererea

nu putea fi analizată pe fond în lipsa consemnării cauțiunii, curtea de apel nu

a intrat în cercetarea fondului și, în baza art. 137 C. proc. civ. cu referire

la art. 280 (5) C. proc. civ., art. 723

1

(2) C. proc. civ. și art.

581 C. proc. civ., a respins cererea pentru nedepunerea cauțiunii.

Văzând prevederile

art. 274 C. proc. civ., curtea de apel a obligat pe reclamantă la plata sumei

de 2.735,07 RON cheltuieli de judecată către pârâtă, reprezentând onorariul de

avocat plătit pentru redactarea întâmpinării.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta-reclamantă SC F. SRL,

întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., solicitând

admiterea acestuia, în principal casarea hotărârii recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare instanței de fond și, în subsidiar, modificarea

hotărârii recurate în sensul admiterii cererii introductive sau respingerii

cererii de acordare a cheltuielilor de judecată ori cenzurării cuantumului

acestora.

Cu prioritate,

recurenta apreciază că instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în

cercetarea fondului, motiv pentru care se impune casarea hotărârii pronunțate

cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 723

1

C. proc. civ.

Recurenta consideră

că nu putea fi în mod legal obligată să achite o cauțiune calculată la valoarea

unei dispoziții care deja fusese executată, în condițiile în care suspendarea

acesteia nu mai era posibilă la momentul pronunțării hotărârii recurate.

Mai mult, arată că

nici nu se poate susține că trebuia să achite voluntar o altă sumă atâta timp

cât doar instanța putea stabili cuantumul acesteia, în limitele prevăzute de

art. 723

1

C. proc. civ.

În aceste condiții,

susține recurenta că în mod nelegal instanța de fond a respins cererea pentru

neplata cauțiunii raportat la situația că cuantumul acesteia fusese în mod

nelegal stabilit.

În subsidiar, dacă

instanța apreciază că nu se impune casarea hotărârii, recurenta solicită,

raportat la motivele expuse, stabilirea unei cauțiuni într-un cuantum situat în

limitele prevăzute de art. 723

1

C. proc. civ., respectiv de cel mult

2.000 RON, și modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii

introductive.

De asemenea,

recurenta solicită reanalizarea cererii R. de obligare la plata cheltuielilor

de judecată și, în consecință instanța să dispună, fie respingerea acesteia,

raportat la faptul că cererea introductivă trebuia să se judece fără citarea

părților și apărarea nu era obligatorie, fie să cenzureze cuantumul

cheltuielilor de judecată raportat la activitățile efectiv desfășurate -

esențialmente circumscrise invocării unei excepții a lipsei calității de

reprezentant care a fost respinsă.

Analizând sentința

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele

considerente:

Critica prin care se

impută curții de apel aplicarea greșită a dispozițiilor art. 723

1

C.

proc. civ., întrucât instanța a stabilit o cauțiune calculată la valoarea unei

dispoziții care fusese deja executată (obligarea la plata sumei de 572.208,17

RON plus dobânzi), deși recurenta a învederat faptul că mai susține cererea

doar cu privire la suspendarea executării celei de-a doua dispoziții din

sentință, respectiv cea privind obligația de a ridica mărfurile ce formează

obiectul returului, este nefondată.

Conform art. 280

alin. (4) și (5) C. proc. civ., "Suspendarea va putea fi încuviințată

numai cu dare de cauțiune, al cărei cuantum îl va fixa instanța.

Până la dezlegarea

cererii de suspendare aceasta va putea fi încuviințată vremelnic, prin

ordonanță președințială, chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea

cerinței prevăzute la alin. (4)."

Cauțiunea constă în

depunerea unei sume de bani stabilită de instanță în temeiul legii, de către

partea care solicită suspendarea executării silite a unei hotărâri

judecătorești, cu titlu de garanție, în scopul dezdăunării pentru eventualele

pagube pe care cealaltă parte le-ar încerca prin luarea măsurii de suspendare.

Obligativitatea

depunerii rezidă în ideea de risc a părții care obține suspendarea executării

dar și de garanție anticipată pentru cealaltă parte.

Așadar cauțiunea este

o formalitate obligatorie pentru luarea unei asemenea măsuri iar nedepunerea

acesteia conduce la respingerea cererii de suspendare a executării.

Curtea de apel în

baza textelor de lege precitate cu referire la art. 723

1

alin. (2)

C. proc. civ. a stabilit un cuantum de 57.240 RON cu titlu de cauțiune pe care

reclamanta trebuia s-o consemneze, acordându-i termen în acest sens.

În stabilirea acestui

cuantum al cauțiunii, curtea de apel a luat în calcul 10% din valoarea doar a

debitului principal (572.408,17 RON) și nu a avut în vedere toate capetele de

cerere, cum ar fi dobânda penalizatoare (151.914,83 RON) și nici valoarea

mărfurilor ce trebuiau ridicate și care fac obiectul returului (624.280,77

RON).

Prin urmare, nu poate

fi reținută susținerea reclamantei în sensul că nu a consemnat suma de 57.240

RON motivat de faptul că pentru pretenții a fost efectuată executarea silită,

având în vedere că suspendarea hotărârii vizează întreg titlul executoriu, iar

obligația de ridicare a mărfurilor din retur nu este o obligație neevaluabilă

în bani, expertul stabilind că stocul de returnat are o valoare de 624.280,77

RON, sumă care este superioară primului capăt de cerere privind debitul.

Astfel, curtea de

apel a stabilit în mod corect cauțiunea, cu respectarea dispozițiilor art. 723

1

alin. (2) C. proc. civ. și a dispus în mod legal respingerea cererii de

suspendare vremelnică a hotărârii pentru nedepunerea cauțiunii, constatând că

nu se mai impune cercetarea fondului.

Cât privește critica

referitoare la greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată se constată

că, potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi

obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Astfel, fundamentul

obligării părții „căzute în pretenții" la plata cheltuielilor ocazionate

de desfășurarea judecății constă în culpa sa în declanșarea procesului.

Ca o consecință a

respingerii cererii de suspendare vremelnică pentru nedepunerea cauțiunii,

reclamanta SC F. SRL are calitatea de parte căzută în pretenții, motiv pentru

care în mod corect a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în

cuantumul dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.

Nefondată este și

critica vizând cenzurarea cheltuielilor de judecată, onorariul de avocat

acordat fiind dovedit cu chitanța aflată la dosar.

Înalta Curte nu poate

face ea însăși o apreciere a proporționalității onorariului cu valoarea

litigiului și nici a complexității cauzei, deoarece recursul este o cale de

atac care poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate, nu și de

netemeinicie.

Față de cele arătate,

recursul declarat de recurenta-reclamantă se va privi ca nefondat și, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă SC F. SRL împotriva Sentinței

civile nr. 149 din 16 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2015.

Procesat de GGC - LM