ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 598/2025

Ședința publică din data de 25 martie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2412/2011 din 18 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Prin decizia nr. 32/2012 din 12 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, a fost admis apelul reclamantei și, pe cale de consecință, sentința apelată a fost schimbată în totalitate, în sensul admiterii acțiunii introductive și obligarea pârâtei la plata sumei de 2.542.223,50 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x din 27 noiembrie 2008 și a dobânzii comerciale prevăzute de art. 43 Codul comercial, de la data scadenței facturii și până la plata integrală a prețului, fiind respinsă cererea apelantei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin notele formulate în scris, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin încheierea de ședință din 5 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, măsură care a fost menținută succesiv prin încheierile de ședință din 19 aprilie 2016 și din 24 aprilie 2018, până la finalizarea procedurii insolvenței, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 al Tribunalului Iași, secția a II-a civilă - Faliment.

Ulterior, în cauză s-au efectuat verificări cu privire la stadiul dosarului care a determinat suspendarea judecării cauzei, fiind atașate la dosar extrase din sistemul electronic de evidență a dosarelor. Potrivit referatului întocmit la 21 ianuarie 2025, conform dispozițiilor art. 84 pct. 25 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243 din 22 decembrie 2022, sentința nr. 499/2023 din 4 octombrie 2023, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2012, prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei C. S.R.L. și radierea acesteia, a rămas definitivă prin neapelare.

Potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile.

Capacitatea de a fi parte în judecată reprezintă reflectarea pe plan procesual a capacității de folosință, definită ca fiind aptitudinea de a avea și de a-și exercita drepturile și obligațiile civile, și constituie una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile, care trebuie să existe atât în privința reclamantului, cât și în privința pârâtului. Aceasta presupune ca persoana să existe atât la data sesizării instanței, cât și pe parcursul procesului.

Lipsa capacității procesuale de folosință atrage sancțiunea nulității actelor de procedură.

Capacitatea procesuală de folosință a unei persoane juridice se dobândește la data înmatriculării în registrul comerțului, potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 31 din 1990 și încetează la momentul radierii ei din registrele în care a fost înscrisă, urmare a parcurgerii procedurii dizolvării și lichidării prevăzute în legea societăților sau a închiderii procedurii insolvenței, potrivit Legii nr. 85/2006, ultima ipoteză legală fiind incidentă în speță.

Potrivit dispozițiilor legale evocate, de la data radierii din Registrul comerțului a persoanei juridice, aceasta a fost lipsită de capacitate procesuală de folosință.

În cauză, din înscrisurile aflate la dosar rezultă că, prin sentința civilă nr. 499/2023 din 4 octombrie 2023, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2012, rămasă definitivă prin neapelare, în temeiul art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, a fost închisă procedura insolvenței față de recurenta-pârâtă C. S.R.L., societatea fiind radiată din Registrul comerțului în data 19 octombrie 2023, conform informațiilor obținute din baza de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Așa fiind, recurenta-pârâtă nu mai subzistă ca subiect de drept, întrucât și-a pierdut capacitatea procesuală de folosință pe parcursul soluționării recursului, ca urmare a dispunerii radierii sale odată cu închiderea procedurii insolvenței.

În ceea ce privește cealaltă parte a litigiului pendinte, Înalta Curte constată că și intimata-reclamantă A. S.R.L. a fost radiată din Registrul comerțului în data de 6 noiembrie 2017, potrivit informațiilor obținute din aceeași bază de date, ca urmare a închiderii procedurii falimentului dispuse prin sentința civilă nr. 1389/2017 din 12 octombrie 2017 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă - Faliment, în dosarul nr. x/2009, rămasă definitivă prin neapelare.

Astfel, se constată că nici intimata-reclamantă nu mai beneficiază de capacitatea de a avea și de a-și exercita drepturile și obligațiile.

Prin urmare, încetarea existenței celor două societăți are ca efect pierderea capacității acestora de a sta în judecată în calitate de părți, consecința în plan procesual fiind aceea a incidenței sancțiunii nulității recursului declarat de pârâtă.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 41 C. proc. civ. de la 1865, va constata nulitatea recursului declarat de pârâta C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.., împotriva deciziei nr. 32/2012 din 12 martie 2012 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de pârâta C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.., împotriva deciziei nr. 32/2012 din 12 martie 2012 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 martie 2025.