ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6633/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6633/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând
asupra recursurilor civil de față, reține următoarele:
Reclamanții B.E., C.L.,
I.D., M.I., P.C.
au solicitat în
contradictoriu cu pârâții
Primăria orașului Olănești, Primarul orașului
Olănești să se dispună anularea dispoziției nr. 1424 din 20 iunie 2007
emisă de Primăria orașului Olănești, ca fiind
nelegală și netemeinică.
În motivare au arătat că prin această
dispoziție emisă în baza Legii nr. 10/2001 Primăria orașului Olănești a dispus
restituirea în natură a imobilului construcție, cunoscut sub denumirea de vila
E. și terenul aferent acestuia în suprafață de
550 mp, situate în
Băile Olănești,
jud. Vâlcea către E.M.E.
și P.B.C.,
cu obligarea beneficiarilor de
restituire
la a despăgubi pe chiriași pentru sporul de valoarea adus
imobilului cu
destinația de locuință.
Reclamanții din fonduri proprii au
edificat o construcție nouă după anul 1982, alta decât cea naționalizată, fiind
singurii care au investit în imobil.
Pârâta Primăria orașului Olănești a
ignorat acest lucru la
emiterea dispoziției
atacate și faptul că prin sentința civilă nr. 117 din
22 aprilie 1999
Tribunalul Vâlcea, definitivă și irevocabilă, a respins
acțiunea în revendicare formulată de beneficiarii cererii de restituire
a
imobilului în contradictoriu cu reclamanții, pe considerentul
inadmisibilității acțiunii, care nu a fost
promovată de toți moștenitorii.
Pe cale de excepție au contestat și
calitatea de persoană
îndreptățită a
solicitanților E.M.E. și P.B.C.
,
deoarece aceștia nu au depus dovezi din care să rezulte
această calitate și nici nu s-a dovedit
îndreptățirea lor pentru cota parte
a
lui T.V., având în vedere că imobilul a fost dobândit la data de 25 noiembrie
1925 de către P.B.E. și T.V.
Prin
întâmpinarea depusă în cauză Primăria orașului Olănești a
invocat excepția lipsei calității sale procesuale
pasive, excepția lipsei
calității procesuale active a
reclamanților și a solicitat respingerea acțiunii.
Învestit cu soluționarea cauzei
Tribunalul Vâlcea, secția civilă,
prin
sentința civilă nr. 477 din 27 mai 2008 a respins excepțiile invocate
și
acțiunea reclamanților.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a
reținut că dispoziția contestată este legală în ceea ce privește calitatea de
persoane
îndreptățite a moștenitorilor
E.M.E. și P.B.C.
, în raport de
dipoz. art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,
republicată, imobilul poate fi restituit în natură întrucât acesta nu a
fost
demolat și nu s-au edificat pe
terenul preluat abuziv de către stat
construcții noi autorizate. Din
probele administrate a rezultat că
lucrările
de reparații și consolidări aduse imobilului nu se circumscriu
ipotezei art. 19 din lege, care vizează acele
construcții cărora, prin
transformările
survenite, în raport cu forma inițială, le-au fost adăugate
corpuri de zidărie sau volume din acele materiale
ce reprezintă peste
100%, raportat la
aria desfășurată existentă la data preluării.
Excepția lipsei calității procesuale
pasive a pârâtei Primăria orașului Băile Olanești a fost respinsă motivat de
faptul că este unitatea emitentă a dispoziției contestate în cauză, fiind
unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001.
Excepția
lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost
respinsă întrucât justifică un interes legitim de
a promova contestația și
un drept propriu.
Împotriva sentinței pronunțate de
tribunal au declarat apel
reclamanții
criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru faptul că:
dispoziția contestată a fost emisă de o entitate
care nu avea calitatea
să
soluționeze notificarea făcută de E.M.E. și P.B.C.
, în sensul că unitatea deținătoare este SC E.
SA Olanești și nu Primăria orașului Băile
Olănești, nu s-a ținut cont de
faptul
că notificarea nu a fost făcută de toți proprietarii imobilelor
revendicate,
respectiv de moștenitorii lui T.V., soluția
este
greșită pe fondul cauzei întrucât s-a dispus restituirea construcției
în natură, în condițiile în care imobilul a fost
transformat în totalitate și
a
devenit astfel un imobil nou, fiind proprietatea reclamanților.
La termenul din 12 septembrie 2008 au
depus cerere de
intervenție în interesul
pârâtei-intimate Primăria orașului Băile Olanești,
E.M.E. și P.B.C.
solicitând respingerea apelului și a acțiunii.
La
termenul de judecată din data de 3 octombrie 2008 Curtea a
invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a soluționării
cauzei de către Tribunalul Vâlcea, fiind vorba de
o acțiune introdusă de
un terț, prin
care se contestă o decizie emisă în baza Legii nr. 10/2001
în favoarea
intervenienților.
Reprezentanții
reclamanților și intervenienților, avocații M.V.F. și L.Ș. au solicitat
admiterea excepției.
Curtea de Apel Pitești, secția civilă,
conflicte de muncă și asigurări sociale, cauze cu minori și de familie, prin
decizia nr. 187A
din 3 octombrie 2008 a
admis apelul reclamanților, a anulat sentința apelată și
a trimis cauza spre competentă soluționare la
Judecătoria Râmnicu
Vâlcea.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut
că nu sunt incidente
dispozițiile art. 26
din Legea nr. 10/2001, republicată potrivit cărora dispoziția emisă de unitatea
deținătoare sau entitatea învestită cu
soluționarea notificării poate fi
atacată de persoana îndreptățită la
secția
civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul
unitătii/entitătii.
Prin urmare, cum reclamanții sunt terți
în raport de dispozițiile legii care definesc cine sunt persoanele
îndreptățite, cenzurarea
legalității
dispoziției de restituire de către aceștia se poate face doar în
condițiile
dreptului comun, de competanța judecătoriei în primă
instanță, conform art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.,
și nu a tribunalului ca instanță specializată în soluționarea litigiilor
decurgând
din aplicarea art. 26 din
Legea nr. 10/2001, republicată.
Împotriva
deciziei au declarat recurs reclamanții B.E.,
C.L., I.D.,
M.I., P.C. și pârâta Primăria orașului Băile Olănești.
Reclamanții
B.E., C.L., I.D.
, M.I., P.C. au formulat următoarele
critici:
- pârâta Primăria orașului Băile
Olănești nu avea calitate să
emită
dispoziția atacată, întrucât unitatea deținătoare este SC E.
SA Băile
Olănești,
-
notificare în baza căreia s-a emis dispoziția contestată nu a fost
formulată de toate persoanele
îndreptățite, respectiv și de moștenitorii
lui T.V.,
-
pe
fondul cauzei, dispoziția este nelegală, întrucât ignoră faptul că imobilul a
suferit transformări constructive, care-l pot califica drept o
construcție
nouă, diferită de cea naționalizată;
-
soluția
instanței de apel pe excepția necompetenței materiale a
tribunalului, ca
primă instanță, este nelegală plecând de la
considerentul
că reclamanții sunt terți, atât timp cât aceștia justifică un
drept
propriu.
Pârâta Primăria
orașului Băile Olănești a formulat următoarele
critici:
-
susținerile
reclamanților în sensul că prin lucrările de reparație
și consolidare efectuate au refăcut clădirea nu
au fost dovedite;
- dispoziția
contestată a fost emisă cu respectarea legii, pârâta
fiind
competentă să soluționeze notificarea.
Analizând
criticile formulate de reclamanți, care se circumscriu
doar
motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
, Înalta Curte, constată că nu pot fi primite
pentru următoarele
considerente;
În drept,
potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se poate cere modificarea unei hotărâri
atunci când a fost dată cu aplicarea greșită a
legii.
În cauza
dedusă judecății, reclamanții au susținut că se impune
casarea hotărârii atacate, întrucât instanța a
reținut greșit lipsa calității
lor
procesuale active, înlăturându-i de la aplicarea dispozițiilor art. 26
din Legea nr. 10/2001.
Curtea de
apel a pus în discuția părților, din oficiu, competența materială pentru
soluționarea în primă instanță a cauzei și, implicit,
calificarea juridică a cererii de chemare în
judecată.
În
interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001, practica judiciară
a conturat soluția potrivit căreia terțele persoane nu au calea
contestației îndreptate împotriva dispoziției sau deciziei de restituire
în natură a imobilului preluat abuziv de stat în
perioada 6 martie 1945-
22 decembrie
1989, contestație întemeiată pe dispozițiile art.24 din
legea specială
de reparație.
Această
interpretare este cu atât mai mult justificată, în raport cu
actuala reglementare a art. 26 alin. (2)
din Legea nr. 10/2001, conform căreia numai persoana care se pretinde
îndreptățită la restituirea în
natură
a unui imobil ce face obiectul de reglementare al legii speciale
poate contesta dispoziția de respingere a
notificării sau a cererii de
restituire în natură, la
secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul
unității deținătoare/entității învestită cu soluționarea notificării.
Reclamanții, care își justifică în
prezenta cauză calitatea procesuală și interesul, prin invocarea unui drept
propriu asupra
imobilului și un interes
legitim de a contesta dispoziția, nu au calea
procedurii speciale în justiție, prevăzută de art. 24 din Legea nr.
10/2001.
În același
timp însă, terților nu li se poate îngrădi accesul liber la
justiție consacrat de art. 21 din
Constituție, prin negarea dreptului de a
ataca în justiție
dispoziția de restituire în natură care, conform
prevederilor Legii nr. 10/2001 constituie titlu de proprietate cu „forța
probantă a unui înscris autentic".
În acest
context, indiferent de modul cum este intitulată, potrivit
dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., instanțele de judecată au
obligația să interpreteze adecvat cererea de chemare în judecată,
potrivit cu scopul urmărit prin promovarea
acțiunii, în speță cererea reprezentând o acțiune de drept comun, formulată
potrivit dispozițiilor
art. 109 alin. (1) și art. 112 C. proc. civ.
Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1)
C. proc. civ.,
judecătoriile soluționează
în primă instanță „toate cererile și procesele,
în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe".
Textul
instituie regula jurisdicției de drept comun în favoarea
judecătoriilor,
ceea ce conduce la concluzia că restrângerea
competenței
judecătoriilor trebuie să fie expresă și limitativă.
Normele de
competență fiind de strictă interpretare, rezultă că, în
măsură
în care Codul de procedură civilă sau legile speciale nu
prevăd în mod expres competența materială a altei
instanțe pentru
soluționarea în
primă instanță a unei anumite cereri, competența revine
judecătoriei.
În
prezenta cauză, nici dispozițiile art. 2 C. proc. civ., și
nici dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu reglementează competența
tribunalului pentru judecarea acțiunilor directe formulate de terțe persoane
împotriva dispoziției de restituire în natură, examinată
conform art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 ca
și titlu de proprietate, împrejurare în raport cu care Înalta Curte constată că
soluția instanței
de apel este legală.
Pentru
aceste considerente și având în vedere că la judecarea
excepției invocate de instanță din oficiu,
reclamanții au fost de acord cu
admiterea acesteia, critica recurenților-reclamanți pe acest aspect nu
este fondată.
Cu privire
la recursul pârâtei Primăria orașului Băile Olănești,
criticile
de asemenea nu sunt fondate, pentru argumentele deja expuse.
De altfel, întrucât față de
aceasta parte, prin decizia atacată nu
s-a dispus nimic, recursul apare și ca lipsit de interes.
Fată de
aceste considerente, se constată că nu sunt întrunite
cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv
pentru care
recursurile declarate în cauză se privesc ca
nefondate și, vor fi
respinse în
consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1)
C. proc.
civ.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate
de reclamanții
B.E., C.L., I.D., M.I.,
P.C. și pârâta Primăria orașului Băile Olănești
împotriva
deciziei nr. 187A din 3
octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel
Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, cauze
cu
minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 12 iunie 2009.