ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9018/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D.I., în temeiul art. 24 alin. (7) și (8) și a art. 48 din

Legea nr. 10/2001 a contestat dispoziția nr. 39 din 23 aprilie 2002 emisă de

Primarul orașului Băile Olănești solicitând anularea acesteia și pe cale de

consecință restituirea în natură a imobilului compus din construcție și teren

în suprafață de 1525 mp, respectiv vila 21 situată în Băile Olănești, jud.Vâlcea.

În susținerea contestației,

reclamantul a învederat că prin dispoziția nr. 39 din 23 aprilie 2002 emisă de

Primarul orașului Băile Olănești i-a fost respinsă notificarea privind

restituirea în natură a imobilului în discuție, ce a aparținut autorului F.N.

(decedat la 21 ianuarie 1951) în baza contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 13846 din 24 aprilie 1935 de Tribunalul Ilfov, secția

notariat, imobil ce a fost preluat abuziv de stat prin aplicarea greșită a

dispozițiilor Decretului nr. 92/1950 cu motivarea că nu ar avea calitatea de

moștenitor al autorului F.N.

Reclamantul a susținut că au fost

încălcate prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 întrucât nu a

fost invitat în scris și în timp util să ia parte la lucrările organului de

conducere al unității deținătoare și că s-au nesocotit și dispozițiile art. 48

din lege deoarece soluția s-a întemeiat pe o hotărâre judecătorească ce nu a

fost transcrisă în registrul de transcripțiuni și prin urmare în ceea ce-l

privește, nu exista întrucât nu îmbrăca forme legale.

A mai precizat că autorul F.N.

(decedat în 1981) a fost moștenit de fiul său N.P.D.R. (decedat în 1990) care a

fost căsătorit cu N.I. (decedată în 1993) ce la rândul ei și-a moștenit soțul

și apoi l-a instituit legatar universal pe reclamant prin testamentul

autentificat sub nr. 14042 din 5 noiembrie 1990. În acest sens reclamantul a

depus certificatele de moștenitor atestatoare și a susținut că a probat

calitatea sa de a culege succesiunea autorului F.N., proprietarul vilei nr. 21

din Băile Olănești, jud. Vâlcea.

Astfel fiind, primarul avea

obligația să se pronunțe în raport de actele anexate notificării iar nu să

invoce o hotărâre judecătorească a Curții de Apel Pitești pronunțată anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În cauză a formulat cerere de

intervenție în interes propriu și în interesul Comisiei pentru aplicarea Legii

nr. 10/2001, respectiv a Primarului orașului Băile Felix, M.A., solicitând

respingerea plângerii.

Intervenienta a susținut că prin

hotărârea nr. 164 din 1 aprilie 1997 emisă de Comisia județeană Vâlcea pentru

aplicarea Legii nr. 112/1995 s-a stabilit că imobilul în litigiu constituie

proprietatea sa în calitate de moștenitoare a proprietarei inițiale N.R.B. și

i-a fost retrocedat administrativ în baza Legii nr. 112/1995 soluție menținută

de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 1661/R din 16 iulie 1998,

hotărâre irevocabilă și opozabilă reclamantului D.I. care a fost parte în

proces.

Prin urmare, la intrarea în vigoare

a Legii nr. 10/2001 imobilul în discuție nu se mai afla în proprietatea

statului și ca atare nu putea forma obiect al menționatei legi.

Tribunalul Vâlcea, prin sentința

civilă nr. 676 din 4 decembrie 2002 a admis cererea de intervenție formulată de

M.A. în interes propriu și în interesul Primarului orașului Băile Olănești și a

respins contestația formulată de D.I. împotriva dispoziției nr. 39 din 23

aprilie 2002 emisă de Primarul orașului Băile Olănești privind restituirea în

natură a imobilului vila nr. 21, Băile Olănești jud. Vâlcea.

Instanța a reținut că prevederile

art. 23 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au caracterul unei recomandări și prin urmare

nesocotirea lor nu conduce la nulitatea dispoziției emise de unitatea

deținătoare; iar dispozițiile art. 48 din lege care recunosc dreptul

persoanelor îndreptățite cărora li s-au respins, prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile acțiunile având ca obiect bunuri preluate în mod

abuziv de stat de a solicita în condițiile legii, măsuri reparatorii în natură

sau prin echivalent nu erau aplicabile în speță.

Astfel, probele administrate în

cauză atestau că imobilul în discuție fusese restituit intervenientei în

temeiul Legii nr. 112/1995 prin hotărârea nr. 164 din 1 aprilie 1997 a comisiei

județene Vâlcea de aplicare a Legii nr.112/1995.

Aceeași comisie, prin hotărârea nr. 163

din 1 aprilie 1997, a respins cererea formulată de D.I. în temeiul Legii nr. 112/1995

de restituire în proprietate a menționatului imobil, cu motivarea că acesta nu

avea calitatea de moștenitor a proprietarului inițial care a fost N.R.B.,

autoarea intervenientei.

Ambele hotărâri au format obiect de

contestare în justiție, iar prin decizia nr. 1661/R din 16 iulie 1998 a Curții

de Apel Pitești, secția civilă, hotărâre irevocabilă și opozabilă reclamantului

care a fost parte în cauză, s-a decis că imobilul a aparținut autoarei

intervenientei căreia de altfel i-a și fost restituit în baza Legii nr. 112/1995.

Ca urmare întrucât prin hotărârea

judecătorească menționată s-a stabilit cu putere de lucru judecat și în

contradictoriu și cu reclamantul D.I. că proprietara imobilului solicitat a

fost N.R.B. la succesiunea căreia reclamantul nu avea vocație, reiterarea de

către acesta a solicitării de restituire în natură sau prin echivalent a

bunului, în baza Legii nr. 10/2001 nu mai putea fi primită.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă,

prin decizia nr. 27/A din 28 februarie 2003 a respins ca nefondat apelul

declarat de contestatorul D.I. împotriva sentinței civile nr. 676 din 4

decembrie 2002 a Tribunalului Vâlcea care și-a însușit motivarea instanței de

fond în sensul că proprietara imobilului în dispută a fost N.R.B. a cărei unică

succesoare era intervenienta M.A. în calitate de descendentă și prin urmare

numai aceasta era îndrituită să primească în proprietate imobilul.

În contra menționatei decizii a

declarat recurs reclamantul D.I. fără a indica vreunul din motivele de casare

prev. de art. 304 C. proc. civ., însă criticile formulate pot fi incluse în

pct. 9 al menționatului text.

Astfel, recurentul s-a declarat

vătămat în drepturile sale prin hotărârile pronunțate între părți în litigiile

ce s-au purtat în perioada 1996-2003 cu privire la imobilul în dispută atât

cele date de Comisia județeană Vâlcea de aplicare a Legii nr. 112/1995 cât și

cele pronunțate de instanțele judecătorești respectiv decizia nr. 27/A/2003 a

Curții de Apel Pitești prin care s-a statuat că imobilul din Băile Olănești,

vila 21, a aparținut autoarei N.R.B. în baza contractului de vânzare-cumpărare

nr. 723/1934.

În realitate menționatul imobil a

constituit proprietatea autorului F.N. conform probelor administrate în cauză

și în raport de care recurentul are statutul de persoană îndreptățită.

În acest sens a citat decizia nr. 1079/1998

a Tribunalului Vâlcea devenită irevocabilă prin decizia nr. 1558/R din 19

septembrie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, care a statuat că

bunurile succesorale aparțin lui F.N. decedat în România și nu fiicei sale N.R.B.

decedată în străinătate.

A mai pretins recurentul că

înscrisurile folosite de M.A., în perioada 1996-2003 „nu conțin toate

elementele juridice cerute” de lege, unele fiind plastografiate și a

exemplificat o serie de acte apreciate de recurent ca fiind false cât și

împrejurarea că intervenienta a refuzat să prezinte justiției, parchetului, poliției

actele pe care recurentul le-a considerat a fi false și care arată „cu ce

calitate de moștenitoare și cui a aparținut imobilul în cauză”.

În fine, recurentul a învederat că

prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13846 din 24 aprilie 1935

de Tribunalul Ilfov, secția notariat și respectiv autorizația de construcție

nr. 113-159/1934 a probat că proprietarul terenului și a construcției în

dispută a fost F.N., astfel că greșit instanțele au restituit intervenientei M.A.

imobilul cât timp aceasta nu a probat cu acte originale calitatea de

moștenitoare.

Recursul nu este fondat.

Prin dispoziția nr. 39 din 23 aprilie

2002 emisă de Primarul orașului Băile Olănești, s-a respins cererea pentru

restituirea în natură a imobilului Vila 21 cu teren aferent, situat în Băile

Olănești, formulată prin notificările cu nr. 2825 din 2 iulie 2001 și nr. 3252

din 23 iulie 2001 de către petentul D.I. (f.5 dosar nr. 2457/2002).

În motivarea dispoziției a fost

invocată decizia nr. 1661/R din 16 iulie 1998 a Curții de Apel Pitești, secția

civilă, irevocabilă prin care i s-a recunoscut A.M. calitatea de unică

proprietară a imobilului în dispută ca succesoare a proprietarei inițiale N.R.B.

În mod constant, reclamantul D.I. a

pretins că imobilul în litigiu a fost dobândit de autorul său F.N., tatăl

autoarei R.B.N., conform contractului de vânzare autentificat sub nr. 13846 din

24 aprilie 1935 de Tribunalul Ilfov, secția notariat, prin care R.B.N. a

înstrăinat terenul în suprafață de 1525 mp din lotul 67 Băile Olănești tatălui

ei F.N. (f.9-12 dosar nr.2457/2002). Ulterior, pe acest teren F.N. a edificat

construcția, vila 21. Întreg imobilul, teren și construcție a fost naționalizat

în baza Decretului nr. 92/1950 în anexa căruia a figurat la poziția 146 ca

fiind preluat de N.F. (f. 15 și 120 dosar nr. 2457/2002).

N.F. a decedat la 25 ianuarie 1951,

iar conform certificatului de moștenitor nr. S 672 din 18 iunie 1971 emis de

Notariatul de stat local al sectorului 6 București, succesiunea acestuia a fost

culeasă în cote de ½ de către descendenții lui, N.R. și V.R.B. (n. N.

f.26 dosar nr. 2457/C/2002). De asemenea, conform certificatului de moștenitor

nr. 531 din 18 aprilie 1991 emis de Notariatul de stat al sectorului 3

București, N.P.D.R. a decedat la 20 septembrie 1990 și a fost moștenit de soția

supraviețuitoare de la acea dată N.I. f.21 dosar nr. 2457/C/2002). În fine, la

succesiunea I.N. decedată la 22 iulie 1993 a venit, ca legatar universal D.I.,

în baza testamentului autentificat sub nr. 14042/1990 de Notariatul de stat al

sectorului 3 București, aspect atestat de certificatul de moștenitor nr. 2187

din 13 octombrie 1993 eliberat de Notariatul de stat al sectorului 3 București

(f. 22 dosar nr. 2457/P/2002).

Întemeindu-se pe aceste înscrisuri

recurentul reclamant a învederat că a dovedit atât calitatea de proprietar al

imobilului în dispută a autorului F.N. cât și a faptului că a devenit beneficiar

al moștenirii lăsate de acesta.

În realitate, din ansamblul probator

administrat în cauză rezultă însă că pretențiile recurentului sunt nefondate.

Astfel, prin sentința civilă nr. 789

din 23 decembrie 1943 Tribunalul Ilfov, secția a VI-a civilă, a admis acțiunea

introdusă de N.R.B. în contradictoriu cu pârâtul F.N. și a constatat

inexistentă vânzarea atestă prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 13846/1935 de Tribunalul Ilfov, secția notariat, și transcris sub nr. 2520/1935

de Tribunalul Vâlcea intervenit între reclamanta R.B.N. și pârâtul F.N. (f. 259-260

dosar nr. 2457/2002).

În considerentele sentinței s-a

reținut că deși notificat pârâtul F.N. nu a plătit prețul stipulat în contract

iar prin contraînscrisul depus la dosar, reclamanta R.B.N. a probat că pârâtul

și-a luat obligația de a achita prețul însă nu a făcut-o astfel că potrivit

art. 1365 C. civ. reclamanta era îndrituită să ceară rezoluțiunea vânzării.

Prin urmare, în baza hotărârii

judecătorești menționate imobilul în dispută a revenit în patrimoniul

vânzătoarei R.B.N., aceasta redevenind proprietara bunului.

N.R.B. a decedat la 14 ianuarie 1989

la Paris și a fost moștenită de fiica acesteia M.A. (f.240 dos. nr. 2457/2002)

intervenienta din dosar.

Ulterior, așa cum deja s-a relevat

în baza Legii nr. 112/1995 au formulat cereri pentru retrocedarea imobilului în

dispută atât reclamantul D.I. cât și intervenienta M.A. Comisia județeană Vâlcea

de aplicare a Legii nr. 112/1995 prin hotărârea nr. 164 din 1 aprilie 1997 a

dispus restituirea în natură a imobilului către M.A., iar prin hotărârea nr. 163

din 1 aprilie 1997 a respins solicitarea petentului D.I.

Apoi, prin hotărâre judecătorească

irevocabilă, decizia nr. 1661/R din 16 iulie 1998 a Curții de Apel Pitești,

secția civilă, litigiu în care au figurat ca părți atât D.I. cât și M.A., s-a

stabilit cu autoritate de lucru judecat că imobilul, teren de 1525 mp și

construcția denumită vila 21 din Băile Olănești, jud.Vâlcea se cuvenea a fi

restituit către M.A.

Astfel fiind, hotărârea menționată

este opozabilă reclamantului D.I.

Mai mult, imobilul fiind retrocedat

în baza Legii nr. 112/1995 prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nu mai

putea forma obiect al Legii nr. 10/2001 întrucât la data intrării în vigoare a

acestui act normativ nu se mai afla în proprietatea statului.

Din această perspectivă susținerile

recurentului D.I. potrivit cărora în litigiile purtate cu M.I. aceasta s-ar fi

folosit de înscrisuri false, în condițiile în care nu a și probat respectivele

afirmații, nu pot fi primite și nici nu sunt de natură a schimba soluția dată

de instanța de apel.

De altfel, cât timp în cauză s-a

stabilit cu autoritate de lucru judecat că imobilul în dispută a constituit proprietatea

autoarei R.B.N., iar recurentul nu a probat că avea calitatea de succesor al

acesteia, el nu poate pretinde statutul de persoană îndreptățită în sensul art.

3 din Legea nr. 10/2001.

Față de cele ce preced, recursul

declarat de D.I. împotriva deciziei nr. 27/A din 28 februarie 2003 a Curții de

Apel Pitești, secția civilă, urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de contestatorul D.I. împotriva deciziei nr. 27/A din 28 februarie 2003

a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2005.