ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2711/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2711/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

contestația înregistrată la data de 29 octombrie 2008, contestatorii A.I. și N.C.,

în contradictoriu cu intimatul Primarul Orașului Băile Olănești, au solicitat

anularea dispoziției nr. 345/2008 și restituirea în natură a terenului în

suprafață de 1.900 mp., situat în Băile Olănești.

În motivarea au susținut că în baza Legii nr. 10/2001 au

solicitat

restituirea

terenului menționat, însă prin dispoziția contestată a fost respinsă

notificarea.

Contestatorii

au precizat că dispoziția este nelegală, întrucât din actele de stare civilă și

din actele de proprietate rezultă că ei sunt moștenitorii numitei V.S.,

contestatorul fiind moștenitor testamentar al acesteia, iar cealaltă

contestatoare - moștenitoare a numitei M.M., sora S.V. La rândul ei, V.S. a

fost soția lui H.A., iar aceasta are calitate de moștenitoare legală, alături

de S.M., căruia autorul i-a lăsat un testament.

Prin

contractul de vânzare cumpărare din anul 1934, H.A. a cumpărat terenul de

1.929,33 mp.

La data

de 7 noiembrie 2008, intervenienta P.I.S. a formulat cerere de intervenție în

interes propriu și în interesul intimatului, prin care a invocat excepția

lipsei calității procesuale active a contestatorilor, iar pe fond a solicitat

respingerea contestației.

Cu

privire la excepție, intervenienta a susținut că în anul 1941 a fost desfăcută

prin divorț căsătoria dintre H.A. și V.S., astfel că aceasta a pierdut

calitatea de moștenitoare a fostului său soț.

Cu

privire la fondul cauzei, intervenienta a susținut că are calitatea de

moștenitor testamentar a fiicei autorului, S.A.L.M. și a solicitat restituirea

bunurilor acestei autoare, inclusiv a terenului în litigiu.

Prin

concluziile scrise depuse la data de 18 noiembrie 2009, intervenienta a

susținut că lipsa calității procesuale active a contestatorilor derivă din

testamentul întocmit de autor, pe care s-au obligat să îl respecte și că

terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001, întrucât după exceptarea

bunurilor autorului de la măsura confiscării acestea nu au mai reintrat în

patrimoniul autorului.

În

subsidiar, intervenienta a solicitat ca în cazul în care reclamanții sunt

apreciați ca fiind moștenitori ai autorului să se dispună restituirea în natură

către aceștia și către intervenienta.

Prin

întâmpinarea, intimatul a solicitat respingerea contestației, întrucât terenul

solicitat de către contestatori face parte din domeniul public al localității

și a fost solicitat spre restituire și de către intervenienta.

Intimatul

a mai precizat că alte bunuri care au aparținut autorului, respectiv un bloc

Turn și terenul aferent de 740 mp. au fost restituite anterior intervenientei,

că pentru acest teren nu există nici un act de trecere în proprietatea statului

și că terenul înscris în actul de vânzare cumpărare invocat de către

contestatori a fost revendicat și de către moștenitorii vânzătorului din act.

Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1020 din 17

decembrie 2009, a respins excepția lipsei calității procesuale active a

contestatorilor A.I. și N.C., invocată

de intervenienta P.I.S.; a admis acțiunea principală formulată de contestatori;

a anulat Dispoziția nr. 345 din 9 octombrie 2008 și a dispus restituirea în

natură către contestatori și intervenienta a terenului în suprafață de 1.929

mp., astfel cum a fost identificat cu contur roșu pe schița de la fila nr. 115

din dosar, ce face parte integrantă din hotărâre.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că potrivit certificatului de moștenitor, autorul H.A. a decedat la

data de 2 iulie 1955 și a avut ca moștenitori pe S.A.L.M., în calitate de

fiică, pe V.S., în calitate de soție, pe K.R. și B.B., în calitate de

moștenitoare testamentare. Din cuprinsul testamentului din data de 1 aprilie

1944, întocmit de autor rezultă că el avea ca obiect mai multe legate cu titlu

particular și un partaj de ascendent asupra mai multor bunuri ce au aparținut

autorului, în care nu se regăsește și terenul în litigiu, întrucât din act

rezultă că autorul a înțeles să împartă între moștenitorii săi, legali sau

testamentari, anumite bunuri mobile și imobile. Prin două codiciluri

ulterioare, autorul a înțeles să revoce unele din legatele particulare și să

completeze obiectul legatului. Aceste acte au format obiectul litigiului

soluționat prin decizia civilă nr. 638 din 1 aprilie 1997, pronunțată de Curtea

de Apel Pitești, prin care a fost respinsă irevocabil acțiunea formulată de S.A.L.M.,

având ca obiect constatarea calității de proprietar a reclamantei asupra unui

imobil care a format obiectul testamentului și al unei donații anterioare

încheiate de autor.

De asemenea, legat de succesiunea

aceluiași autor, tribunalul a constatat că din procesul verbal din data de 21

ianuarie 1956, moștenitorii menționați în certificatul de moștenitor de la fila

10 din dosar și-au recunoscut reciproc calitatea de moștenitori și au înțeles

să respecte dispozițiile testamentare ale autorului. Anterior, autorul a mai

încheiat testamentul olograf de la fila 31 din dosar, în favoarea fiicei sale,

S.A.L.M.

A mai constatat tribunalul că din

certificatul depus la fila 34 din dosar, a rezultat că a fost desfăcută prin

divorț căsătoria dintre acest autor și V.H.S., încheiată potrivit buletinului

de la fila 35 din dosar. Ulterior, divorțul a fost anulat prin sentința nr. 8667/1955

a fostului Tribunal Popular al raionului N. Bălcescu, astfel după cum a

rezultat din înscrisurile de la filele 51 și 76 din dosar.

Potrivit

certificatului de moștenitor din 10 iulie 1963, V.S. a decedat la data de 12

octombrie 1962 și a avut ca moștenitori pe M.M., în calitate de soră și A.I.,

în calitate de legatar cu titlu universal al bunurilor mobile și imobile,

fiecare cu câte o cotă de Vi.

Potrivit

certificatului de moștenitor din 18 martie 1996, S.A.L.M. a decedat la data de

6 ianuarie 1996,

având mai mulți

moștenitori, inclusiv pe intervenienta P.I.S.

, în calitate de moștenitor

cu titlu particular și cu titlu universal. Din testamentul autentificat prin

încheierea nr. 8300/1994, rezultă că intervenienta a dobândit calitatea de

legatar cu titlu particular pentru bunurile menționate expres în act și de

legatar cu titlu universal pentru „toate celelalte bunuri mobile și imobile ce

se vor găsi în momentul decesului" în patrimoniul testatoarei, menționate

expres în acel testament.

Potrivit

certificatului de moștenitor din 19 aprilie 1982, M.M. a decedat la data de 25

decembrie 1981, având ca moștenitoare pe N.C., în calitate de legatară

universală.

Prin

notificare, contestatorii au solicitat restituirea blocului Turn și a terenului

de 1.900 mp., invocând mai multe acte de stare civilă pentru dovedirea

calității de moștenitori ai autoarei V.S. și acte de proprietate, inclusiv

contractul de vânzare cumpărare din anul 1934. Potrivit acestui act, autorul H.A.

cumpără de la numitul T.N. un teren de 1.929,33 mp. situat în Olănești,

dobândit de către vânzător în baza unui act anterior, menționat expres în

contractul dintre aceste părți.

Prin

dispoziția nr. 345 din 9 octombrie 2008, intimatul a respins notificarea,

reținându-se că terenul solicitat face parte dintr-un teren de 5.800 mp.,

expropriat de la vânzător și solicitat de către moștenitorii acestuia.

Potrivit raportului de soluționare

care a stat la baza emiterii acestei decizii, comisia internă abilitată să

analizeze notificările a apreciat că terenul solicitat, pentru care a formulat cerere

și intervenienta, face parte din domeniul public al localității, a fost solicitat

și de alte persoane, iar contestatorii nu au respectat obligațiile impuse de

lege în sensul dovedirii calității de moștenitori și a identificării terenului.

Potrivit

concluziilor expertului tehnic D.M.

F.,

cuprinse în raportul de expertiză de la filele 112-115 din dosar,

terenul

solicitat prin notificarea respinsă prin decizia contestată în prezenta cauză

face parte din suprafața de 5788 mp. dobândită de vânzătorul T.N. și, la

momentul întocmirii lucrării, era liber de construcții sau alte lucrări.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale active a contestatorilor,

analizată cu prioritate conform

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a reținut că este

neîntemeiată.

Astfel, s-a

reținut că în raport cu succesiunea autorului H.A.

, din probele administrate în cauză legate de succesiunea acestui

autor,

a rezutat că V.S. avea la data decesului acestui autor calitatea de soție ca

urmare a anulării divorțului, fiind menționată ca și moștenitoare în

certificatul de moștenitor emis cu ocazia dezbaterii succesiunii autorului.

Cu

privire la al doilea aspect vizând existența testamentului din anul 1944

întocmit de H.A., tribunalul a reținut că testamentul întocmit de autor în anul

1944 nu a avut ca obiect terenul în litigiu, acesta urmând procedura

devoluțiunii legale a succesiunii.

S-a mai

susținut de tribunal și faptul că în certificatul de moștenitor emis în

legătură cu succesiunea autorului H.A., s-a reținut atât calitatea de

moștenitor legal, cât și cea de moștenitor testamentar raportate la părțile

dezbaterii.

Cu

privire la fondul litigiului,

tribunalul

a reținut că în baza actului de vânzare cumpărare din anul 1934, autorul H.A. a

cumpărat terenul de 1.929,33 mp., identificat prin raportul de expertiză

întocmit în cauză.

Acest teren a fost preluat de la acest

autor, alături de alte bunuri, în baza Decretului nr. 842/1941 ca fiind bun ce

aparține unui evreu, însă prin decizia nr. 695 din 12 septembrie 1942 s-a

constatat că autorul era exceptat de la aplicarea acestui decret lege, având și

cetățenia română, și s-a statuat că toate bunurile acestuia, astfel cum au fost

identificate expres la momentul preluării de către stat, nu au intrat în

proprietatea statului.

Contrar dispozițiilor acestei decizii,

bunurile nu au mai reintrat în patrimoniul autorului, chiar intimatul

recunoscând că se află în patrimoniul și în posesia unității

administrativ-teritoriale.

Din acest motiv, tribunalul a apreciat că atât acțiunea

principală,

cât și

cererea de intervenție sunt întemeiate, că dispoziția contestată este nelegală

și că terenul a fost preluat de stat abuziv, respectiv fără titlu în sensul art.

2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 și că moștenitorii autorului care l-au

solicitat, astfel cum și-au dovedit calitatea în această cauză, respectiv

contestatorii și intervenienta sunt îndreptățiți la restituirea în natură, în

temeiul art. 1, 3, 4 alin. (2) și (9) din legea menționată, neexistând nici un

impediment legal legat de această măsură reparatorie. în temeiul textelor

legale menționate, tribunalul apreciază că restituirea în natură constituie

regula avută în vedere de legiuitor, ea dând satisfacție deplină necesității

recunoașterii și respectării dreptului de proprietate, în sensul art. 1 din

Protocolul Adițional nr. l la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale.

Soluția

adoptată cu privire la cererea de intervenție dă eficiență prevederilor art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că în cauză este necontestat faptul că și

intervenienta care are calitate de moștenitoare testamentară a autoarei S.A.L.M.

- moștenitoarea autorului H.A., în baza testamentului a solicitat restituirea

terenului, iar măsura trebuie să-i

privească

pe toți moștenitorii, în vederea soluționării unitare a cauzei.

Tribunalul

a mai reținut că în sensul aplicării art. 5 din Legea nr. 10/2001,

contestatorul A.I. a declarat că nu au fost primite despăgubiri pentru terenul

care face obiectul prezentei cauze și că nici intimatul nu a susținut acest

fapt.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel Primarului Orașului Băile Olănești,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:

- hotărârea este nelegală sub aspectul

recunoașterii calității de persoane îndreptățite la restituirea în natură a

contestatorului și a intervenientei. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă

că numiții A.I. și N.C. nu au avut vocație succesorală după autorul H.A., la

data decesului autorului, autoarea contestatorilor neavând calitatea de soție

supraviețuitoare și neputând veni la masa succesorală. Cererea intervenientei

calificată cerere în

interes propriu nu

respectă prevederile art. 50 C. proc. civ., iar

prin hotărâre sunt

încălcate și prevederile art. 22 alin. (1) coroborat cu alin. (5) din Legea nr.

10/2001, deoarece intervenienta nu a formulat

notificare,

în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru terenul de 1.929 mp., ci

doar

pentru imobilul bloc Turn și terenul aferent de 1.240 mp.

- în mod

greșit s-a stabilit modalitatea de restituire în natură a

unui teren ce aparține domeniul public al

orașului, hotărârea fiind dată

astfel cu încălcarea dispozițiilor legale

ce guvernează regimul juridic al bunurilor ce aparțin domeniului public al

unității administrativ

teritoriale, bunuri

ce sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.

De

altfel, din expertiza tehnică rezultă că porțiunea de 315 mp. din întreaga

suprafață de 1.929 mp. pentru care s-a dispus retrocedarea, aparține Ocolului

Silvic astfel că apelantul nu este entitate deținătoare:

- instanța

a încălcat dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu privire la competența

soluționării notificărilor. Din prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

coroborate cu dispozițiile art. l alin. (2)-(5) din aceeași lege, rezultă că în

situația în care instanța ar aprecia ca dovedită calitatea contestatorilor, ar

trebui să oblige entitatea deținătoare să rezolve notificarea formulată sub

aspectul posibilității restituirii sau acordării de măsuri reparatorii prin

echivalent.

Prin

precizările la apel formulate la data de 22 martie 2010, apelanta a arătat că

trebuia apreciată imposibilitatea restituirii în natură a terenului de 1.929

mp., ce face parte din suprafața de 5.788 mp. pentru care s-a statuat

imposibilitatea restituirii în natură de către două instanțe judecătorești,

prin sentința civilă nr. 913 din 1 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul

Vâlcea și decizia civilă nr. 89 din 4 aprilie 2008 a Curții de Apel Pitești.

Prin

întâmpinare, intervenienta P.I.S. a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 26/A din 17

februarie, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie, a admis apelul formulat de Primarul orașului Băile Olănești, împotriva

sentinței apelate, a schimbat în parte sentința, în sensul că a înlăturat

dispoziția restituirii în natură către contestatori și intervenienta a

terenului în suprafață de 1.900 mp. și a constatat îndreptățirea acestora la

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilului preluat în mod abuziv,

a menținut în rest sentința.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut ca neîntemeiată susținerea apelantului că la data decesului

autorului H.A. în anul 1955, soția acestuia S.H.V. nu putea avea

calitatea de soție supraviețuitoare,

întrucât aceștia divorțaseră

anterior, fapt

rezultat din certificatului de despărțenie,

întrucât din sentința civilă nr. 867 din 31

decembrie 1955

pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului

Nicolae

Bălcescu, rămasă irevocabilă, a rezultat că sentința de divorț

nr. 19 pronunțată de Tribunalul Ilfov la data de

18 ianuarie 1941,

referitoare la

actul de căsătorie, a fost anulată.

De asemenea, certificatul de moștenitor, invocat de

contestatori,

despre care apelanta susține că nu ar avea relevanță,

întrucât nu face

referire la terenul ce constituie obiectul litigiului, face

în realitate

dovada deplină cu privire la calitatea de moștenitor și

cotele succesorale cuvenite.

Cât privește

susținerea referitoare la lipsa calității procesuale a

intervenientei P.I.S.

motivată de faptul că aceasta

nu poate fi persoană îndreptățită la restituire întrucât

nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, s-a constatat că este

lipsită de interes, întrucât susține curtea de apel, pentru o asemenea critică

nu

justifică

interesul decât ceilalți moștenitori, respectiv contestatorii, ci

nu intimata, întrucât potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea

nr.

10/2001, de cotele cuvenite celor care nu au depus notificare, vor profita

ceilalți moștenitori care au depus cerere de restituire, conform

dreptului de acrescământ, reglementat de art. 697 C.

civ., potrivit cu

care partea renunțătorului, profită coerezilor săi.

Instanța de apel reține ca neîntemeiată și critica potrivit căreia

nu s-a făcut

dovada preluării bunului de la autorul intimaților, astfel

încât notificarea ar fi fost respinsă

în mod corect.

În speță, s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului

H.A. asupra

terenului, în suprafață de 1.929,33 mp., drept

dobândit prin cumpărare la 24

octombrie 1934, conform actului

din această dată, precum și a faptului că imobilul se

află în patrimoniul statului, astfel încât funcționează prezumția relativă de

preluare abuzivă, deci fără titlu a

bunului notificat.

Criticile referitoare la modalitatea de restituire în natură a

terenului în suprafață de 1.929 mp au

fost însă considerate, ca fondate, de către instanța de control.

Astfel,

susține curtea, din raportul de expertiză întocmit în

cauză, de expert P.C., rezultă că terenul în suprafață de

1.929,33 mp. din actul de vânzare datat 24

octombrie 1934, face parte din

suprafața

de 5.788 mp. din actul transmițătorului către autorul

contestatorilor și

totodată se suprapune peste o parte din terenul

inventariat în inventarul bunurilor care aparțin

domeniului public al orașului Băile Olănești, punctul 5, parc pavilion 20, mai

puțin suprafața de 338 mp. aflată în patrimoniul U.M., punctul Cazarmă și

terenul în suprafață de 14,30 mp. ce face parte din contractul de

vânzare-cumpărare din 1 septembrie 2004 și 18 octombrie 2006.

Totodată,

expertul a identificat faptul că pe terenul solicitat sunt amenajate alei

pietonale și spații verzi.

Terenul

în suprafață de 338 mp. face parte, conform constatărilor expertului și

susținerilor necontestate ale intimatei din domeniul public, fiind în

administrarea Ministerului Apărării, fiindu-i în acest mod aplicabile disp. art.

5 din Legea nr. 18/1991 republicată.

Prin urmare,

susține instanța de control, terenul în suprafață de 1.900 mp. solicitat de

contestatori și intervenientă, nu este teren liber, în sensul Legii nr. 10/2001,

pentru a putea fi retrocedat în natură notificatorilor, întrucât are destinația

de parc, spații verzi și alei pietonale, fiind parc public, amenajare de

utilitate publică, exceptat de la restituire și fiind destinat uzului public.

Sintagma

„amenajări de utilitate publică" la care fac referire dispozițiile art. 10

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, are în vedere, conform și normelor

metodologice de aplicare a acestei legi, acele suprafețe de teren supuse unei

amenajări destinate a deservi nevoile comunității printre care și parcuri și

grădini publice.

Legiuitorul

a avut așadar în vedere, exceptarea de la măsura retrocedării în natură a

imobilelor din categoria parcuri și grădini publice, cu consecința acordării de

măsuri reparatorii prevăzute de lege.

În același sens sunt și prevederile art.

5 din Legea fondului

funciar nr. 18/1991,

republicată, potrivit cu care terenurile pe care sunt

amplasate rețele

stradale și parcuri publice, terenurile pentru rezervații naturale și parcuri

naționale, monumentele, ansamblurile și site-urile arheologice și istorice,

monumentele naturii nu pot fi dezafectate din domeniul public, decât în cazuri

de excepție și pentru lucrări de interes național, fiind inalienabile,

insesizabile și imprescriptibile.

Față de aceste considerente curtea de

apel a constatat că terenul în suprafață de 1.900 mp. nu poate fi restituit în

natură, contestatorii fiind îndreptățiți la acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilului preluat în mod abuziv.

Împotriva acestei din urmă decizii a

declarat recurs intervenienta P.I.S., prevalându-se în drept de dispozițiile art.

304 pct. (7) și (9) C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. (7) C. proc. civ.

recurenta a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii si străine

de natura pricinii, soluția instanței de recurs fiind practic nemotivată, câtă

vreme nu se amintesc mijloacele de proba ce au format convingerea instanței si

nici nu se arată argumentele pentru care au fost înlăturate apărările

contestatarilor.

Or,

susține recurenta motivarea hotărârii constituie pentru părți o garanție

puternica împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele

superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile

de atac, judecătorul având obligația sa motiveze soluția data fiecărui capăt de

cerere.

În acest

fel instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 21 din Constituție privind

accesul liber la justiție si a art. 6 din Convenție privind dreptul la un

proces echitabil.

Instanța

de apel a făcut trimitere la dispozițiile legii fondului

funciar (art. 5 din Legea nr. 18/1991) care nu au

niciun fel de incidența în

cauză, într-un proces fundamentat pe

prevederile Legii nr. 10/2001, dar și la dispoziții ale Legii nr. 10/2001, din

care însă a selectat o serie de dispoziții aplicate vădit nelegal (art. 10 alin.

(2) din lege) și le-a ignorat pe cele invocate de recurentă, în raport de care

trebuia soluționata cauza, respectiv art. 2 alin. (2) și art. 16 din Legea nr.

10/2001, fără a aduce argumente de lege pentru pretinsa imposibilitate de

restituire în natura, limitându-se la a menționa că pe o porțiune de teren,

s-ar afla alei pietonale, sens în care apreciază că hotărârea este nemotivată

în sensul legii.

În dezvoltarea motivului de recurs

întemeiat pe teza de modificare prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta a arătat că decizia atacată este lipsită de temei legal și a fost

pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv instanța de

apel a ignorat ori interpretat greșit dispozițiile art. 2 alin. (2), art. 9, art.

16, precum și prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001. Solicită admiterea

recursului și modificarea totală a deciziei nr. 26/A/2011 în sensul respingerii

apelului primarului.

Înalta

Curte, analizând recursul pendinte îl constată fondat, pentru cele ce succed:

Cu referire

la primul motiv de recurs, înalta Curte pornește de la premisa că dispozițiile art.

304 pct. 7 C. proc. civ. trebuie interpretate prin raportare la prevederile art.

261 pct. 5 din aceeași lege.

Art. 261

pct. 5 C. proc. civ. reglementează obligația pentru instanță de a arăta în

considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate

cererile părților.

Verificând

decizia recurată sub aspectul respectării acestor prevederi legale, înalta

Curte constată că instanțele au fost investite cu soluționarea contestației

înregistrată la data de 29 octombrie 2008, formulată de contestatorii A.I., N.C.

și intervenienta P.I.S. în contradictoriu cu intimatul Primarul Orașului Băile

Olănești, prin care au solicitat, în temeiul legii nr. 10/2001, anularea

dispoziției nr. 345/2008 și restituirea în natură a terenului în suprafață de

1.900 mp., situat în Băile Olănești.

Soluția

primei instanțe a fost în sensul admiterii contestației, anulării Dispoziției nr.

345 din 9 octombrie 2008, cu consecința restituirii în natură către

contestatori și intervenienta a terenului în suprafață de 1.929 mp., astfel cum

a fost identificat cu contur roșu pe schița de la fila nr. 115 din dosar, ce

face parte integrantă din hotărâre.

Instanța

de apel a admis apelul formulat de Primarul orașului Băile Olănești, a schimbat

în parte sentința în sensul că a înlăturat dispoziția restituirii în natură

către contestatori și intervenienta a terenului în suprafață de 1.900 mp și a

constatat îndreptățirea acestora la acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilului preluat în mod abuziv, a menținut în rest sentința.

Astfel, înalta Curte constată că

instanța de apel schimbând în parte soluția fondului numai cu privire la

suprafața de 1900 mp, fără niciun argument de fapt și de drept, a menținut

restul dispozițiilor sentințe cu privire la restituirea în natură a unei

suprafeței de 29 mp (din totalul de 1927 cât a dispus a fi restituit în natură

instanța de fond). Această soluție este lipsită nu numai de o argumentație

juridică adecvată, dar apare ca fiind contradictorie față de susținerile din

considerentele deciziei privind imposibilitatea restituirii în natură a

imobilului notificat.

Nici

soluția înlăturării dispoziției restituirii în natură către contestatori și

intervenienta a terenului în suprafață de 1900 mp. nu este argumentată.

În

cuprinsul considerentelor, instanța de apel face afirmații generale susținând

că, «terenul în suprafață de 1 929,33 mp. se suprapune peste o parte din

terenul inventariat în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al

orașului Băile Olănești, punctul 5, parc pavilion 20, mai puțin suprafața de

338 mp. aflată în patrimoniul U.M., punctul Cazarmă și terenul în suprafață de

14,30 mp. ce face parte din contractul de vânzare-cumpărare din 1 septembrie 2004

și 18 octombrie 2006.»

De

asemenea, tot în mod general instanța de apel reține că «expertul a identificat

faptul că pe terenul solicitat sunt amenajate alei pietonale și spații verzi.»

Mai

mult, deși instanța de apel reține că suprafața de teren de 1900 mp nu este

teren liber în sensul Legii nr. 10/2001, pentru a putea fi retrocedat în

natură, făcând trimitere în acest sens la dispozițiile art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, în mod contradictoriu, și fără nicio argumentare juridică,

cu privire la suprafața de 338 mp. aflați în administrarea Ministerului

Apărării (ce face parate din suprafața totală de 1900 mp) pretinde că-i sunt

aplicabile dispozițiile art. 5 din Legea nr. 18/1991 republicată.

Prin

urmare, în cauză, lipsește o analiză detaliată a chestiunilor de esență ale

raportului juridic dedus judecății, în principal

clarificarea situației de fapt și de drept a imobilului în litigiului

la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv la data

formulării notificării, sub aspectul identificării situație juridice a

imobilului în litigiu, cât și a unității deținătoare, cu relevanță asupra regimului

juridic aplicabil. Instanța de apel nu realizează o analiză pertinentă a

susținerilor tuturor părților și tuturor probelor administrate și nici nu

înlătură apărările formulate în caz.

Față de considerentele menționate, înalta Curte

constată incident

motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanța de apel încălcând

obligația imperativă prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 261 alin. (5) C.

proc. civ., nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii pronunțate

conform art. 105 C. proc. civ., care fac incidente și dispozițiile art. 304 pct.

5 C. proc. civ.

Referitor la criticile care au fost

încadrate de recurentă în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind

încălcarea și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește soluționarea pe

fond a contestației deduse judecății, înalta Curte reține că nemotivarea

hotărârii instanței

de apel împiedică exercitarea controlului de

legalitate, urmând a fi a fi avute

în vedere de instanța de trimitere.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept,

înalta Curte,

apreciind că prin nemotivarea soluției pronunțate curtea de apel nu a

intrat în cercetarea fondului pricinii, urmează să facă aplicarea

dispozițiilor art.

312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., art. 314

C. proc. civ., coroborat cu 304 pct.

(5) și (7) C.

proc. civ., va admite recursul intervenientei P.I.S.

, va casa

decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de intervenienta

P.I.S. împotriva deciziei nr. 26/A din

17

februarie 2011 a Curții

de Apel Pitești - secția civilă, pentru cauze

privind conflicte de

muncă și asigurări

sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 23 aprilie 2012.