ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2711/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la data de 29 octombrie 2008, contestatorii A.I. și N.C., în contradictoriu cu intimatul Primarul Orașului Băile Olănești, au solicitat anularea dispoziției nr. 345/2008 și restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.900 mp., situat în Băile Olănești. În motivarea au susținut că în baza Legii nr. 10/2001 au solicitat restituirea terenului menționat, însă prin dispoziția contestată a fost respinsă notificarea. Contestatorii au precizat că dispoziția este nelegală, întrucât din actele de stare civilă și din actele de proprietate rezultă că ei sunt moștenitorii numitei V.S., contestatorul fiind moștenitor testamentar al acesteia, iar cealaltă contestatoare - moștenitoare a numitei M.M., sora S.V.

La rândul ei, V.S. a fost soția lui H.A., iar aceasta are calitate de moștenitoare legală, alături de S.M., căruia autorul i-a lăsat un testament. Prin contractul de vânzare cumpărare din anul 1934, H.A. a cumpărat terenul de 1.929,33 mp. La data de 7 noiembrie 2008, intervenienta P.I.S. a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul intimatului, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a contestatorilor, iar pe fond a solicitat respingerea contestației. Cu privire la excepție, intervenienta a susținut că în anul 1941 a fost desfăcută prin divorț căsătoria dintre H.A. și V.S., astfel că aceasta a pierdut calitatea de moștenitoare a fostului său soț.

Cu privire la fondul cauzei, intervenienta a susținut că are calitatea de moștenitor testamentar a fiicei autorului, S.A.L.M. și a solicitat restituirea bunurilor acestei autoare, inclusiv a terenului în litigiu. Prin concluziile scrise depuse la data de 18 noiembrie 2009, intervenienta a susținut că lipsa calității procesuale active a contestatorilor derivă din testamentul întocmit de autor, pe care s-au obligat să îl respecte și că terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001, întrucât după exceptarea bunurilor autorului de la măsura confiscării acestea nu au mai reintrat în patrimoniul autorului. În subsidiar, intervenienta a solicitat ca în cazul în care reclamanții sunt apreciați ca fiind moștenitori ai autorului să se dispună restituirea în natură către aceștia și către intervenienta.

Prin întâmpinarea, intimatul a solicitat respingerea contestației, întrucât terenul solicitat de către contestatori face parte din domeniul public al localității și a fost solicitat spre restituire și de către intervenienta. Intimatul a mai precizat că alte bunuri care au aparținut autorului, respectiv un bloc Turn și terenul aferent de 740 mp. au fost restituite anterior intervenientei, că pentru acest teren nu există nici un act de trecere în proprietatea statului și că terenul înscris în actul de vânzare cumpărare invocat de către contestatori a fost revendicat și de către moștenitorii vânzătorului din act. Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1020 din 17 decembrie 2009, a respins excepția lipsei calității procesuale active a contestatorilor A.I.

și N.C., invocată de intervenienta P.I.S.; a admis acțiunea principală formulată de contestatori; a anulat Dispoziția nr. 345 din 9 octombrie 2008 și a dispus restituirea în natură către contestatori și intervenienta a terenului în suprafață de 1.929 mp., astfel cum a fost identificat cu contur roșu pe schița de la fila nr. 115 din dosar, ce face parte integrantă din hotărâre. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit certificatului de moștenitor, autorul H.A. a decedat la data de 2 iulie 1955 și a avut ca moștenitori pe S.A.L.M., în calitate de fiică, pe V.S., în calitate de soție, pe K.R. și B.B., în calitate de moștenitoare testamentare.

Din cuprinsul testamentului din data de 1 aprilie 1944, întocmit de autor rezultă că el avea ca obiect mai multe legate cu titlu particular și un partaj de ascendent asupra mai multor bunuri ce au aparținut autorului, în care nu se regăsește și terenul în litigiu, întrucât din act rezultă că autorul a înțeles să împartă între moștenitorii săi, legali sau testamentari, anumite bunuri mobile și imobile. Prin două codiciluri ulterioare, autorul a înțeles să revoce unele din legatele particulare și să completeze obiectul legatului. Aceste acte au format obiectul litigiului soluționat prin decizia civilă nr. 638 din 1 aprilie 1997, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, prin care a fost respinsă irevocabil acțiunea formulată de S.A.L.M., având ca obiect constatarea calității de proprietar a reclamantei asupra unui imobil care a format obiectul testamentului și al unei donații anterioare încheiate de autor.

De asemenea, legat de succesiunea aceluiași autor, tribunalul a constatat că din procesul verbal din data de 21 ianuarie 1956, moștenitorii menționați în certificatul de moștenitor de la fila 10 din dosar și-au recunoscut reciproc calitatea de moștenitori și au înțeles să respecte dispozițiile testamentare ale autorului. Anterior, autorul a mai încheiat testamentul olograf de la fila 31 din dosar, în favoarea fiicei sale, S.A.L.M. A mai constatat tribunalul că din certificatul depus la fila 34 din dosar, a rezultat că a fost desfăcută prin divorț căsătoria dintre acest autor și V.H.S., încheiată potrivit buletinului de la fila 35 din dosar. Ulterior, divorțul a fost anulat prin sentința nr. 8667/1955 a fostului Tribunal Popular al raionului N. Bălcescu, astfel după cum a rezultat din înscrisurile de la filele 51 și 76 din dosar.

Potrivit certificatului de moștenitor din 10 iulie 1963, V.S. a decedat la data de 12 octombrie 1962 și a avut ca moștenitori pe M.M., în calitate de soră și A.I., în calitate de legatar cu titlu universal al bunurilor mobile și imobile, fiecare cu câte o cotă de Vi. Potrivit certificatului de moștenitor din 18 martie 1996, S.A.L.M. a decedat la data de 6 ianuarie 1996, având mai mulți moștenitori, inclusiv pe intervenienta P.I.S. , în calitate de moștenitor cu titlu particular și cu titlu universal. Din testamentul autentificat prin încheierea nr. 8300/1994, rezultă că intervenienta a dobândit calitatea de legatar cu titlu particular pentru bunurile menționate expres în act și de legatar cu titlu universal pentru „toate celelalte bunuri mobile și imobile ce se vor găsi în momentul decesului" în patrimoniul testatoarei, menționate expres în acel testament.

Potrivit certificatului de moștenitor din 19 aprilie 1982, M.M. a decedat la data de 25 decembrie 1981, având ca moștenitoare pe N.C., în calitate de legatară universală. Prin notificare, contestatorii au solicitat restituirea blocului Turn și a terenului de 1.900 mp., invocând mai multe acte de stare civilă pentru dovedirea calității de moștenitori ai autoarei V.S. și acte de proprietate, inclusiv contractul de vânzare cumpărare din anul 1934. Potrivit acestui act, autorul H.A. cumpără de la numitul T.N. un teren de 1.929,33 mp. situat în Olănești, dobândit de către vânzător în baza unui act anterior, menționat expres în contractul dintre aceste părți. Prin dispoziția nr. 345 din 9 octombrie 2008, intimatul a respins notificarea, reținându-se că terenul solicitat face parte dintr-un teren de 5.800 mp., expropriat de la vânzător și solicitat de către moștenitorii acestuia.

Potrivit raportului de soluționare care a stat la baza emiterii acestei decizii, comisia internă abilitată să analizeze notificările a apreciat că terenul solicitat, pentru care a formulat cerere și intervenienta, face parte din domeniul public al localității, a fost solicitat și de alte persoane, iar contestatorii nu au respectat obligațiile impuse de lege în sensul dovedirii calității de moștenitori și a identificării terenului. Potrivit concluziilor expertului tehnic D.M. F., cuprinse în raportul de expertiză de la filele 112-115 din dosar, terenul solicitat prin notificarea respinsă prin decizia contestată în prezenta cauză face parte din suprafața de 5788 mp. dobândită de vânzătorul T.N.

și, la momentul întocmirii lucrării, era liber de construcții sau alte lucrări. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a contestatorilor, analizată cu prioritate conform dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a reținut că este neîntemeiată. Astfel, s-a reținut că în raport cu succesiunea autorului H.A. , din probele administrate în cauză legate de succesiunea acestui autor, a rezutat că V.S. avea la data decesului acestui autor calitatea de soție ca urmare a anulării divorțului, fiind menționată ca și moștenitoare în certificatul de moștenitor emis cu ocazia dezbaterii succesiunii autorului. Cu privire la al doilea aspect vizând existența testamentului din anul 1944 întocmit de H.A., tribunalul a reținut că testamentul întocmit de autor în anul 1944 nu a avut ca obiect terenul în litigiu, acesta urmând procedura devoluțiunii legale a succesiunii.

S-a mai susținut de tribunal și faptul că în certificatul de moștenitor emis în legătură cu succesiunea autorului H.A., s-a reținut atât calitatea de moștenitor legal, cât și cea de moștenitor testamentar raportate la părțile dezbaterii. Cu privire la fondul litigiului, tribunalul a reținut că în baza actului de vânzare cumpărare din anul 1934, autorul H.A. a cumpărat terenul de 1.929,33 mp., identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză. Acest teren a fost preluat de la acest autor, alături de alte bunuri, în baza Decretului nr. 842/1941 ca fiind bun ce aparține unui evreu, însă prin decizia nr. 695 din 12 septembrie 1942 s-a constatat că autorul era exceptat de la aplicarea acestui decret lege, având și cetățenia română, și s-a statuat că toate bunurile acestuia, astfel cum au fost identificate expres la momentul preluării de către stat, nu au intrat în proprietatea statului.

Contrar dispozițiilor acestei decizii, bunurile nu au mai reintrat în patrimoniul autorului, chiar intimatul recunoscând că se află în patrimoniul și în posesia unității administrativ-teritoriale. Din acest motiv, tribunalul a apreciat că atât acțiunea principală, cât și cererea de intervenție sunt întemeiate, că dispoziția contestată este nelegală și că terenul a fost preluat de stat abuziv, respectiv fără titlu în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 și că moștenitorii autorului care l-au solicitat, astfel cum și-au dovedit calitatea în această cauză, respectiv contestatorii și intervenienta sunt îndreptățiți la restituirea în natură, în temeiul art. 1, 3, 4 alin. (2) și (9) din legea menționată, neexistând nici un impediment legal legat de această măsură reparatorie.

în temeiul textelor legale menționate, tribunalul apreciază că restituirea în natură constituie regula avută în vedere de legiuitor, ea dând satisfacție deplină necesității recunoașterii și respectării dreptului de proprietate, în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. l la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Soluția adoptată cu privire la cererea de intervenție dă eficiență prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că în cauză este necontestat faptul că și intervenienta care are calitate de moștenitoare testamentară a autoarei S.A.L.M. - moștenitoarea autorului H.A., în baza testamentului a solicitat restituirea terenului, iar măsura trebuie să-i privească pe toți moștenitorii, în vederea soluționării unitare a cauzei.

Tribunalul a mai reținut că în sensul aplicării art. 5 din Legea nr. 10/2001, contestatorul A.I. a declarat că nu au fost primite despăgubiri pentru terenul care face obiectul prezentei cauze și că nici intimatul nu a susținut acest fapt. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Primarului Orașului Băile Olănești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel: - hotărârea este nelegală sub aspectul recunoașterii calității de persoane îndreptățite la restituirea în natură a contestatorului și a intervenientei. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că numiții A.I. și N.C. nu au avut vocație succesorală după autorul H.A., la data decesului autorului, autoarea contestatorilor neavând calitatea de soție supraviețuitoare și neputând veni la masa succesorală.

Cererea intervenientei calificată cerere în interes propriu nu respectă prevederile art. 50 C. proc. civ., iar prin hotărâre sunt încălcate și prevederile art. 22 alin. (1) coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 10/2001, deoarece intervenienta nu a formulat notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru terenul de 1.929 mp., ci doar pentru imobilul bloc Turn și terenul aferent de 1.240 mp. - în mod greșit s-a stabilit modalitatea de restituire în natură a unui teren ce aparține domeniul public al orașului, hotărârea fiind dată astfel cu încălcarea dispozițiilor legale ce guvernează regimul juridic al bunurilor ce aparțin domeniului public al unității administrativ teritoriale, bunuri ce sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.

De altfel, din expertiza tehnică rezultă că porțiunea de 315 mp. din întreaga suprafață de 1.929 mp. pentru care s-a dispus retrocedarea, aparține Ocolului Silvic astfel că apelantul nu este entitate deținătoare: - instanța a încălcat dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu privire la competența soluționării notificărilor. Din prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, coroborate cu dispozițiile art. l alin. (2)-(5) din aceeași lege, rezultă că în situația în care instanța ar aprecia ca dovedită calitatea contestatorilor, ar trebui să oblige entitatea deținătoare să rezolve notificarea formulată sub aspectul posibilității restituirii sau acordării de măsuri reparatorii prin echivalent. Prin precizările la apel formulate la data de 22 martie 2010, apelanta a arătat că trebuia apreciată imposibilitatea restituirii în natură a terenului de 1.929 mp., ce face parte din suprafața de 5.788 mp.

pentru care s-a statuat imposibilitatea restituirii în natură de către două instanțe judecătorești, prin sentința civilă nr. 913 din 1 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea și decizia civilă nr. 89 din 4 aprilie 2008 a Curții de Apel Pitești. Prin întâmpinare, intervenienta P.I.S. a solicitat respingerea apelului ca nefondat. Prin decizia civilă nr. 26/A din 17 februarie, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de Primarul orașului Băile Olănești, împotriva sentinței apelate, a schimbat în parte sentința, în sensul că a înlăturat dispoziția restituirii în natură către contestatori și intervenienta a terenului în suprafață de 1.900 mp.

și a constatat îndreptățirea acestora la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilului preluat în mod abuziv, a menținut în rest sentința. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut ca neîntemeiată susținerea apelantului că la data decesului autorului H.A. în anul 1955, soția acestuia S.H.V. nu putea avea calitatea de soție supraviețuitoare, întrucât aceștia divorțaseră anterior, fapt rezultat din certificatului de despărțenie, întrucât din sentința civilă nr. 867 din 31 decembrie 1955 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Nicolae Bălcescu, rămasă irevocabilă, a rezultat că sentința de divorț nr. 19 pronunțată de Tribunalul Ilfov la data de 18 ianuarie 1941, referitoare la actul de căsătorie, a fost anulată.

De asemenea, certificatul de moștenitor, invocat de contestatori, despre care apelanta susține că nu ar avea relevanță, întrucât nu face referire la terenul ce constituie obiectul litigiului, face în realitate dovada deplină cu privire la calitatea de moștenitor și cotele succesorale cuvenite. Cât privește susținerea referitoare la lipsa calității procesuale a intervenientei P.I.S.

motivată de faptul că aceasta nu poate fi persoană îndreptățită la restituire întrucât nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, s-a constatat că este lipsită de interes, întrucât susține curtea de apel, pentru o asemenea critică nu justifică interesul decât ceilalți moștenitori, respectiv contestatorii, ci nu intimata, întrucât potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele cuvenite celor care nu au depus notificare, vor profita ceilalți moștenitori care au depus cerere de restituire, conform dreptului de acrescământ, reglementat de art. 697 C. civ., potrivit cu care partea renunțătorului, profită coerezilor săi. Instanța de apel reține ca neîntemeiată și critica potrivit căreia nu s-a făcut dovada preluării bunului de la autorul intimaților, astfel încât notificarea ar fi fost respinsă în mod corect.

În speță, s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului H.A. asupra terenului, în suprafață de 1.929,33 mp., drept dobândit prin cumpărare la 24 octombrie 1934, conform actului din această dată, precum și a faptului că imobilul se află în patrimoniul statului, astfel încât funcționează prezumția relativă de preluare abuzivă, deci fără titlu a bunului notificat. Criticile referitoare la modalitatea de restituire în natură a terenului în suprafață de 1.929 mp au fost însă considerate, ca fondate, de către instanța de control. Astfel, susține curtea, din raportul de expertiză întocmit în cauză, de expert P.C., rezultă că terenul în suprafață de 1.929,33 mp. din actul de vânzare datat 24 octombrie 1934, face parte din suprafața de 5.788 mp.

din actul transmițătorului către autorul contestatorilor și totodată se suprapune peste o parte din terenul inventariat în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Băile Olănești, punctul 5, parc pavilion 20, mai puțin suprafața de 338 mp. aflată în patrimoniul U.M., punctul Cazarmă și terenul în suprafață de 14,30 mp. ce face parte din contractul de vânzare-cumpărare din 1 septembrie 2004 și 18 octombrie 2006. Totodată, expertul a identificat faptul că pe terenul solicitat sunt amenajate alei pietonale și spații verzi. Terenul în suprafață de 338 mp. face parte, conform constatărilor expertului și susținerilor necontestate ale intimatei din domeniul public, fiind în administrarea Ministerului Apărării, fiindu-i în acest mod aplicabile disp.

art. 5 din Legea nr. 18/1991 republicată. Prin urmare, susține instanța de control, terenul în suprafață de 1.900 mp. solicitat de contestatori și intervenientă, nu este teren liber, în sensul Legii nr. 10/2001, pentru a putea fi retrocedat în natură notificatorilor, întrucât are destinația de parc, spații verzi și alei pietonale, fiind parc public, amenajare de utilitate publică, exceptat de la restituire și fiind destinat uzului public. Sintagma „amenajări de utilitate publică" la care fac referire dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, are în vedere, conform și normelor metodologice de aplicare a acestei legi, acele suprafețe de teren supuse unei amenajări destinate a deservi nevoile comunității printre care și parcuri și grădini publice.

Legiuitorul a avut așadar în vedere, exceptarea de la măsura retrocedării în natură a imobilelor din categoria parcuri și grădini publice, cu consecința acordării de măsuri reparatorii prevăzute de lege. În același sens sunt și prevederile art. 5 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, potrivit cu care terenurile pe care sunt amplasate rețele stradale și parcuri publice, terenurile pentru rezervații naturale și parcuri naționale, monumentele, ansamblurile și site-urile arheologice și istorice, monumentele naturii nu pot fi dezafectate din domeniul public, decât în cazuri de excepție și pentru lucrări de interes național, fiind inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Față de aceste considerente curtea de apel a constatat că terenul în suprafață de 1.900 mp.

nu poate fi restituit în natură, contestatorii fiind îndreptățiți la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilului preluat în mod abuziv. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs intervenienta P.I.S., prevalându-se în drept de dispozițiile art. 304 pct. (7) și (9) C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. (7) C. proc. civ. recurenta a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii si străine de natura pricinii, soluția instanței de recurs fiind practic nemotivată, câtă vreme nu se amintesc mijloacele de proba ce au format convingerea instanței si nici nu se arată argumentele pentru care au fost înlăturate apărările contestatarilor.

Or, susține recurenta motivarea hotărârii constituie pentru părți o garanție puternica împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac, judecătorul având obligația sa motiveze soluția data fiecărui capăt de cerere. În acest fel instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție si a art. 6 din Convenție privind dreptul la un proces echitabil.

Instanța de apel a făcut trimitere la dispozițiile legii fondului funciar (art. 5 din Legea nr. 18/1991) care nu au niciun fel de incidența în cauză, într-un proces fundamentat pe prevederile Legii nr. 10/2001, dar și la dispoziții ale Legii nr. 10/2001, din care însă a selectat o serie de dispoziții aplicate vădit nelegal (art. 10 alin. (2) din lege) și le-a ignorat pe cele invocate de recurentă, în raport de care trebuia soluționata cauza, respectiv art. 2 alin. (2) și art. 16 din Legea nr. 10/2001, fără a aduce argumente de lege pentru pretinsa imposibilitate de restituire în natura, limitându-se la a menționa că pe o porțiune de teren, s-ar afla alei pietonale, sens în care apreciază că hotărârea este nemotivată în sensul legii.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe teza de modificare prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia atacată este lipsită de temei legal și a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv instanța de apel a ignorat ori interpretat greșit dispozițiile art. 2 alin. (2), art. 9, art. 16, precum și prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001. Solicită admiterea recursului și modificarea totală a deciziei nr. 26/A/2011 în sensul respingerii apelului primarului. Înalta Curte, analizând recursul pendinte îl constată fondat, pentru cele ce succed: Cu referire la primul motiv de recurs, înalta Curte pornește de la premisa că dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 din aceeași lege. Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. reglementează obligația pentru instanță de a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Verificând decizia recurată sub aspectul respectării acestor prevederi legale, înalta Curte constată că instanțele au fost investite cu soluționarea contestației înregistrată la data de 29 octombrie 2008, formulată de contestatorii A.I., N.C. și intervenienta P.I.S. în contradictoriu cu intimatul Primarul Orașului Băile Olănești, prin care au solicitat, în temeiul legii nr. 10/2001, anularea dispoziției nr. 345/2008 și restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.900 mp., situat în Băile Olănești.

Soluția primei instanțe a fost în sensul admiterii contestației, anulării Dispoziției nr. 345 din 9 octombrie 2008, cu consecința restituirii în natură către contestatori și intervenienta a terenului în suprafață de 1.929 mp., astfel cum a fost identificat cu contur roșu pe schița de la fila nr. 115 din dosar, ce face parte integrantă din hotărâre. Instanța de apel a admis apelul formulat de Primarul orașului Băile Olănești, a schimbat în parte sentința în sensul că a înlăturat dispoziția restituirii în natură către contestatori și intervenienta a terenului în suprafață de 1.900 mp și a constatat îndreptățirea acestora la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilului preluat în mod abuziv, a menținut în rest sentința.

Astfel, înalta Curte constată că instanța de apel schimbând în parte soluția fondului numai cu privire la suprafața de 1900 mp, fără niciun argument de fapt și de drept, a menținut restul dispozițiilor sentințe cu privire la restituirea în natură a unei suprafeței de 29 mp (din totalul de 1927 cât a dispus a fi restituit în natură instanța de fond). Această soluție este lipsită nu numai de o argumentație juridică adecvată, dar apare ca fiind contradictorie față de susținerile din considerentele deciziei privind imposibilitatea restituirii în natură a imobilului notificat. Nici soluția înlăturării dispoziției restituirii în natură către contestatori și intervenienta a terenului în suprafață de 1900 mp.

nu este argumentată. În cuprinsul considerentelor, instanța de apel face afirmații generale susținând că, «terenul în suprafață de 1 929,33 mp. se suprapune peste o parte din terenul inventariat în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Băile Olănești, punctul 5, parc pavilion 20, mai puțin suprafața de 338 mp. aflată în patrimoniul U.M., punctul Cazarmă și terenul în suprafață de 14,30 mp.

ce face parte din contractul de vânzare-cumpărare din 1 septembrie 2004 și 18 octombrie 2006.» De asemenea, tot în mod general instanța de apel reține că «expertul a identificat faptul că pe terenul solicitat sunt amenajate alei pietonale și spații verzi.» Mai mult, deși instanța de apel reține că suprafața de teren de 1900 mp nu este teren liber în sensul Legii nr. 10/2001, pentru a putea fi retrocedat în natură, făcând trimitere în acest sens la dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în mod contradictoriu, și fără nicio argumentare juridică, cu privire la suprafața de 338 mp. aflați în administrarea Ministerului Apărării (ce face parate din suprafața totală de 1900 mp) pretinde că-i sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din Legea nr. 18/1991 republicată.

Prin urmare, în cauză, lipsește o analiză detaliată a chestiunilor de esență ale raportului juridic dedus judecății, în principal clarificarea situației de fapt și de drept a imobilului în litigiului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv la data formulării notificării, sub aspectul identificării situație juridice a imobilului în litigiu, cât și a unității deținătoare, cu relevanță asupra regimului juridic aplicabil. Instanța de apel nu realizează o analiză pertinentă a susținerilor tuturor părților și tuturor probelor administrate și nici nu înlătură apărările formulate în caz. Față de considerentele menționate, înalta Curte constată incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., instanța de apel încălcând obligația imperativă prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 261 alin. (5) C. proc. civ., nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii pronunțate conform art. 105 C. proc. civ., care fac incidente și dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Referitor la criticile care au fost încadrate de recurentă în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind încălcarea și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește soluționarea pe fond a contestației deduse judecății, înalta Curte reține că nemotivarea hotărârii instanței de apel împiedică exercitarea controlului de legalitate, urmând a fi a fi avute în vedere de instanța de trimitere. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, înalta Curte, apreciind că prin nemotivarea soluției pronunțate curtea de apel nu a intrat în cercetarea fondului pricinii, urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., art. 314 C. proc. civ., coroborat cu 304 pct. (5) și (7) C. proc. civ., va admite recursul intervenientei P.I.S. , va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de intervenienta P.I.S. împotriva deciziei nr. 26/A din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Pitești - secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 aprilie 2012.