ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 378/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 13568 din 14 decembrie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC I. SA București în contradictoriu cu pârâta SC I.C., I.S. SRL București și a obligat-o pe aceasta din urmă la plata sumei de 862.920.172 lei reprezentând debit restant și penalități precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 33.303.403 lei. Instanța de fond stabilind situația de fapt, a reținut în esență, că între părțile litigante s-au desfășurat relații comerciale constând în livrarea de mărfuri pentru care reclamanta a emis facturi și care, pârâta le-a achitat numai în parte.

În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă ce a evidențiat debitul restant datorat de pârâtă și situat la suma de 569.587.365 lei. Apărările pârâtei formulate în sensul că facturile reclamate nu au fost acceptate la plată, în absența semnăturilor reprezentanților legali ai pârâtei, au fost înlăturate de instanță cu motivarea că în speță este analizat raportul periodic dintre părți ce a dat naștere obligației pârâtei de plată a facturilor, așa cum a rezultat din materialul probator. S-a reținut, totodată că, pârâta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și nici nu a făcut dovada contrară a înregistrărilor contabile efectuate de reclamantă. Instanța de fond, constatând incidențe și dispozițiile art. 43 C. com., a apreciat, că pârâta datorează și plata dobânzilor legale aferente sumei restante.

Cererea reclamantei privind acordarea prejudiciului cauzat ca urmare a devalorizării monedei naționale a fost respinsă, ca neîntemeiată, având în vedere că dobânda legală acordată acoperă rata inflației. Pretențiile reclamantei în sumă de 850.000.000 lei reprezintă contravaloare energie electrică au fost respinse, ca nefondate, instanța reținând că sumele pretinse au fost compensate, potrivit ordinelor de compensare aflate la dosarul cauzei, așa încât din acest punct de vedere, pârâta nu datorează nimic. Împotriva sentinței de fond a declarat apel reclamanta, criticile vizând greșita interpretare a probatoriilor administrate, cu referire la stabilirea raporturilor comerciale dintre părți.

Prin sentința comercială nr. 158 din 30 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte hotărârea fondului în sensul că, a obligat pârâta și la plata sumei de 142.006.938 lei cu titlu de diferență rezultată din actualizarea indicelui de inflație. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute. Instanța de apel a reținut că în mod corect au fost stabilite raporturile dintre părțile litigante și, de asemenea, în mod corect instanța de fond a apreciat cu privire la modul de stingere a obligației pârâte, prin compensare, în ceea ce privește suma de 850.000.000 lei. În ceea ce privește acordarea sumei reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a devalorizării monedei naționale, instanța de apel a apreciat că dobânda legală nu poate acoperi rata inflației, aceasta reprezentând fructul civil al despăgubirilor, deosebirea constând în asigurarea echilibrului prestatorilor.

Așa fiind, aceiași instanță, având în vedere despăgubirea cuantificată cu raportul de expertiză, a apreciat că se impune aplicarea procentului stabilit de I.N.S., rezultatul reprezentând diferența rezultată din actualizarea în funcție de indicele de inflație. Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta SC I. SA București a declarat recurs invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate și, pe fond, obligarea intimatei-pârâte și la plata sumei de 1.553.785 lei în plus față de hotărârea instanței de fond reprezentând debit neachitat, împreună cu dobânda legală și inflația aferentă acestei sume.

Recurenta, după o expunere a situației de fapt și redând considerentele hotărârii atacate, subliniază nelegalitatea hotărârilor pronunțate din perspectiva greșitei interpretări a actului juridic dedus judecății, situație ce se subscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ., cu referire la natura greșit stabilită a ordinelor de compensare care, în realitate, reprezentau operațiuni de creditare. Astfel, din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă cu certitudine inexistența unei creanțe ce ar fi putut fi compensate, o serie de facturi fiind anulate, iar altele nefiind evidențiate în registrul societății pârâte. În acest sens, s-a susținut că toate cele cinci operațiuni de compensare au fost anulate, aspect confirmat de raportul de expertiză contabilă.

S-a susținut totodată că instanțele nu au avut în vedere și împrejurarea că pârâta nu a răspuns la interogatoriul administrat situației ce echivalează cu recunoașterea pârâtei asupra aspectelor invocate în cuprinsul interogatorului. Deși recurenta a invocat în drept și dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., acestea nu au fost dezvoltate pentru a putea fi supuse analizei. În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărâri atacate și, pe fond, admiterea în tot a acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Recursul este nefondat și va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente. Se constată ca toate criticile invocate în recurs au constituit și motive de apel și au fost, așadar, supuse controlului judiciar, în faza devolutivă.

Înalta Curte va înlătura criticile invocate formal în considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ., acestea nedezvoltate fiind înlătură posibilitatea instanței de recurs în a le analiza. De asemenea, instanța va înlătura criticile vizând netemeinicia soluției pronunțate, sub aspectul greșitei interpretări a probatoriilor (interogatoriul, raportului de expertiză) știut fiind că, în condițiile actuale, recursul este conceput ca o cale extraordinară de atac, așa încât instanța de recurs este ținută a analiza numai aspectele de nelegalitate. În cea ce privește critica formulată în considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată a fi nefondată. Dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., admit că o hotărâre poate fi modificată când instanța, „interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”. În speță, se constată că susținerile recurentei, deja analizate în apel, sunt nefondate. Astfel, raporturile comerciale dintre părți au fost corect stabilite și potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, necontestată de recurentă, în mod legal instanțele au apreciat cu privire la natura ordinelor de compensare. Așa cum în mod judicios instanța de apel a stabilit, pretenția recurentei privind suma de 850.000.000 Rol a fost stinsă prin operațiunea de compensare, potrivit ordinelor de compensare emise și menționate în procesele verbale aflate la dosarul cauzei, neanulate de părți și nici prin hotărârea judecătoreasă.

Așadar, nu poate fi reținută critica recurentei vizând natura ordinelor de compensare ca fiind de creditare, evidențele din registrele contabile stabilind în mod cert stingerea creanței pretinse prin compensare. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va da eficiență dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. și, în consecință, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC I. SA București împotriva sentinței comerciale nr. 158 din 30 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 ianuarie 2007.