ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1884/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 2 martie 1999, precizată ulterior, reclamanta, SC K.I. SRL București, a chemat în judecată pe pârâta, SC S.M. SA București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, s-o oblige pe aceasta să-i plătească suma de 2.424.845.840 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate în legătură cu amenajarea spațiului situat în București, precum și la restituirea chiriei pe perioada 24 octombrie 1997-1 august 1998, și recepționarea spațiului, actualizarea la zi a debitului și achitarea dobânzilor bancare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în baza contractului nr. 1286 din 24 octombrie 1997, a închiriat de la pârâtă spațiul situat la adresa menționată, care a fost amenajat pe cheltuiala sa, și a căror contravaloare s-a cifrat, conform facturii nr. 1073667 din 17 decembrie 1998, la suma de 2.424.845.840 lei. Prin sentința nr. 720 din 1 februarie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, SC K.I. SRL București, în contradictoriu cu pârâta, SC S.M. SA București, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 3.094.752.949 lei cu titlu de contravaloare a lucrărilor de investiții, precum și la suma de 88.208.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin aceeași sentință a fost respins capătul de cerere, privind restituirea chiriei, ca neîntemeiat, precum și cel referitor la obligarea pârâtei la plata dobânzilor bancare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că reclamanta a închiriat de la pârâtă un spațiu comercial, și că aceasta a efectuat asupra spațiului o serie de lucrări de amenajare pentru ca acesta să poată fi folosit ca sediu bancar, care au fost executate în baza autorizației de construcții nr. 35 din29 mai 1998, eliberată de Primăria municipiului București, la cererea pârâtei, SC S.M. SA. În raport de situația de fapt reținută, tribunalul a apreciat, raportat la dispozițiile art. 1420 și 1421 din C. civ., că locatarul este îndreptățit să solicite obligarea locatarului la plata contravalorii reparațiilor și îmbunătățirilor efectuate în spațiul care a făcut obiectul contractului de închiriere.

A mai reținut prima instanță, că pretențiile formulate de pârâta, SC S.M. SA, în calitate de reclamantă în dosarul nr. 7571/1999, al Tribunalului București, privind obligarea reclamantei, SC K.I. SRL, din acest dosar, la restituirea chiriei (care au făcut obiectul cererii reconvenționale disjunsă), au fost soluționate prin sentința nr. 1457 din 9 martie 2000, a Tribunalului București, secția comercială, rămasă definitivă prin neapelare. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor bancare, tribunalul a reținut că acesta nu este fondat, față de faptul că reclamanta nu a precizat cuantumul acestora și nici nu a probat cu acte pertinente și concludente că acestea ar fi datorate.

Prin decizia nr. 37/A din 8 februarie 2002, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat, împotriva susmenționatei sentințe, de reclamanta, SC K.I. SRL, în contradictoriu cu apelanta pârâtă, SC S.M. SA, și intimata intervenientă, BC I.Ț. SA Prin aceeași decizie s-a admis apelul pârâtei, SC S.M. SA, și, ca urmare, sentința primei instanțe a fost schimbată în parte, în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 47.427.529 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respinsă cererea de intervenție formulată de intervenienta, BC I.Ț. SA, în interesul apelantei pârâte, SC S.M.

SA. Pentru a adopta această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, în ceea ce privește apelul reclamantei, SC K.I. SRL, că, chiar dacă, potrivit art. 294 alin. (2) din C. proc. civ., aceasta ar fi putut pretinde în apel dobânzi sau orice alte despăgubiri ivite după pronunțarea sentinței, totuși aceasta nu a formulat în mod clar o astfel de pretenție, iar notele de calcul, potrivit cărora pârâta i-ar datora peste suma acordată cu titlu de contravaloare lucrări executate, și dobânzi, sau, în subsidiar actualizarea debitului cu procentul de devalorizare a monedei naționale, și în baza cărora și-a majorat totalul pretențiilor la 11.432.940.294 lei, sunt deficitare, și, ca atare, nu pot constitui dovezi în sensul art. 1169 C. civ., care să justifice acordarea și a acestor sume.

În ce privește apelul pârâtei, instanța de apel, a reținut că, în raport de probele administrate în cauză, numai motivul de apel prin care aceasta critică sentința în legătură cu cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantei, este întemeiat, și, ca urmare, constatând că, prin sentință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei din totalul pretențiilor numai suma de 3.094.752.949 lei, și că, raportat la această sumă, cheltuielile de judecată se cifrează numai la suma de 47.427.529 lei, a redus corespunzător, pe fond, aceste pretenții la nivelul sumei menționate anterior. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta, SC S.M. SA București, invocând ca motiv de casare dispozițiile art. 304 pct. 8 din C. proc.

civ. În dezvoltarea motivului de recurs, pârâta arată, în esență, că hotărârea instanței de apel este criticabilă, deoarece această instanță nu a avut în vedere la pronunțarea soluției faptul că facturile fiscale emise de reclamantă priveau lucrări de consolidare și renovare a spațiului în sumă de 936.451.099,86 lei, avansate de intervenienta, BC I.Ț. SA, și pentru care aceasta a solicitat deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, împotriva debitoarei reclamante, SC K.I. SRL, și, respectiv, cheltuieli pentru amenajarea spațiului cu destinația de sediu bancar, amenajări solicitate și a căror contravaloare a fost achitată de aceeași intervenientă. Prin urmare, instanța de apel a făcut o gravă confuzie, așa cum rezultă din probele dosarului, între suma de 936.451.099,86 lei (echivalentul a 119.939 dolari S.U.A.

la data facturării, respectiv data de 11 noiembrie 1997), care reprezintă contravaloarea lucrărilor de consolidare și renovare și cealaltă sumă de 3.094.752.949 lei, care reprezintă contravaloarea cheltuielilor de amenajare a spațiului pentru destinația ca sediu bancar. Ca urmare, eroarea săvârșită de instanța de apel constă în faptul că, dintre cele două categorii de lucrări, doar cele de consolidare și renovare, în cuantum de 119.939 dolari S.U.A. (936.451.099,86 lei) erau supuse restituirii, conform art. 121 alin. (2) din addendum, și, ca urmare, au fost solicitate de intervenientă prin cererea de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară împotriva debitoarei reclamante, SC K.I. SRL.

Restituirea acestei sume a fost solicitată de intervenienta, BC I.Ț. SA, în temeiul art. 5 pct. 9 alin. (2) din addendum, întrucât reclamanta, SC K.I. SRL, nu a fost în măsură să-și îndeplinească obligațiile asumate prin actul menționat, în sensul vânzării, respectiv al cumpărării spațiului în litigiu de către intervenientă. În ce privește așa zisele lucrări de consolidare a imobilului, pentru care reclamanta a emis factura nr. 1423830 din 1 noiembrie 1997, în sumă de 936.451.099 lei, se susține că această sumă nu i se cuvine reclamantei, în contextul în care lucrările de reparație capitală și consolidare a imobilului au fost făcute de proprietarul acestuia, adică de pârâta, SC S.M. SA, în perioada 1991-1997, cu personal propriu.

Ca atare, cum suma de 119.939 dolari S.U.A. nu are corespondent în lucrările efectuate de reclamantă prin terțe societăți, care se refereau numai la lucrări de amenajare și nu de consolidare a spațiului, și având în vedere pct. 4.4 din contractul de închiriere nr. 1286/1997, potrivit cărora locatorul va suporta doar cheltuielile aferente pentru reparația spațiului, și nu și pe cele de amenajare a acestuia ca sediu bancar, rezultă că acestea din urmă cădeau, potrivit art. 2 alin. (3) din contractul de subînchiriere nr. 11346/1997, încheiat între reclamanta, SC K.I. SRL și BC I.Ț. SA, în sarcina acesteia din urmă, care, de asemenea, se obligase prin același contract să suporte și toate celelalte cheltuieli aferente lucrărilor de restaurare, consolidare și amenajare a spațiului în scopul pentru care a fost subînchiriat, și anume ca sediu de bancă.

Or, și acestea din urmă lucrări executate de intimata reclamantă, în baza comenzii emise de BC I.Ț. SA, au fost achitate de către aceasta, astfel că reclamanta a mai facturat a doua oară aceeași sumă (3.094.752.949 lei) către pârâta recurentă, situație care demonstrează reaua credință a acesteia și care este confirmată și de faptul că deși reclamanta a susținut constant, că pentru suma de 119.939 dolari S.U.A. ar fi contractat un împrumut la BC I.Ț. SA, totuși nu a depus la dosar contractul care să ateste o asemenea împrejurare. În consecință, pârâta solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, respingerea acțiunii. Recursul pârâtei este fondat. Din examinarea actelor de la dosar rezultă că între pârâta, SC S.M.

SA București, în calitate de locator și reclamanta, SC K.I. SRL, în calitate de locatoare, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1286 din 24 octombrie 1997, în baza căreia prima a pus la dispoziția secundei spațiul situat în București, cu obligația din partea locatoarei să efectueze lucrări de amenajare a spațiului (și nu de consolidare), a căror contravaloare urma a fi dedusă din chirie. La art. 7, părțile au prevăzut că locatarul putea să mobileze spațiul potrivit specificului activității bancare, iar prin art. 17.2 din contract, părțile au convenit ca profilul activității comerciale desfășurată de locator în spațiile de la parter să fie adaptat activității cu specific bancar. În minuta nr. 1766 din 15 decembrie 1997, s-a prevăzut că spațiile ce se predau necesită continuarea lucrărilor de finisaj, începute de SC S.M.

SA. La 11 noiembrie 1997, reclamanta, SC K.I. SRL, în calitate de locator, încheie cu intervenienta, BC I.Ț. SA, în calitate de locatară, contractul de subînchiriere nr. 11346/1997, privind același imobil, pentru ca prin art. 12.1 din addendumul la acest contract, părțile să convină că cheltuielile de consolidare, renovare ale imobilului ce se închiriază, în valoare de 936.451.099,86 lei (echivalentul a 119.939 dolari S.U.A.), care în mod normal cad în sarcina locatorului, dar care au fost suportate de locatar, precum și cele referitoare la amenajarea spațiului (cheltuieli utile), care urmează a fi făcute de locatar (consolidată în valută la ziua plății), să fie scăzute din prețul de vânzare al imobilului negociat.

Au mai adăugat părțile, că, în cazul în care contractul de vânzare-cumpărare a spațiului nu se va încheia, suma de 936.451.099,86 lei (119.939 dolari S.U.A.) care a fost suportată (deci achitată) de BC I.Ț. SA, se va restitui acesteia de către locatar sau se va deduce din plata chiriei. Din cele expuse, rezultă că, în speță, este vorba de două categorii de cheltuieli, și anume o primă categorie de cheltuieli se referă la cele aferente lucrărilor de consolidare și renovare a imobilului în sumă de 119.939 dolari S.U.A. (în echivalent lei 936.451.099,86), care au fost achitate de intervenienta, BC I.Ț. SA, în calitate de sublocatară, și care potrivit clauzelor contractuale trebuia restituită, în cazul în care nu se perfecta contractul de vânzare-cumpărare a spațiului (cu sublocatara, respectiv BC I.Ț.

SA), și pentru recuperarea cărora aceeași intervenientă sublocatară a formulat cerere, în temeiul Legii nr. 64/1995, împotriva reclamantei. Cea de a doua categorie de lucrări, în sumă de 3.094.752.949 lei, care reprezintă contravaloarea lucrărilor aferente amenajării spațiului cu destinația de sediu bancar (și care au făcut obiectul cererii de chemare în judecată), de asemenea au fost achitate de intervenienta sublocatoare, BC I.Ț. SA, cu facturile menționate la pct. ”b” și „c” din actul nr. 970 din 19 mai 2003, dar spre deosebire de prima categorie de lucrări contravaloarea acestora nu a mai făcut obiectul unei cereri de restituire din partea BC I.Ț. SA, care, dealtfel, a și renunțat la restituirea acestor cheltuieli, pentru ca ulterior, personalul băncii să ridice toată aparatura specifică amenajării spațiului ca sediu bancar, aducând imobilul într-o stare mai rea decât cea din momentul predării către reclamanta, SC K.I.

SRL. Dar, din cele arătate, urmează a se reține, în soluționarea recursului, aspectul esențial, și anume că intervenienta sublocatoare, BC I.Ț. SA, a achitat reclamantei suma de 3.094.752.949 lei, și ca urmare, aceasta nu mai era îndreptățită să solicite a doua oară plata aceleiași sume de la pârâtă cu facturile nr. 1073667 din 17 decembrie 1998, în valoare de 2.424.845.840 lei, și respectiv nr. 1078240 din 24 iunie 1999, în valoare de 669.907.109 lei, în contextul în care nu ea a finanțat aceste lucrări ci intervenienta, BC I.Ț. SA. Ca atare, numai printr-o greșită apreciere a probelor de la dosar și interpretarea eronată a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța a considerat că suma reclamată se cuvenea reclamantei, din moment ce aceasta reprezenta exclusiv contravaloarea lucrărilor de amenajare a spațiului ca sediu bancar și care a fost plătită de sublocatara, BC I.Ț.

SA, și care dealtfel a renunțat, așa cum s-a precizat anterior, la orice pretenții în legătură cu această sumă, astfel că, față de toate cele arătate, se constată că de fapt, prin promovarea acțiunii, reclamanta a încercat în fapt să încaseze prețul acelorași lucrări a doua oară de la pârâtă, ceea ce contravine oricăror dispoziții legale. Așa fiind, urmează a se admite recursul pârâtei, SC S.M. SA, și a se modifica în parte decizia atacată, în sensul că admite și apelul aceleiași părți și se va schimba sentința primei instanțe, în sensul că respinge acțiunea reclamantei, SC K.I. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta, SC S.M. SA București, împotriva deciziei nr. 37/A din 8 februarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Modifică în parte decizia atacată, în sensul că admite apelul pârâtei și schimbă sentința nr. 720 din 1 februarie 2001, a Tribunalului București, în sensul că respinge acțiunea reclamantei, SC K.I. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2004.