ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 73/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. 6676/2004 la Tribunalul București, reclamanta B.C.I.Ț. SA a chemat în

judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să

dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.618.766.822 lei ce

reprezintă garanția depusă pentru derularea contractelor de închiriere a unor

spații locative cu terenurile aferente.

Analizând probatoriu

administrat, instanța prin sentința nr. 589 din 3 februarie 2005, a admis

acțiunea formulată, obligând pârâta la plata sumei de 698.605.281 lei

reprezentând garanții conform contractului de închiriere nr. 20 din 1 aprilie

1999; 636.472.533 lei dobândă legală; 195.948.860 lei garanție depusă conform

contractului de închiriere nr. 12 din 9 martie 1999 și a sumei de 87.740.148

lei dobândă legală.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că părțile au încheiat, la data de 9 martie 1999, contractul

de închiriere nr. 9 prin care reclamanta a primit în folosință un spațiu în

suprafață de 486,85 m

2

și un teren în suprafață de 36,75 m

2

situat în București, iar pentru buna derulare a acestuia, pârâta a primit drept

garanție suma de 195.948.866 lei.

Prin actul adițional nr. 1

încheiat la contract, reclamantei i s-a închiriat și suprafața de 675 m

2

,

în cadrul aceluiași imobil, fapt pentru care a depus garanția în sumă de

171.353.880 lei.

Ulterior, la data de 9

martie 1999, părțile au întocmit un contract de închiriere prin care s-a

încetat valabilitatea contractului nr. 9/1998 și a actului adițional nr. 1.

Contractul nr. 19 din 9

martie 1999 a fost reziliat începând cu data de 1 iunie 2002, iar la data de 3

iunie 2002 s-a încheiat procesul verbal de predare-primire a spațiului.

Conform acestui

proces-verbal, spațiul a fost predat în stare bună de funcționare iar părțile

au precizat că nu mai au nici o obligație una față de cealaltă.

Ulterior, la data de 14

iunie 2002 și respectiv 29 august 2002, reclamanta a solicitat pârâtei

restituirea sumelor depuse drept garanție.

Instanța, reținând că

spațiile închiriate au fost predate în bună stare de folosință, în temeiul art.

969 C. civ., a obligat pârâta să restituie sumele depuse de reclamantă drept

garanție, care au avut rolul de a asigura respectarea obligațiilor de plată a

chiriilor de către pârâtă, de îndată ce nu s-a făcut dovada producerii unui

prejudiciu ca urmare a încetării contractelor înainte de termen.

Împotriva sentinței, în

termen legal, pârâta a introdus apel criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate.

S-a invocat netemeinicia sub

aspectul nereținerii culpei reclamantei-intimate în derularea contractelor, culpă

care constă în faptul că aceasta se face vinovată de încetarea lor înainte de

termen.

Nelegalitatea s-a învederat

în raport de aplicare greșită a dispozițiilor art. 969 alin. (1) și (2) C. civ.

Analizând sentința în raport

de criticile formulate, Curtea, prin decizia comercială nr. 720 din 19

octombrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 2029/2005, a respins apelul, ca

nefondat, luând act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.

Confirmând sentința sub

aspectul reținerii stării de fapt și a aplicării corecte a dispozițiilor art. 969

C. civ., instanța în cale devolutivă a apelului, în raport de probele

administrate, a apreciat că părțile au fost de acord cu încetarea contractelor

fără obiecțiuni, fiind prevăzută această posibilitate în cuprinsul acestora.

Această înțelegere, rezultă și

din cuprinsul celor două procese-verbale de predare primire încheiate la 8

ianuarie 2001 și respectiv 3 iunie 2002, părțile menționând expres, că nu mai

au nici-o obligație una față de cealaltă.

Distinct părțile au prevăzut

expres la capitolul „garanții” că suma plătită ca garanție se recuperează de la

locatar, dacă nu au fost aduse prejudicii dovedite de proprietar.

Cererea formulată în cursul

apelului, în sensul obligării reclamantei la achitarea prejudiciului suferit de

pârâtă ca urmare a încetării înainte de termen a contractelor, a fost apreciată

ca o cerere nouă, care nu a putut fi analizată în raport de dispozițiile art. 294

C. proc. civ.

Pârâta, a introdus recurs

împotriva deciziei, invocând nelegalitatea acesteia în raport de prevederile art.

7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului cu

referire la nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 7 se susține că decizia

cuprinde motive contradictorii, în sensul că deși instanța reține că rezilierea

contractelor de locațiune a avut loc înaintea termenelor pentru care au fost

încheiate, nu analizează acest aspect al cauzei care relevă culpa reclamantei,

făcând o aplicare trunchiată a dispozițiilor cuprinse în art. 7 și 8 din

contractele de locațiune.

Se apreciază, ca fiind

greșită concluzia instanței că pârâta nu a formulat o cerere nouă pentru

acoperirea prejudiciului, după încheierea proceselor verbale.

Cea de a doua critică,

privește încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 969, a art. 970

și art. 973 C. civ., în raport de care instanța a stabilit eronat, că locatarul

datorează restituirea garanțiilor.

Or, restituirea garanțiilor

era strâns legată de asigurarea corespunzătoare a derulării contractelor de

locațiune, fapt ce nu s-a realizat din culpa reclamantei-intimate.

Cum la data predării

spațiilor, părțile au convenit că au lichidat și toate obligațiile lor

reciproce, instanța nu avea competența în a interpreta convenția lor cu privire

la lichidarea contractelor de locațiune.

Criticile sunt nefondate.

Nelegalitatea prevăzută de art.

304 pct. 7 C. proc. civ., vizează hotărârea judecătorească ce nu cuprinde

motivele pe care se sprijină ori aceasta cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura cauzei.

În speță, acest motiv de

recurs urmează a fi apreciat în raport cu motivarea realizată în fapt și în

drept de instanța de apel, considerente care a determinat-o să respingă apelul.

Contrar celor susținute de recurenta-pârâtă,

din considerentele deciziei, rezultă cu claritate că instanța a analizat

dispozițiile contractuale cuprinse în art. 8 și 9 din contract, în raport de

care a statuat, că în afara termenului stabilit pentru stingerea contractelor,

prin ajungerea la termenul fixat, părțile au convenit că aceste contracte pot

fi oprite din derularea lor prin convenția părților.

Instanța nu putea fi oprită,

așa cum susține recurenta, să nu interpreteze înțelegerea părților survenită

ulterior, la încheierea celor două procese verbale de predare primire a

spațiilor încheiate, conform căreia acestea au convenit că nu mai au nici-o

obligație de nici-un fel, una față de alta.

Interpretarea acestor

înscrisuri a fost relevantă pentru instanță, în clarificarea modului în care au

încetat raporturile de locațiune.

Chestiunea recuperării

garanțiilor plătite a fost reglementată distinct în cuprinsul contractelor,

precizându-se expres că, suma achitată ca garanție se recuperează de către

locatar dacă nu au fost aduse prejudicii dovedite proprietarului.

Din lucrările cauzei rezultă

că instanțele au judecat cauza în cadrul procesual stabilit de părți.

Astfel, urmează a se reține

că instanța de fond nu a fost investită de către pârâtă cu o cerere reconvențională

prin care să se ceară reclamantei despăgubiri legate de modul de desființare a

contractelor, și de aceea, în mod corect instanța de apel, în limita cadrului

procesual, a efectului devolutiv al apelului, așa cum este reglementat de art. 294

alin. (1) teza întâi, nu a luat în discuție o asemenea cerere nouă, în această

cale de atac.

Așa fiind, urmează a se

reține că motivarea deciziei supusă recursului, este clară, pertinentă și

convingătoare, și justifică soluția pronunțată în raport de care s-a putut realiza

controlul judiciar privind criticile invocate.

Nici cea de a doua critică

nu este fondată.

Ea vizează nelegalitatea

prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și se referă însă la încălcarea

normelor de drept substanțial cuprinse în art. 969 art. 970 și 973 C. civ. și

interpretarea greșită a acestor taxe, care nu se poate reține deoarece instanța

de apel, așa cum rezultă din considerente, nu a nesocotit normele de drept

substanțial aplicabile în cauză.

Potrivit art. 969 C. civ.,

„convențiile legal făcute au putere de lege” și ca atare instanța a fost

obligată să le aplice așa cum au fost concepute și redactate de părți.

În cauză, s-a făcut o

interpretare judicioasă a contractelor în raport de dispozițiile art. 970 C.

civ.

În raport de acest text, instanța

de apel, a reținut distinct, așa cum este corect, că înțelegerea consfințită în

procesele-verbale se referă, la momentul predării primirii spațiilor locative

și vizează stadiul în care acestea au fost predate cât și inexistența unui

prejudiciu privind starea acestora, iar înțelegerea privind restituirea

garanțiilor este reglementată separată în contracte și vizează modul de

derulare în timp a acestora.

Cum părțile au achiesat voluntar

la încetarea contractelor, fără a repune în discuție situația garanțiilor, în

mod judicios s-a stabilit că acestea se impun a fi restituite, făcându-se o

corectă aplicare a dispozițiilor art. 969 C. civ.

Așa fiind, pentru cele ce

preced, urmează a se reține că decizia supusă recursului nu este afectată de

nelegalitățile invocate și cum în cauză nu au fost reținute motive de

nelegalitate de ordine publică, urmează ca recursul pârâtei să fie respins, ca

nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC C. SA București, împotriva deciziei nr. 720 din 19 octombrie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 11 ianuarie 2007.