ÎCCJ, decizie (scj.ro #83366)

16. Contractul de depozit. Îndatoririle deponentului Cuprins pe materii: Drept civil. Contracte. Partea specială Index alfabetic: -deponentul -depozitarul -lucrul depozitat C.civ., art.1618 Deponentul este îndatorat în a întoarce depozitarului toate spezele făcute pentru păstrarea lucrului depozitat, și a-l dezdăuna de toate pierderile cășunate lui din cauza depozitului, în conformitate cu dispozițiile art.1618 C.civ. (Secția comercială, decizia nr.1531 din 26 aprilie 2007) Prin acțiunea înregistrată la 12 august 2004, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată pe pârâta SC P. Grup SA, solicitând ca, în baza sentinței ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 75.710 Euro preț neachitat, 10.497 Euro, rest de plată preț, 826.490.096 lei, dobânda legală, de la data scadenței până la 15 august 2004 și în continuare, până la achitarea debitului.

În susținerea cererii, reclamanta a arătat că a livrat pârâtei diferite cantități de polietilenă, în baza unor oferte urmate de comenzi, iar pentru încasarea prețului s-au emis facturi nerefuzate la plată. Pârâta a depus întâmpinare, prin care a arătat că o parte a debitului a fost achitat, că este de acord plata sumei de 10.259 Euro, dar nu se justifică cererea privind acordarea dobânzilor. A formulat și cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 293.435.611lei, reprezentând contravaloarea depozitării și manipulării mărfii aparținând reclamantei, conform facturii nr.2696870 din 7 octombrie 2004. Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, prin sentința nr.2541 din 30 mai 2005, a admis în parte cererea principală și a obligat pârâta la plata sumei de 988.645.495 lei, dobândă legală, respingându-se ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 75.710 Euro, preț neachitat.

De asemenea, s-a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata sumei de 10.497 Euro și plata dobânzii legale aferente la zi precum și cererea reconvențională. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că pârâta și- a îndeplinit obligația de plată a sumei de 75.710 Euro, după cum atestă cele două bilete la ordin și cele 3 CEC-uri, iar pentru plata cu întârziere a facturilor datorează dobânda legală aferentă. În ceea ce privește suma de 10.497 Euro, rest de plată și dobânda legală aferentă, aceasta nu este datorată, întrucât părțile nu au convenit cu privire la riscul devalorizării valutei, monedă în care este stabilit inițial prețul, cu atât mai mult cu cât facturile emise de către reclamanta-pârâtă au fost în moneda națională, iar pentru neachitarea la scadență a sumelor acceptate se datorează dobândă legală, în conformitate cu dispozițiile art.43 C.com.

și art.2 și 3 din OUG nr.9/2000. Cu privire la cererea reconvențională, s-a reținut că nu există dovadă că reclamanta ar fi acceptat plata acestei sume, sau că s-a încheiat o convenție cu privire la plata cheltuielilor pentru bunurile ce se pretind a fi depozitate la pârâta-reclamantă. Împotriva acestei soluții, ambele părți au promovat apel, reclamanta criticând hotărârea instanței de fond cu privire la neacordarea sumei de 10.259 Euro, ce ar reprezenta rest de preț ca urmare a devalorizării monedei naționale, pârâta recunoscând temeinicia cererii prin răspunsul la interogatoriu. Criticile pârâtei SC P. Grup SA fac referire la nerespectarea dispozițiilor art.1618 C.civ. care justifică obligarea reclamantei pârâte la plata contravalorii cheltuielilor de depozitare și manipulare a mărfii.

Curtea de Apel București , Secția a V-a comercială, prin decizia nr.180 din 7 aprilie 2006, a respins ca nefondate apelurile. În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că elementele avute în vedere de către instanța de fond cu referire la riscul valutar ce ar reprezenta diferență de curs valutar sunt pertinente, din conținutul interogatoriului nerezultând confirmarea pârâtei. Cu privire la apelul pârâtei, s-a reținut că nu s-a contestat existența unui contract de depozit voluntar, numai că suma pretinsă nu se referă la cheltuielile privind păstrarea bunurilor depozitate, în condițiile art.1593 alin.(1) C. civ. cu referire la art.1618 C. civ. Împotriva soluției instanței de apel, pârâta SC P.G.

SA a declarat recurs, criticile vizând modul de soluționare a cererii reconvenționale. S-a susținut că, în urma relațiilor comerciale intervenite, părțile au înțeles că sunt în fața unei forme de depozit atipic și neregulat care alături de depozitul voluntar și cel necesar, prevăzut în dispozițiile art.1594 C. civ. nu este stipulat expres de lege, dar este unanim acceptat de doctrină și jurisprudență. Urmarea contractului încheiat, cele două părți s-au întâlnit pentru întocmirea anexei la contract, dar care nu s-a concretizat într-un înscris. La aceste discuții s-a exprimat consimțământul din partea deponentului R. SA pentru instituirea unui depozit contra cost a mărfii de către depozitarul P.G.

SA, directorul comercial al acestuia fiind împuternicit de R. SA pentru operațiunile de preluare, transport, depozitare, manipulare și livrare a mărfii la diferiți beneficiari. Recursul este nefondat. Potrivit art.304 C.proc.civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. În speță, recurenta a criticat modul de interpretare a probatoriilor, apreciind că părțile au fost în prezența unui contract de depozit atipic și neregulat, nefiind stipulat expres de lege. Or, instanța de apel a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art.1593 și urm. C.civ. Părțile nu au contestat existența unui contract de depozit valutar care s-a încheiat perfect valabil la momentul tradițiunii bunurilor mobile, putându-se vorbi de o exprimare a consimțământului din partea depozitarului și a deponentului.

Din reglementările privind acest tip de contract, a rezultat că este esențial gratuit, deponentul, având numai îndatoririle prevăzute de art.1618 C.civ., respectiv să plătească cheltuielile făcute de depozitar pentru păstrarea bunurilor depozitate. Or, suma pretinsă de recurentă includea prețul depozitării și operațiunilor de manipulare, iar din înscrisurile depuse în recurs nu a rezultat existența unei convenții legal încheiate, factura nefiind acceptată. Procesul verbal de custodie din 17 februarie 2004, face dovada depozitului voluntar, iar înscrisul depus la dosar, face referire la delegația dată unui angajat al recurentei să preia documentele și marfa ajunsă, fiind datată anterior custodiei . În consecință, recursul declarat de pârâta SC P.G.

SA BAIA-MARE, împotriva deciziei nr.180 din 7 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București,Secția V a comercială, s-a respins ca nefondat.