ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1879/2009

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 10 octombrie 2003

reclamanta SC P. SA Focșani, devenită SC V.T.M. SA, cheamă în judecată pe

pârâta SC T.E. SA București solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei

la plata sumei de 5.415.372.058 lei (rol) reprezentând dobânda legală (rata

scontului) de la data de 12 iunie 2002 până la data de 7 martie 2003, cu

cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr.

11939 din 26 octombrie 2004 Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

admite excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă, și

respinge cererea reclamantei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă, cu 255.907.982 lei (rol) cheltuieli de judecată în

sarcina reclamantei, reținând că în baza H.G. nr. 104 din 7 februarie 2002 și a

O.U.G. nr. 78/2002 s-a transmis, fără plată, din patrimoniul pârâtei în

domeniul public al Municipiului Suceava și în administrarea Consiliului Local

și centrala electrică Suceava – urmând a fi înregistrată ulterior ca societate

comercială – cu preluarea atât a activului cât și a pasivului, deci și a

obligației de a achita dobânda solicitată pentru intervalul 12 iunie 2002 – 7

martie 2003 la suma de 28.895.454.173,50 lei (rol) reprezentând rest de preț

neachitat, așa cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 9929 din 15 august 2002

a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Prin decizia comercială nr. 393

din 11 mai 2005 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, admite

apelul declarat de apelanta - reclamantă împotriva sentinței primei instanțe pe

care o schimbă în tot în sensul că respinge excepția lipsei calității

procesuale pasive ca neîntemeiată și admite în parte acțiunea, obligând pe

pârâta - intimată să plătească reclamantei apelante suma de 4.907.896.491 lei

(rol) reprezentând dobânda legală, cu cheltuieli de judecată în sarcina

intimatei de 116.173.964 lei taxă judiciară de timbru și 100.000.000 lei (rol)

onorariu de avocat.

Recursul declarat de pârâtă

împotriva deciziei instanței de apel este admis prin decizia nr. 2807 din 5 octombrie

2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, care casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță,

reținând, în acest sens, încălcarea de către instanța de apel criticată a

prevederilor art. 24 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia comercială nr. 196

din 6 aprilie 2007, pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

instanței de fond pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe, reținând că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a

apreciat că pârâta - intimată nu are calitate procesuală pasivă într-o acțiune

subsecventă, având ca obiect plata unui drept accesoriu debitului principal,

pentru care s-a hotărât de către instanță în mod irevocabil că pârâta are

calitate de debitor.

Recursul declarat de pârâtă

împotriva deciziei de mai sus este respins ca nefondat prin decizia nr. 3836

din 27 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială,

care reține că răspunderea pentru nerespectarea termenului de achitare a

prețului – fapt raportat la care reclamanta a cerut plata dobânzilor de

întârziere – revine pârâtei, care a nesocotit această obligație, adică pârâtei

care, culpabilă fiind, nu poate transfera răspunderea unei alte persoane pe

motiv că, ulterior, aceasta a preluat unitatea C.E.T. Suceava, livrarea și

facturarea produselor producându-se anterior actelor administrative de

transfer, astfel că întemeiat instanța de apel a reținut calitatea ei

procesuală pasivă în legătură cu răspunderea pentru întârzierea plății

prețului, pârâta fiind parte în raportul juridic de drept material.

În rejudecare, Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 6212 din 9

mai 2008, admite acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată la data de

14 martie 2008, și obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de

734.074,07 lei (ron) reprezentând contravaloare dobândă, actualizată cu

indicele de inflație, cu 54.437,26 lei cheltuieli de judecată în sarcina

pârâtei, reținând că debitul principal - la plata căruia a fost obligată pârâta

prin sentința comercială nr. 5929 din 15 august 2002 pronunțată de Tribunalul

București, secția comercială, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 67 din 21

ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost

achitat în perioada 19 februarie 2003 – 7 martie 2003, că dobânda legală

aferentă acestui debit pentru perioada 12 iunie 2002 – 17 martie 2003 este

datorată de pârâtă, care va putea să recupereze suma de la SC T. SA Suceava, conform

actului adițional din 8 iulie 2002 la protocolul de predare - primire din 24

aprilie 2002 dintre pârâtă și Consiliul Local al Municipiului Suceava, precum

și că actualizarea cu indicele de inflație nu reprezintă o dublă reparare a

prejudiciului, ci a fost consacrată legal de art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 5/2001.

Prin decizia comercială nr. 503

din 20 noiembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, admite

apelul declarat de apelanta - pârâtă împotriva sentinței primei instanțe pe

care o schimbă în tot în sensul că admite în parte cererea precizată a

reclamantei, obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 490.789,6491

lei reprezentând contravaloare dobândă și respinge cererea privind obligarea

pârâtei la plata sumei reprezentând actualizarea dobânzii cu indicele de

inflație, cu 29.226,24 lei cheltuieli de judecată în fond în sarcina pârâtei și

15.106,72 lei cheltuieli de judecată în apel în sarcina intimatei - reclamante,

cheltuieli pe care le compensează și obligă pe pârâtă să plătească reclamantei

suma de 14.119,52 lei.

Pentru a decide astfel

instanța de apel reține că, întrucât daunele moratorii – dobânda legală

acordată pentru întârzierea plății – reprezintă un accesoriu al prestației

specifice obligației inițiale, de plată a debitului principal, iar daunele

compensatorii au menirea de a o înlocui, acestea nu se pot cumula cu dobânda

legală deoarece ele acoperă prejudiciul suferit prin neexecutarea totală sau

parțială a obligației și înlocuiesc executarea în natură, precum și că,

potrivit art. 1088 alin. (1) C. civ., este inadmisibil cumulul dobânzii legale

moratorii – flexibile, conform O.G. nr. 9/2000 – cu alte daune, indicele de

inflație, o expresie a erodării creanței din cauza inflației, fiind menit să

actualizeze debitul principal și nu dobânda legală moratorie.

Împotriva deciziei de mai

sus ambele părți declară recurs.

Cu invocarea motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta - reclamantă

solicită admiterea recursului său, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii

apelului pârâtei cu consecința menținerii sentinței primei instanțe, cu

cheltuieli de judecată. În fundamentarea recursului său recurenta - reclamantă

reproșează instanței de apel greșita aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (2)

din O.G. nr. 5/2001, ale art. 43 C. com. și ale art. 1084 C. civ., actualizarea

cu indicele de inflație a dobânzii legale datorate pentru achitarea cu

întârziere a debitului principal datorat reprezentând beneficiul nerealizat de

creditor, respectiv de recurenta reclamantă, neacordarea acestuia de către

instanța criticată fiind nelegală.

Întemeindu-și recursul pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta - pârâtă solicită

admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului

așa cum a fost formulat și respingerea și a capătului de cerere al reclamantei -

intimate privind acordarea de dobânzi, cu cheltuieli de judecată. În susținerea

recursului său recurenta - pârâtă critică instanța de apel pentru ignorarea

adoptării H.G. nr. 104 din 7 februarie 2002 care a acționat ca un caz fortuit

exonerator de răspundere, câtă vreme s-a produs înainte de scadența obligației

sale de plată la 21 februarie 2002, astfel că nu sunt întrunite condițiile

cumulative cerute de art. 998 - art. 999 C. civ. pentru ca recurenta - pârâtă

să poată fi obligată la plata dobânzii solicitate de reclamantă.

Examinând recursurile

declarate de părți împotriva deciziei instanței de apel prin prisma motivelor

de nelegalitate invocate se constată că acestea nu sunt fondate.

Cu privire la recursul

recurentei - reclamante se constată că nu pot fi primite criticile cu privire

la greșita aplicare a legii de către instanța de apel prin respingerea cererii

de acordare a sumelor reprezentând actualizarea dobânzii legale aferente debitului

cu indicele de inflație, instanța făcând o corectă aplicare a dispozițiilor

legale în vigoare, respectiv ale art. 43 C. com. coroborate cu cele ale art. 1088

C. civ. și ale O.G. nr. 9/2000 și reținând, justificat, că dobânda legală

stabilită în condițiile O.G. nr. 9/2000 are un caracter flexibil, fiind ea

însăși corelată - în ultimă instanță - cu rata inflației, câtă vreme este

raportată la dobânda de referință lunară a B.N.R., astfel că dobânda legală

aferentă debitului achitat cu întârziere nu poate fi actualizată cu indicele de

inflație, recursul urmând a fi respins.

Și criticile recurentei - pârâte

referitoare la greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 998

- art. 999 C. civ. față de intervenția H.G. nr. 104/2002 urmează a fi respinse

ca nefondate față de decizia nr. 3836 din 27 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția comercială, care a stabilit irevocabil că pârâta - recurentă

este titulara obligației de plată decurgând din contractul în litigiu încheiat

cu reclamanta, atât în ceea ce privește debitul principal cât și dreptul

accesoriu privind dobânda legală ce curge de drept din ziua când debitul

principal devine exigibil, precum și față de încheierea - în baza H.G. nr. 104/2002

- a protocolului de predare - primire a C.E.T. Suceava la 22 aprilie 2002, după

data de 21 februarie 2002 a scadenței obligației de plată stabilită în sarcina

pârâtei - recurente.

Față de cele de mai sus, cu

aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate

de părți împotriva deciziei instanței de apel – legală și temeinică – urmează a

fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta SC V.T.M. SA Focșani și pârâta SC T.E. SA București

împotriva deciziei comerciale nr. 503 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 iunie 2009.