ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2753/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, sub nr. 16944 din 16

octombrie 2003, reclamanta SC P. SA a chemat în judecată pe pârâta SC T.E.

SA, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata

sumei de 5.415.372.058 lei reprezentând dobânda legală debitului datorat

începând cu data de 12 iunie 2000 până la 7 martie 2003.

Tribunalul București prin

sentința 11939/2004 a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive invocate de pârâta SC T.E. SA și a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC P. SA.

Prin decizia comercială nr. 393/2005

pronunțată în dosarul 262/2005 de Curtea de Apel București a

fost admis apelul promovat împotriva sentinței nr. 11939/2004, aceasta

fiind schimbată în tot, în sensul că a fost respinsă

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC T.E. SA,

fiind admisă în parte acțiunea, pârâta fiind obligată la plata

sumei de 4.907.896.491 lei plus 216.173.964 lei (rol) cheltuieli de

judecată.

Recursul declarat de pârâta SC T.E.

SA București împotriva deciziei evocate mai sus, a fost admis de Înalta

Curte de Casație și Justiție, decizia atacată a fost

casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare Curții de Apel

București.

La rejudecarea apelului, după

casare, apelanta SC P. SA a depus dovada schimbării denumirii sale în SC

V.E.T.M. SA, iar prin decizia comercială nr. 196/2007 a fost admis apelul

declarat de SC V.E.T.M. SA, sentința comercială nr. 11939/2004 a fost

desființată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare la Tribunalul

București.

Cauza a fost înregistrată pe

rolul Tribunalului București sub nr. 4475/3/2006.

La termenul din data de 14 martie

2008, reclamanta a depus la dosar o cerere de majorare a pretențiilor, în

sensul că solicită suma de 734.074,07 (ron) reprezentând dobânda

aferentă perioadei 12 iunie 2002 – 7 martie 2003 actualizată cu

indicele de inflație până la data de 31 ianuarie 2008.

Prin sentința nr. 6212 din 19

mai 2008, pronunțată în dosar 4475/3/2008 al Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, a fost admisă

acțiunea precizată formulată de reclamanta SC V.E.T.M. SA

(fostă SC P. SA), pârâta SC T.E. SA fiind obligată la plata sumei de

7.340.740.781 rol reprezentând contravaloare dobândă actualizată cu

indicele de inflație plus cheltuieli de judecată.

Apelul formulat de pârâta SC T.E. SA

împotriva sentinței 6212/2008 a fost admis prin decizia comercială nr.

503/2008 pronunțată de Curtea de Apel București, iar

sentința apelată a fost schimbată în tot, în sensul că

pârâta SC T.E. SA a fost obligată să plătească reclamantei SC

V.E.T.M. SA suma de 490.789.6491 lei reprezentând contravaloare dobândă

și a fost respinsă cererea privind reactualizarea dobânzii cu

indicele de inflație.

În motivarea deciziei, instanța

de apel a reținut în esență că în cauză sunt

îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale pentru

neexecutarea obligațiilor în sensul achitării prețului cu

întârziere, aspect reținut cu autoritate de lucru judecat prin decizia

comercială nr. 3836/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Titularul obligației de

plată decurgând din contractul din 2002 este pârâta SC T.E. SA

București iar faptul că prețul facturii din 18 ianuarie 2002 nu

a fost achitat în termen de 30 de zile dă dreptul la plata dobânzii legale

dar nu și la actualizarea dobânzii legale cu indicele de inflație.

Astfel, în materie comercială

pentru neexecutarea obligațiilor bănești, este admisibilă

indexarea creanței inițialee, plus dobânda legală

prevăzută de O.G. nr. 9/2000 raportat la art. 43 C. com., cumulul

acestora fiind permis dar nu și indexarea dobânzii legale, având în vedere

dispozițiile art. 1088 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva deciziei comerciale nr. 503/2008,

pronunțată de Curtea de Apel București au formulat recurs pârâta

SC T.E. SA, cât și reclamanta SC V.E.T.M. SA, recursuri ce au fost

respinse ca nefondate prin decizia 1879/2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Reclamanta SC V.E.T.M. SA a formulat

contestație în anulare împotriva deciziei comerciale nr. 1879/2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestație ce a

fost admisă prin decizia nr. 1232 din 14 aprilie 2010 pronunțată

în dosarul nr. 6600/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

În motivarea deciziei

menționate, s-a reținut că SC V.E.T.M. SA a fost citată în

recurs la o altă adresă situație în care se impune în raport de

dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. admiterea contestației

în anulare, cu consecința anulării deciziei comerciale nr. 1879/2009

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, împotriva deciziei comerciale

nr. 503/2008 a Curții de Apel București a formulat recurs atât

reclamanta SC V.E.T.M. SA cât și pârâta SC T.E. SA București.

În dezvoltarea motivelor de recurs

întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta reclamantă SC V.E.T.M. SA critică decizia pentru

nelegalitate arătând că în mod eronat instanța de apel a

reținut că nu este posibilă actualizarea cu indicele de

inflație a dobânzii legale. Conform art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 5/2001,

obligația de plată a debitului precum și dobânzile datorate

potrivit legii se actualizează în raport cu rata inflației

aplicabilă la data plății efective.

Actualizarea dobânzii din punct de

vedere al O.G. nr. 5/2001 se înscrie în spiritul principiului reparării

integrale a prejudiciului.

În cauză, dobânda datorată

de către pârâtă a fost calculată la nivelul anului 2003,

situație în care nu se poate reține o reparație integrală a

prejudiciului.

Și recurenta pârâtă SC

T.E. SA București, critică decizia nr. 507/2008 pentru nelegalitate,

recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenta-pârâtă arată că decizia pronunțată a fost

dată cu aplicarea greșită a legii și a principiilor aplicabile

în raport de dispozițiile art. 1081, art. 1084, art. 1088 C. civ. și art.

4 C. com. raportat la art. 2, art. 3 din O.G. nr. 9/2000.

În mod greșit a reținut

instanța că după scadența debitului principal ar fi

intervenit transferul patrimonial SC T.E. SA prin H.G. nr. 104/2002. Acest act normativ

a fost adoptat la 7 februarie 2002 iar scadența facturii a fost la 21

februarie 2002.

Actele normative de transfer al

patrimoniului sucursalei Suceava au operat ca un veritabil caz fortuit

exonerator de răspundere, astfel că nu poate fi reținută ca

faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție.

Faptul că anterior datei

scadenței a fost edificat un act normativ prin care activul și

pasivul sucursalei Suceava - beneficiară a huilei și cea care a

efectuat plățile – a fost transferată ope legis în domeniul public

al Municipiului Suceava și în administrarea Consiliului Local

reprezintă un veritabil caz fortuit ce răstoarnă orice

prezumție de culpă și demonstraeză neîndeplinirea

condițiilor răspunderii civile prevăzută de art. 998 – art.

999 C. civ.

Analizând recursurile declarate în

raport de criteriile formulate și temeiurile de drept invocate, se

constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente.

Este de necontestat că la data

de 16 ianuarie 2001 recurenta reclamantă, în calitate de vânzător

și recurenta pârâtă în calitate de cumpărător a încheiat

contractul de vânzare-cumpărare prin care societatea reclamantă a

vândut părții adverse canitatea de 17.081,7 tone huilă

energetică pentru sucursala pârâtei.

În baza acestui contract, a fost

emisă factura fiscală din 18 ianuarie 2002 cu privire la suma de

41.101.514.267 lei, sumă achitată integral. Debitul principal la care

a fost obligată pârâta prin ordonanța de emitere a somației de

plată în cuantum de 28.895.454.173,50 lei a fost achitat în perioada 19

februarie 2003 – 7 martie 2003, dar la aceasta se datorează dobânda legală

pentru perioada 12 iunie 2002 – 17 martie 2003 nu și indicele de

inflație. Dobânda legală a fost stabilită în condițiile O.G.

nr. 9/2000, fiind însăși corelată cu rata inflației,

câtă vreme este raportată la dobânda de referință

lunară a B.N.R.

În aceste condiții,

instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

legale în vigoare, respectiv art. 43 C. com. raportat la art. 1088 C. civ.

și O.G. nr. 9/2000 iar dobânda legală aferentă debitului

principal achitat cu întârziere, nu poate fi actualizată cu indicele de

inflație motiv pentru care recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

Nici recursul recurentei pârâte,

vizând aplicarea greșită de către instanța de apel a

dispozițiilor art. 998 – art. 999 C. civ., nu este fondat întrucât prin

decizia 196/2000 a Curții de Apel București irevocabilă prin

decizia nr. 2836/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a reținut că titularul obligațiilor de

plată decurgând din contractul din 2002 este SC T.E. SA atât în ceea ce

privește debitul principal cât și drepturile accesorii.

Răspunderea recurentei pârâte

este o răspundere contractantă în condițiile art. 969, art. 970 C.

civ. și nu o răspundere delictuală în condițiile art. 998 –

art. 999 C. civ., aspect reținut corect de instanța de apel în raport

de decizia nr. 3836/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Este adevărat că H.G. nr. 104

a fost adoptat la 7 februarie 2001 dar protocolul de predare primire încheiat

de C.E.T. Suceava, în raport de dispozițiile H.G. nr. 104/2002 a fost

încheiat la la 22 aprilie 2002, iar obligația de plată a dreptului principal

era scadența la 21 februarie 2002.

Ca urmare, în mod corect au fost

reținute îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale

pentru neexecutare obligațiilor fără a putea fi reținut

„cazul fortuit exonerator de culpă” invocat de recurentă în

condițiile care protocolul de predare primire încheiat în baza H.G. nr. 101/2002

a fost întocmai după data scadenței obligației de plată a

debitului principal respectiv 21 februarie 2002.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respinge ca

nefondate recursurile declarate de reclamanta SC V.E.T.M. SA Focșani și

pârâta SC T.E. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 503 din 20

noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanta SC V.E.T.M. SA Focșani și pârâta SC T.E. SA București

împotriva deciziei comerciale nr. 503 din 20 noiembrie 2008 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 septembrie 2010.