ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1761/2016

Decizia nr. 1761/2016

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a Il-a civilă, sub nr. x din 30 decembrie 2015 revizuenta A. București a solicitat revizuirea Deciziei nr. 2486 din 2 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a Il-a civilă.

Revizuenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ. solicitând admiterea cererii de revizuire iar, în rejudecare admiterea cererii de revizuire.

În temeiul art. 322 pct. 2 raportat la art. 327 C. proc. civ. a solicitat schimbarea în tot a Deciziei civile nr. 2486 din 2 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a Il-a civilă.

În rejudecarea recursurilor, a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului A. și modificarea în tot a Deciziei civile nr. 1265 din 17 decembrie 2014 în sensul, admiterii apelului A. cu schimbarea în parte a sentinței civile nr. 3689 din 22 martie 2012, în sensul admiterii acțiunii A. (fosta B.) precizată în totalitate respectiv, obligarea SC C. SA și la plata următoarelor sume:

- 2.375.233,69 Chf (diferența dintre 14.424.733,69 solicitată de A. și 12.049.500 Chf la care a fost obligată SC C. SA prin sentința instanței de fond); 236.235,42 lei plus 260 dolari SUA;

- obligarea la plata dobânzii legale pentru aceste sume de la data de 21 iulie 1999 până la data achitării efective a debitului.

A solicitat respingerea recursului declarat de SC C. SA împotriva Deciziei civile nr. 1265 din 17 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, Dosar nr. x/3/2010 ca nefondat.

În situația aplicării dispozițiilor art. 327 C. proc. civ., raportat la art. 314 C. proc. civ., revizuenta a solicitat schimbarea în tot a Deciziei civile nr. 2486 din 2 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a Il-a civilă, Dosar nr. x/3/2010 și obligarea SC C. SA la plata sumelor de 14.424.733,69 Chf plus 236.235, 42 lei plus 260 dolari SUA și obligarea la plata dobânzii legale pentru aceste sume de la data de 21 iulie 1999 până la data achitării efective a debitului.

În temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenta A. a

solicitat anularea Deciziei civile nr. 2486 din 2 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, Dosar nr. x/3/2010 deoarece este potrivnică și încalcă puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 3456 din 8 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, Dosar nr. x/2/2005.

În susținerea motivului de revizuire circumscris dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ. revizuenta aduce următoarea argumentație.

Prin decizia ce formează obiectul cererii de revizuire instanța de recurs a acordat ceea ce nu s-a cerut, fiind incidente dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în sensul că, admițând recursul SC C. SA, care a modificat în tot sentința civilă nr. 3689 din 22 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă,și a respins acțiunea formulată de revizuienta-reclamanta A., ca nefondată, au fost depășite limitele casării Deciziei civile nr. 3456 din 8 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Dosar nr. x/2/2005, care cuprinde dezlegări în drept obligatorii pentru instanțele de fond, așadar, a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a acesteia prin respingerea acțiunii în regres a A. (fosta B.) ca nefondată.

Prin Decizia civilă nr. 3456 din 8 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Dosar nr. x/2/2005 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că, instanța de fond, în rejudecare, nu mai are a dezlega nici problema de drept a prescripției, nici problema dovezii plății și problema certitudinii, exigibilității prejudiciului suferit de SC D. SA.

Decizia civilă nr. 3456 din 8 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comerciala, de casare, Dosar nr. x/2/2005 cuprinde dezlegări în drept obligatorii pentru instanța de fond și intrate în puterea de lucru judecat în sensul că, în rejudecare, instanța de fond nu mai are a dezlega nici problema de drept a prescripției, nici problema dovezii plații și problema certitudinii, exigibilității prejudiciului suferit de SC D. SA.

Prin Decizia civilă nr. 3456 din 8 noiembrie 2006 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că nu este incidență prescripția creanței A., dreptul de creanță al A., s-a dovedit plata și problema certitudinii, exigibilității prejudiciului suferit de SC D. SA.

Prin această decizie s-a dispus numai efectuarea unei expertize pentru stabilirea cuantumului real al sumei datorate, deoarece era necesară clarificarea unei împrejurări decisive pentru soluționarea cauzei, respectiv cuantumul prejudiciului real cauzat de SC C. SA, stabilindu-se că „pentru stabilirea cuantumului real al sumei datorate este necesară efectuarea unei expertize".

În consecință, instanța de fond, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a fost învestită doar cu stabilirea cuantumului real al sumei datorate și în acest sens, în mod corect și legal a judecat în limitele stabilite prin Decizia civilă nr. 3456 din 8 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, restul statuărilor au intrat în puterea lucrului judecat, respectiv s-a

dovedit că nu este incidență prescripția creanței A., dreptul de creanță al A., s-a dovedit plata și problema certitudinii, exigibilității prejudiciului suferit de SC D. SA.

Prin decizia comercială nr. 91 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost admisă acțiunea A. și a fost obligată pârâta la plata sumei de 12.049.500 Chf și dobânda legală aferentă de la 25 august 1997 până la data plații efective a debitului.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 172.302,55 lei cheltuieli de judecată reprezentând 101.629 lei onorariu de avocat și 70.673,5 lei taxe judiciare către reclamantă.

Sentința civilă nr. 3689 din 22 martie 2012 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, dosar nr. x/3/2010 a fost menținută ca legală prin Decizia civilă nr. nr. 1265 din 17 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

În ceea ce privește Decizia civilă nr. 1895 din 21 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, revizuenta apreciază că prin aceasta s-a dispus o casare parțială care cuprinde dezlegări de drept privind competența materială, respectiv rejudecarea cauzei de către Tribunalul București, secția comercială, ca instanța de fond, așadar, fiind menținută autoritatea de lucru judecat în sensul că nu este incidența prescripția creanței A., s-a dovedit plata sumei și problema certitudinii și exigibilității prejudiciului suferit de SC D. SA.

Prin Decizia comercială nr. 91 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, Dosar nr. x/2007; sentința civilă nr. 3689 din 22 martie 2012 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă,și Decizia civilă nr. nr. 1265 din 17 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, în mod corect și legal a fost admisă acțiunea A. (fosta B.), instanțele respectând limitele de casare ale Deciziei civile nr. 3456 din 8 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, Dosar nr. x/2/2005 care cuprinde dezlegări în drept obligatorii pentru instanțele de fond conform art. 315 C. proc. civ.

Se arată că prin aceste hotărâri judecătorești în mod legal și just a fost admisă acțiunea A. deoarece este temeinică și legală și în fundamentarea atât în fapt cât și în drept a acestora s-au stabilit următoarele:

-

că cererea SC D. SA are temei legal;

-

că acțiunea în regres a SC D. SA nu este prescrisă, (data plații în raport de care a apreciat că introducerea acțiunii în regres s-a făcut în termenul general de prescripție);

-

că există dovada plații sumei de 14.100.000 Chf (franci elvețieni) la data de 28 august 1997 când prejudiciu cauzat SC D. SA s-a produs efectiv;

- că a fost recunoscut dreptul de creanța a SC D. SA de către SC C. SA și din corespondența purtată între SC D. SA și SC C. SA în perioada de când a fost solicitată onorarea scrisorii de garanție și până când s-au

executat conturile SC D. SA, SC C. SA nu a contestat dreptul de creanță al băncii;

- s-a dovedit prejudiciul suferit de SC D. SA;

Precizează revizuenta că din actele cauzei s-au dovedit următoarele aspecte:

-

existența în contul E. - SC D. SA deschis la F. (denumită și G.) a sumei de 13.892.780,30 dolari SUA la data de 31 ianuarie 1992;

-

înregistrarea în contabilitatea E. - SC D. SA a constituirii la H. la data de 9 decembrie 1992 a depozitului bancar în sumă de 14.100.000 Chf (franci elvețieni);

-

lichidarea depozitului E. - SC D. SA deschis la H. în sumă de 14.116.414,07 Chf la data de 25 august 1997.

Dovada plații efective a sumei de 14.100.000 Chf către I. Pakistan a fost făcută prin următoarele documente:

-

ordinul de plată dat de H. - pe data de 25 august 1997 pentru 14.115.115,822,75 Chf;

-

borderoul de credit referitor la ordinul de plata din data de 25 august 1997;

-

notificare de debit referitoare la ordinul de plata din 26 august 1997.

În ceea ce privește executarea contului SC D. SA deschis la H. și plata sumei de 14.116.414.75 Chf s-a efectuat prin debitarea contului SC D. SA deschis la H. în favoarea I. (beneficiarul scrisorii de garanție) în raport de declarația oficială a H., prin viramentul sumei de 14.116.414.75 Chf la 25 august 1997 către Oficiul de urmărire a debitorilor Zurich, în contul acestora de la K. cu Ordinul nr. din 25 august 1997.

Suma cu care a fost debitat contul SC D. SA sechestrat în Elveția a fost de 14.116.414,75 Chf, potrivit adresei telex din 25 august 1997 a băncii H. către SC D. SA și adresei băncii H. către E. din 1 septembrie 1997 prin care se confirma că s-a efectuat transferul acestei sume din contul E. în contul I. de la J. (fila 45 din Dosarul nr. x/1998 al Tribunalului București).

Ulterior la data de 26 august 1997, Oficiul de urmărire a debitorilor Zurich a ordonat băncii K. ca din suma intrată în contul său adică 14.116.414,75 Sfr să vireze ca despăgubire suma de 14.116.141,75 Sfr în contul deținut de Dr. L. - avocatul firmei I. (beneficiarul scrisorii de garanție).

La data de 25 august 1997, contul SC D. SA, deschis la H. a fost debitat cu suma de 14.116.14,75 Chf care a fost plătită în contul scrisorii de garanție bancară.

Cu nota contabilă din 15 septembrie 1997 s-a înregistrat în mod

legat în contabilitatea SC D. SA executarea silită a scrisorii de garanție pentru suma de 14,1 milioane Chf în contul deschis pe numele SC C. SA.

În ceea ce privește convenția de lucru din 1995 și Addendum-urile din 1997 la aceasta Convenție, precum și cele 4 contracte de gaj fără deposedare așa cum se dovedește se aplică scrisorii de garanție de 6,6 mii. dolari SUA, deoarece cele doua Addendum-uri modifică expres art. 1.2 în sensul renunțării la excepția stabilită în 1995 pentru această scrisoare de garanție bancară din 1982, addendum-urile fiind încheiate special pentru introducerea în plafonul de lucru a tuturor obligațiilor, deci și a acestei scrisori de garanție bancară din 1982.

Evidențierea valorii gajurilor s-a efectuat în contabilitatea SC D. SA la data de 13 decembrie 1998, cu nota contabilă pentru valoarea de 2.783.182.500 lei și 435.000 dolari, înregistrarea făcută la „garanții materiale" în contul SC C. SA.

Se arată că aceste acte doveditoare (conform art. 46 C. com. coroborate și cu art. 1176 C. civ.) privind transferul sumei de 14.116.414,75 Chf din contul E.-SC D. SA deschis la H. către J. în contul Biroului de ridicare a datoriilor și ulterior în contul creditorului I., dovedesc prejudiciul produs E.-SC D. SA/B. (actuală A.) la data de 25 august 1997, data efectuării debitării contului SC D. SA de la H. cu suma de 14.1 mii Chf (franci elvețieni).

În consecință, A. apreciază că și pentru aceste motive instanța de recurs prin Decizia civilă nr. 2486 din 2 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a acordat ceea ce nu s-a cerut, fiind incidente astfel dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., ultima ipoteză care vizează un caz de plus petita, deoarece a încălcat efectele autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 3456 din 8 noiembrie 2006 a Înalta Curte de Casație și Justiție, Dosar nr. x/2/2005 prin respingerea acțiunii în regres a A. ca nefondată.

În motivarea cererii de revizuire de la acest punct, A. învederează instanței că soluția din Decizia civilă nr. 2486 din 2 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, Dosar nr. x/3/2010 a fost dată cu încălcarea ipotezei a doua consacrată de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., care vizează un caz de minus petita în sensul că, instanța „nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut".

Arată revizuenta că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, fiind incidență ipoteza a doua consacrată de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. care vizează un caz de minus petita în sensul că, instanța nesoluționând recursul pe fond nu s-a pronunțat asupra pretențiilor A. și în mod greșit a constatat incidența temeiul art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ.

Argumentându-și această critică revizuenta precizează următoarele:

Recursul declarat de A. în cauză a fost depus în termen legal prin

din 9 februarie 2015 la Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost motivat pe 12 pagini și încadrat în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei, care face obiectul recursului, cu indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs este structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține măcar din oficiu, vreo critica susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se putea exercita controlul judiciar în recurs.

Consideră revizuenta, în susținerea acestui motiv de revizuire, ca a fost încălcat principiul neagravării situației, în propriul recurs („non reformatio in pejus") care este reglementat expres de dispozițiile art. 372 alin. (1) din V.C.P.P. și prevăzut și de art. 444 din N.C.P.P., sens în care face trimitere la doctrina și jurisprudența în această materie.

Apreciază revizuenta că în cauză interesul A. a fost maxim și legitim față de dispozițiile legale arătate, deoarece s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile procesuale ale cedentului SC D. SA, dobândind calitatea procesuală pe care aceasta o avea în momentul preluării, respectiv calitatea de reclamantă a SC D. SA, în Dosarul nr. x/3/2010, iar prin diligentele și cererile formulate a dovedit apărarea intereselor instituției și implicit ale Statului Roman pentru a se evita prejudicierea acestora.

Față de cele arătate, A. apreciază că s-a conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., indicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ. pe care a fost întemeiat recursul, formulând critici privind încălcări, nerespectări, și eludări grave ale dispozițiilor legale, care pot fi încadrate și din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În consecință, A. apreciază că, prin soluția pronunțată, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, mai mult decât atât, a agravat situația A. în propria cale de atac cu toate că au fost invocate motive de ordine publică de drept material, fiind incidență ipoteza a doua consacrată de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., care vizează un caz de minus petita în sensul ca, instanța nesoluționând recursul pe fond nu s-a pronunțat asupra pretențiilor A. și în mod greșit a constatat incidența temeiul art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În concluzie, A. (fostă B.) solicită, în temeiul art. 322 pct. 2 raportat la art. 327 C. proc. civ., admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a Deciziei civile nr. 2486 din 2 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, Dosar nr. x/3/2010.

Prin înscrisul intitulat „completare a cererii de revizuire" depus la data de 30 iunie 2016, conform încheierii de la acea dată, revizuenta dezvoltă și criticile

subsumate motivului de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., punctând asupra următoarelor aspecte:

Decizia civilă nr. 2486 din 2 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, Dosar nr. x/3/2010 este potrivnică și încalcă puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 3456 din 8 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, Dosar nr. x/2/2005.

Cele 2 hotărâri sunt hotărâri definitive deoarece s-a rezolvat fondul cauzei, respectiv parțial în Decizia civilă nr. 3456 din 8 noiembrie 2006 și în tot în Decizia civilă nr. 2486 din 2 decembrie 2015 care sunt contradictorii.

Se arată că Decizia civilă nr. 2486 din 2 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, Dosar nr. x/3/2010 evocă fondul cauzei și instanța a stabilit o altă stare de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, prin aplicarea altor dispoziții legale la împrejurări de fapt ce fuseseră stabilite, și s-a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecații decât cea care fusese aleasă până în acel moment respectiv a fost respinsă acțiunea în regres a A. (fostă B.) ca nefondată.

Prin Decizia civilă nr. 3456 din 8 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, Dosar nr. x/2/2005 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că nu este incidență prescripția creanței A., s-a dovedit dreptul de creanța al A., s-a dovedit plata și problema certitudinii, exigibilității prejudiciului suferit de SC D. SA, fiind casată numai pentru stabilirea cuantumului creanței.

Precizează revizuenta că hotărârile pronunțate în același litigiu, există tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză astfel:

Părțile - participante în aceste două cauze au aceeași calitate: A. (fostă B.) în calitate de recurent-reclamant, SC C. SA în calitate de intimat-pârât.

Obiectul celor 2 cauze este același - acțiune în regres.

Cauza juridică este fundamentul raportului juridic dedus judecații și este aceiași respectiv, executarea contului SC D. SA deschis la H. și plata sumei de 14.116.414.75 în favoarea I. (beneficiarul scrisorii de garanție).

În ceea ce privește îndeplinirea condiției ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat, se arată că această condiție este îndeplinită.

În ceea ce privește condiția ca hotărârile contradictorii trebuie să fie pronunțate în dosare diferite se arată că acestea sunt pronunțate pe parcursul mai multor cicluri procesuale, dar în dosare diferite, respectiv:

- Decizia civilă nr. 2486 din 2 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, Dosar nr. x/3/2010;

- Decizia civilă nr. 3456 din 8 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, Dosar nr. x/2/2005.

Revizuenta învederează instanței de revizuire că este îndeplinită condiția

de admisibilitate cu toate că, hotărârile contradictorii au fost date în aceeași pricină, dar pe parcursul mai multor cicluri procesuale, deoarece Decizia civilă nr. 3456 din 8 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, cuprinde dezlegări în drept obligatorii pentru instanțele de fond, conform art. 315 C. proc. civ., și care au fost încălcate prin Decizia civilă nr. 2486 din 2 decembrie 2015, a instanței care a judecat cauza în fond, după casare cu reținere.

A. apreciază că, prin Decizia civilă nr. 3456 din 8 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, Dosar nr. x/2/2005 s-a stabilit cu puterea lucrului judecat, că s-a dovedit că nu este incidență prescripția creanței A., dreptul de creanță al A. este cert, s-a dovedit plata și problema certitudinii, exigibilității prejudiciului suferit de SC D. SA prin executarea contului SC D. SA deschis la H. și plata sumei de 14.116.414,75 în favoarea I. (beneficiarul scrisorii de garanție).

Arată că prin Decizia civilă nr. 3456 din 8 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Dosar nr. x/2/2005 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că, instanța de fond, în rejudecare, nu mai are a dezlega nici problema de drept a prescripției, nici problema dovezii plații și problema certitudinii, exigibilității prejudiciului suferit de SC D. SA.

Prin această decizie s-a dispus numai efectuarea unei expertize pentru stabilirea cuantumului real al sumei datorate, deoarece era necesară clarificarea unei împrejurări decisive pentru soluționarea cauzei, respectiv cuantumul prejudiciului real cauzat de SC C. SA.

Astfel, consideră revizuenta, s-a stabilit că „pentru stabilirea cuantumului real al sumei datorate este necesară efectuarea unei expertize".

În susținerea cererii de revizuire, revizuenta arată că patru instanțe de judecată, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărâri judecătorești (Decizia civilă nr. 3456 din 8 noiembrie 2006 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, Dosar nr. x/2/2005, Decizia comercială nr. 91 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, Dosar nr. x/2007, sentința civilă nr. 3689 din 22 martie 2012 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă,și Decizia civilă nr. 1265 din 17 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă), în mod corect și legal au stabilit că, acțiunea în regres a A. este temeinică și legală fiind admisă în parte și obligată intimata SC C. SA la plata sumelor de 12.049.500,00 Chf (franci elvețieni), 172.302,55 lei cheltuieli de judecată, 914,83 lei reprezentând cheltuieli de executare.

Conchide revizuenta că Decizia civilă nr. 2486 din 2 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, încalcă puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 3456 din 8 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, Dosar nr. x/2/2005.

Intimata SC C. SA București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii arătând, în esență, că cererea de revizuire este inadmisibilă pe fondul său în raport de temeiurile de drept și argumentele

invocate de revizuentă.

Înalta Curte, examinând cererea de revizuire din perspectiva criticilor subsumate art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ., constată următoarele:

Decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată în Dosarul nr. x/3/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pricina având următorul parcurs procesual.

Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului București la data de 5 martie 1998, sub nr. x/1998 SC D. SA a chemat în judecată pe SC C. SA solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 12.518.975,57 Chf (franci elvețieni), și a dobânzii penalizatoare de 13% pe an începând cu data de 3 martie 1998 și până la executare.

Prin contractul de cesiune de creanță din 21 iulie 1999 A. (fosta B.) a preluat creanța neperformantă a fostei SC E. SA - SC D. SA împotriva debitorului SC C. SA și s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile procesuale ale SC D. SA.

La termenul din data de 13 septembrie 1999 a fost introdusă în cauză, în calitate de reclamanta B., (actual A.) ca urmare a contractului de cesiune de creanță din 21 iulie 1999, încheiat în temeiul O.U.G. nr. 115/1999 și O.U.G. nr. 51/1998 prin care SC D. SA a cesionat către A. (fosta B.) creanța sa față de debitorul cedat SC C. SA.

Prin sentința civilă nr. 4133 din 13 septembrie 1999 a Tribunalului București s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția comercială, soluția de declinare fiind menținută prin Decizia civilă nr. 759 din 6 martie 2000 a Curții de Apel București, Dosar nr. x/2000, Decizia nr. 2243 din 11 aprilie 2001 a Curții de Apel București în Dosarul nr. x/2000 al Înaltei Curții de Casație și Justiție, contestația în anulare împotriva acestei decizii pronunțate în recurs fiind respinsă ca nefondată prin Decizia civilă nr. 4887 din 9 iulie 2002 în Dosarul nr. x/2002 al aceleiași instanțe.

În Dosarul nr. x/2002 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a pronunțat sentința comercială nr. 131 din 13 octombrie 2004 prin care s-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, secția comercială.

Recursul declarat împotriva acestei sentințe nr. 131 din 13 octombrie 2004 a fost admis prin Decizia civilă nr. 1663 din 10 martie 2005, în Dosarul nr. x/2004 și casată sentința și s-a dispus trimiterea cauzei pentru judecată în primă instanță.

În Dosarul nr. x/2/20005, fost Dosar nr. x/2005 de pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a pronunțat sentința comercială nr. 86 din 30 mai 2006 prin care s-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta SC C. SA și s-a respins acțiunea B. (actuală A.).

Prin Decizia civilă nr. 3456 din 8 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, Dosar nr. x/2/2005 a fost admis recursul declarat de A. (fostă B.) și sentința comercială nr. 86 din 30 mai 2006 a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pe rolul Curții de Apel București Dosarul a fost reînregistrat sub nr. x/2/2007.

Prin Decizia comercială nr. 91 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, Dosar nr. x/2007 a fost admisă acțiunea A. și a fost obligată pârâta la plata sumei de 12.049.500 Chf și dobânda legală aferentă de la data de 25 august 1997 până la data plații efective a debitului.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 172.302,55 lei cheltuieli de judecată reprezentând 101.629 lei onorariu de avocat și 70.673,5 lei taxe judiciare către reclamantă.

Împotriva acestei decizii comerciale SC C. SA a declarat recurs.

Prin Decizia civilă nr. 1895 din 21 mai 2010 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția comercială, a casat sentința comercială nr. 91 din 9 iunie 2009 și a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul București, secția comercială, ca primă instanță de fond.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, cu nr. x/3/2010.

Prin sentința civilă nr. 3689 din 22 martie 2012 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, Dosar nr. x/3/2010 a fost admisa în parte acțiunea formulată de către reclamanta A. (fosta B.) în contradictoriu cu pârâta SC C. SA și chematele în garanție Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice și A.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 12.049.500 Chf și dobânda legală aferentă de la data 25 august 1997 până la data plații efective a debitului.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 172.302,55 lei cheltuieli de judecată reprezentând 101.629 lei onorariu de avocat și 70.673,5 lei taxe judiciare către reclamantă.

Împotriva sentinței civile nr. 3689 din 22 martie 2012 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, Dosar nr. x/3/2010, A. (fosta B.) și SC C. SA au declarat apel, care s-a aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, Dosar nr. x/3/2010.

Prin Decizia civilă nr. 1265 din 17 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, Dosar nr. x/3/2010 au fost respinse apelurile A. cât și SC C. SA, ca nefondate.

Împotriva Deciziei civile nr. 1265 din 17 decembrie 2014 atât A. cât și SC C. SA au declarat recurs.

Prin Decizia civilă nr. 2486 din 2 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, Dosar nr. x/3/2010 a fost admis recursul declarat de intimata-pârâtă SC C. SA București împotriva Deciziei civile nr. 1265 din 17 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București.

A fost modificată în parte decizia atacată, în sensul că s-a admis apelul

pârâtei SC C. SA declarat împotriva sentinței civile nr. 3689 din 22 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă. S-a schimbat în parte sentința civilă nr. 3689 din 22 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., ca nefondată. Constată nul recursul declarat de reclamanta A., împotriva aceleiași decizii, în temeiul art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. S-a respins recursul declarat de pârâta SC C. SA București împotriva încheierii din 11 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Motivul de revizuire reglementat de prevederile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. constituie o aplicare a principiului disponibilității și a celui consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ. potrivit căruia în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății și vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii deduse judecății - în baza principiului disponibilității - și ceea ce instanța a hotărât, între ceea ce s-a cerut și ceea ce s-a pronunțat, deși nu s-a cerut (extra petita); nu s-a pronunțat, deși s-a cerut (minus petita); s-a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita), apreciindu-se că instanța nu s-a pronunțat omnia petita.

Examinând argumentația adusă în susținerea acestui motiv de revizuire, raportat la conținutul dispozitivului hotărârii supuse revizuirii, rezultă că aceasta nu se circumscrie cerințelor expres și limitativ prevăzute de textul legal analizat, întrucât în cauză revizuenta se raportează din perspectiva art. 322 pct. 2 C. proc. civ. la motivele de recurs și nu la pretențiile deduse judecății la care se referă sintagma „lucru cerut" în înțelesul pe care legiuitorul i-o dă, de obiect al cererii, neexaminarea criticilor formulate în cadrul unui recurs constat nul neputând constitui temei al cererii de revizuire.

Așadar, întrucât examinarea legalității unei hotărâri prin prisma motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 2 C. proc. civ. se face numai cu privire la pretențiile concrete deduse judecății, ipoteza de analiză propusă de revizuenta din această perspectivă excede limitele controlului de legalitate în cadrul acestei căi de retractare.

Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Revizuenta pretinde că ar exista două hotărâri definitive și irevocabile contradictorii: decizia ce se solicită a fi revizuită și Decizia nr. 3456 din 8 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Atunci când revizuirea se solicită potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru contrarietate de hotărâri, suportul ei rezidă în respectarea principiului puterii de lucru judecat, iar posibilitatea de a o cere este supusă condiției să existe hotărâri definitive potrivnice care să nu poată fi executate simultan, precum și ca ele să fi fost date în aceeași pricină și între aceleași persoane având aceeași calitate, dar în dosare diferite.

Așadar, revizuirea este admisibilă numai atunci când hotărârile pretinse contradictorii au intervenit în cereri deosebite.

Ori, în speță, nu se poate reține existența a două hotărâri definitive potrivnice, adică nu există o hotărâre definitivă dată într-un proces judecat anterior celui în care s-a pronunțat decizia civilă a cărei revizuire se solicită, hotărârile pretins a fi contradictorii fiind pronunțate în cadrul aceluiași proces dar în faze procesuale diferite, aspect relevat de parcursul procesual al cauzei.

Prin urmare, nefiind îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nici acest motiv nu este întemeiat.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. București împotriva Deciziei nr. 2486 din 2 decembrie 2015, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a Il-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 octombrie 2016.