ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 864/2019

Asupra cererii de revizuire de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă sub nr. x/2007, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 9.671.328 USD, în echivalent RON la data plății, reprezentând prejudiciul direct, efectiv (damnum emergens) suferit în perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005. Reclamanta a mai cerut obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința comercială nr. 4139 din 21 martie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a Comercială a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 397 din 19 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a Comercială, apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A. a fost respins ca nefondat.

Prin Decizia nr. 1172 din 7 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Comercială a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 397 din 19 septembrie 2008, fiind casată decizia recurată și Sentința nr. 4139 din 21 martie 2008, cauza fiind trimisă spre rejudecare în fond la Tribunalul București, secția a VI-a Comercială.

Înalta Curte a interpretat dispozițiile art. 3.2 din contractul de tranzacție nr. x din 25 noiembrie 2005 în sensul că părțile au renunțat numai la drepturile și pretențiile, astfel cum sunt acestea definite în cadrul tranzacției, față de B. S.A., întrucât toate drepturile și obligațiile acesteia au fost preluate de AVAS.

Cauza a fost înregistrată în vederea rejudecării pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Comercială.

Prin precizările depuse la termenul din 22 ianuarie 2010, reclamanta a arătat că în prezenta cauză, prejudiciul efectiv reprezintă micșorarea patrimoniului convenit a se realiza pentru creditor pentru anul 2005, ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale de către debitor prin faptul că valoarea care trebuia să intre în patrimoniul creditorului nu a mai intrat. Așadar, obiectul cererii de chemare în judecată este obligarea AVAS la suportarea pierderilor efective suferite de S.C. A. S.A. ca urmare a micșorării patrimoniului convenit a se realiza pentru anul 2005, consecință a neîndeplinirii de către pârâtă la scadență, întocmai și în natură, a obligațiilor asumate prin Convenția-cadru nr. 1345 din 8 noiembrie 1996.

Prin precizările depuse la termenul din 12 martie 2010, reclamanta a arătat că temeiul juridic al cererii sale îl reprezintă prevederile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Prin Sentința comercială nr. 12959 din 10 decembrie 2010 Tribunalul București, secția a VI-a Comercială a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Prin Decizia nr. 13 din 16 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă în dosarul nr. x/2011 a fost admis apelul formulat reclamanta S.C. A. S.A împotriva încheierii de ședință din 7 decembrie 2009 și a Sentinței comerciale nr. 12959 din 10 decembrie 2010, s-a dispus anularea încheierii pronunțate la data de 7 decembrie 2009 și a sentinței comerciale atacate și s-a acordat termen pentru evocarea fondului.

În urma evocării fondului, prin Decizia nr. 32 din 28 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civila în dosarul nr. x/2011, a fost admisă cererea de chemare în judecată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 9.671.328 USD, echivalent în RON la data plății, funcție de cursul oficial leu - dolar stabilit de BNR, cu titlu de prejudiciu efectiv suferit de reclamantă în perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005, ca urmare a neîndeplinirii obligației de efectuare a vărsămintelor, conform Convenției Cadru nr. 1345 din 8 noiembrie 1996.

Prin Decizia nr. 1591 din 7 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost admis recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a fost modificată decizia nr. 13 din 16 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în sensul că a fost anulată încheierea de ședință din 7 decembrie 2009 și sentința comercială nr. 12959 din 10 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Comercială, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe - Tribunalul București și în consecință a fost admis recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 32 din 28 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, care a fost casată.

În motivare, Înalta Curte a reținut că prin decizia nr. 13 din 16 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, au fost aplicate în mod greșit dispozițiile art. 297 alin. (2) teza finală, în speță fiind incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Instanța nu putea anula sentința apelată și evoca fondul în condițiile în care părțile au solicitat trimiterea cauzei în fața primei instanțe, ci era obligată ca, după desființarea hotărârii instanței de fond, să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., cererea urmând a fi soluționată de un alt complet de judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 6 aprilie 2015 sub nr. x/2015.

Prin Sentința civilă nr. 7039 din 10 decembrie 2015 această instanță a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta.

Prin Decizia civilă nr. 125 din 23 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins apelul formulat de apelanta - reclamantă A. S.A. ca nefondat.

Împotriva Deciziei civile nr. 125 din 23 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în termen legal, a formulat recurs reclamanta,

Prin Decizia nr. 4551 din 24 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015 a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 4551 din 24 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015 considerată contrară soluției cuprinse în Sentința civilă nr. 9171 din 29 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2007.

Revizuienta arată că ambele hotărâri irevocabile au fost pronunțate între aceleași părți, cu același obiect, pretenții, aceeași cauză, fundamentate pe același temei, dar pentru perioade succesive.

În dosarul nr. x/2007 reclamant în cauză a fost A. iar pârât C.., temeiul de drept al acțiunii a fost reprezentat de dispozițiile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, obiectul dedus judecății a fost reprezentat de pretențiile A. de obligare a C.. la plata sumei de 9.671.328 USD echivalent RON la data plății, cu titlu de prejudiciu efectiv suferit în perioada 1 ianuarie 2014 - 31 decembrie 2014.

În dosarul nr. x/2015 reclamant în cauză a fost A. iar pârât C.., temeiul de drept al acțiunii a fost reprezentat de dispozițiile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, obiectul dedus judecății a fost reprezentat de pretențiile A. de obligare a C.. la plata sumei de 9.671.328 USD echivalent RON la data plății, cu titlu de prejudiciu efectiv suferit în perioada 1 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2015.

Revizuienta mai arată că pretențiile derivă din Convenția Cadru încheiată de părți și autentificată sub nr. x din 8 noiembrie 1996. Fapta ilicită constă în neîndeplinirea de către pârâtă a obligației de aport social. Prejudiciul constă în rezultatul negativ dat de diminuarea patrimoniului iar legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită este aceeași și a fost constatată deja cu autoritate de lucru judecat.

Revizuienta susține că elementele concrete care determină natura potrivnică între cele două hotărâri judecătorești și încălcarea lucrului judecat sunt date de: dezlegările definitive și irevocabile date de sentința civilă nr. 9171 a Tribunalului București sunt negate prin hotărârile date de instanțele care au dezlegat dosarul nr. x/2015; între cele două litigii există identitate de rațiune, singura diferență fiind reprezentată de individualizarea în timp a prejudiciului.

În concluzie, se arată că dezlegarea din prezenta cauză cuprinde motive contradictorii, aduce atingere siguranței raporturilor juridice și în special a hotărârilor judecătorești, încalcă puterea lucrului judecat, nesocotește principiul rolului activ al judecătorilor, înlătură principiul disponibilității.

Prin întâmpinarea formulată, intimata C.. a invocat excepția inadmisibilității raportat la faptul că prin decizia atacată nu se evocă fondul astfel cum impun dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. constată că este inadmisibilă pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Prin decizia nr. 4551 din 24 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, a cărei revizuire se solicită, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă, așadar nu a fost evocat fondul cauzei, ceea ce înseamnă că o primă condiție de admisibilitate a cererii de revizuire nu este îndeplinită.

Totodată, analizând cerința ca decizia a cărei revizuire se solicită să fie pronunțată în una și aceeași pricină, Înalta Curte constată că din perspectiva lipsei identității de obiect, nici această condiție nu este îndeplinită în cauză.

Astfel, în dosarul nr. x/2007 obiectul dedus judecății a fost reprezentat de pretențiile A. de obligare a C.. la plata sumei de 9.671.328 USD echivalent în RON la data plății, cu titlu de prejudiciu efectiv suferit în perioada 1 ianuarie 2014 - 31 decembrie 2014, în timp ce în dosarul nr. x/2015 obiectul dedus judecății a fost reprezentat de pretențiile A. de obligare a C.. la plata sumei de 9.671.328 USD echivalent RON la data plății, cu titlu de prejudiciu efectiv suferit în perioada 1 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2015.

Se constată astfel că nu există identitate de obiect între cele două dosare în care au fost pronunțate decizii pretins contradictorii, perioadele de referință a pretențiilor fiind diferite.

Nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate ale motivului de revizuire invocat, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, prezenta cerere de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., devenind inutilă analiza caracterului potrivnic al dispozitivelor hotărârilor invocate.

Înalta Curte, va respinge ca nefondată cererea intimatei de obligare a revizuientei la plata cheltuielilor de judecată având în vedere că nu s-a făcut dovada efectuării acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 4551 din 24 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Respinge ca nefondată cererea intimatei de obligare a revizuientei la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 aprilie 2019.

Procesat de GGC -MM