ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2024/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 27 aprilie 2007, reclamanta SC O.&O. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta A.V.A.S. București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâta să fie obligată la plata sumei de 470.697,22 lei, echivalentul în lei a sumei de 189.453,5 dolar SUA, reprezentând contravaloarea prejudiciului creat prin vânzarea la licitația publică din 24 iulie 2006 a unor bunuri ce fuseseră anterior vândute unui alt adjudecatar, nefuncționabile sau aflate sub sechestru, pârâta urmând a răspunde pentru evicțiune, plus cheltuieli de judecată. Prin încheierea comercială nr. 2882/C din 21 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj, cererea a fost declinată la Curtea de Apel Cluj, care prin sentința civilă nr. 369 din 2 iulie 2007, a constatat că în cauză s-a ivit conflict negativ de competență și s-a înaintat cauza pentru soluționarea conflictului la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Decizia nr. 3640 din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, cauză ce s-a înregistrat la data de 5 decembrie 2007, sub nr. 7200/1/2007. Prin sentința comercială nr. 144 din 19 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondate excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și a prescripției dreptului la acțiune, invocate de AVAS și a respins cererea reclamantei, privind obligarea pârâtei la plata sumei de 470.697,22 lei, echivalentul sumei de 189.453,5 dolar SUA, reprezentând prejudiciu, ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, analizând excepțiile invocate în cauză, conform art. 137 C. proc.

civ., curtea de apel a reținut că excepția de neconstituționalitate invocată de reclamantă a rămas fără obiect, fiind respinsă prin Decizia nr. 731 din 24 iunie 2008, de Curtea Constituțională. În ce privește excepțiile invocate de pârâtă, curtea de apel a reținut că, de asemenea, a rămas fără obiect excepția de necompetență materială, de vreme ce Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat conflictul de competență și a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București. În discuție au mai rămas astfel doar excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei. - Referitor la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii dispozițiilor art. 720 1 C. proc.

civ., în plus întrucât judecătorul a și primit cererea, - excepția fiind respinsă ca neîntemeiată. - Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, prevăzută de art. 49 din OUG nr. 51/1998, a reținut că articolul respectiv prevede un termen de prescripție cu limită maximă de 12 luni care nu s-a împlinit, astfel că, în atare situație, acțiunea reclamantei nu este prescrisă, astfel că și această excepției a fost respinsă. Pe fond – curtea de apel a reținut că cererea reclamantei vizând antrenarea pârâtei pentru evicțiune este nefondată, deoarece fișa de licitație a fost semnată și de reprezentanții reclamantei care nu pot motiva astăzi că nu au cunoscut ce produse s-au prezentat la licitație, de asemenea, nu poate fi luată în considerare nici susținerea că nu au avut specialiști în materie, risc pe care și l-au asumat dacă într-adevăr au procedat astfel.

Afirmația reclamantei este însă contrazisă de faptul că din procesul verbal de licitație (pag.12-13) rezultă că i s-au adus reclamantei adjudecatare la cunoștință situația tuturor activelor supuse vânzării, modul lor de evaluare, starea lor, cele ce au fost supuse sechestrului A.F.P. Gherla etc., proces-verbal în care s-a inserat următorul enunț: „După ce a luat la cunoștință de cele precizate, participantul a fost de acord să liciteze în aceste condiții”. În atare situație, nu mai poate spune astăzi că nu a avut cunoștință la data licitației de situațiile pe care le invocă în acțiune. Mai mult, plata în rate s-a admis pentru a se face investiții obiectivelor cumpărate, deci cunoștea faptul că acestea necesitau unele îmbunătățiri.

Referitor la greutățile pe care susține că le-a întâmpinat după preluarea sediului datorate operațiunilor de lichidare ale societății, singură recunoaște că a fost obligată să accepte accesul lichidatorului în baza unei ordonanțe președințiale, în plus i s-a garantat dreptul de proprietar prin mențiunea „adjudecatarul primește procesul-verbal de licitație care constituie titlu de proprietate”, situație în care ca proprietar cu drepturi depline avea dreptul să dispună de bunurile sale în consecință. În plus, reclamanta nu a dovedit în nici un fel prejudiciul suferit, nici modul de calcul al acestuia și nici legătura de cauzalitate între culpă și prejudiciu. Față de cele arătate, curtea de apel nu a putut reține vreo culpă în sarcina pârâtei pentru evicțiune, situație în care a respins cererea reclamantei, ca nefondată.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta SC O.&O. SRL Gherla, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304 1 art. 312 alin. (5), art. 313 și art. 315 C. proc. civ., precum și art. 1337 ș.a. C. civ. și solicitând: I. În principal, admiterea recursului, casarea sentinței comerciale nr. 144 din 19 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe; II. În subsidiar, admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă și, în consecință, dispunerea obligării pârâtei-intimate A.V.A.S. să-i plătească reclamantei suma de 470.697,22 lei (echivalentul în lei a sumei de 189.453,5 dolar SUA), reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei, cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs.

În motivarea recursului său, fără o sistematizare a motivelor de recurs, astfel cum este imperios necesar într-o cerere de recurs, recurenta-reclamantă arată în esență următoarele: Valoarea bunurilor vândute de pârâtă, care nu mai erau proprietatea debitoarei și care nu au ajuns în proprietatea reclamantei-recurente este de 3422 dolar SUA, lista bunurilor fiind menționată în cererea de chemare în judecată la litera b); pentru aceste bunuri era firesc să se admită acțiunea, deoarece în nici un document prezentat de pârâtă, cu ocazia licitației, nu s-a menționat că bunurile respective au fost vândute anterior unei alte societăți comerciale, printr-o licitație organizată de A.F.P. a Municipiului Gherla.

Din actele prezentate de pârâtă și din vizionarea exterioară a cuptorului de topit sticlă nu rezultă că acest cuptor este inutilizabil în totalitate, valoarea prejudiciului cauzat în acest mod fiind de 183.089 dolar SUA, iar din documentele prezentate de pârâtă, precum și din vizionarea exterioară a bunului, reprezentanții reclamantei nu puteau cunoaște că este imposibilă utilizarea cuptorului pentru ars și temperat șamota, în valoare de 2548 dolar SUA. La momentul încheierii procesului-verbal de licitație, procesul de producție era încetat, urmare situației financiare precare a debitoarei, context în care vizionarea bunurilor nu putea oferi informații cu privire la starea tehnică a acestora.

Mai arată recurenta-reclamantă că atâta vreme cât s-a probat că pârâta - intimată a vândut bunuri pe care nu le putea vinde, deoarece nu erau proprietatea debitoarei, este firesc, legal și moral ca aceasta să fie obligată să restituie prețul încasat de la cumpărătoarea recurentă și să suporte și cheltuielile pe care recurenta le-a efectuat pentru recuperarea prețului; în aceeași situație sunt și bunurile cu vicii ascunse, cu referire concretă la cuptorul în valoare de 183.089 dolar S.U.A. și cuptorul de ars și temperat șamota, în valoare de 2.548 dolar SUA. Recursul nu este fondat.

Din examinarea motivelor de recurs, în raport de actele dosarului, de dispozițiile legale aplicabile în cauză, precum și de hotărârea criticată, pronunțată de curtea de apel, se constată următoarele: Referitor la susținerea recurentei potrivit căreia pentru anumite bunuri, intimata-pârâtă nu a prezentat nici un document, cu ocazia licitației, în care să fie menționat că bunurile respective au fost vândute anterior unei alte societăți comerciale, printr-o altă licitație organizată de A.F.P. a municipiului Gherla, se constată că nu poate fi primită, atât timp cât fișa de licitație a fost semnată și de reprezentanții reclamantei, împrejurare în care reclamanta nu se poate prevala de faptul că nu ar fi cunoscut ce produse s-au prezentat la licitație.

Mai mult decât atât, din procesul-verbal de licitație încheiat la 24 iulie 2006, rezultă că recurentei-adjudecatare i s-a adus la cunoștință situația tuturor activelor supuse vânzării, în cuprinsul procesului-verbal fiind inserată mențiunea conform căreia „după ce a luat cunoștință de cele precizate, participantul a fost de acord să liciteze în aceste condiții”. Nici susținerile potrivit cărora din documentele prezentate de intimata-pârâtă, cât și din vizionarea exterioară a bunurilor, reclamanta nu putea cunoaște că utilizarea acestora este improprie destinației lor nu pot fi luate în considerare, ca fiind întemeiate, de vreme ce, așa cum s-a arătat mai sus, recurenta-reclamantă a fost de acord să liciteze în condițiile în care i-au fost prezentate aceste produse și lipsa unor specialiști proprii în materie, în această situație, nu poate fi imputată intimatei - pârâte.

De altfel, plata în rate a fost acceptată pentru a se face investiții la obiective cumpărate, rezultând că reclamanta avea cunoștință despre faptul că acestea necesitau îmbunătățiri. În ce privește susținerea în conformitate cu care intimata-pârâtă a vândut bunuri pe care nu le putea vinde, deoarece nu erau proprietatea sa, se constată că este de asemenea neîntemeiată, întrucât recurentei-reclamante i s-a garantat dreptul de proprietate prin mențiunile prevăzute în procesul verbal de licitație, potrivit cărora, după achitarea integrală a prețului sau a prezentării scrisorii de garanție bancară, conform prevederilor art. 74 alin. (4) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, procesul-verbal de licitație constituie titlu de proprietate și, în baza acestuia, conform prevederilor art. 74 alin. (5) din aceeași ordonanță, - astfel cum corect a reținut și curtea de apel – reclamanta, ca proprietar cu drepturi depline are dreptul să dispună de bunurile sale, în consecință.

Astfel fiind, se reține că recurenta-reclamantă nu a formulat nici un motiv de recurs întemeiat, care să justifice casarea sau modificarea sentinței pronunțate de curtea de apel, aceasta urmând a fi menținută, ca fiind legală și recursul reclamantei se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.&O. SRL Gherla împotriva sentinței comerciale nr. 144 din 19 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 24 iunie 2009.