ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2024/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 27 aprilie 2007, reclamanta SC O.&O. SRL

a chemat-o în judecată pe pârâta A.V.A.S. București, pentru ca, prin hotărârea

ce se va pronunța în cauză, pârâta să fie obligată la plata sumei de 470.697,22

lei, echivalentul în lei a sumei de 189.453,5 dolar SUA, reprezentând

contravaloarea prejudiciului creat prin vânzarea la licitația publică din 24

iulie 2006 a unor bunuri ce fuseseră anterior vândute unui alt adjudecatar,

nefuncționabile sau aflate sub sechestru, pârâta urmând a răspunde pentru

evicțiune, plus cheltuieli de judecată.

Prin încheierea comercială nr.

2882/C din 21 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj, cererea a fost declinată

la Curtea de Apel Cluj, care prin sentința civilă nr. 369 din 2 iulie 2007, a constatat că în cauză s-a ivit conflict negativ de competență și s-a înaintat cauza pentru

soluționarea conflictului la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Decizia nr. 3640 din 13

noiembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit

competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, cauză ce

s-a înregistrat la data de 5 decembrie 2007, sub nr. 7200/1/2007.

Prin sentința comercială nr.

144 din 19 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

a respins ca nefondate excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și a

prescripției dreptului la acțiune, invocate de AVAS și a respins cererea

reclamantei, privind obligarea pârâtei la plata sumei de 470.697,22 lei,

echivalentul sumei de 189.453,5 dolar SUA, reprezentând prejudiciu, ca nefondată.

Pentru a pronunța această

soluție, analizând excepțiile invocate în cauză, conform art. 137 C. proc. civ.,

curtea de apel a reținut că excepția de neconstituționalitate invocată de

reclamantă a rămas fără obiect, fiind respinsă prin Decizia nr. 731 din 24

iunie 2008, de Curtea Constituțională.

În ce privește excepțiile

invocate de pârâtă, curtea de apel a reținut că, de asemenea, a rămas fără

obiect excepția de necompetență materială, de vreme ce Înalta Curte de Casație

și Justiție a soluționat conflictul de competență și a trimis cauza spre

competentă soluționare Curții de Apel București.

În discuție au mai rămas

astfel doar excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și excepția

prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.

- Referitor la excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile, a reținut că reclamanta a făcut dovada

îndeplinirii dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ., în plus întrucât

judecătorul a și primit cererea, - excepția fiind respinsă ca neîntemeiată.

- Referitor la excepția prescripției

dreptului la acțiune al reclamantei, prevăzută de art. 49 din OUG nr. 51/1998,

a reținut că articolul respectiv prevede un termen de prescripție cu limită

maximă de 12 luni care nu s-a împlinit, astfel că, în atare situație, acțiunea

reclamantei nu este prescrisă, astfel că și această excepției a fost respinsă.

Pe fond – curtea de apel a

reținut că cererea reclamantei vizând antrenarea pârâtei pentru evicțiune este

nefondată, deoarece fișa de licitație a fost semnată și de reprezentanții

reclamantei care nu pot motiva astăzi că nu au cunoscut ce produse s-au

prezentat la licitație, de asemenea, nu poate fi luată în considerare nici

susținerea că nu au avut specialiști în materie, risc pe care și l-au asumat

dacă într-adevăr au procedat astfel. Afirmația reclamantei este însă contrazisă

de faptul că din procesul verbal de licitație (pag.12-13) rezultă că i s-au

adus reclamantei adjudecatare la cunoștință situația tuturor activelor supuse

vânzării, modul lor de evaluare, starea lor, cele ce au fost supuse

sechestrului A.F.P. Gherla etc., proces-verbal în care s-a inserat următorul

enunț: „După ce a luat la cunoștință de cele precizate, participantul a fost de

acord să liciteze în aceste condiții”.

În atare situație, nu mai

poate spune astăzi că nu a avut cunoștință la data licitației de situațiile pe

care le invocă în acțiune. Mai mult, plata în rate s-a admis pentru a se face

investiții obiectivelor cumpărate, deci cunoștea faptul că acestea necesitau

unele îmbunătățiri.

Referitor la greutățile pe

care susține că le-a întâmpinat după preluarea sediului datorate operațiunilor

de lichidare ale societății, singură recunoaște că a fost obligată să accepte

accesul lichidatorului în baza unei ordonanțe președințiale, în plus i s-a

garantat dreptul de proprietar prin mențiunea „adjudecatarul primește

procesul-verbal de licitație care constituie titlu de proprietate”, situație în

care ca proprietar cu drepturi depline avea dreptul să dispună de bunurile sale

în consecință. În plus, reclamanta nu a dovedit în nici un fel prejudiciul

suferit, nici modul de calcul al acestuia și nici legătura de cauzalitate între

culpă și prejudiciu.

Față de cele arătate, curtea

de apel nu a putut reține vreo culpă în sarcina pârâtei pentru evicțiune,

situație în care a respins cererea reclamantei, ca nefondată.

Împotriva deciziei curții de

apel a declarat recurs pârâta SC O.&O. SRL Gherla, întemeindu-se pe

dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304

1

art. 312 alin. (5), art. 313

și art. 315 C. proc. civ., precum și art. 1337 ș.a. C. civ. și solicitând:

I. În principal, admiterea

recursului, casarea sentinței comerciale nr. 144 din 19 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială și trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe;

II. În subsidiar, admiterea

recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii

acțiunii formulate de reclamantă și, în consecință, dispunerea obligării

pârâtei-intimate A.V.A.S. să-i plătească reclamantei suma de 470.697,22 lei

(echivalentul în lei a sumei de 189.453,5 dolar SUA), reprezentând prejudiciul

cauzat reclamantei, cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs.

În motivarea recursului său,

fără o sistematizare a motivelor de recurs, astfel cum este imperios necesar

într-o cerere de recurs, recurenta-reclamantă arată în esență următoarele:

Valoarea bunurilor vândute

de pârâtă, care nu mai erau proprietatea debitoarei și care nu au ajuns în

proprietatea reclamantei-recurente este de 3422 dolar SUA, lista bunurilor

fiind menționată în cererea de chemare în judecată la litera b); pentru aceste

bunuri era firesc să se admită acțiunea, deoarece în nici un document prezentat

de pârâtă, cu ocazia licitației, nu s-a menționat că bunurile respective au

fost vândute anterior unei alte societăți comerciale, printr-o licitație

organizată de A.F.P. a Municipiului Gherla.

Din actele prezentate de

pârâtă și din vizionarea exterioară a cuptorului de topit sticlă nu rezultă că

acest cuptor este inutilizabil în totalitate, valoarea prejudiciului cauzat în

acest mod fiind de 183.089 dolar SUA, iar din documentele prezentate de pârâtă,

precum și din vizionarea exterioară a bunului, reprezentanții reclamantei nu

puteau cunoaște că este imposibilă utilizarea cuptorului pentru ars și temperat

șamota, în valoare de 2548 dolar SUA.

La momentul încheierii

procesului-verbal de licitație, procesul de producție era încetat, urmare

situației financiare precare a debitoarei, context în care vizionarea bunurilor

nu putea oferi informații cu privire la starea tehnică a acestora.

Mai arată recurenta-reclamantă

că atâta vreme cât s-a probat că pârâta - intimată a vândut bunuri pe care nu

le putea vinde, deoarece nu erau proprietatea debitoarei, este firesc, legal și

moral ca aceasta să fie obligată să restituie prețul încasat de la cumpărătoarea

recurentă și să suporte și cheltuielile pe care recurenta le-a efectuat pentru

recuperarea prețului; în aceeași situație sunt și bunurile cu vicii ascunse, cu

referire concretă la cuptorul în valoare de 183.089 dolar S.U.A. și cuptorul de

ars și temperat șamota, în valoare de 2.548 dolar SUA.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea motivelor de

recurs, în raport de actele dosarului, de dispozițiile legale aplicabile în

cauză, precum și de hotărârea criticată, pronunțată de curtea de apel, se

constată următoarele:

Referitor la susținerea

recurentei potrivit căreia pentru anumite bunuri, intimata-pârâtă nu a

prezentat nici un document, cu ocazia licitației, în care să fie menționat că

bunurile respective au fost vândute anterior unei alte societăți comerciale,

printr-o altă licitație organizată de A.F.P. a municipiului Gherla, se constată

că nu poate fi primită, atât timp cât fișa de licitație a fost semnată și de

reprezentanții reclamantei, împrejurare în care reclamanta nu se poate prevala

de faptul că nu ar fi cunoscut ce produse s-au prezentat la licitație.

Mai mult decât atât, din

procesul-verbal de licitație încheiat la 24 iulie 2006, rezultă că recurentei-adjudecatare

i s-a adus la cunoștință situația tuturor activelor supuse vânzării, în

cuprinsul procesului-verbal fiind inserată mențiunea conform căreia „după ce a

luat cunoștință de cele precizate, participantul a fost de acord să liciteze în

aceste condiții”.

Nici susținerile potrivit

cărora din documentele prezentate de intimata-pârâtă, cât și din vizionarea

exterioară a bunurilor, reclamanta nu putea cunoaște că utilizarea acestora

este improprie destinației lor nu pot fi luate în considerare, ca fiind

întemeiate, de vreme ce, așa cum s-a arătat mai sus, recurenta-reclamantă a

fost de acord să liciteze în condițiile în care i-au fost prezentate aceste

produse și lipsa unor specialiști proprii în materie, în această situație, nu

poate fi imputată intimatei - pârâte. De altfel, plata în rate a fost acceptată

pentru a se face investiții la obiective cumpărate, rezultând că reclamanta

avea cunoștință despre faptul că acestea necesitau îmbunătățiri.

În ce privește susținerea în

conformitate cu care intimata-pârâtă a vândut bunuri pe care nu le putea vinde,

deoarece nu erau proprietatea sa, se constată că este de asemenea neîntemeiată,

întrucât recurentei-reclamante i s-a garantat dreptul de proprietate prin

mențiunile prevăzute în procesul verbal de licitație, potrivit cărora, după

achitarea integrală a prețului sau a prezentării scrisorii de garanție bancară,

conform prevederilor art. 74 alin. (4) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată,

procesul-verbal de licitație constituie titlu de proprietate și, în baza

acestuia, conform prevederilor art. 74 alin. (5) din aceeași ordonanță, -

astfel cum corect a reținut și curtea de apel – reclamanta, ca proprietar cu

drepturi depline are dreptul să dispună de bunurile sale, în consecință.

Astfel fiind, se reține că

recurenta-reclamantă nu a formulat nici un motiv de recurs întemeiat, care să

justifice casarea sau modificarea sentinței pronunțate de curtea de apel,

aceasta urmând a fi menținută, ca fiind legală și recursul reclamantei se va

respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC O.&O. SRL Gherla împotriva sentinței comerciale nr. 144

din 19 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 24 iunie 2009.