ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 731/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

25 mai 2007 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat instanței să dispună restrângerea dreptului pârâtului

U.S.A. la liberă circulație în Belgia, pentru o perioadă de cel mult trei ani,

cu motivarea că pârâtul a fost returnat din această țară la data de 11 mai

2007, în baza Acordului de readmisie ratificat prin H.G. nr. 825/1995, fiind

astfel aplicabile prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind

regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și

completată prin O.G. nr. 5/2006.

Tribunalul, prin sentința civilă nr.

1087 din 4 iunie 2007, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Sentința a rămas definitivă prin

respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamantă, potrivit deciziei

nr. 290/A din 17 iulie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Pentru a adopta această soluție,

instanțele anterioare au reținut că, față de ordinea juridică în vigoare la

momentul formulării cererii, determinată de aderarea României la Uniunea

Europeană, dreptul la liberă circulație trebuie analizat prin prisma

îndeplinirii normei comunitare în materie, care are prioritate în fața celei

interne, normă comunitară, art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, ce prevede

limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de

circulație a persoanelor, iar reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul U.S.A.

s-ar afla într-una din acele situații.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs apelanta-reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte.

În motivarea cererii de recurs, se

susține greșita interpretare și aplicare a Legii nr. 248/2005 (art. 304 pct. 9

C. proc. civ.), faptul că prevederile art. 38 lit. a) din acest act normativ nu

au aplicabilitate temporară, sunt instituite pentru a combate migrația ilegală

și se circumscriu situațiilor limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție,

fiind în acord cu tratatele internaționale referitoare la libera circulație a

persoanelor, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională (decizia nr.

855 din 28 noiembrie 2006; decizia nr. 901 din 5 decembrie 2006).

Se mai susține că, deși art. 40 din

Directiva nr. 2004/38/CE prevede transpunerea în legislația internă, directiva

nu face parte de drept din legislația internă, ci impune statelor membre o

obligație de rezultat și lasă autorităților naționale competențele legate de

forma și mijloacele utilizate în acest scop.

Recursul nu este fondat.

La data înregistrării cererii de

chemare în judecată România devenise membră a Uniunii Europene, cu statut de

partener egal în drepturi și obligații, cetățenii români devenind conform art.

17 din Tratatul de instituire a Comunității Europene cetățeni ai Uniunii

Europene și beneficiari ai dreptului de liberă circulație în aceleași condiții

ca toți ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene, aplicându-li-se sistemul de

norme și reguli comunitare, în speță prezentând relevanță normele comunitare ce

consacră principiul fundamental al liberei circulații a persoanelor.

Conform art. 20 alin. (2) din

Constituția României: „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele

privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și

legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului

în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.

Deși, de principiu, directivele

comunitare ar trebui transpuse în dreptul intern al fiecărui stat membru,

Curtea de Justiție a Comunităților Europene a consacrat în jurisprudența sa

superioritatea și efectul direct al regulilor comunitare ca „făcând parte

integrantă, cu rang de prioritate, din ordinea publică aplicabilă pe teritoriul

statelor membre”, precizând că trebuie să fie aplicate încă de la intrarea lor

în vigoare, „în pofida unei eventuale preexistențe a unei legi naționale

incompatibile și pe toată durata aflării lor în vigoare, în pofida adoptării

ulterioare a unei legi incompatibile” (cauza Simmenthal - Hotărârea din 9

martie 1978).

Art. 10 din Tratatul de instituire a

Comunității Europene, care prevede obligația de cooperare loială între statele

membre, impune inclusiv instanțelor judecătorești române respectarea

principiilor și soluțiilor consacrate de jurisprudența Curții de Justiție a

Comunităților Europene.

În alte cauze (cauza Van Gend en

Loos; cauza Becker), Curtea Europeană de Justiție a statuat că dispozițiile

unei directive sunt direct aplicabile, în absența unor măsuri de transpunere în

dreptul intern, dacă sunt necondiționate și suficient de precise pentru a permite

instanțelor judecătorești să le aplice așa cum sunt formulate.

Examinând prevederile Legii nr.

248/2005 și dispozițiile Directivei nr. 2004/38/CE, Înalta Curte constată că

între normele interne și cele comunitare există neconcordanțe, cele comunitare

fiind mai favorabile și suficient de precise pentru a fi direct aplicate.

Astfel, din perspectiva art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, pentru a

dispune restrângerea dreptului cetățeanului român chemat în judecată la liberă

circulație în străinătate (inclusiv pe teritoriul statelor membre ale Uniunii

europene), este suficient ca acesta să fi fost returnat din statul cu privire

la teritoriul căruia se solicită a fi adoptată măsura, în baza unui acord de

readmisie încheiat între România și acel stat, independent de motivul pentru

care a fost returnat.

Spre deosebire de norma internă,

art. 27 din Directiva 2004/38/CE stabilește expres și limitativ doar trei

cazuri în care autoritățile statelor membre ar putea restrânge libertatea de

circulație a cetățenilor Uniunii, respectiv afectarea ordinii publice,

siguranței publice sau sănătății publice.

În consecință, norma comunitară este

mai favorabilă, cea internă fiind parțial neconcordantă, în condițiile în care

permite îngrădirea dreptului fundamental analizat și în alte cazuri decât cele

care vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.

În prezenta cauză, conform talonului

de returnare întocmit în punctul de trecere a frontierei și declarației

olografe a pârâtului, singurele probe invocate de reclamantă în susținerea

cererii de chemare în judecată, acesta a fost returnat din Belgia pentru

„ședere ilegală” la doar două zile după intrarea pe teritoriul acestei țări,

fără ca în sarcina sa să se rețină săvârșirea vreunei fapte de natură să

pericliteze ordinea, siguranța sau sănătatea publică, în sensul prevederilor

art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 290 A din

17 iulie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă

.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 februarie 2008.