ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6094/2007

Deliberând, asupra recursului de

față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Galați la data de 28 decembrie 2006 reclamanta Direcția Generală

de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării de către pârâtul R.D. a

dreptului la liberă circulație în statele membre ale Uniunii Europene pentru o

perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 8 noiembrie 2006 în

baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, astfel că sunt

aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, cu modificările

și completările ulterioare, că dreptul la liberă circulație este în strânsă

legătură cu respectarea legislației Statului român, precum și a tratatelor și

convențiilor pe care România le-a ratificat.

Prin sentința civilă nr. 243 din 5

februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Galați acțiunea a fost respinsă ca

nefondată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut, în esență, că baza legală a liberei circulații a persoanelor este constituită

de art. 14(7A), art. 18(8A), art. 61/731/din Tratatul de la Roma, art. 45 din

cartea Uniunii Europene și art. 39-42 privind libera circulație a persoanelor

din Tratatul de instituire a Comunității Europene, iar instanța națională are

obligația să aplice dreptul comunitar înlăturând chiar din oficiu orice normă

internă contrară. S-a mai reținut că în cauză nu sunt incidente motivele de

ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică pentru a se restricționa

libertatea de circulație.

Reclamanta a declarat apel împotriva

sentinței menționate, susținându-se, în esență, că din dispozițiile art. 38

lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție

necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera

circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un

stat cu care țara noastră are încheiat acord de readmisie, legea necondiționând

instituirea restricției și de verificarea procedurii și a condițiilor în care

s-a dispus returnarea sau a pericolului real pe care îl prezintă persoana în

cauză pentru motivele sociale protejate.

Prin decizia civilă nr. 154/A din 24

aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, apelul a fost

respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că potrivit art. 27 din Directiva 2004/38/CE, norma comunitară în

materie, se prevede în mod limitativ doar 3 situații în care Statul ar putea

restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice,

siguranței publice sau sănătății publice, pe când, dacă cetățeanul român a fost

returnat pe baza unui acord de readmisie nu se face nici o distincție în ceea

ce privește persoana cetățeanului în cauză, astfel că norma internă care

prevede o categorie mai largă de situații posibile este parțial incompatibilă

cu norma comunitară.

S-a mai reținut că reclamanta nu a

făcut dovada că pârâtul s-ar afla într-una din cele 3 situații ce ar impune

restricționarea dreptului la libera circulație în spațiul Uniunii Europene.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva deciziei pronunțate în apel, solicitând schimbarea acesteia în sensul

admiterii cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație intimatului

în Belgia, pe o perioadă de maxim 3 ani.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține, în esență, că din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1)

din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea

măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate

este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are

încheiat acord de readmisie.

Măsura dispusă prin art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005, se arată în continuare, se circumscrie situațiilor

expres prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității

naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului

migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe

plan intern, cât și extern, așa cum se arată și în decizia Curții

Constituționale nr. 855 din 28 noiembrie 2006.

Legea nr. 248/2005 asigură

implementarea prevederilor constituționale, a art. 29 din Declarația Universală

a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la

drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Analizând recursul, în limita

susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că nu este fondat.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005

prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul

persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea

actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin

raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de

art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea

judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din

actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin.

(1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația

de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat

și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și

obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de

imediată aplicare.

De aceea, legea română trebuie

interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libera circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în

anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea

Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai

pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. În

alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.

Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile

fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de

membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge

libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai

pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are

încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.

Limitarea exercitării dreptului la

liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva

2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu

legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării

României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile

dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.

În cauză, așa cum corect s-a reținut

prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din

Directivă.

Intimatul-pârât a fost returnat din

Belgia pentru ședere ilegală, fără să fi fost judecat și condamnat pentru

săvârșirea vreunei fapte penale.

Or, față de art. 27 alin. (2) din

Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuia să respecte principiul

proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin

restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât doar pe motiv

de ședere ilegală în Belgia, ar fi încălcat principiul proporționalității.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei 154 A din 24

aprilie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 26 septembrie 2007.