ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 955/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 955/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 28 decembrie 2007,

sub nr. 47374/3/2007, reclamanta SC D.A.SA a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S.

solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la

acoperirea foloaselor nerealizate (

lucrum cessans

), reprezentând

profitul net nerealizat de către SC D.A. SA în perioada 1 ianuarie 2005 – 31

decembrie 2005, prin plata către reclamantă a sumei de 16.525.992 dolari SUA în

echivalent lei la data plății, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 4856

din 3 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

în dosarul nr. 47374/3/2007, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a

acțiunii formulate de reclamanta SC D.A. SA, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că prin convenția cadru autentificată la BNP E.E. sub nr. 1345

din 8 noiembrie 1996, B.R.C.E. B. SA, în drepturile și obligațiile căreia s-au

substituit succesiv SC B.C.R. SA (O.G. nr. 39/1999) și apoi pârâta A.V.A.S. (O.G.

nr. 85/2001) s-a obligat ca în schimbul celor 2.000.000 de acțiuni nou emise să

verse suma de 20.800.000 dolari SUA ca aport social la SC D.A. SA, în 15 tranșe

de valori cuprinse între 1 și 1,6 milioane dolari SUA.

Întrucât aceste tranșe nu au fost

achitate la termenele scadente, după ce au avut loc și mai multe litigii pe

rolul instanțelor, între reclamanta SC D.A.SA și pârâta A.V.A.S. s-a încheiat

contractul de tranzacție nr. 17669 din 25 noiembrie 2004 având ca obiect

finalizarea obligației de efectuare a vărsămintelor restante subscrise și a

dobânzilor aferente.

La art. 3.1 din tranzacție pârâta A.V.A.S.

s-a obligat să achite către SC D.A. SA vărsămintele restante privind aportul de

capital și dobânzile legal stabilite, iar la art. 3.2 s-a prevăzut renunțarea

în mod necondiționat de către SC D.A. SA și de către toți acționarii săi la

toate litigiile existente și viitoare privind executările silite aflate pe

rolul instanțelor de judecată, precum și la orice drepturi și pretenții

împotriva B.C.R. derivând din raporturile stabilite cu fosta B., în particular

cele derivând din Convenția cadru, fie că acestea au făcut obiectul unor

procese finalizate, în curs sau care ar fi putut face obiectul unor litigii

viitoare, întrucât au fost transferate în sarcina A.V.A.S., care substituie B.C.R.

De asemenea, la art. 7.2 s-a

stabilit că drepturile și obligațiile constituite pentru fosta B. conform

Convenției Cadru sunt considerate, de la data semnării tranzacției, ca fiind

constituite pentru A.V.A.S. și vor fi exercitate de către acesta.

În drept, s-a considerat de către prima

instanță, că acțiunea nu este întemeiată, constatându-se că prin încheierea

tranzacției reclamanta SC D.A. SA a renunțat la orice pretenții prezente sau

viitoare împotriva pârâtei A.V.A.S. derivând din raporturile stabilite cu fosta

B. prin Convenția cadru, intenția părților fiind ca, în schimbul plății de

către A.V.A.S. a vărsămintelor restante să se stingă toate litigiile dintre

acestea.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel

București, secția a V-a comercială.

În motivarea apelului se susține că

hotărârea apelată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 977, art. 978

și art. 982 C. civ., în sensul că instanța a făcut o interpretare total abuzivă

a clauzei prevăzută în art. 3.2. din contractul de tranzacție nr. 17669 din 24

noiembrie 2004. Astfel, clauza privind renunțarea la litigiile existente și

viitoare se referă doar la litigiile privind executările silite aflate pe rolul

instanțelor de judecată (așa cum sunt acestea menționate expres în anexa 1 la

contract) și la drepturi și pretenții împotriva B.C.R. derivând din raporturile

stabilite cu fosta B. SA.

Ca atare, susține apelanta,

renunțarea este limitată doar la drepturi și pretenții împotriva B.C.R.,

întrucât acestea au fost transferate în sarcina A.V.A.S., iar nu și la

pretenții sau drepturi pe care reclamanta le-ar avea față de A.V.A.S., voința

reală a părților contractante a fost în acest sens iar aceasta rezultă atât din

elemente intrinseci clauzelor contractului de tranzacție (cuprinse în art. 1.9,

art. 2, art. 7.2 și art. 10.2), cât și din elemente extrinseci contractului de

tranzacție.

În drept apelanta a invocat

dispozițiile art. 282-298 C. proc. civ.

Pe parcursul judecării apelului a

fost administrată proba cu înscrisuri, depuse la dosar de ambele părți, precum

și proba cu expertiză contabilă având ca obiectiv stabilirea profitului net

nerealizat de apelantă în perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2005, ca urmare

a neîndeplinirii de către A.V.A.S. a obligațiilor din convenția cadrul nr. 1345

din 8 noiembrie 1996 (filele 106 – 129 din dosarul Curții de Apel București -

vol. I).

La termenul de judecată din 26

octombrie 2009, intimata a invocat excepția autorității lucrului judecat, în

raport cu sentința civilă nr. 3918/2005 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, în dosarul nr. 3073/2005, rămasă definitivă și irevocabilă

prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție

(decizia civilă nr. 1929 din 25 mai 2007) precum și decizia Î.C.C.J. nr. 995/2009.

Excepția autorității de lucru

judecat a fost unită cu fondul de către instanța de apel, prin încheierea din

18 ianuarie 2010.

Prin decizia comercială nr. 243 din 16

aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost

respinsă excepția autorității de lucru judecat, ca neîntemeiată, și a fost

respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut următoarele.

În ce privește excepția invocată s-a

apreciat că aceasta este neîntemeiată, deoarece nu este întrunită tripla

identitate de părți, obiect și cauză.

Dacă identitatea de părți este

întrunită, în ce privește celelalte două categorii de identitate, de obiect și

cauză, acestea nu sunt întrunite.

Astfel, prin cererea de chemare în

judecată soluționată irevocabil prin decizia comercială nr. 1929 din 22 mai 2007,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanta a solicitat obligarea

pârâtei A.V.A.S. la plata sumei de 2.149.184 dolari SUA, constând în prejudiciul

efectiv cauzat reclamantei (

damnum emergens

) în perioada 10 octombrie 2002

– 31 decembrie 2002, pentru neexecutarea obligațiilor contractuale de către

pârâtă (a se vedea decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – filele

230-232 din dosarul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, – vol.

I, decizia comercială nr. 344 din 2 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, – filele 233- 237 din dosarul Curții de

Apel București, secția a V-a comercială, – vol. I și sentința comercială nr. 3918

din 27 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

– filele 238- 242 din același dosar).

Ca atare, obiectul cauzei soluționată

irevocabil anterior se referă la pretenții izvorâte dintr-un prejudiciu efectiv

cauzat în perioada 10 octombrie 2002- 31 decembrie 2002, iar cauza acestei

pretenții își are izvorul într-o răspundere civilă contractuală referitoare la

daune pentru prejudiciu efectiv.

În cauza de față însă, așa cum

rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanta solicită obligarea

pârâtei la acoperirea foloaselor nerealizate (

lucrum cessans

), respectiv

profit net nerealizat de către reclamantă în perioada 1 ianuarie 2005 – 31

decembrie 2005, ca urmare a faptului că pârâta nu a virat la termenele

stipulate diferența de 14.000.000 dolari SUA asumată prin convenția cadru din 8

noiembrie 1996, iar perioada vizată este situată după încheierea contractului

de tranzacție dintre părți (din 25 noiembrie 2004).

Cu privire la teza intimatei în

sensul că nu a înțeles să invoce excepția autorității de lucru judecat, ca și

excepție procesuală, ci doar ca o prezumție absolută care ar avea natura unei

apărări de fond, instanța de apel a apreciat că efectul procesual al

autorității de lucru judecat nu poate fi decât acela al împiedicării judecării

în fond a pricinii, așa cum reglementează dispozițiile art. 1201 C. civ.

Pe fondul apelului, instanța de apel

a reținut următoarele:

În ce privește primul motiv de apel,

referitor la faptul că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu încălcarea

dispozițiilor art. 977, a art. 978 și art. 972 C. civ., acesta este nefondat,

instanța de fond făcând o corectă și judicioasă interpretare a clauzelor

contractuale cuprinse în contractul de tranzacție.

Astfel, așa cum rezultă din

contractul de tranzacție încheiat între părți la data de 24 noiembrie 2004

(filele 94-103 din dosarul Tribunalului) obiectul acestuia a fost: „Renunțarea

în mod necondiționat de către SC D.A. și A.V.A.S. București, precum și în mod

individual, de către toți acționarii SC D.A. […] la toate litigiile existente

și viitoare privind executările silite aflate pe rolul instanțelor de judecată

[…] precum și la orice drepturi și pretenții împotriva B.C.R. derivând din

raporturile stabilite de fosta B., în particular cele rezultând din Convenția

cadru, fie că acestea au făcut obiectul unor procese finalizate, în curs sau ar

fi putut face obiectul unora viitoare, întrucât au fost transferate în sarcina A.V.A.S.

care substituie B.C.R. conform Ordonanței nr. 18/2004” (art.3.2 – fila 97).

Susținerea apelantei în sensul că

prin această clauză apelanta ar fi renunțat doar la litigiile privind

executările silite și la drepturile și pretențiile împotriva B.C.R., iar nu și

la cele îndreptate împotriva A.V.A.S. București, nu poate fi primită, deoarece

din întregul contract de tranzacție rezultă că intenția comună a părților a

fost stingerea litigiilor existente, dar și preîntâmpinarea unor litigii viitoare

(cum este și cel de față), așa cum de altfel, este prevăzut scopul tranzacției,

de dispozițiile art. 1704 și următoarele C. civ.

Instanța de apel a considerat că, în

temeiul art. 977, art. 982 și art. 978 C. civ., interpretarea dată de prima

instanță este corectă și corespunde regulilor de interpretare stabilite de

Codul civil, susținerea apelantei având natura unei simple speculații de text,

care însă nu poate fi primită, dat fiind întregul text al tranzacției și

sensului ce rezultă din actul întreg.

Apelanta consideră că voința reală a

părților a fost de a renunța numai la pretențiile viitoare împotriva B.C.R.,

iar nu și împotriva A.V.A.S. București, însă o atare interpretare ar lipsi de

efecte clauza prin care părțile fac trimitere expresă la subrogarea A.V.A.S. București

în drepturile și obligațiile B.C.R. (toate, fără excepție…). Din această

perspectivă, atât elementele intrinseci clauzelor contractului de tranzacție,

cât și cele extrinseci conduc la aceeași concluzie reținută corect de către prima

instanță.

În ce privește critica referitoare

la scopul tranzacției, acesta este clar exprimat de părți în chiar clauza

prevăzută în art. 3.2. intitulată „Obiectul contractului” din aceasta

nerezultând, așa cum se afirmă, că părțile au dorit doar să stingă litigiile

existente, fără să convină și asupra „preîntâmpinării” unor procese viitoare în

raport cu A.V.A.S. București.

Dimpotrivă, prin sintagma „renunță

la orice drepturi și pretenții împotriva B.C.R. derivând din raporturile

stabilite cu fosta B., în particular cele rezultând din Convenția cadru, fie că

[…] ar fi putut face obiectul unora viitoare, întrucât au fost transferate în

sarcina A.V.A.S. București, care substituie B.C.R., conform Ordonanței nr. 18/2004”

instanța de apel a apreciat că părțile au dorit, printre altele, și să preîntâmpine

litigii viitoare (cum este cel de față) împotriva B.C.R. sau împotriva A.V.A.S.

București (în calitate de subrogat în drepturile și obligațiile B.C.R., la

rândul să, subrogată în drepturile și obligațiile B.).

În fine, critica apelantei privind

posibilitatea părților de a rezolva pe cale amiabilă orice divergență privind

interpretarea și executarea contractului de tranzacție (art. 12.4 din contract)

nu poate fi apreciată drept un motiv de apel propriu-zis, de vreme ce apelanta

nu arată în ce mod o astfel de susținere ar putea fi aptă de a conduce la

reformarea hotărârii primei instanțe, mai ales că fiind declanșat litigiul,

este cert că soluționarea amiabilă nu a fost posibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC D.A. SA București, aducându-i următoarele critici:

fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 977 și art. 982 C. civ., raportat la

dispozițiile art. 3.2 din Contractul nr. 17669 din 24 noiembrie 2004.

Astfel, din observarea cuprinsului

dispozițiilor art. 3.2 din Contract, se desprind două situații juridice, și

anume:

a) litigii existente și viitoare

privind executările silite aflate pe rolul instanțelor de judecată, litigii

menționate în anexa I la Contract, și,

b) drepturi și pretenții împotriva B.C.R.,

derivând din raporturile stabilite cu fosta B., fie că acestea au făcut

obiectul unor procese finalizate, în curs de desfășurare sau ar fi putut face

obiectul unor procese viitoare.

Recurenta susține că interpretarea

greșită s-a făcut în ce privește cea de-a doua situație juridică, deoarece

aceasta se referă la drepturi și pretenții împotriva B.C.R., însă nu se referă

la A.V.A.S.

Se mai susține de către

recurenta-reclamantă că acest lucru rezultă din elementele intrinseci ale

contractului de tranzacție nr. 17669 din 24 noiembrie 2004, respectiv din

dispozițiile art. 1.9, art. 2, art. 7.2 și art. 10.2 dar și din elementele

extrinseci contractului de tranzacție, respectiv din faptul că la data de 26

octombrie 2004 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a încuviințat

executarea silită prin poprirea conturilor debitoarei B.C.R.; din faptul că la

data de 28 octombrie 2004 organul de executare a înființat poprirea asupra

contururilor debitoarei B.C.R., prin adresa nr. 45513 din 28 octombrie 2004;

din faptul că nota de fundamentare care a stat la baza adoptării O.U.G. nr. 85

din 28 octombrie 2004 a fost inițiată de către A.V.A.S. iar inițiativa

tranzacționării a aparținut tot A.V.A.S.-ului.

Recurenta-reclamantă accentuează

faptul că a renunțat la drepturile și pretențiile împotriva B.C.R. SA doar

pentru că acestea au trecut la A.V.A.S.

Totodată, se susține de către

recurenta-reclamantă că decizia nr. 1172 din 7 aprilie 2009, pronunțată de I.C.C.J.

în dosarul nr. 47331/3/2007 are autoritate de lucru judecat cu privire la

interpretarea art. 3.2 din contractul de tranzacție, iar instanța de apel

trebuia să-și întemeieze soluția pe această problemă de drept rezolvată în mod

irevocabil de I.C.C.J.

contractante a fost reconfirmată de pârâta A.V.A.S. și constatată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 3918 din 27

septembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 3073/2005, prin răspunsul dat de

reprezentantul A.V.A.S. cu privire la interpretarea dată la art. 3.2 din

Convenția de tranzacție.

Recurenta-reclamantă susține că prin

acest răspuns reprezentantul A.V.A.S. a confirmat faptul că s-a renunțat doar

la drepturile și pretențiile împotriva B.C.R. dar nu și la cele împotriva A.V.A.S.

tranzacție nr. 17669 din 24 noiembrie 2004, la art. 12.4 se prevede că orice

divergență dintre părți cu privire le interpretarea și executarea contractului

va fi rezolvată pe cale amiabilă, intimata-pârâtă nu a răspuns la încercarea de

conciliere directă promovată de recurenta-reclamantă în baza art. 720

1

C. proc. civ.

La data de 15 decembrie 2010

intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului, ca nefondat, precum și soluționarea cauzei în lipsă.

Analizând decizia recurată, prin

raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru următoarele considerente:

reținută, instanța de apel făcând o corectă aplicarea a dispozițiilor art. 969,

art. 977 și art. 982 C. civ., raportat la dispozițiile cuprinse în contractul

nr. 17669 din 24 noiembrie 2004, în special la dispozițiile cuprinse în art. 3.2

din acest contract.

Instanța de apel a interpretat în

mod logic, în concordanță cu voința reală a părților, dispozițiile art. 3.2 din

respectivul contract, reținând că părțile au renunțat, în mod necondiționat, la

toate litigiile prezente și viitoare privind executările silite aflate pe rolul

instanțelor de judecată, dar și la orice drepturi și pretenții împotriva B.C.R.,

derivând din raporturile stabilite cu fosta B., fie ca acestea au făcut

obiectul unor procese finalizate, în curs de desfășurare sau care ar fi putut

face obiectul unor procese viitoare, inclusiv împotriva A.V.A.S., cum este și

cel de față.

Interpretarea dată de către

reclamanta-recurentă tezei a II din art. 3.2 din contractul nr. 17669 din 24

noiembrie 2004 nu poate fi primită, deoarece, este împotriva logicii să renunți

la drepturi și pretenții doar împotriva cedentului și nu în ce privește și pe

cesionar, pentru că altfel ar însemna că recurenta-reclamantă renunța la ceva

ce oricum nu mai avea, drepturile și pretențiile împotriva B.C.R. derivând din

raporturile stabilite cu fosta B., precum și cele prevăzute în Convenția Cadru

fiind transferate în sarcina A.V.A.S., conform O.U.G. nr. 85/2004.

Prin urmare, este clar că

recurenta-reclamantă, ca parte a acestui contract, a dorit, împreună cu

intimata-pârâtă, să stingă și orice litigiu viitor, renunțând și la orice

drepturi și pretenții viitoare de la A.V.A.S., pentru că nu putea să mai

renunțe decât la acestea, cele față de B.C.R. fiind transferate asupra A.V.A.S.

În ce privește critica referitoare

la autoritatea de lucru judecat pe care ar avea-o decizia nr. 1172 din 7

aprilie 2009 pronunțată de I.C.C.J. în dosarul nr. 47331/3/2007, aceasta nu

poate fi reținută, deoarece, a fost invocată pentru prima dată direct în fața

instanței de recurs, în fața instanței de apel fiind invocată doar excepția

autorității de lucru judecat a deciziei comerciale nr. 1929 din 22 mai 2007 a I.C.C.J.,

excepție respinsă de către instanța de apel pe motiv că în această decizie

obiectul cauzei îl reprezenta prejudiciul efectiv cauzat reclamantei, iar în

cauza de față obiectul litigiului îl constituie folosul nerealizat, însă cu

privire la respingerea acestei excepții recurenta-reclamantă nu a făcut nici o

critică în motivele de recurs.

De altfel, din interpretarea unitară

a dispozițiilor contractului de tranzacție nr. 17669 din 25 noiembrie 2004,

inclusiv a dispozițiilor art. 1.9, art. 2, art. 7.2 și art. 10.2 dar și ale

art. 3.1 și art. 3.2 rezultă că voința reală a părților a fost aceea de a

înlătura atât litigiile existente dar și de a preveni apariție unor litigii viitoare

între părți.

Nici din elementele extrinseci

contractului de tranzacție invocate de către recurenta-reclamantă nu se poate

desprinde faptul că aceasta ar fi renunțat doar la drepturile și pretențiile cu

privire la B.C.R., deoarece prin O.U.G. nr. 85 din 28 octombrie 2004, aceste

drepturi și pretenții au fost preluate de către A.V.A.S., contractul de

tranzacție fiind încheiat după data adoptării acestei ordonanțe, dispozițiile

art. 3.2 neavând sens decât dacă se referă la A.V.A.S., deoarece la data

încheierii contractului de tranzacție aceste drepturi și pretenții trecuseră

din sarcina B.C.R. în sarcina A.V.A.S.

poate fi reținută.

Este evident faptul că cele

susținute de către recurenta-reclamantă nu corespund adevărului, deoarece prin

sentința nr. 3918 din 27 septembrie 2005 a Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, a fost respinsă acțiunea reclamantei din cauza de față, acțiune ce

se referea la prejudiciul efectiv suferit în perioada 10 octombrie – 31

decembrie 2002, apelul formulat de către reclamantă împotriva acestei sentințe

fiind respins prin decizia comercială nr. 344 din 2 iunie 2006 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, (dosar nr. 36428/2/2005), recursul

declarat împotriva aceste decizii fiind respins prin decizia nr. 1929 din 22

mai 2007 a I.C.C.J.

fi reținută, aceasta neconstituind un motiv de recurs propriu-zis, nefăcându-se

nicio trimitere la nelegalitatea deciziei recurate, sub aspectul neîndeplinirii

procedurii de conciliere directă, prevăzută de art. 720

1

C. proc.

civ.

Având în vedere cele de mai sus în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.A.

SA București împotriva deciziei nr. 243 din 16 aprilie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3 martie 2011.