ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 751/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC D.A. SA a chemat în judecată A.V.A.S. și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 16.525.992 dolari SUA, în echivalent lei reprezentând nerealizarea beneficiului programat, suferit în perioada 1 ianuarie 2004- 31 decembrie 2004, ca urmare a executării cu întârziere a obligației de efectuare a vărsământului pentru diferența restantă de 14.000.000 dolari și a dobânzilor aferente, asumată prin tranzacția încheiată la data de 25 noiembrie 2004 care a avut ca obiect finalizarea obligației de efectuare a vărsămintelor. Sentința Tribunalului București, secția a V-a comercială Litigiul a fost soluționat de Tribunalul București, care prin sentința nr. 12805 din 7 noiembrie 2005 a respins ca nefondată acțiunea.

Pentru a ajunge la această soluție, prima instanță a analizat convenția cadru nr. 1345 din 8 noiembrie 1996 prin care B. a devenit acționar la SC D.A. SA prin subscrierea unui număr de 2.000.000 de acțiuni în schimbul prețului de 20.800.000 dolari care urma să fie achitat în 15 rate, în perioada octombrie 1996 – august 1998. Întrucât în drepturile SC B. SA s-a substituit B.C.R. și apoi A.V.A.S. conform O.U.G. nr. 85/2004, obligația de plată asumată prin convenția-cadru a debitului rămas neachitat i-a revenit A.V.A.S.. A mai reținut instanța de fond că la data de 24 noiembrie 2004 s-a încheiat între A.V.A.S., pe de o parte și SC D.A. SA, SC G.C.P. SA, SC P. SA, SC I.R.I. SA, W.C.M.C., pe de altă parte, o convenție prin care A.V.A.S.

s-a obligat să-i achite reclamantei SC D.A. SA suma de 15.680.000 dolari SUA iar aceasta din urmă a renunțat necondiționat la toate litigiile existente și viitoare privind executarea silită, aflate pe rolul instanțelor judecătorești precum și la orice alte drepturi rezultând din convenția cadru nr. 1345 din 8 noiembrie 1996. Verificând obligațiile pe care părțile și le-au asumat prin convenția încheiată la data de 24 noiembrie 2004, tribunalul a reținut că A.V.A.S. a achitat suma de 15.680.000 dolari SUA la care s-a obligat, reprezentând contravaloare aport și dobândă și cum reclamanta a renunțat la orice alte drepturi rezultând din convenția cadru, pretențiile pentru plata beneficiului programat sau a valorii programate a SC D.A.

SA pe perioada 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2004 au fost apreciate ca neîntemeiate, convenția având putere de lege între părțile contractante. Apelul . Decizia Curții de Apel București Reclamanta SC D.A. SA București a declarat apel împotriva sentinței nr. 12805 din 7 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, aducând critici soluției pentru motive de netemeinicie și nelegalitate. În esență, apelanta a susținut că s-au interpretat greșit prevederile contractului de tranzacție motivând că societatea reclamantă nu putea renunța la toate litigiile întrucât la acel moment nu existau pe rol astfel de litigii. Prin tranzacție, apelanta a precizat că a înțeles să renunțe la dreptul de creanță față de B.C.R.

dar nu și față de A.V.A.S. Analizând criticile apelantei, în raport de prevederile punctului 3.2 din contractul de tranzacție, Curtea a stabilit că părțile au urmărit stingerea oricăror litigii și evitarea altora noi și nu doar a unei situații litigioase. A fost înlăturată și susținerea potrivit căreia apelanta ar fi renunțat la formularea unor pretenții față de B.C.R. pentru motivul că A.V.A.S. s-a subrogat, conform O.U.G. nr. 85/2004, în drepturile B.C.R., și, ca atare, a statuat că renunțarea produce efecte și față de intimată. Recursul. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Împotriva deciziei nr. 275 din 11 iunie 2008 a declarat recurs, reclamanta SC D.A. SA București, prin care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel, deși a judecat o cale de atac devolutivă a refuzat proba cu expertiză fără să motiveze în fapt și în drept decizia pronunțată încălcând astfel prevederile art. 1169 C. civ., art. 268 alin. (4), art. 255 alin. (2), art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Potrivit recurentei, motivarea confuză a soluției echivalează cu o nemotivare, iar motivarea în termeni generali nu corespunde scopului motivării. În ce privește probele, recurenta referindu-se la prevederile art. 1169 C. civ. a arătat că probele sunt deosebit de importante pentru protecția și ocrotirea drepturilor subiective civile, astfel că numai după administrarea dovezilor legale și concludente, instanța poate să pronunțe o hotărâre dreaptă.

Prin cel de-al doilea motiv, recurenta a susținut că s-a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și că s-a aplicat greșit legea, întrucât instanța de apel a dat o interpretare total necorespunzătoare clauzelor contractului de tranzacție nr. 17669 din 24 noiembrie 2004. În interpretarea dată convenției, recurenta a considerat că s-au aplicat greșit prevederile art. 977 și art. 982 C. civ. pentru că nu s-a ținut seama de intenția comună a părților. Voința reală a părților contractante, în accepțiunea sa a fost în sensul renunțării părților la drepturile și pretențiile, exclusiv împotriva B.C.R. SA iar acest lucru rezultă din celelalte clauze ale contractului de tranzacție nr. 17669 din 24 noiembrie 2004. Prin mărturia pârâtei A.V.A.S.

în fața Tribunalului București în legătură cu voința reală a părților contractante, potrivit recurentei s-a dat o interpretare autentică art. 3.2 din contract de care instanța de apel nu a ținut seama. Divergența pe marginea interpretării art. 3.2 din tranzacție a fost creată în mod artificial și independent de voința reală a părților tocmai pentru ca A.V.A.S., ca instituție publică, să fie exonerată de plata despăgubirilor chiar și în lipsa unor motive temeinice. Pentru toate aceste argumente recurenta a solicitat admiterea recursului și în fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Intimata, prin întâmpinare, a combătut motivele invocate de recurentă apreciind că formularea art. 3.2 din tranzacție nu este susceptibilă de nicio interpretare așa cum tendențios încearcă recurenta să sugereze.

Reclamanta recurentă, potrivit intimatei, a ignorat cu bună știință faptul că A.V.A.S. s-a subrogat în drepturile și obligațiile B.C.R. în privința raporturilor născute din activitatea fostei B., ca efect al O.U.G. nr. 85/2004 și reprezintă statul în toate procesele și cererile care sunt pe rol precum și a cererilor cu care vor fi investite instanțele judecătorești sau arbitrale în legătură cu orice obligații prezente sau viitoare izvorâte din activitatea B. Recursul este nefondat. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Argumentarea acestui motiv s-a bazat pe nemotivarea respingerii probei de către instanța de fond, ceea ce a dus în opinia recurentei la încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. (4), art. 255 alin. (2), art. 1169 și art. 261 C. proc.

civ. Criticile aduse sentinței fondului se îndepărtează însă de textul art. 299 C. proc. civ. care este de primă referință pentru determinarea obiectului recursului. În concret, prin prisma acestui motiv recurenta a înțeles să critice sentința primei instanțe, apreciind că soluția nu a fost motivată, după cum nu a fost motivată nici măsura respingerii probei cu expertiză. Or, raportat art. 299 C. proc. civ., art. 304 pct. 7 C. proc. civ. critica trebuia să vizeze decizia recurată, măsura în care considerentele de fapt și de drept nu conduc la soluția de respingere a apelului ca nefondat. Prin prisma acestui motiv se mai poate observa că recurenta a pus în discuție chestiuni de fond, de administrare a probelor în primă instanță care scapă controlului de nelegalitate permis de recursul extraordinar, cale de atac pe care a înțeles să o promoveze recurenta.

Rediscutarea utilității și concludenței probei cu expertiză, nu poate fi reiterată în recurs prin prisma art. 304 pct. 7 C. proc. civ. întrucât aceasta presupune dezvoltarea utilității ei în raport de obiectul pricinii și în orice caz, vizează judecata în fond și nu nelegalitatea astfel cum se cere prin motivul invocat. Recursul, potrivit actualei reglementări este cale de atac extraordinară prin intermediul căreia nu se rejudecă litigiul în fond, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate sub aspectul legalității acesteia. Instanța de recurs, soluționând calea de atac, nu reia judecata procesului, așa cum s-a mai arătat, ci verifică numai dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată pe baza probelor administrate cu respectarea dispozițiilor legale.

Prin urmare, în raport de considerentele de mai sus, recurenta avea obligația să observe regulilor prevăzute procedural pentru exercitarea recursului extraordinar în condițiile legii. Din acest punct de vedere accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește judecata în recurs trebuie să se supună normelor și regulilor speciale pentru exercitarea drepturilor procesuale. Sintetizând argumentele de mai sus se va reține că prin recursul său, partea deși a avut la îndemână apelul, critică în recurs sentința fondului și nu decizia instanței de apel. Or, în contextul arătat, nu poate uza omisso medio de calea de atac a recursului invocând aspecte de netemeinicie și nelegalitate a sentinței de fond, pentru că astfel s-ar admite apelul la apel, ceea ce nu este permis în succesiunea căilor de atac.

Dintr-un alt punct de vedere trebuie reținut că prin argumentele aduse în sprijinul acestui motiv, s-au repus în discuție faptele și administrarea probelor la adăpostul unor dispoziții procedurale [art. 255 alin. (2), art. 268 alin. (4), art. 261 alin. (5) C. proc. civ.] aducându-se pe această cale a recursului, critici sentinței fondului în legătură cu neadmiterea probei cu expertiză , critici care nu vor fi primite întrucât recursul este cale de atac extraordinară care nu-și propune o reanalizare a judecății în fond sub nici un aspect. În ce privește art. 1169 C. civ., a cărui încălcare a fost invocată de recurentă, se reține că, în adevăr, probele sunt importante pentru ocrotirea drepturilor subiective scop în care cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Utilitatea, pertinența și concludența probei se apreciază însă în raport de obiectul dedus judecății, de către instanța de fond în fața căreia au fost propuse probele. Totodată, respingerea unei probe nu poate fi apreciată în raport de toate împrejurările care constituie izvoare ale raportului juridic, cum se sugerează de recurentă prin trimitere la definiția obiectului probei. Procedural se ordonă de către instanța de fond numai probele necesare în raport de obiectul cererii deduse judecății. În acest context aprecierea asupra utilității și pertinenței probei cu expertiză era un atribut al instanței de fond iar respingerea cererii nu poate fi repusă în discuție în recurs întrucât aceste susțineri vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției, așa cum s-a mai arătat.

Această concluzie se bazează pe faptul că proba pusă în discuție, expertiza, are ca obiect lămurirea unor împrejurări de fapt care presupun cunoștințe de specialitate, iar nu probleme de drept. În aceste condiții în mod obișnuit efectuarea expertizei este lăsată la aprecierea instanței în sensul că aceasta are posibilitatea să stabilească dacă pentru lămurirea unor împrejurări de fapt este necesară sau nu părerea unui expert și dacă este utilă cauzei, în raport de obiectul pricinii. Nelegalitatea privind înlăturarea probei cu expertiză trebuie să derive din obligativitatea instituită de lege pentru această probă și din demonstrarea utilității ei pentru ca în fața instanței de control să poată fi readusă spre examinare o astfel de chestiune.

De asemenea nu s-a demonstrat că în dezbaterea procesului în fața instanței de apel, recurenta nu a avut posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza. În consecință, în condițiile în care nu s-a demonstrat că există considerente contradictorii, străine de natura cauzei sau neconcordanță între acestea și soluția din decizia instanței de apel care nu a fost criticată în cadrul acestui motiv, critica întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. va fi respinsă. 2. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea greșită a actului dedus judecății și schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Aceste dispoziții vizează încălcarea principiului potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Din acest punct de vedere trebuie reținut că natura raporturilor juridice a fost determinată ținând seama de contractul de tranzacție și de clauzele acestuia și că actului dedus judecății nu i-a fost dată o altă calificare. În privința clauzelor contractului și a interpretării lor recurenta nu a demonstrat că instanța de apel a confirmat faptul că în fond instanța s-a substituit părților contractante modificând prin interpretare aceste clauze și că astfel au fost încălcate dispozițiile art. 969 C. proc. civ. Prin intermediul acestui motiv care ține de schimbarea naturii actului juridic recurenta a evocat și teza a doua art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care se referă la aplicarea greșită a legii.

Din argumentele aduse în sprijinul celor două motive de nelegalitate pe care le-a invocat la punctul 2 din recurs, și prin trimiterea la regulile de interpretare stabilite prin art. 977, art. 982 C. civ., s-a susținut, în alți termeni, că s-a nesocotit principiul forței obligatorii a convenției și voința reală care a stat la baza încheierii acesteia. Verificând această susținere se constată că instanța de apel a luat în examinare prevederile art. 3.2 din convenție și a stabilit pe de o parte faptul că în temeiul O.U.G. nr. 85/2004 intimata A.V.A.S. s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile B.C.R. în privința raporturilor născute din activitatea fostei B., iar pe de altă parte, că prin art. 3.2 din contractul de tranzacție, reclamanta recurentă a renunțat în mod necondiționat la toate litigiile existente și viitoare privind executarea silită precum și la orice drepturi și pretenții împotriva B.C.R.

derivând din raporturile stabilite cu fosta B. Din susținerile recurentei în legătură cu această interpretare care vizează conform art. 977 C. civ., intenția reală a părților, nu rezultă că recurenta a probat în fața instanțelor care au judecat fondul în căderea cărora intra interpretarea contractului faptul că a existat o intenție diferită sensului literal al termenilor sau că a oferit aceleiași instanțe criterii cu ajutorul cărora să se poată stabili această intenție. În lipsa acestor elemente care vizează criteriul obiectiv al interpretării contractului nu se poate reține că prevederile art. 3.2 au primit alt înțeles decât cel pe care părțile l-au dat termenilor după voința lor. Dimpotrivă, rezultă din clauza menționată, care nu este îndoielnică prin conținutul său, că SC D.A.

SA București și A.V.A.S. au renunțat necondiționat la toate litigiile prezente și viitoare privind executările silite aflate pe rolul instanțelor precum și la orice drepturi și pretenții derivând din raporturile stabilite cu B. care au făcut obiectul unor procese în curs sau viitoare. În contextul arătat în care articolul analizat era clar și precis, sub cuvânt că este necesară o altă interpretare nu se putea da clauzei respective un alt înțeles, tocmai pentru că o convenție legal făcută are putere de lege între părțile contractante. Adresându-se instanței după ce a fost prevăzută în convenție o astfel de clauză, recurenta îi cere acesteia să reconsidere voința exprimată la încheierea convenției, prin interpretare.

În fine, obligația de a oferi instanțelor de fond și de apel criteriile obiective și subiective cu ajutorul cărora să poată stabili intenția comună a părților îi revine părții care invocă nesocotirea intenției reale care este în contradicție cu stipulația manifestată expres în clauza contestată. Aceste chestiuni vizează însă fondul, astfel că, nu pot fi rediscutate în recurs prin invocarea dispozițiilor art. 977 și art. 982 C. civ. În condițiile în care nu sunt elemente care să conducă la concluzia că actul a fost denaturant prin intervenția instanței de apel care prin interpretare s-ar fi substituit voinței părților sau că această condiție a avut drept cauză ruperea echilibrului în confruntarea probelor, critica este nefondată.

În consecință, față de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC DAC AIR SA împotriva deciziei comerciale nr. 275 din 11 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2009.