ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 54/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 4340 din 24 octombrie 2005 pronunțată în dosar nr. 10754/2004 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta A.V.A.S. împotriva pârâtului H.F. și în consecință s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 986/1997 modificat a fost obligat pârâtul să restituie reclamantei un număr de 925 acțiuni nominative la SC A.D. SA, s-a constatat că reclamanta este îndreptățită să rețină sumele achitate de pârât în executarea contractului. Totodată pârâtul a mai fost obligat la plata sumei de 91.539.301 lei compusă din 6.637.030 lei dobândă și 84.902.271 lei penalități calculate până la data de 15 noiembrie 2004 și s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul, în rejudecare după casare, a reținut în esență că raportat la clauzele contractuale și dispozițiile art. 21 din O.G. nr. 25/2002 este justificată solicitarea reclamantei de rezoluțiune a contractului de vânzare cumpărare acțiuni dat fiind faptul că pârâtul deși a dobândit dreptul de proprietate asupra acțiunilor nu și-a îndeplinit obligația corelativă de plată a prețului achitând doar o rată cu titlu de avans, nu și pe celelalte 5 rate care aveau scadența în perioada 1 iulie 1998 – 1 iulie 2002. În aceste condiții, arată tribunalul, este întemeiată și cererea de obligare a pârâtului la plata dobânzilor și penalităților al căror cuantum a fost stabilit pe baza expertizei efectuate în cauză, reclamantul având totodată dreptul să rețină suma plătită cu titlu de avans în temeiul art. 21 alin. (1) din O.G.

nr. 25/2002, dispoziție cu caracter derogator de la principiul repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului. Totodată, prima instanță a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata daunelor-interese constând în dividende deoarece nu s-a dovedit că pârâtul ar fi încasat aceste beneficii, iar cererea de reactualizare a sumei a fost respinsă în temeiul art. 371 2 alin. (3) teza II C. proc. civ., cu motivarea că această operațiune urmează a fi efectuată de executorul judecătoresc. Apelurile declarate de ambele părți au fost respinse prin decizia comercială nr. 298 din 18 mai 2006 pronunțată în dosar nr. 25973/3/2004 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

În privința apelului declarat de reclamantă, instanța de apel a reținut că sunt nefondate criticile referitoare la respingerea capătului de cerere privind reactualizarea sumei deoarece prin ultima precizare de acțiune au fost solicitate sumele acordate, de altfel de către tribunal cu titlu de dobândă și penalități. Cererea formulată de reclamantă, ulterior închiderii dezbaterilor, prin concluziile scrise nu constituie o sesizare legală a instanței, motiv pentru care aceasta în mod corect nu a luat-o în considerare.

De asemenea, critica referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu expert a fost respinsă întrucât din expertiză a rezultat că nu se poate reține în sarcina pârâtului vreo culpă în producerea altor daune reclamantei, situație în care, nu sunt incidente prevederile art. 21 alin. (4) care trebuie interpretate în sensul că, cheltuielile aferente expertizei prevăzute de alin. (3) vor fi recuperate de la cumpărător, doar în ipoteza în care acesta ar fi căzut în pretenții. Apelul pârâtului a fost, de asemenea, respins, ca nefondat, cu motivarea că, contrar celor susținute, contractul în litigiu nu a fost desființat în 1999, cererea de reziliere formulată de pârât nefiind admisă, astfel încât convenția părților fiind în derulare la data intrării în vigoare a O.G.

nr. 25/2002 este supusă în privința efectelor rezoluțiunii acestui act normativ. Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți. Reclamanta A.V.A.S. critică hotărârea ca fiind nelegală în privința modului de soluționare a cererii de actualizare a daunelor-interese constând în dobânzi și penalități, în condițiile în care ambele instanțe au reținut că în speță își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 371 2 alin. (3) teza II C. proc. civ., deși prin cererea înregistrată la data de 21 octombrie 2005 a solicitat obligarea pârâtului și la plata acestor sume reactualizate. A doua critică vizează modul de interpretare a prevederilor art. 21 alin. (3) și (4) din O.G. nr. 25/2002 conform cărora cheltuielile aferente efectuării expertizei sunt în sarcina cumpărătorului, respectiv a pârâtului, motiv pentru care decizia este nelegală și în privința respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pârâtul H.F. critică decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând în dezvoltarea motivelor că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 25/2002, deoarece contractul nu era în vigoare la data apariției acestui act normativ în condițiile în care a solicitat rezilierea în februarie 1999. Ulterior, prin înscrisul depus la dosar pârâtul a înțeles să invoce și alte motive apreciate ca fiind de ordine publică, constând în nelegala citare a intimatei SC A.D. SA, prin lichidator judiciar, conform art. 87 alin. (5) C. proc. civ., precum și faptul că au fost încălcate dispozițiile exprese ale art. 23 din O.G. 25/2002 care interzice desființarea contractelor dacă societatea se află în procedura falimentului, și cele ale art. 1 și 4 din Legea nr. 469/2002 în privința penalităților de întârziere care nu pot depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

De asemenea, arată recurentul, ca urmare a rezoluțiunii contractului părțile vor fi repuse în situația anterioară restituindu-și prestațiile executate în temeiul contractului desființat, dar chiar și în ipoteza în care ar fi aplicabile prevederile art. 21 din O.G. nr. 25/2002 reclamanta ar putea reține doar sumele achitate ca avans sau penalități, orice alte solicitări depășind cadrul legii speciale. Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 21, 24 din O.G. nr. 25/2002 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, referitor la recursul reclamantei se va reține că în mod corect instanța de apel verificând legalitatea investirii tribunalului cu cererea privind obligarea pârâtului la plata daunelor-interese reactualizate a constatat că această cerere a fost formulată la data de 21 octombrie 2005, adică după închiderea dezbaterilor din data de 17 octombrie 2005 și după amânarea pronunțării, situație în care deși nu a mai fost în măsură să o analizeze, a indicat totuși posibilitatea actualizării conform art. 371 2 alin. (3) C. proc. civ. De asemenea, este neîntemeiat și cel de al doilea motiv de recurs în condițiile în care obligarea părții la plata cheltuielilor de judecată este condiționată de culpa procesuală.

Din această perspectivă, este corect argumentul instanței de apel în sensul că dispozițiile art. 21 alin. (4) din O.G. nr. 25/2002 trebuie interpretate în sensul că doar în ipoteza în care expertiza efectuată conform alin. (3) al aceluiași articol, ar fi reținut că pârâtul a căzut în pretenții în raport cu scopurile pentru care s-a administrat proba respectivă, cheltuielile aferente pot fi recuperate de la acesta, nu și în situația în care concluziile expertizei infirmă susținerile reclamantei. Referitor la recursul declarat de pârât se va reține că și aceste critici sunt nefondate, iar decizia recurată este legală și sub aspectul interpretării și aplicării dispozițiilor art. 21 și 24 din O.G.

nr. 25/2002 în sensul că efectele rezoluțiunii prevăzute de legea specială sunt diferite în raport cu cele ale dreptului comun în materie, cu consecința că repunerea în situația anterioară nu operează integral ci potrivit acestui act normativ și dispozițiilor contractului din litigiu. Acest contract, era în derulare la data apariției ordonanței, deoarece contrar susținerilor recurentului cererea sa de reziliere din februarie 1999 nu a produs nici un efect nefiind urmată de o acceptare din partea reclamantei, astfel încât în mod corect au fost aplicate dispozițiile O.G. nr. 25/2002. Cu privire la motivele formulate, la data de 15 martie 2007, Curtea reține că acestea nu pot fi încadrate astfel cum susține pârâtul în categoria celor avute în vedere de prevederile art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., nefiind motive de ordine publică, ci critici noi formulate direct în recurs și după depășirea termenului de 15 zile pentru motivare, astfel încât fiind tardiv depuse nu vor fi examinate. Prin urmare, ambele recursuri fiind nefondate vor fi respinse conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar recurenții fiind în culpă procesuală vor fi obligați în temeiul art. 274 C. proc. civ. și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5,6 lei către lichidatorul SC C. SA Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. București și de pârâtul H.F. împotriva deciziei nr. 298 din 18 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate. Obligă recurenții la plata sumei de 5,6 lei cheltuieli de judecată către lichidatorul SC C. SA Satu Mare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2008.