ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 240/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

12 iulie 2005, reclamanta SC E. SA București cheamă în judecată pe pârâta A.V.A.S.

solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 821.779,27 lei (RON),

a dobânzii aferente și a prejudiciului rezultat din încălcarea obligațiilor contractuale,

precizat la 21 septembrie 2005 ca fiind limitat la dobânda legală, determinată

până la data sesizării instanței, în sumă de 9.758,86 lei, debitul global

solicitat fiind astfel de 831.538,41 lei.

Prin sentința comercială nr.

5154 din 21 decembrie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

admite acțiunea reclamantei așa cum a fost precizată și obligă pe pârâtă să

plătească reclamantei suma de 831.538,41 lei (RON) reprezentând 821.779,27 lei

(RON), debit principal, contravaloarea sumei încasate prin executarea fără

drept, la 10 iunie 2005, a scrisorii de garanție bancară de participare la

negociere nr. 20 din 16 februarie 2005 emisă de L.B. și 9.758,86 lei (RON),

dobândă legală datorată la debitul principal până la data sesizării instanței,

8 iulie 2005, obligă pârâta la plata dobânzii legale calculate la debitul

anterior arătat, în continuare, până la plata integrală a datoriei, cu 11.327

lei (RON) cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Pentru a decide astfel,

instanța de fond a reținut că nu se poate imputa reclamantei o revocare

intempestivă a acceptării ofertei finale sau refuzul de a semna contractul de

vânzare cumpărare având ca obiect acțiunile SC M. SA, situație față de care

executarea de către pârâtă a scrisorii de garanție bancară este lipsită de

justificare legală, încasarea sumei respective în dauna reclamantei

reprezentând pentru pârâtă o îmbogățire fără justă cauză a patrimoniului său,

impunându-se repetirea sumei reprezentând contravaloarea garanției bancare

încasate fără drept și plata dobânzii legale aferente de la data acestei

încasări și până la plata integrală a debitului.

Prin decizia comercială nr. 225

din 28 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond, reținând că refuzul încheierii contractului de

vânzare-cumpărare provine de la apelanta pârâtă fiind determinat de

intervenirea O.U.G. nr. 26/2005 care a modificat oferta publică de privatizare

lansată la 14 ianuarie 2005, astfel că intimata reclamantă nu are vreo culpă în

nerealizarea obligației înscrise în oferta sa finală, ceea ce conduce la

pierderea dreptului apelantei pârâte de a încasa suma menționată în scrisoarea

de garanție bancară, fiind astfel obligată să restituie suma încasată necuvenit

și să plătească dobânzile legale comerciale aferente acestei sume.

Împotriva deciziei de mai

sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia și modificarea în totalitate a

deciziei recurate, admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței

apelate și respingerea acțiunii reclamantei intimate ca neîntemeiată.

Recurenta reproșează

instanței de apel pronunțarea unei decizii cu aplicarea greșită a legii și a

convenției părților, arătând că atât instanța de fond cât și cea de apel au

făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 720

1

alin. (2) C.

proc. civ., întrucât nu au luat în considerare vicierea procedurii concilierii

prealabile prin neînsoțirea convocării la conciliere a recurentei de

documentele doveditoare ale pretențiilor reclamantei intimate, ca și o greșită

aplicare a normelor de procedură civilă deoarece instanța de fond a respins

solicitarea pârâtei recurente de a se amâna judecata cauzei spre a avea mai

mult timp pentru analizarea documentelor de către direcțiile sale de specialitate,

iar întâmpinarea sa, depusă cu o zi înaintea termenului de judecată, a fost

considerată de instanța de fond drept concluzii scrise deși alin. 2 din art. 118

C. proc. civ., fusese abrogat prin Legea nr. 219/2005, aceeași instanță

admițând intimatei reclamante și proba cu interogatoriu și martori deși pârâta

recurentă s-a opus, dar respingând fără motivare recurentei pârâte administrarea

probei cu interogatoriu.

Recurenta invocă și greșita

aplicare a dispozițiilor legislației privatizării, respectiv ale art. 34 alin.

(2) lit. b) din H.G. nr. 577/2002 incidente în cazul refuzului ofertantului

selectat de a semna contractul de vânzare cumpărare în condițiile stabilite în

oferta sa finală, îmbunătățită și irevocabilă, situație în care s-a aflat

reclamanta intimată și care a îndreptățit pe recurenta pârâtă să execute

scrisoarea de garanție bancară nr. 20 din 16 februarie 2005 emisă de L.B. depusă

de intimata reclamantă conform condiției prevăzute la pct. B din aceasta, fiind

nerelevantă, în opinia recurentei, intrarea în vigoare la 8 aprilie 2005, în

cursul negocierilor, a O.U.G. nr. 26/2005 care a abrogat dispozițiile legale

referitoare la acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare restante.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât

în mod corect a aplicat legea instanța de apel, respectiv dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., stabilind că au fost îndeplinite cerințele prevăzute pentru

concilierea directă, încălcarea normelor de procedură civilă fiind imputată de

recurentă instanței de fond și nu celei de apel; precizează, de asemenea,

intimata că instanța de apel a făcut o corectă aplicare și a legislației

privatizării, textul art. 34 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 577/2002 invocat de

recurentă fiind aplicabil numai dacă ar mai fi existat posibilitatea încheierii

contractului în condițiile cadrului legislativ de la momentul ofertei și dacă

negocierile ar fi fost finalizate de părți, ipoteză nerealizată în fapt ca

urmare a inexistenței posibilității legale de acordare a înlesnirilor pentru

plata creanțelor bugetare restante, consecință a intrării în vigoare a O.U.G. nr.

26/2005, în speță nefiind vorba de refuzul reclamantei intimate de a semna

contractul ci de nefinalizarea negocierilor în vederea încheierii acestuia, iar

recurenta neadresând intimatei invitația la semnarea menționatului contract.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului rezultă că în mod corect a reținut instanța de apel că

procedura prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., a fost îndeplinită

față de pârâta recurentă, excepția prematurității cererii invocată de aceasta

fiind întemeiat respinsă de instanța de fond, întrucât s-a făcut dovada

convocării la conciliere a pârâtei recurente prin fax cu precizarea în scris a

pretențiilor reclamantei intimate și a temeiului lor legal, cu respectarea

dispozițiilor art. 720

1

alin. (1) și (2) C. proc. civ., fiind

nerelevantă neanexarea tuturor actelor doveditoare, întrucât acestea, pe de o

parte, au fost anexate cererii de chemare în judecată, conform dispozițiilor art.

720

3

C. proc. civ., iar, pe de altă parte, ele emanau de la pârâtă

și, deci, se aflau deja în posesia sa.

Critica vizând nerespectarea

dreptului la apărare al recurentei pârâte de către instanța de fond, pe lângă

faptul că nu vizează nelegalitatea deciziei recurate, este și nefondată

întrucât recurenta pârâtă nu a depus întâmpinarea până la primul termen din 7

septembrie 2005, în cauză au fost date mai multe termene la care pârâta a fost

reprezentată, iar instanța i-a admis probele utile și concludente pentru cauză,

astfel că aceasta urmează a fi respinsă.

Se constată, de asemenea, că

instanța de apel nu a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 34 alin.

(2) lit. b) din H.G. nr. 577/2002, acestea nefiind incidente în cauză întrucât

nu se poate reține refuzul reclamantei intimate de a încheia contractul în

limitele condițiilor ofertei publice de vânzare lansate de recurenta pârâtă la

14 ianuarie 2005, și care conținea și referire la înlesniri pentru plata

creanțelor bugetare restante prevăzute de art. 18 din Legea nr. 137/2002, și

ale ofertei finale a reclamantei intimate îmbunătățită și irevocabilă din 25

martie 2005, ci doar o nefinalizare a negocierilor în condițiile în care, ca

urmare a intrării în vigoare la 11 aprilie 2005 a O.U.G. nr. 26/2005 prin care

se abrogă dispozițiile art. 18 din Legea nr. 137/2002 și, deci, a certitudinii

datoriilor bugetare restante ale societății comerciale M. SA Iași atestate de

certificatul nr. 46610 din 29 martie 2005 emis de Primăria Iași, pârâta

recurentă modifica oferta de privatizare cerând reclamantei și încheierea

prealabilă a unui protocol/acord social cu Sindicatul Liber Independent din SC

M. SA, ca „anexă la contract, parte integrantă a acestuia” și nemaifiind în

măsură să acorde facilitățile prevăzute de Secțiunea B p. 3-8 din dosarul de

prezentare; nefinalizarea negocierilor rezultă cu claritate din conținutul

Procesului-verbal nr. 12 din 18 aprilie 2005 conform căruia urma să fie

comunicată reclamantei hotărârea conducerii pârâtei recurente cu privire la

introducerea în contract a clauzelor solicitate de intimată în condițiile

modificării cadrului legislativ inițial, comunicare ce nu s-a mai făcut, dar,

în schimb, pârâta recurentă a executat scrisoarea de garanție bancară depusă de

reclamanta intimată.

Față de nefinalizarea

acestor negocieri, corect a reținut instanța de apel că în cauză nu se poate

constata refuzul reclamantei intimate de a încheia contractul și nici vreo

culpă în acest sens în sarcina ei, astfel că nu poate fi sancționată prin

pierderea garanției înglobate în scrisoarea de garanție bancară executată neîntemeiat

de către recurenta pârâtă la 3 iunie 2005 cu invocarea punctului b din

menționata scrisoare de garanție.

Față de acestea,

reținându-se că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu corecta aplicare

a legii, fiind astfel legală și temeinică, și văzând și dispozițiile art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul promovat de recurenta pârâtă împotriva acesteia urmează

a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 225 din

28 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2007.