ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7249/2006

Prin sentința penală nr. 709 din 15 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 17778/3/2006, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul T.C. împotriva sentinței penale nr. 845 din 10 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. Pentru a pronunța acesta hotărâre, instanța de fond a reținut că motivele de revizuire invocate de revizuientul condamnat nu se regăsesc în cazurile de revizuire expres și limitative prevăzute de lege. Împotriva acestei hotărâri, revizuientul condamnat a declarat apel, arătând că înscrisul nou face dovada unor împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei.

Prin deciziei penale nr. 672/ A din 24 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 17778/3/2006, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat. Pentru a pronunța acesta hotărâre, instanța de apel a reținut că cererea de revizuire nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute de lege, adresa depusă de revizuient neavând nicio legătură cu sarcinile sale de serviciu și fapta pentru care a fost judecat și condamnat definitiv. Împotriva acestei hotărâri, revizuientul condamnat a declarat recurs, fără a arăta în scris care sunt criticile de nelegalitate și netemeinicie a acesteia.

În concluziile orale, apărătorul recurentului revizuient a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru a se stabili dacă actele depuse de condamnat își produc efectele juridice cerute de lege, fără a arăta care sunt criticile ce se aduc hotărârii atacate. Prealabil analizării legalității hotărârii atacate, înalta Curte constată că inculpatul nu s-a conformat dispozițiilor art. 385 10 C. proc. pen., referitoare la motivarea recursului, iar în concluziile orale, atât apărătorul său cât și recurentul revizuient nu au invocat critici ale hotărârii atacate, astfel încât să faciliteze instanței de recurs posibilitatea încadrării juridice a cererii în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc.

pen. Or, potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile pot fi casate în recurs numai dacă sunt întrunite unul sau mai multe dintre cazurile de casare menționate expres și limitativ de lege. Înalta Curte va efectua însă analiza legalității și temeiniciei hotărârii atacate dar numai prin prisma cazurilor de casare ce se iau în considerare întotdeauna din oficiu, având în vedere prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Analizând legalitatea hotărârii recurate prin prisma cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu, înalta Curte constată că recursul se impune a fi respins pentru considerentele ce succed: În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a invocat existența unor elemente noi, care nu au fost cunoscute de către instanțe la soluționarea fondului cauzei.

În acest sens, revizuientul condamnat a arătat că la momentul soluționării cauzei, instanțele nu au cunoscut de existența unei adrese din partea Primăriei sectorului 3 București către SC G.T. SRL, al cărui administrator era denunțătorul, prin care se comunica acestuia că, în urma verificărilor efectuate de către o echipă de inspectori din cadrul D.I.C., s-au constatat nereguli, pentru care s-au aplicat sancțiuni administrative. Alte motive de revizuire invocate, se referă la evaluarea greșită a probelor de către instanțe, precum și la nulitatea actelor de urmărire penală, întrucât au fost efectuate de un organ necompetent material. Analizând motivele de revizuire invocate, Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de fond a apreciat că numai primul motiv ar putea fi încadrat juridic în cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., celelalte motive neregăsindu-și corespondent în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de lege. Însă, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei, fiind vorba despre erori esențiale de fapt care afectează o hotărâre definitivă și care nu pot fi probate decât ulterior. Este inadmisibil ca prin promovarea acestei căi de atac să se obțină prelungirea probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțe cu ocazia judecării fondului cauzei. În deplină concordanță cu dispozițiile procesual penale române sunt și prevederile art. 4 alin. (2) din Protocolul nr. 7 la C.A.D.O.L.F.

potrivit cărora, este posibilă redeschiderea procesului, conform legii și procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunțată. însă, în niciun caz revizuirea nu poate fi ratată ca un apel deghizat, urmărindu-se de fapt substituirea unei analize. Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice sub aspectul analizei ce poate fi efectuată de instanța de recurs din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul T.C. împotriva deciziei penale nr. 672/ A din 24 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul T.C. împotriva deciziei penale nr. 672/ A din 24 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul condamnat la 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 decembrie 2006.