ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1187/2008

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 225

din 13 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a

penală, în dosarul nr. 19824/3/2006 s-a respins cererea de revizuire formulată

de revizuientul condamnat U.F. împotriva sentinței penale nr. 507 din 8 aprilie

2004 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în dosarul nr. 5225/2003.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că petiționarul condamnat a formulat cererea de

revizuire împotriva sentinței sus-arătate prin care a fost condamnat la o

pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie.

În motivarea cererii a

arătat că un martor ascultat în cauză ar fi săvârșit infracțiunea de mărturie

mincinoasă și de asemenea, că nu ar fi fost citat cu ocazia judecării cauzei în

fond.

Tribunalul, analizând

cererea condamnatului, a constatat că susținerea acestuia privind necitarea sa

cu ocazia judecării pe fond a cauzei nu poate face obiectul unei cereri de

revizuire, iar în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de mărturie

mincinoasă de către unul din martori a reținut că în cauză nu există vreo

hotărâre judecătorească de condamnare, sau vreo ordonanță a procurorului care

să confirme existența unei asemenea fapte.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs condamnatul U.F., solicitând admiterea în principiu a cererii

de revizuire și citarea martorilor indicați în rechizitoriu pentru a fi

audiați, întrucât nu au fost ascultați cu prilejul judecării cauzei în fond.

Prin decizia penală nr. 553

din 6 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

a respins, ca nefondat, apelul revizuientului.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând cazul de casare prevăzută de art.

385

9

alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., respectiv nelegala compunere a completului

de judecată, în raport cu calea de atac legală exercitată în cauză.

Prin decizia penală nr. 3999

din 29 august 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis

recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a casat decizia

penală nr. 553 din 6 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Rejudecând apelul

revizuientului, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 403/ A din 19 decembrie 2007,

a respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuientul U.F.

Împotriva acestei decizii,

revizuientul a declarat recurs, solicitând admiterea cererii de revizuire

întrucât nu s-au administrat probe în apărarea sa și nu au fost ascultați

martorii din lucrări.

Înalta Curte, examinând motivele

de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei; când un martor, un expert, sau un interpret a săvârșit infracțiunea de

mărturie mincinoasă; când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a fost

declarat fals; când un membru al completului de judecată, procurorul ori

persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în

legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; sau când două sau mai multe

hotărâri nu se pot concilia.

Din analiza dispozițiilor

sus-arătate reiese că necitarea inculpatului la judecarea în fond a unei cauze nu

poate constitui motiv de revizuire.

Cât privește săvârșirea infracțiunii

de mărturie mincinoasă de către un martor, pentru a se afla în situația

prevăzută de art. 394 lit. b) C. proc. pen., aceasta ar fi trebuit să fie contestată

fie printr-o hotărâre judecătorească, fie prin ordonanța procurorului, or, în

speță nu se poate vorbi de așa ceva. Mai mult decât atât, revizuirentul nici nu

a indicat numele martorului care ar fi săvârșit pretinsa infracțiune.

În căile de atac a solicitat

chiar audierea unor martori, încercând să obțină, în fapt, rejudecarea cauzei

ce a făcut obiectul dosarului nr. 5225/2003 al Tribunalului București, pentru un

motiv care nu este prevăzut de legea procesual penală.

Așa fiind, Înalta Curte, în

temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuientul condamnat U.F. împotriva deciziei penale nr. 403/

A din 19 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul revizuient

condamnat la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 martie 2008.