ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1/F din data de 13 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 115/F din data de 23 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2012 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 266/A din data 2 august 2017.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 9 octombrie 2020, pe rolul instanței a fost înregistrată cererea de revizuire formulata de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 115 din data de 23 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 266 din 2 august 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin care a fost condamnat pentru infracțiunile de complicitate la dare de mită prev. de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu ref. la art. 6, 7 din Legea nr. 78/2000 și favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. anterior.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat, în esență, că au fost descoperite împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, fiind incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și, procurorii și persoana care a efectuat urmărirea penală au săvârșit infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză, fiind incident cazul de revizuire prevăzut de 453 alin. (1) lit. d).

Cu privire la primul temei invocat, revizuentul a arătat că împrejurările noi constau în aceea că a aflat că există martori noi respectiv: B.- care a fost prezent în momentul în care am primit plasa cu bunurile promoționale de la C. pentru a fi date lui D., E. care confirmă circumstanțele în care a ajuns să înmâneze lui D. materialele promoționale și băuturile primite de la C., F. directorul financiar al societății G. SRL București, care confirmă faptul că în fiecare an, în preajma sărbătorilor, societatea obișnuia să ofere cadouri simbolice constând în produse promoționale

S-a mai arătat că elemente noi apărute sunt și facturile fiscale și anexele acestora care atestă că produsele în cauză au fost achiziționate de societatea G. SRL de la societatea H. SRL, astfel că bunurile date nu proveneau de la I. și nu reprezentau mită din partea acestuia precum și declarația lui J., persoana care i-a dat lui C. sticla de 2 litri de pălincă pe care acesta i-a dat-o pentru a o înainta lui D. împreună cu materialele promoționale de la G. SRL.

A susținut revizuentul că starea de fapt relevată de martorii noi este contrară celei reținute în cauză de instanțele de judecată care au pronunțat condamnarea sa pentru infracțiunea de complicitate la dare de mită, reținând că punga cu produse promoționale, sticla de whisky și pălinca ar fi fost date lui D. de către I. prin intermediul sau. Acuzarea nu a arătat niciodată cum ar fi ajuns în posesia bunurilor promoționale de la acesta și nici măcar nu a stabilit dacă se cunoștea sau nu cu I.

Declarațiile testimoniale invocate sunt declarații date în fata unui notar public și au fost anexate la cererea de revizuire.

Cu privire la cel de-al doilea temei invocat, revizuentul a arătat în esență, că ofițerul D. cu ocazia efectuării actelor de urmărire penală a săvârșit infracțiunea de fals intelectual în formă continuată cu ocazia întocmirii rapoartelor aflate la dosarul cauzei, prin atestarea unor aspecte nereale în cadrul rapoartelor și prin omisiunea consemnării unor împrejurări esențiale.

De asemenea, s-a arătat ca procurorul K. a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 din C. pen. din 1968 prin faptul că în mod nelegal a dispus deschiderea unui dosar de urmărire penală de către procurorul L. în baza raportului ofițerului D. din 16 decembrie 2008 deși nu se reclama comiterea vreunei infracțiuni. Nelegalitatea rezoluției procurorului K. rezultă în primul rând din faptul că acesta nu avea atribuția de a repartiza lucrarea procurorului L. Un astfel de dosar penal ar fi trebuit să fie vizat și repartizat de către șeful instituției, respectiv dl. procuror M. și instrumentat conform Regulamentului DNA de către secția I. Raportul ofițerului D. nu se încadrează în niciunul din modurile legale de sesizare, nu menționează săvârșirea vreunei infracțiuni și a fost făcut la solicitarea procurorului K., conform declaraților lui D. aflate în dosar. Mai mult, procurorul K. a repartizat în mod nelegal dosarul către procurorul L. întrucât se afla într-o stare de incompatibilitate provocată de faptul că cei doi se aflau într-o relație de concubinaj.

S-a mai arătat că, procurorul L. a săvârșit infracțiunea de fals intelectual în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. anterior prin faptul că a făcut mențiuni necorespunzătoare adevărului în cuprinsul referatelor și ordonanțelor din dosar, atunci când a consemnat că din înregistrări ar rezulta că revizuentul ar fi solicitat ofițerului D. să dispună o soluție de netrimitere în judecată în Dosarul x/2006 În plus, omisiunea procurorului de a preciza faptul că bunurile date lui D. proveneau de la o persoană pe nume C. a condus la denaturarea conținutului actelor întocmite de procuror întrucât s-a reținut că acestea ar fi fost date de revizuent pentru I.

Infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 din C. pen. anterior a fost săvârșită de procurorul L. prin folosirea ca mijloc de probă în dosarul de urmărire penală a rapoartelor întocmite de către ofițerul D., rapoarte ce conțin mențiuni necorespunzătoare adevărului. Procedând în această manieră, procurorul L. și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu prevăzute în C. proc. pen. cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală.

Motivele cererii de revizuire au fost dezvoltate în scris, pe larg, și depuse la dosarul cauzei. În susținerea cererii de revizuire au fost atașate toate înscrisurile menționate (declarații testimoniale date în fata notarului, facturi, anexe).

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, prin prisma dispozițiilor art. 459 alin(3) C. proc. pen., Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Cererea de revizuire a fost adresată instantei care a judecat cauza în primă instanță, este formulată de către o parte din proces care a avut calitatea procesuală de inculpat, este motivată cu arătarea cazurilor de revizuire pe care se întemeiază, apreciindu-se astfel că sunt formal îndeplinite condițiile prevăzute de art. 456 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. pen. revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

Cu privire la primul caz de revizuire invocat, s-a arătat că sunt incidente următoarele dispoziții:

Conform art. 453 alin. (4) C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare (...).

În același timp, în cadrul verificării condițiilor de admisibilitate în principiu, potrivit prevederilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., instanța examinează dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

În raport cu dispozițiile legale menționate rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având o dublă natură: aceea de cale de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, cale de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Revizuirea este mijlocul procesual prin care sunt atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt.

Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care pot dovedi netemeinicia hotărârii a cărei revizuire se cere, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei criticate ca fiind rezultatul unei erori judiciare, aceasta fiind ipoteza a cărei incidență trebuie verificată în cauză.

Prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul nr. x/2006 din data de 17 decembrie 2012, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție a dispus trimiterea în judecată a revizuentului pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la dare de mită, prev. și ped. de art. 26, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 constând, în fapt, în aceea că a remis martorului denunțător D., la data de 24 decembrie 2008, ca o primă tranșă, o sticlă de whisky "N." de 3 litri ambalată și o sticlă de plastic de 2 litri conținând palincă pentru ca acesta să nu efectueze actele premergătoare începerii urmării penale, în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2006, care îl viza pe inculpatul I., potrivit măsurilor dispuse de procurorul de caz prin ordonanța de delegare din data de 26 noiembrie 2008 și pentru a obține o soluție de neîncepere a urmăririi penale și favorizarea infractorului, prev. și ped. de art. 264 alin. (1) C. pen. constând, în fapt, în aceea că, în cursul lunii decembrie 2009, în contextul efectuării actelor premergătoare în Dosarul nr. x/2006 i-a ajutat pe inculpații I. și O., cercetați în dosarul anterior amintit, facilitându-le obținerea unei soluții de neîncepere a urmării penale în cauza.

Prin Sentința penală nr. 115 din 23 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2012 revizuentul A. a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. și la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și a) art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a dispus deducerea din pedeapsă, a reținerii de 24 de ore din 24 martie 2009.

Prin Decizia penală nr. 266/A din data de 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cu referire la inculpatul A.: a constatat că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară; a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente: 2 pedepse de câte 2 ani închisoare; a menținut cele 2 pedepse de câte 2 ani închisoare aplicate de instanța de fond conform încadrărilor juridice reținute prin sentință și, pe lângă fiecare pedeapsă, a aplicat pedeapsa complementară pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. anterior, precum și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. anterior.

În baza art. 33 - 35 C. pen. anterior, a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei celei mai grele, de 2 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. anterior.

În baza art. 861 C. pen. anterior, a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 7 ani calculat cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii, cu obligațiile aferente.

În considerentele deciziei instanței supreme, cu privire la participația penală a revizuentului, s-au reținut următoarele (aspectele cu relevanță în cauză, redate textual):

"Situația de fapt privind activitatea infracțională a inculpaților I., A. și P., trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 (inculpatul I.) și complicitate la aceeași infracțiune - art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 255 alin. (1), cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 (inculpații A. și P.) aceștia din urmă și pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. c) C. pen. anterior.

Motivele de apel formulate de acești inculpați:

Anterior expunerii situației de fapt, Înalta Curte reamintește împrejurările și condițiile de loc și de timp care vizează activitățile inculpaților menționați în realizarea elementelor constitutive ale infracțiunii și vinovăția lor.

Dosarul nr. x/2006 a fost format la 4 octombrie 2006 la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, obiectul cercetărilor constituindu-l modalitatea în care a fost transferată suprafața de 224 ha aferentă Q., componentă a bazei materiale a USAMV București, teren aparținând domeniului public, asupra acestei instituții de învățământ superior agricol de stat având dreptul de administrare, către SC R. SA, denunțători în cauză fiind numiți S. și T.

În faza actelor premergătoare, s-a constatat că la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se afla în lucru Dosarul nr. x/2006 ce-i viza pe O. și I. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, deci obiectul era identic cu cel al Dosarului nr. x/2006 (același volum, fila x).

În Dosarul nr. x/2006, la 14 februarie 2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi indicați.

Prin Ordonanța nr. 3078/II/7/2008 din 31 iulie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a infirmat rezoluția dispusă în Dosarul nr. x/2006 și a dispus declinarea competenței către sine, formându-se astfel Dosarul nr. x/2008, ulterior conexat la Dosarul nr. x/2006 (același vol., fila x).

De după acest moment, spre toamna anului 2008, în faza actelor premergătoare, organul judiciar a solicitat USAMV București transmiterea de documente, solicitarea neliniștindu-l pe inculpatul O., rector al institutului de învățământ superior.

Din declarația acestuia (25 martie 2009) se reține că el i-a spus inculpatului I. despre ceea ce se întâmpla, la fel, că rezultatele SC R. SA nu sunt cele așteptate, aceste aspecte interesând organul de anchetă.

Același inculpat a mai declarat că inculpatul I. îl liniștea, spunându-i că are multe cunoștințe care îi vor ajuta ca să nu pățească nimic, la fel, că este prieten cu cei de la "doi și un sfert".

În contextul amintit, inculpatul I. a apelat la P. despre care chiar el a recunoscut că-i era cunoscut încă de pe timpul când era ofițer de legătură în Spania, la momentul sfârșitul anului 2008 fiind director general adjunct în Direcția Generală de Informații și Protecție Internă - DGIPI.

Aspectul apelării la cineva "de la doi și un sfert" a fost recunoscut de inculpatul O. care, cu prilejul unei întâlniri, din ianuarie 2009, cu inculpatul I., acesta l-a pus să aștepte pentru că era ocupat cu cel "de la doi și un sfert", l-a văzut pe acela plecând, dar nu i-a știut numele. Discutând, în biroul inculpatului I. despre cercetările penale privind terenul aportat de universitate la capitalul social al SC R. SA, discuție "destul de aprinsă", și acesta încercând din nou să-l liniștească, a argumentat și că vor fi ajutați de șeful "de la doi și un sfert" care-l vizitase.

La rândul său, P., lucrător superior din Ministerul Administrației și Internelor, într-un serviciu secret, avea posibilități de a afla și folosi corpul polițienesc ce activa în diferite sectoare care-l interesau, anterior anului 2008 el fiind coleg de serviciu cu D. (martor în cauză) și A. (inculpat), acesta din urmă declarând, la 24 martie 2009 că erau "în relații de prietenie", în timp ce D., la 23 martie 2009, a declarat că din anul 2001 și până în 2008, nu a avut nicio legătură cu niciunul, nu au vorbit la telefon și nu s-au văzut în nicio împrejurare, excepție situații ocazionale "pe holurile D.N.A." când inculpatul A. se afla pe acolo.

D., ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, la 26 mai 2008 a fost delegat să efectueze acte premergătoare în Dosarul nr. x/2006.

Astfel cum a declarat inculpatul A. la 24 martie 2009, "într-o discuție purtată" (spune în cursul anului 2008) cu P., acesta i-a spus că are o cunoștință pe nume U. care este cercetat într-un dosar care trenează mai bine de doi ani. Același, adaugă că D. se cunoștea și el cu dl. P. și printre alte discuții, au discutat despre ce îi spusese acesta".

În perioada sfârșitului de an 2008, inculpatul A. era șef al Serviciului Operații din Direcția Națională Anticorupție din Ministerul Administrației și Internelor.

Coroborând declarațiile relevate mai sus cu declarația martorului D., se reține că la 16 decembrie 2008 (inculpatul A., deși recunoaște că în luna decembrie, spune însă că "întâmplător"), D. a fost apelat de inculpatul A., acela i-a spus că se află în biroul lui P. și l-a invitat și pe el la o "discuție".

Pretextând că nu poate părăsi serviciul, D. a refuzat, motiv pentru care interlocutorul s-a oferit să se deplaseze el în fața sediului Direcției Naționale Anticorupție și îl ca anunța pentru că dorește să discute ceva (inculpatul A. a recunoscut că se întâlneau în fața sediului D.N.A.).

După apelare, D. susține că A. l-a întrebat dacă dosarul lui U. este instrumentat de procurorul șef de secție sau de un alt procuror (inculpatul A. susține că D. i-ar fi spus, fără a fi fost întrebat), iar la remarca "de ce l-ar interesa", A. răspunzând "V. îl consideră nevinovat" și continuând să apeleze, pentru a i se da informația, la sentimentele de foști colegi, dar și la indicarea datei de 17 decembrie 2008, tot el precizând că știe că dosarul era instrumentat de procurorul W. (inculpatul A. și de această dată, susține că numai D. era cel care a pus în discuție dosarul).

La 17 decembrie 2008, după ce a fost apelat de inculpat, D. și A. s-au reîntâlnit tot în fața ședinței D.N.A., inculpatul a reînnoit cererea de ajutor "cu dosarul" și a stabilit o nouă întrevedere la 18 decembrie 2008, în jurul orei 1200 la un restaurant "Codrii Cosminului".

Cu referire la perioadele de timp evidențiate mai sus, inculpatul P. a declarat că (24 martie 2009) "anul trecut am fost căutat de A., acesta cu intenția de a veni la D.G.I.P.I. D. exprimându-și aceeași intenție, s-au întâlnit prin octombrie 2008, nu știe dacă la inițiativa lui A. sau a lui D., acesta din urmă exprimându-și și el dorința de a veni la D.G.I.P.I. și de a se apropia de el, crede, pentru că avea un interes, D. aducând discuția despre relațiile lui cu procurori, dar și întrebându-l dacă cunoaște personaje cu putere de decizie sau din mediul de afaceri".

În continuare, evidențiind comparativ susținerile martorului și ale celor doi inculpați, la 18 decembrie 2008, după-amiaza, D. a declarat că a fost sunat de X., atunci ofițer de legătură la Roma, acesta spunându-i că P., adjunct al DGIPI vrea să discute cu el, sens în care i-a dat numărul de telefon al acestuia. Despre acestea, D. a declarat că nu știe dacă înainte sau în 18 decembrie 2008, l-a sunat și i-a solicitat întâlniri, dar nu știa pentru ce, la fel, în 17 decembrie 2008, susține pentru că deși fusese sunat de mai multe ori de D., neavând numărul acestuia, a sunat o cunoștință să-l roage să revină (declarația inculpatului la instanța de fond - ședința nepublică din 24 martie 2014) și e posibil să fi apelat la X. (declarație inculpat din 24 martie 2009).

Întâlnirea din 18 decembrie 2008 de la acel restaurant, în viziunea martorului, a durat aproximativ 45', "P. a propus să fie ajutat U. în dosarul pe care îl avea la D.N.A.", el spunând că "U. s-a săturat câți bani a dat pentru a scăpa de dosar".

Cu această ocazie, martorul a adus la cunoștința celor doi, că este delegat în dosar, va încerca să ajute după ce va studia dosarul, la acel moment el avansând și o întâlnire cu U. pentru a discuta despre ce este în dosar, stabilind cu P. să se revadă peste o săptămână pentru a "discuta despre dosar".

Inculpatul P., plasând cele de mai sus relatate, în luna decembrie 2008, spune că "la o discuție la un restaurant, despre fotbal, întâlnirea având loc la cererea lui D., crede că acela a atins subiectul dosarelor care trenează nejustificat și a insistat că are posibilitatea de a le finaliza, posibil, a dat și exemple. Discuția pe dosarul lui I. a fost a lui D. Am făcut niște mențiuni la diverse persoane pentru a vedea cum reacționează D. și dacă iese dintr-un comportament normal, de cadru M.A.I . . . . . . . . . .lui D. i-am spus să mă sune pe mine. În decembrie și ianuarie D. a insistat să ne vedem. Cred că l-am văzut de două ori, la solicitarea lui, venind lângă serviciul acestuia, în fața sediului" (declarație inculpat din 24 martie 2009).

La rândul său, inculpatul A., cu referire la aceeași întâlnire, a susținut că, "este posibil să-i fi sugerat să se soluționeze cu celeritate dosarul, spunându-i cu aproximativ trimite-l în judecată sau dă o soluție, indiferent care ar fi ea" (declarația din 24 martie 2009), fără a solicita eu nimic, D. a spus că "se interesează de cursul dosarului U.". În declarația dată la instanța de fond (7 aprilie 2014) inculpatul recunoaște că a discutat și despre dl. I., știa că era tergiversat ... D. încerca să obțină probe de la ei, bănuia că P. știa ce este cu dl. I . . . . . . . . . .informațiile despre afacerea Băneasa le cunoștea din presă ... remarca pe care am făcut-o, i-am spus "fără bagabonțeli, adică să fie legal", să nu facă "nefăcute".

"Am discutat cu cei doi în legătură cu mai multe dosare, printre care și dosarul I. Dl. P. m-a informat că printre dosarele care se aflau în lucru la D.N.A. exista și unul cu privire la I. și m-a rugat să lucrăm toate aceste dosare. Am aflat la întâlnirea de la restaurantul Codrii Cosminului că dl. I. îl interesa pe P. în virtutea amiciției cu dl. I., aceasta era o supoziție a mea".

La 23 decembrie 2008, înainte de amiază, D. a fost apelat de inculpatul A., acesta solicitându-i o întrevedere pentru a-i "da o agendă".

Refuzat fiind, spre după-amiază, inculpatul A. a revenit telefonic insistând că "tot pentru a-i da lui D., o agendă". Din nou a fost refuzat, dar i s-a spus că se vor vedea a doua zi.

În 24 decembrie 2008, D. l-a apelat pe inculpatul A., acesta s-a oferit să treacă el pe la sediul D.N.A. și să se îndrepte, ambii, spre același restaurant. Restaurantul fiind închis, cei doi, îmbarcați în mașina condusă de inculpat, s-au deplasat spre un alt local din zonă, și acesta fiind însă închis. Pe traseu, inculpatul i-a spus lui D. că cere să-i dea whisky, palincă, agendă, calendar ș.a. Ajunși la autoturismul lui D., inculpatul A. i-a dat o sacoșă inscripționată "G.". Ducând-o în sediul D.N.A., s-a constatat că în ea se aflau o sticlă de whisky "N." ambalată, de 3 l, un pet cu 2 l de palincă, un calendar 2009 G., o agendă 2000 aceeași inscripționare, un pix sigilat, aceeași inscripționare, un calendar de birou în cutie, aceeași inscripționare, o brichetă de culoare albastru, aceeași inscripționare, un tricou verde "Y." și o șapcă neagră, inscripționată "G.".

Despre acestea, inculpatul A., în declarațiile amintite, a susținut că i le-a dat martorului cadou de Crăciun, numai palinca era de la el, restul de la C., cunoscut și de martor, cu care el s-a întâlnit întâmplător în oraș, nu știe însă unde și când, dar l-a rugat să i le dea lui D., de la el aflând acel C. că-l va întâlni pe D."

Ca instanță de control judiciar, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a conformat dispozițiilor art. 418 alin. (2) C. proc. pen. devaluând integral fondul acuzațiilor și analizând probele administrate prin prisma motivelor de apel invocate de revizuent și de ceilalți coparticipanți la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, I. (care a susținut că nu a avut vreo relație cu inculpatul A. și nici cu martorul denunțător D., faptul că inculpatul A., la 24 decembrie 2008, a dat acele bunuri nu i-a fost cunoscut, nici anterior, nici la acel moment, probele confirmând că ele au fost date cu alt titlu decât acela de plată pentru acte determinate pe care trebuia să le facă martorul denunțător în Dosarul nr. x/2006, ele provenind de la un terț, martorul C., iar pe D. nu l-a cunoscut la momentul 24 decembrie 2008, nu a comunicat cu el, nu i-a promis bunuri care efectiv să-i fi fost remise, prin intermediul inculpatului, la 24 decembrie 2008) și P., care a criticat probatoriul administrat la urmărirea penală și la cercetarea judecătorească și a susținut că nu este complet, legalitatea înregistrărilor ambientale și cele efectuate de martorul D., autorizate conform normelor procedurale în vigoare în anul 2008-2009 și presupusa provocare la care ar fi fost supuși de către ofițerul de poliție judiciară D., care a acționat în acest mod la indicațiile organului judiciar.

Înalta Curte a constatat că în cauză și în fața instanței de fond, revizuentul (și ceilalți doi inculpați) au beneficiat de largi posibilități de a-și organiza apărarea. Martorul D. a fost audiat în mod nemijlocit și în condiții de contradictorialitate și a putut fi confruntat de către revizuent iar, la cererea apărării, s-au audiat în ședința de judecată înregistrările incriminate.

În apel, declarația martorului D., ofițer de poliție judiciară, declarație consemnată în vol. V apel, filele x, a fost redată integral în considerentele deciziei. Audierea martorului a avut loc în prezența inculpaților P. și A., asistați de avocați aleși.

Cu privire la infracțiunea de dare de mită, Înalta Curte a reținut că "nicio probă administrată nu a relevat că inculpatul A., sol și executant al celorlalți doi, inculpatul I. prin intermediul coinculpatului P., ar fi fost el direct interesat să-l capaciteze pe ofițerul de poliție judiciară, chiar acesta, în declarația de la instanța de apel deplângându-i rolul pe care i l-au atribuit coinculpații, ar fi avut un interes personal să dea, la 24 decembrie 2008, acele bunuri, dar contextul a ceea ce se întâmplase (discuția din 18 decembrie 2008 de la restaurantul Codrii Cosminului), determinarea pe care inculpatul P. i-a transmis-o martorului, totul să-i fie lui comunicat, nu lui "Z.", la fel, atenționarea făcută de acest inculpat coinculpatului I. (știi, ți-am spus), probează că remiterea sticlei de whisky și a celorlalte articole conținute în sacoșa albastră, nu veneau de la cel care le-a dat, ci făcea parte din obiectivul atragerii martorului în zona interesului inculpatului I., dosarul să se termine cât mai repede și pentru că "dacă tot au făcut analize complete, cu radiografii ... la spitalul celălalt ... la ce să mai chinuim pacienții să ...", "deja făcut la Parchetul General, totul este clar ... n-a fost infirmat, soluția a fost declinare de competență, atenție" și, la fel, pentru că, astfel îi transmite inculpatului P. martorului:

"... toate le-a făcut super bine! Nu există Nu se poate pe o reclamație a lui S., să facă ăștia, asta, ori acesta, nu-i un fraier! Zice! Bă, când faci o greșeală știu, am făcut-o acolo." Faptul că, la 24 decembrie 2008, acele bunuri, susține apărarea, aveau valoare insignifiantă față de modul în care era perceput în societatea românească inculpatul I. și denotă că nu aveau aptitudinea de a corupe, acesta nu poate reprezenta lipsa laturii obiective, legea penală neprevăzând o cuantificare a dării altor foloase de către autor sau complice pentru cel care primește."

Prin urmare, cu privire la fondul acuzației s-au evaluat toate probele și s-au verificat toate apărările stabilindu-se că situația de fapt este concordantă cu ceea ce a rezultat, în mod necontroversat din faptele și împrejurările relevate prin mijloacele de probă administrate.

S-a reținut că revizuentul nu a invocat fapte și împrejurări noi, în sensul exigentelor impuse de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ci a propus audierea unor martori noi (și administrarea unor înscrisuri) pe aceeași situație de fapt cunoscută și analizată deja în cadrul judecații în fond și în apel. Astfel, în cererea de revizuire s-a arătat că "starea de fapt relevată de martorii noi este contrară celei reținute de instanțele de judecată în cauză care au pronunțat condamnarea sa pentru infracțiunea de complicitate la dare de mită."

Or, pentru a putea demonstra că hotărârea a cărei revizuire se cere conține erori de judecată este necesar ca împrejurarea invocată (ca element de fapt) să fie nouă, iar nu mijlocul de probă prin care se urmărește a fi dovedită, întrucât este cunoscut că nu se poate recurge, pe această cale la o prelungire a probațiunii.

În acest sens, în practica instanței supreme s-a arătat constant că în niciun caz revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, urmărindu-se de fapt substituirea unei analize (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 7249 din 13 decembrie 2006-scj.ro).

Așa cum s-a arătat, o amplă devoluțiune a cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept a fost efectuată în apel. Apelul declarat de revizuent a fost admis numai sub aspectul modificării modalității de executare a pedepsei rezultante, instanța de control judiciar reținând următoarele:

"sub aspectul comportamentului procesual al acestui inculpat este relevantă poziția sa față de contextul infracțional în care s-a introdus, voluntar, în declarația dată în apel la termenul de judecată 4 iulie 2017, cu ocazia dezbaterilor, inculpatul arătând:

"eram veriga între D. și I., eram eu și P . . . . . . . . . .îmi amintesc că în decembrie 2008, dl. P. era fie șef, fie împuternicit, fie adjunct la diviziunea protecție, respectiv era pe o treaptă superioară funcției mele ... nici în cadrul atribuțiilor mele și nici în cele ale lui P. nu intra la acele momente nimic în legătură cu dosarul I . . . . . . . . . .P. m-a rugat să mă interesez de dosarul I . . . . . . . . . .în atribuțiile mele nu intra activitatea de verificare a procurorului ... l-am întrebat pe D. cine lucrează dosarul ... de dosarul U. era interesat dl. P . . . . . . . . . .despre dosarul I. nu am aflat decât personal de la dl. P., el nu a făcut obiectul unei ședințe oficiale", comportament pe care Înalta Curte îl apreciază a fi, alături de o recunoaștere a faptelor infracționale și o conștientizare a vinovăției proprii, toate acestea reprezentând temeiuri pentru a dispune, în ce-l privește pe acest inculpat, ca executarea pedepsei de 2 ani închisoare (rezultantă) să fie suspendată sub supraveghere."

Prin urmare, s-a apreciat că motivele invocate de revizuent la punctul 1 din cerere nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea și nu atrag incidenta dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nefiind îndeplinite condiționările impuse, respectiv ca faptele sau împrejurările invocate să fie noi și complet necunoscute instanțelor care au soluționat pe fond cauza, acestea să fie apte să conducă singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii și să fie cerute exclusiv în favoarea persoanei condamnate.

Cu privire la cel de-al doilea temei invocat în cererea de revizuire, cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. - un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză, Curtea de Apel București a reținut că, în apel, au fost analizate motivele care puteau conduce la desființarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare și care au vizat inclusiv critici referitoare la efectuarea urmăririi penale precum și critici referitoare la înregistrările ambientale transcrise în rapoartele efectuate de către martorul D. Apărările formulate de ceilalți inculpați în cauza - legate de condamnarea în primă instanță pentru dare de mita (autorat și complicitate) au putut să profite și revizuentului.

Referitor la dovedirea unor cazuri de revizuire, art. 454 C. proc. pen. impune:

(1) Situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) - d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească definitivă prin care instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei constatând existența falsului sau existența faptelor și săvârșirea lor de respectivele persoane.

(2) În cazurile în care dovada nu poate fi făcută potrivit alin. (1) datorită existenței unei cauze care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, proba cazurilor de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) - d) se poate face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă.

Instanța de fond a apreciat că în cauză se invocă formal săvârșirea infracțiunii de fals intelectual de către ofițerul D. (care a "raportat" inițial în legătură cu intervenția revizuentului în favoarea lui I.) cu ocazia efectuării actelor de urmărire penală, a infracțiunii de abuz în serviciu de procurorul K. și a infracțiunii de uz de fals de către procurorul L.

S-a menționat că pretinsele fapte prezentate în cererea de revizuire nu au făcut obiectul niciunei cercetări penale și niciunei judecăți, astfel că nu există nicio situație în care instanța sau procurorul să nu poată examina fondul cauzei pentru că, numai în acest caz, poate exista un temei pentru ca o instanță de revizuire să cerceteze ea însăși existența faptelor și săvârșirea lor de către respectivele persoane, astfel cum impun exigentele art. 454 C. proc. pen.

Prin urmare, s-a apreciat că prezenta cerere de revizuire nu este, nici prin prisma acestui motiv, admisibilă.

*****

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, revizuentul A., prin avocat, care a criticat soluția instanței pentru motive de netemeinicie. .

Prin motivele de apel formulate în scris, revizuentul A., prin apărător, a solicitat admiterea apelului formulat, desființarea sentinței apelate, iar în urma rejudecării cauzei admiterea în principiu a cererii de revizuire formulate, anularea în parte a sentinței penale nr. 115 din 23 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București în ce privește soluția de condamnare a inculpatului pentru infracțiunile de complicitate la dare de mită și favorizare a infractorului, iar, în urma rejudecării cauzei, să se dispună achitarea sa pentru săvârșirea acestor infracțiuni în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor scrise de apel, astfel cum au fost expuse și oral în ședința din data de 5 martie 2021, apărarea revizuentului a susținut netemeinicia hotărârii Curții de Apel București prin care s-a respins ca inadmisibilă a cererea revizuire, susținându-se că în ceea ce privește primul caz de revizuire, instanța de fond în mod greșit a reținut că inculpatul nu a invocat fapte și împrejurări noi, în sensul exigențelor impuse de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În concret, s-a arătat că în cauză există o serie de împrejurări factuale noi reliefate prin mijloacele de probă pe care se întemeiază cererea de revizuire, respectiv: 1. niciunde în faza de judecată nu s-a făcut vorbire despre circumstanța existenței și a unei alte persoane prezente în momentul în care inculpatul a primit plasa cu bunurile promoționale de la C. pentru a fi date lui D.; 2. niciunde în faza de judecată nu a fost confirmată relația dlui. C. cu E. și D.; 3. niciunde în faza judecății nu s-a analizat implicarea concretă a G. SRL, precum și nici proveniența concretă a bunurilor.

S-a susținut de apărarea revizuentului că deși la o primă vedere mijloacele de proba nu au mai fost administrate în cursul judecății și ar fi noi, cererea de revizuire formulată de inculpat nu s-a întemeiat strict pe caracterul de noutate al acestora, ci pe caracterul de noutate al împrejurărilor factuale (probele) rezultate din administrarea acestui probatoriu.

Pentru a fi incident cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este necesar ca faptele și împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, doar că ele nu au putut fi cunoscute de instanță, indiferent din care motiv. Descoperirea lor ulterioară și invocarea pe calea revizuirii are drept scop evidențierea unor erori de fapt, produse în judecata inițială din cauza necunoașterii respectivelor împrejurări, astfel încât noua situație să conducă la anularea hotărârii contrare legii.

Aplicând raționamentul de mai sus la speța dedusă judecății, chiar dacă instanța a luat la cunoștință teza apărării în sensul că obiectul material al infracțiunii de corupție nu a provenit de la dl. I., imposibilitatea obiectivă a luării în considerare a mijloacelor de probă (învederate pe calea căii extraordinare de atac a revizuirii) la momentul luării hotărârii instanțelor pentru faptul că acestea nu erau cunoscute, permite reținerea acestora ca fiind împrejurări noi care au aptitudinea de a sta la baza admiterii în principiu a cererii de revizuire.

Față de cele prezentate pe larg în scris, apărarea inculpatului a solicitat să se constate că în cauză există împrejurări noi care nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei și care conduc la netemeinicia hotărârilor judecătorești pronunțate.

În ceea ce privește al doilea caz de revizuire - prev. de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., apărarea revizuentului A. a susținut netemeinicia hotărârii atacate, arătând că potrivit art. 454 din C. proc. pen., proba cazului de revizuire se realizează prin două modalități alternative:

a) art. 454 alin. (1) C. proc. pen. - când dovedirea faptelor penale trebuie făcută prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal în cazul prevăzut de alin. (1), respectiv atunci când instanța, pronunțându-se asupra fondului acuzației penale, a constatat existența infracțiunii în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, hotărârea fiind singurul mijloc de probă care trebuie administrat;

b) art. 454 alin, (2) C. proc. pen. - atunci când dovada nu poate fi făcută prin hotărâre judecătorească din cauza unui impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale sau la exercitarea acțiunii penale, prevăzut de art. 16 C. proc. pen. (spre exemplu prescripția), proba cazului de revizuire se poate face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă.

S-a mai menționat că nu este necesar să existe în prealabil o cercetare penală finalizată fie printr-o ordonanță sau o hotărâre judecătorească atunci când se invocă dispozițiile art. 454 alin. (2) din C. proc. pen., iar instanța chemată să soluționeze o cerere de revizuire trebuie să cerceteze ea însăși temeinicia și dacă este cazul să administreze probe în vederea stabilirii existenței faptei și a persoanei. În caz contrar s-a arătat că ne aflăm în prezența unei negări a dreptului la un proces echitabil și lezarea fără nicio justificare a principiilor directoare ale procesului penal.

În speță, din punctul de vedere al apărării săvârșirea infracțiunii de fals intelectual de către dl. D. rezultă limpede la o simplă analiză comparativă a conținutului rapoartelor întocmite și procesele-verbale de redare a convorbirilor/întâlnirilor ambientale, fiind discutate uneori cu totul alte chestiuni decât cele consemnate ori fiind purtate anumite conversații care, deși fundamentale în vederea unei soluții diferite decât cea de condamnare, nu au fost cuprinse în cadrul documentelor întocmite de către dl. D. S-a mai arătat că infracțiunea de fals intelectual comisă de către dl. D. este prescrisă, iar situația este similară în ce privește infracțiunile de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals săvârșite de procurori.

Pentru motivele expuse pe larg în cererea de revizuire, apărarea inculpatului a arătat că în cauză este îndeplinită condiția impusă de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. cu referire la necesitatea ca săvârșirea infracțiunii de către organul judiciar să fi influențat soluția pronunțată în cauză. De asemenea, în ce privește infracțiunile săvârșite de procurori, este indiscutabilă influențarea soluției pronunțate în cauza întrucât în baza actelor nelegale ale acestora a fost format dosarul de urmărire penală, au fost obținute autorizări de interceptare a comunicărilor și, consecutiv, mijloace de probă folosite în acuzare și, în final, a fost dispusă începerea urmăririi penale împotriva inculpatului.

Analizând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că apelul este întemeiat, impunându-se admiterea căii ordinare de atac, desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere următoarele considerente:

Înalta Curte subliniază, prioritar, că analiza prezentei căi de atac se va limita la argumentele care vizează exclusiv soluția de trimitere a cauzei spre rejudecare, fără a se cenzura, în concret, fondul cererilor formulate de revizuent, un atare examen urmând a se realiza de către instanța de fond, cu ocazia rejudecării.

Astfel, examinând hotărârea atacată în cauză, se constată că prima instanță s-a limitat la o analiză sumară a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. și a temeiurilor invocate, neexistând o evaluare concretă și efectivă a argumentelor faptice pe care se sprijină cererea de revizuire în raport de cazurile legale de revizuire invocate.

Motivele de revizuire indicate de către inculpat în susținerea cazurilor de revizuire invocate în cauză au fost analizate generic de către instanța de fond, care, la o primă vedere, cu titlu de exemplu, se constată că nu a făcut nicio referire la ordonanța de clasare emisă în Dosarul nr. x/2015 al DNA la data de 7 septembrie 2017, menționată de apărarea inculpatului ca reprezentând un element nou în accepțiunea cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În acest sens, se reține că apelantul revizuent a menționat că:

"un element nou care a apărut la o lună după judecarea definitivă a dosarului de către înalta Curte de Casație și Justiție, îl reprezintă Ordonanța din 7 septembrie 2017 în Dosarul nr. x/2025 al DNA, prin care s-a dispus clasarea cauzei în ce privește infracțiunea de mărturie mincinoasă ce ar fi fost săvârșită de către C., soluția întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Acest element nou nu a fost cunoscut de judecătorii fondului și ai apelului, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea de a analiza declarația martorului C., care coroborată acum cu celelalte elemente noi pe care le vom arăta în cele ce urmează dovedește fără putință de tăgadă că situația de fapt era cu totul alta decât cea reținută prin rechizitoriu. De altfel, niciuna dintre instanțe nu a făcut vreo mențiune despre acest martor."

Înalta Curte constată că prima instanță nu a decelat cu exactitate temeiurile de fapt și de drept ale cererii de revizuire și nu a statuat în mod critic asupra acestora. Astfel, prin cererea de revizuire dedusă judecății, revizuentul A. a invocat mai multe împrejurări noi ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care în opinia apărării dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, instanța de fond făcând însă o analiză globală a acestora, fără a distinge aspectele invocate de revizuent în susținerea cererii de revizuire și care aveau o natură juridică diferită, cum ar fi ordonanța de clasare sau împrejurarea prezenței martorului B. în momentul când inculpatul a primit plasa cu bunuri promoționale de la C., etc.).

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză se impune ca, în cursul rejudecării, prima instanță să facă aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 456 C. proc. pen. și să analizeze în mod efectiv admisibilitatea cererii de revizuire prin evaluarea concretă și efectivă a tuturor argumentelor faptice pe care revizuentul le-a invocat în susținerea cererii de revizuire întemeiată pe cele două cazuri de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen.

Așadar, Înalta Curte apreciază că se impune desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru ca revizuentul să beneficieze de toate drepturile și garanțiile unui proces echitabil, așa cum prevăd dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a cărei încălcare impune cu necesitate reluarea judecății în fața aceleiași instanțe, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală, prevăzut în art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Privarea condamnatului de un al doilea grad de jurisdicție ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, dreptul la un proces echitabil fiind în strânsă legătură cu dreptul la dublul grad de jurisdicție în materie penală, în același sens fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Grecu contra România din 30 noiembrie 2006).

Astfel, întrucât instanța de apel nu s-ar putea substitui integral primei instanțe, efectuând o primă analiză efectivă a admisibilității cererii de revizuire direct în faza ultimă a procesului, deoarece ar genera astfel privarea participanților la proces de dreptul efectiv la un dublu grad de jurisdicție, dar și o limitare a echității procedurii incompatibilă cu exigențele art. 6 din Convenția europeană, Înalta Curte concluzionează că singura modalitate de înlăturare a vătămării aduse intereselor revizuentului-apelant este aceea a desființării hotărârii și rejudecării cauzei de către aceeași instanță.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 1/F din data de 13 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Va desființa sentința penală apelată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță - Curtea de Apel București, secția I penală.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 1/F din data de 13 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Desființează sentința penală apelată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță - Curtea de Apel București, secția I penală.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2021.

Procesat de GGC - LM