ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului declarat de revizuenții A., B. și C., în baza actelor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 180/F din data de 15 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în baza art. 459 din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții C., A. și B. împotriva sentinței penale nr. 115/F/23.06.2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală definitivă prin decizia penală nr. 266/A/02.08.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În esență, s-a constatat că, prin sentința penală nr. 155/F/23.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 266/02.08.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, inculpatul C. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu, în formă calificată și dare de mită, iar inculpatul B. la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată.

S-a reținut că, prin cererea înregistrată, la data de 20 august 2020, pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2020, revizuenții C., A. și B. au formulat cerere de revizuire, invocând dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. c) și d) din C. proc. pen.

În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că specialiștii D. și E., din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, au comis infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că au omis, în mod intenționat, să analizeze în raportul de constatare tehnico-științifică anumite informații în legătură cu dreptul de proprietate asupra imobilului "Ferma Băneasa", al cărei titular este Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București.

S-a precizat că motivul de revizuire vizează răspunsul dat de specialiști la obiectivul nr. 3.

De asemenea, s-a mai menționat că domnul judecător F. a comis infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că a continuat să participe la judecarea în primă instanță a dosarului nr. x/2012 fără să aducă la cunoștința conducerii Curții de Apel București informațiile privitoare la tulburarea psihică de care suferă.

S-a mai arătat că existența patologiei de ordin psihic a devenit cunoscută abia după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, primele relatări privind afecțiunile psihice de care suferă domnul judecător apărând în spațiul mediatic, această situație medicală fiind asumată și notificată de către acesta mai multor autorități judiciare.

S-a subliniat că dovada falsului nu mai poate fi realizată potrivit regulii indicate de art. 454 alin. (1) din C. proc. pen., întrucât, în raport cu momentul emiterii raportului de constatare tehnico-științifică, exercitarea acțiunii penale nu mai este posibilă ca urmare a prescripției răspunderii penale, conform art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., iar dovada abuzului în serviciu nu mai poate fi realizată potrivit regulii indicate de art. 454 alin. (1) din C. proc. pen., deoarece sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) și d) din C. proc. pen. rap. la art. 28 din C. pen., cauza de imputabilitate constând în iresponsabilitatea autorului, precum și decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, domnul judecător neîndeplinindu-și obligația de încunoștințare asupra situației medicale, care nu este prevăzută de Legea nr. 303/2004, ci de Ordinul Ministrului Justiției nr. 1178/C/2007.

S-a mai arătat că art. 454 alin. (2) din C. proc. pen. permite dovedirea cazului de revizuire chiar în procedura revizuirii, prin orice mijloc de probă, nefiind condiționată de valorificarea impedimentului de la art. 16 alin. (1) din C. proc. pen. printr-o soluție judiciară anterioară.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, Curtea a constatat că motivele invocate nu se circumscriu cazurilor de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. c) și d) din C. proc. pen., indicate de revizuenți și, de altfel, niciunuia dintre cazurile de revizuire prevăzute, în mod expres și limitativ, de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen.

Astfel, Curtea a reținut că, în speță, revizuenții nu au prezentat și nici nu au învederat existența unor hotărâri judecătorești definitive, prin care să se fi declarat ca fals raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de specialiști din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, respectiv să fi fost condamnat domnul judecător F. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, astfel cum prevede art. 454 alin. (1) din C. proc. pen.

Situațiile care constituie cazurile prevăzute în art. 453 alin. (1) lit. b) - d) din C. proc. pen. se constată în procedura de revizuire numai dacă dovada nu poate fi făcută prin hotărâre judecătorească definitivă întrucât există o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.

Imposibilitatea dovedirii cazurilor de revizuire prin hotărâre judecătorească definitivă întrucât există o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale trebuie să rezulte din soluția de clasare dată de procuror sau din hotărârea instanței de încetare a procesului penal, dacă au fost sesizate anterior, sau, în caz contrar, se poate constata chiar de instanța învestită cu cererea de revizuire, față de dispozițiile art. 454 alin. (2) din C. proc. pen.

Curtea a mai observat că nu s-a formulat o plângere sau un denunț pentru a sesiza infracțiunile menționate, iar, în momentul de față, s-a invocat prescripția răspunderii penale în cazul infracțiunii de fals intelectual și iresponsabilitatea, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, cu privire la care s-a invocat și dezincriminarea.

Deși, referitor la presupusa infracțiune de fals intelectual, ar fi intervenit prescripția răspunderii penale, motivele invocate nu se încadrează în conținutul acestui caz de revizuire, criticile aduse raportului de constatare tehnico-științifică fiind veritabile apărări pe fond, legate de modul de interpretare de către specialiști a dispozițiilor legale privind dreptul de proprietate asupra imobilului "Ferma Băneasa".

Legat de presupusa infracțiune de abuz în serviciu, comisă de domnul judecător F., iresponsabilitatea, prevăzută de art. 28 C. pen., cauză de neimputabilitate, invocată de revizuenți, se rezumă la niște articole publicate în presă și la comportamentul său în sala de judecată, iar dezincriminarea, invocată ca fiind intervenită prin decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, se referă la omisiunea domnului judecător de a sesiza conducerea instanței asupra indiciilor de tulburare psihică, ceea ce nu constituie o obligație prevăzută de legislația secundară menționată.

Împotriva sentinței penale nr. 180/F din data de 15 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020 au formulat apel revizuenții A., B. și C., motivele apelului fiind prezentate în practicaua prezentei hotărâri.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Potrivit alin. (4) teza a II-a al aceluiași cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) și f constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 454 alin. (1) din C. proc. pen., situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) - d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească definitivă prin care instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei constatând existența falsului sau existența faptelor și săvârșirea lor de respectivele persoane.

Însă, atunci când dovada nu se poate face prin hotărâre judecătorească din cauza unui impediment la punerea în mișcare sau la exercitarea acțiunii penale, proba cazului de revizuire se poate face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă - art. 454 alin. (2) din C. proc. pen.

Din economia dispozițiilor art. 452 și art. 453 din C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Concomitent, din aceleași dispoziții rezultă că revizuirea are rolul de a păstra un echilibru între cerința de a ocroti puterea lucrului judecat și necesitatea înlăturării erorii judiciare din hotărârile judecătorești definitive.

Prin decizia nr. 667 din data de 30 octombrie 2018, instanța de contencios constituțional, consecvență propriei jurisprudențe (D. C. civ. nr. 506 din 30 iunie 2015) legată de etapa admisibilității în principiu a cererii de revizuire, a arătat că "instanța de judecată verifică, cu acest prilej, cererea de revizuire sub aspectul regularității sale și îndeplinirii condițiilor de folosire a acestei căi de atac extraordinare, realizându-se în fapt o judecată".

Așadar, potrivit dispozițiilor art. 459 din C. proc. pen., instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile legii, (...) instanța examinează dacă din probele depuse odată cu cererea de revizuire rezultă date suficiente pentru ca judecata asupra cererii să continue.

Examinarea în principiu a cererii de revizuire constituie etapa în care instanța controlează seriozitatea cererii, atât din punct de vedere al fondului, cât și al condițiilor de formă, făcând o apreciere proprie asupra motivelor și probelor propuse de revizuent, în scopul de a se convinge că revizuirea trebuie examinată pe fond. În caz contrar, această verificare devine o procedură premergătoare și eliminatorie având ca finalitate înlăturarea de la judecarea pe fond a acelor cereri de revizuire inadmisibile, tardive sau neîntemeiate.

În cauză, astfel cum a reținut și prima instanță, se constată că apelanții revizuenți A., B. și C. au invocat cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. c) și d) din C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire și a dispus respingerea acesteia ca inadmisibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 459 din C. proc. pen., instanța de control judiciar reținând în totalitate argumentele primei instanțe [posibilitate conferită de practica CEDO și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare (cauza Helle contra Finlanda)], însă, suplimentar, va face următoarele precizări.

Astfel, Înalta Curte reamintește că "revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive [...], având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară" (Î.C.C.J., Secțiile Unite, Decizia nr. 9/2011).

A. Cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Înalta Curte reține că primul caz de revizuire invocat este cel prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. - "un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză", iar în opinia revizuenților, specialiștii D. și E. au comis fapta "[...] de fals intelectual, prevăzută la art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că au omis în mod intenționat să analizeze în raportul de constatare tehnico-științifică anumite informații în legătură cu dreptul de proprietate asupra imobilului Ferma Băneasa [...]".

Potrivit dispozițiilor art. 97 din C. proc. pen. ce are denumirea marginală "proba și mijloacele de probă",

(1) Constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.

(2) Proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace:

a) declarațiile suspectului sau ale inculpatului;

b) declarațiile persoanei vătămate;

c) declarațiile părții civile sau ale părții responsabile civilmente;

d) declarațiile martorilor;

e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă;

f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.

(3) Procedeul probatoriu este modalitatea legală de obținere a mijlocului de probă.

Prin dispozițiile art. 98 din C. proc. pen., legiuitorul a reglementat Obiectul probațiunii, dispunând următoarele:

"Constituie obiect al probei:

a) existența infracțiunii și săvârșirea ei de către inculpat;

b) faptele privitoare la răspunderea civilă, atunci când există parte civilă;

c) faptele și împrejurările de fapt de care depinde aplicarea legii;

d) orice împrejurare necesară pentru justa soluționare a cauzei."

În C. proc. pen., Partea generală, legiuitorul a reglementat Titlul IV cu denumirea marginală de "Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii", iar în cadrul acestui titlu,

- Capitolul VII reglementează "Expertiza și constatarea" - pentru ultimul procedeu probatoriu edictând reglementările cuprinse în dispozițiile art. 172 alin. (9) - (12),

- iar Capitolul XI reglementează "Înscrisurile" în art. 198 alin. (1).

Având în vedere aspectele jurisprudențiale și teoretice de mai sus, Înalta Curte, reține, în primul rând, că nu se poate pune semnul egalității între înscrisuri și rapoartele de constatare tehnico-științifice.

Astfel, deși revizuenții și-au întemeiat cererea de revizuire pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. - un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, motivarea cererii de revizuire pune în lumină aspectul potrivit căruia specialiștii D. și E. din cadrul Direcției Naționale Anticorupție ar fi comis fapta "[...] de fals intelectual, prevăzută la art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că au omis în mod intenționat să analizeze în raportul de constatare tehnico-științifică anumite informații în legătură cu dreptul de proprietate asupra imobilului Ferma Băneasa [...] În concret, motivul de revizuire [...] se referă la modul în care specialiștii Direcției Naționale Anticorupție au răspuns la Obiectivul nr. 3 al constatării [...]", Înalta Curte reținând că revizuenții, în mod greșit, au pus semnul egalității între raportul de constatare (ca mijloc de probă) și înscrisuri (ca mijloc de probă).

În al doilea rând, Înalta Curte, pornind de la caracterul atribuit revizuirii - acela de a fi o cale de atac de fapt, reține că revizuenții, în susținerea acestui caz de revizuire, au precizat că "[...] la fila x din raport, făcându-se referire la înscrierea dreptului de proprietate al USAMVB [...], se precizează că Legea pentru înființarea Academiei de Înalte studii Agronomice, promulgată prin decretul Regal nr. 2746/1929, ar fi fost abrogată prin Decretul nr. 266/1948 pentru organizarea Ministerului Învățământului Public", iar "Această mențiune este eronată, întrucât specialiștii au omis să se refere la Decretul-Lege nr. 386/1942 relativ la organizarea învățământului superior, acesta fiind în realitate actul normativ prin care s-a abrogat expres și în totalitate Legea nr. 2746/1929" .

După cum se poate observa, revizuenții apreciază că specialiștii ar fi omis să menționeze în cuprinsul raportului de constatare tehnico-științifică (care nu este un înscris, după cum s-a menționat supra) un act normativ, respectiv Decretul-Lege nr. 386/1942 relativ la organizarea învățământului superior, aspect care impune Înaltei Curți să reamintească revizuenților că, pe de o parte, revizuirea este o cale de atac de fapt, iar pe de altă parte, că în procesul penal, "Constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal", nicidecum că obiect al probei ar fi un act normativ, prezumându-se că judecătorul cunoaște legea.

Mai mult decât atât, Înalta Curte reține că la paginile 4 și 216 din sentința penală nr. 115/23.06.2016 a Curții de Apel București, respectiv pagina 4 a deciziei penale nr. 266/A/02.08.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, se menționează Decretul-Lege nr. 386/1942 la care revizuenții au făcut trimitere în motivele de revizuire circumscrise cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Înalta Curte mai reține că revizuenții au susținut în dovedirea acestui caz de revizuire că "[...] la fila x din raport (raportul de constatare tehnico-științifică - s.n.), în cadrul considerațiilor privitoare la legalitatea Titlului de proprietate nr. x/2001 al USAMVB, specialiștii evaluează exclusiv dispozițiile Legii nr. 1/2000, H.G. nr. 180/2000 și H.G. nr. 517/1999 modificată și completată prin H.G. nr. 776/1999, însă nu se referă sub nicio o formă la dispozițiile art. 166 din Legea nr. 84/1995, deși acestea fuseseră invocate de USAMVB prin cererea de eliberare a titlului de proprietate. Această omisiune prezintă importanță întrucât înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea USAMVB s-a realizat inițial (încheierea nr. 4201 din 25.04.2000) în baza Legii nr. 2746/1929, Legii nr. 84/1995 și H.G. nr. 565/1995, iar ulterior a fost eliminată doar referirea la Legea nr. 2746/1929 (sentința civilă nr. 810 din 08.10.2002) [...] această omisiune s-a repercutat și asupra răspunsului la Obiectivul nr. 4 al constatării [...] Omisiunea specialiștilor de a se referi la dispozițiile art. 166 din Legea nr. 84/1995, deși acestea au stat la baza eliberării Titlului de proprietate în favoarea USAMVB, a atras după sine raportări eronate ale instanței de apel la temeiul dreptului de proprietate, ceea ce a condus la înlăturarea greșită a unor apărări ale inculpaților" .

Și în referire la aceste susțineri ale revizuenților ce vor fi înlăturate, Înalta Curte face trimitere la considerentele expuse supra, respectiv revizuirea este o cale de atac de fapt, iar obiectul probațiunii nu este niciodată un act normativ, prezumându-se că judecătorul cunoaște legea. Mai mult decât atât și în referire la acest din urmă aspect, Înalta Curte - ca instanță învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva unei hotărâri prin care a fost soluționată o cerere având ca obiect calea extraordinară a revizuirii - reține că, în cuprinsul considerentelor deciziei penale nr. 266/A/02.08.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, au fost analizate aceleași critici invocate de inculpați în calea ordinară a apelului, la o simplă verificare a deciziei în formatul word regăsindu-se nu mai puțin de 21 de mențiuni ale art. 166 din Legea nr. 84/1995 (a se vedea în acest sens paginile 54, 56, 57, 130, 170, 189, 200, 201, 202, 203, 207, 208, 209, 225, 228), articol ce a făcut obiectul de analiză - din partea Înaltei Curți, ca instanță de apel pe fondul acuzațiilor - a apelurilor declarate de inculpați.

După cum s-a arătat în doctrină, "finalitatea revizuirii constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcția procesuală a instituției se concentrează în înlesnirea descoperirii, adunarea și deducerea în fața justiției a unui material probator cu totul inedit sau cel puțin necunoscut instanței, care să permită constatarea erorii judiciare și înlăturarea ei" (N. Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea specială, vol. II, ed. a 3-a, revizuită și adăugită, Editura Paideia, București, 1998, pagina 337).

În aceste condiții, Înalta Curte reține că apelanții-revizuenți nu s-au concentrat pe înlesnirea descoperirii, adunarea și deducerea în fața justiției a unui material probator cu totul inedit sau cel puțin necunoscut instanței, ci au solicitat a fi avute în vedere anumite acte normative - deși hotărârea definitivă obiect al revizuirii le-a analizat - care, în opinia acestora, ar fi condus la o reinterpretare a normelor juridice, aspect care pune în lumină neseriozitatea demersului judiciar al revizuenților.

B. Cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. - un membru al completului de judecată, [...] a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză -, Înalta Curte reține, pe lângă aspectele reținute de prima instanță, pe care și le însușește, și următoarele aspecte:

- deși cererea de revizuire a fost formulată împotriva "Sentinței penale nr. 115/F din 23.06.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, și a deciziei penale nr. 266 din 02.08.2017, pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție, în dosarul nr. x/2012", în cuprinsul acesteia se fac referiri, în susținerea acestui caz de revizuire, și la dosarul x/2016 ce s-a format ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2012 și care avea ca obiect soluționarea laturii civile, astfel că nu vor fi avute în vedere motivele invocate de revizuenți în privința activității judiciare desfășurate în acest din urmă dosar de judecătorul despre care se susține că ar fi comis fapte circumscrise ilicitului penal într-un alt dosar, excedând limitelor sesizării formulate chiar de către revizuenți;

- activitatea circumscrisă ilicitului penal ce i se impută judecătorului ce a soluționat dosarul nr. x/2012 ar fi constat în omisiunea de a aduce la cunoștință a afecțiunilor psihice de care acesta ar fi suferit, afecțiuni psihice ce "[...] au apărut pe parcursul soluționării cauzei, ca urmare a comportamentului procesual al judecătorului fondului, manifestat, uneori în forme excesive, chiar în ședințele de la termenele de judecată fixate în cauza ce formează obiectul prezentei cereri de revizuire", revizuenții indicând, cu titlu de exemplu, și termenele de judecată la care judecătorul cauzei înregistrate sub nr. x/2012 ar fi comis fapte circumscrise ilicitului penal: 26.10.2015, 27.10.2014, 23.06.2016;

- în raport de aceste din urmă date menționate chiar de revizuenți, se observă, la o analiză sumară, că termenul general al prescripției răspunderii penale nu ar fi împlinit, însă, sub acest aspect, nu instanța de judecată este competentă funcțional să constate direct, în procedura revizuirii, dacă există sau nu un impediment la punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale, fiind atributul exclusiv al procurorului;

- astfel, potrivit dispozițiilor art. 454 alin. (1) din C. proc. pen., "Situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) - d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească definitivă prin care instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei constatând existența falsului sau existența faptelor și săvârșirea lor de respectivele persoane", în alin. (2) legiuitorul prevăzând că "În cazurile în care dovada nu poate fi făcută potrivit alin. (1) [prin hotărâre judecătorească - s.n.] datorită existenței unei cauze care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, proba cazurilor de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) - d) se poate face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă", aspect care reclamă existența unei ordonanțe de clasare a procurorului, acesta fiind cel care are competența funcțională de a dispune în acest sens, potrivit dispozițiilor art. 314 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

- numai în situația în care procurorul ar soluționa cauza prin ordonanță, dispunând clasarea, întrucât ar exista unul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) din C. proc. pen., proba cazurilor de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) - d) se va putea face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă.

Mai mult decât atât, în condițiile în care

- elementele de fapt ce se desprind din înscrisurile depuse de revizuenți în dovedirea cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. nu oferă nici măcar indicii ale iresponsabilității judecătorului învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2012 - cauză de neimputabilitate menționată expressis verbis de către revizuenți,

- la care se adaugă și faptul că, în raport de motivele menționate de revizuenți care au susținut că, urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, "dovada infracțiunii (de abuz în serviciu, s.n.) comise nu mai poate fi realizată prin hotărâre definitivă", s-ar ajunge la încălcarea dispozițiilor art. 3 din C. proc. pen. ce reglementează separarea funcțiilor judiciare, procurorul având competența funcțională de a verifica dacă există sau nu un conflict de drept penal, dispunând prin ordonanță clasarea în situația în care ar exista un impediment la punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale, iar nu instanța de judecată,

Înalta Curte reține că nu poate analiza incidența acestui caz de revizuire.

Totodată, simplul fapt că revizuenții au arătat că în mass-media au apărut multiple informații legate de afecțiunile psihice ale domnului judecător F., precum și referirile la comportamentul acestuia în sala de judecată nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte a apreciat că respingerea revizuirii ca inadmisibilă în cazul în care nu se regăsesc motivele prevăzute expres de art. 453 din C. proc. pen. nu constituie o ingerința nejustificată cu privire la liberul acces la justiție. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la art. 6 din Convenție, dreptul de acces la o instanță (parte esențială a dreptului la un proces echitabil) are doua trăsături fundamentale: el trebuie să fie un drept efectiv, fără a fi, însă, un drept absolut.

În hotărârea Golder c. Marii Britanii, Curtea a arătat că:

"pot fi aduse restricții exercițiului acestui drept întrucât dreptul de acces, chiar prin natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia în timp și spațiu în funcție de resursele comunității și de nevoile indivizilor". Limitările astfel aduse trebuie să respecte câteva principii. Ele trebuie să urmărească un scop legitim și să nu afecteze substanța însăși a dreptului. De asemenea, este necesara asigurarea unui raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele alese (cauza Guérin c. Franței).

Liberul acces la justiție nu se opune existenței procedurilor extraordinare, însă necesitatea respectării principiului siguranței raporturilor juridice cere ca folosirea acestora să îmbrace un caracter excepțional atât în ceea ce privește termenul în care pot fi promovate, cât și motivele de admisibilitate.

În concluzie, Înalta Curte constată că aspectele invocate de revizuenți nu răspund cerințelor textelor de lege invocate, simpla susținere că ar exista situațiile prevăzute de norma în discuție, neînsoțită de nicio dovadă în acest sens, respectiv de parcurgerea unui demers procedural, și, mai mult, neîntemeiată pe motive faptice, nu este suficientă pentru a se dispune admiterea în principiu a unei cereri de revizuire.

Constatând că motivele invocate de revizuenți nu se circumscriu cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de revizuenții A., B. și C. împotriva sentinței penale nr. 180/F din data de 15 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020(2129/2020).

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelanții revizuenți la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial al apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții-revizuenți A., B. și C., în sumă de câte 157 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de revizuenții A., B. și C. împotriva sentinței penale nr. 180/F din data de 15 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020(2129/2020).

Obligă apelanții revizuenți la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții-revizuenți A., B. și C., în sumă de câte 157 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM