ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 401/A/2017

Asupra contestației în anulare de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 266/A din 2 august 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2/2012 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a disp. art. 26 alin. (2) și alin. (5) C. proc. pen., precum și a disp. art. 35 alin. (1) C. pen. formulată de inculpatul A.

Dispoziția este supusă căii de atac în 48 de ore de la pronunțare conform Deciziei Curții Constituționale nr. 321 din 09 mai 2017.

A fost respinsă cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de inculpatul A.

Au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații B., A., C., D., E., F., G. și H. împotriva sentinței penale nr. 115/F din 23 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, apelul procurorului privind și pe inculpații I., J. și K.

A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și rejudecând:

- s-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă;

- s-a menținut pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată de instanța de fond pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. și cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 raportat la art. 248

1

C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior), a art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) și a Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014;

- s-a menținut pedeapsa complementară dispusă de instanța de fond pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen. dispunând și interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g) C. pen.;

- s-a menținut pedeapsa accesorie dispusă de instanța de fond constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., dispunând și interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g) C. pen.;

- s-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară;

- s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare în pedepsele componente: 2 pedepse de câte 7 ani închisoare aplicate de instanța de fond pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 248 C. pen. anterior - art. 248

1

C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a art. 5 C. pen. și pentru infracțiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. și în sporul de 2 ani închisoare;

- prin aplicarea disp. art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) și a Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014 înlătură sporul de 2 ani închisoare;

- s-au menținut pedepsele de câte 7 ani închisoare aplicate de instanța de fond conform încadrărilor juridice menționate și, pe lângă fiecare pedeapsă, aplică pedeapsa complementară pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. ant., precum și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. ant.;

- în baza art. 33-35 C. pen. anterior s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei celei mai grele, respectiv 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen. ant. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. ant.

- s-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă;

- s-a redus de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare pedeapsa aplicată de instanța de fond pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. și cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 26 C. pen. ant. rap. la art. 248 - art. 248

1

C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior), a art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) și a Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014;

- s-a menținut pedeapsa complementară dispusă de instanța de fond pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., dispunând și interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g) C. pen.;

- s-a menținut pedeapsa accesorie dispusă de instanța de fond constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., dispunând și interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g) C. pen.;

-  s-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă;

- s-a menținut pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de instanța de fond pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. și cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 raportat la art. 248

1

C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior), a art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) și a Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014;

- s-a menținut pedeapsa complementară dispusă de instanța de fond pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., dispunând și interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g) C. pen.;

- s-a menținut pedeapsa accesorie dispusă de instanța de fond constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., dispunând și interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g) C. pen.;

- s-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară;

- s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente: o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și o pedeapsă de 2 ani închisoare;

- s-au menținut pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și, respectiv, de 2 ani închisoare, aplicate de instanța de fond conform încadrărilor juridice reținute prin sentință și, pe lângă fiecare pedeapsă, s-a aplicat pedeapsa complementară pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. ant., precum și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. ant.

- în baza art. 33-35 C. pen. anterior s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei celei mai grele, de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. ant. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. ant.

- s-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară;

- s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente: 2 pedepse de câte 2 ani închisoare;

- s-au menținut cele 2 pedepse de câte 2 ani închisoare aplicate de instanța de fond conform încadrărilor juridice reținute prin sentință și, pe lângă fiecare pedeapsă, s-a aplicat pedeapsa complementară pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. ant., precum și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. ant.

- în baza art. 33-35 C. pen. anterior s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei celei mai grele, de 2 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. ant. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. ant.

-

în baza art. 86

1

C. pen. anterior s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 7 ani calculat cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii.

- în baza art. 86

3

C. pen. anterior condamnatul C. urmează a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a). să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune București;

b). să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c). să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d). să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

- condamnatului i s-a atras atenția asupra disp. art. 86

4

C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

- în baza art. 359 C. proc. pen, anterior condamnatului i s-a atras atenția asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere.

- în baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

- s-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară;

- s-a constatat că prin procesul-verbal din 15 aprilie 2013 (fila 238 vol. II. d.u.p.) procurorul a înlăturat din încadrarea juridică dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. anterior privind forma continuată a infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 C. pen. anterior rap. la art. 248

1

C. pen. anterior.

Conform art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) și a Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014 s-a admis pentru fiecare inculpat cererea de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 C. pen. anterior, rap. la art. 248

1

C. pen. anterior, prescripția specială a răspunderii penale intervenind la data de 30 mai 2016.

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de SC L. SA, SC M. SRL și SC N. SA împotriva aceleiași sentințe.

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații I., J. și K.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție au rămas în sarcina statului.

Au fost obligate apelantele SC L. SA, SC M. SRL și SC N. SA la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Au fost obligați apelanții intimați inculpați I., J. și K. la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata G., în sumă de 520 lei, s-a dispus a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru ceilalți inculpați, în sumă de câte 130 lei, s-a dispus a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

Asupra contestației în anulare, înregistrată sub nr. x/1/2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de contestatorul B., constată și reține următoarele:

Contestatorul B. a formulat contestație împotriva Deciziei penale nr. 266/A din 2 august 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2/2012, prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 7 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară.

În motivarea contestației în anulare a invocat un motiv de incompatibilitate care s-a ivit după intrarea în vigoare a actualului C. proc. pen., care a apărut odată cu desemnarea doamnei judecător O. în completul de judecată ce a soluționat apelul privind pe contestator, motivat de faptul că prin încheierea din 9 septembrie 2009, a soluționat recursul împotriva unei încheieri privind o măsură de prevenție ce-l viza pe contestator, încălcând principiul separației funcțiilor judiciare.

A învederat că legea procesual penală acționează potrivit principiului activității, se aplică din momentul intrării în vigoare până în momentul ieșirii sale din vigoare, fiind aplicabile doar excepții care provin din dispozițiile tranzitorii care sunt cuprinse în legea nouă, sens în care chiar dacă d-na judecător O., s-a pronunțat înainte de intrarea în vigoare a N.C.P.P., regimul sancționator se transferă pe actuala reglementare întrucât dispozițiile tranzitorii dau posibilitatea instanțelor de judecată să aplice atât o lege veche, cât și o lege nouă, iar în prezenta cauză, sunt aplicabile dispoziții tranzitorii care stabilesc ultraactivitatea legii vechi, respectiv art. 8 Legea nr. 255/2013 fiind în sensul că hotărârile pronunțate sub imperiul legii vechi continuă să își producă efecte în prezent, după intrarea în vigoare a actualului C. proc. pen..

În subsidiar, a învederat felul în care doamna judecător O. s-a pronunțat asupra vinovăției inculpatului încă din anul 2009, determină aplicabilitatea art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv suspiciunea rezonabilă cu privire la imparțialitate, întrucât prin Încheierea nr. 2142 din 9 iunie 2009 s-a menționat de către întregul complet de judecată, în unanimitate, că există indicii suficiente din care să rezulte că B. a comis infracțiunile de care era acuzat, a conceput și coordonat faptele acționând asupra celorlalți inculpați.

Astfel, a considerat că un judecător care și-a exprimat în acest mod neechivoc opinia asupra vinovăției unei persoane, nu ar mai trebui să facă parte din completul de apel care judecă fondul cauzei și care schimbă în totalitate situația de fapt reținută de prima instanță, adăugând la chestiunile reținute de judecătorul fondului în acest dosar.

Înalta Curte, analizând pe fond contestația în anulare în raport de motivele invocate, apreciază că aceasta este neîntemeiată în raport de următoarele argumente:

Astfel analiza primului motiv de incompatibilitate invocat de contestator, reliefează în opinia Înaltei Curți faptul că se solicită combinarea unor dispoziții legale din două acte normative diferite, motivul de contestație în anulare invocat este nou reglementat prin C. proc. pen., neexistând ca motiv de contestație în anulare sub imperiul V.C.P.P.

Separația funcțiilor judiciare trebuie apreciată doar în raport cu existența unor elemente care s-au petrecut numai sub imperiul actualei reglementări, nefiind posibilă crearea unei noi legi prin luarea în considerare a dispozițiilor care profită unei persoane din mai multe acte normative, astfel cum se solicită în cauză.

Înalta Curte, apreciază că pentru constatarea incompatibilității conform noii legi penale, cu referire strict la art. 64 alin. (4) C. proc. pen., nu este suficient ca judecata în fața instanței de apel să se fi făcut sub legea nouă, ci și actul care ar putea atrage incompatibilitatea judecătorului să se fi făcut tot sub legea nouă.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că Decizia nr. 8/2011 pronunțată în Recurs în interesul legii, a arătat că aceasta poate fi invocată în legătură cu cazurile de incompatibilitate din vechiul cod, decizie care interpreta dispozițiile legii cu putere obligatorie, și care permitea judecătorilor care s-au pronunțat în recurs pe măsurile preventive să nu devină incompatibili la judecarea cauzei într-o cale de atac.

Interpretarea dată de contestator, excede cadrului legal aplicabil pentru cazul de incompatibilitate invocat, însăși Curte Constituțională a statuat în diverse situații că

nu se pot combina dispoziții din legi penale succesive și că atunci când se stabilește că una din legi este mai favorabilă, aceea se aplică în toate privințele.

P

rincipiul activității legii penale invocat de contestator

presupune, ca regulă generală, aplicarea legii tuturor infracțiunilor săvârșite în timpul cât aceasta se

află în vigoare. Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalității, care reprezintă o caracteristică

specifică statului de drept, motiv pentru care legiuitorul constituant a statuat în art. 1 alin. (5) că „În

România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. În materie penală,

art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală consacră regula potrivit căreia „Nicio pedeapsă nu poate fi

stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.”

O combinare a dispozițiilor mai favorabile dintre două legi succesive, astfel cum solicită contestatorul duce la crearea, pe cale judecătorească, a unei a treia legi (lex tertia), consecință inadmisibilă.

De altfel și actualul C. pen. a preluat în art. 5 C. pen. aceeași soluție potrivit căreia ” În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea

definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”, astfel că

raționamentul își păstrează valabilitatea și raportat la dispozițiile legale în vigoare.

În același sens, a opinat de altfel întreaga doctrină, care a considerat că principiul „mitior lex” este greșit

aplicat atunci când sunt combinate dispozițiile mai favorabile infractorului cuprinse în legile penale

succesive, cu rezultatul obținerii unei „lex tertia”. Aceasta întrucât, prin selectarea și îmbinarea dispozițiilor penale mai blânde cuprinse în legile penale succesive, judecătorul nu se limitează la

aplicarea legii penale, ci creează o lege penală proprie.

În raport de considerentele expuse,Înalta Curte, apreciază ca invocarea cazului

de incompatibilitate prevăzută la art. 64 alin. (4) C. proc. pen., este neîntemeiat și nu poate să-și găsească aplicabilitatea prin raportare la argumentele expuse.

Analiza celui de-al doilea motiv de incompatibilitate întemeiat pe dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv suspiciunea rezonabilă cu privire la imparțialitate, întrucât prin Încheierea nr. 2142 din 9 iunie 2009 s-a menționat de către întregul complet de judecată, în unanimitate, că există indicii suficiente din care să rezulte că B. a comis infracțiunile de care era acuzat, a conceput și coordonat faptele acționând asupra celorlalți inculpați și că astfel doamna judecător O. și-a exprimat în acest mod neechivoc opinia asupra vinovăției unei persoane și nu ar mai trebui să facă parte din completul de apel care judecă fondul cauzei este de asemenea nefondat în raport de următoarele argumente:

Înalta Curte, premergător analizării in concreto a cazului invocat apreciază că se impune a se defini și explicita termenul de „incompatibilitate a judecătorului”.

Astfel în opinia Înaltei Curți, incompatibilitatea vizează situația în care se află un judecător care pe parcursul aceluiași proces penal a îndeplinit mai multe activități judiciare, cu încălcarea dispozițiilor legale.

În doctrina de specialitate, incompatibilitatea a fost definită ca fiind imposibilitatea legală în care se află un subiect procesual de a participa într-o cauză penală, spre a nu influența caracterul echitabil al procesului penal.

După cum se poate observa, incompatibilitatea are o natură preventivă, în sensul că înlătură din timp orice fel de prezumție cu privire la imparțialitatea și obiectivitatea unui subiect oficial. Abținerea și recuzarea intervin întotdeauna

înainte

de efectuarea unui anume act procesual/procedural sau, de îndată ce s-a luat la cunoștință despre o atare situație dar nu mai târziu de termenul instituit în art. 282 C. proc. pen.

Așadar, incompatibilitatea reprezintă o instituție procesuală, o situație specială în care se află un subiect oficial față de o cauză penală și se referă la activitatea judiciară în procesul penal a unui judecător.

Pornind de la aceste dispoziții legale, apreciem că în situația în care subiectul oficial este incompatibil sancțiunea procedurală aplicabilă respectivului act este nulitatea relativă și având în vedere cazurile enumerate de art. 64 C. proc. pen., apreciem că incompatibilitatea judecătorului atrage

nulitatea relativă

a actelor efectuate de acesta de la momentul declanșării stării de incompatibilitate, iar remediul procesual este cel al abținerii sau re recuzării.

Adoptând principiul stării de inadecvare a respectivului subiect oficial, raportat la suspiciunea de imparțialitate asupra tuturor actelor îndeplinite, începând cu primul moment în care judecătorul respectiv s-a aflat în starea de incompatibilitate Înalta Curte va analiza în ce măsură prin raportare la încheierea invocată, actele doamnei judecător O., au fost de natură a pune sub semnul îndoielii obiectivitatea acesteia în soluționarea cauzei penale și doar prin prisma acestor aspecte trebuie analizat în ce măsură judecătorul incompatibil a produs o vătămare.

Așadar, prin raportare la dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal (prin starea de incompatibilitate), va trebui să stabilim că s-a adus o vătămare drepturilor părților/subiecților procesuali principali (nulitate relativă) deoarece ține chiar de esența incompatibilității ideea de a fi nevoie să se arate dacă va exista sau nu o vătămare pentru că incompatibilitatea reprezintă numai o situație specială în care se află un subiect oficial față de o cauză penală.

Altfel spus, la formularea și respectiv la soluționarea cererii de abținere/recuzare ne interesează dacă va exista sau nu o vătămare în situația în care acel subiect oficial va continua să participe la soluționarea sau judecarea respectivei cauze penale, simpla constatare a stării de incompatibilitate nefiind suficientă pentru ca acesta să se abțină sau să fie recuzat.

În lumina jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, imparțialitatea instanței de judecată, în sensul art. 6 parag. 1, este analizată atât sub aspect subiectiv cât și sub aspect obiectiv. Prin prisma demersului subiectiv, judecătorii sunt datori să se abțină să manifeste o părere preconcepută, iar prin prisma demersului obiectiv, judecătorul trebuie să ofere suficiente garanții pentru a exclude orice dubiu că ar putea acționa părtinitor într-un litigiu dedus judecății. Imparțialitatea, conform demersului subiectiv, se prezumă până la proba contrarie, atitudinea părtinitoare a judecătorului într-o anumită cauză urmând a fi dovedită.

Curtea Europeană în practica sa constantă deși a admis că nu există o delimitare clară între aspectul obiectiv și cel subiectiv și că pentru a statua asupra imparțialității judecătorului, același act al unui judecător, acesta poate fi analizat atât prin prisma demersului subiectiv cât și obiectiv.

Curtea Europeană, analizând potrivit testului obiectiv imparțialitatea instanței atunci când un judecător s-a pronunțat în cauză într-un stadiu anterior al procedurii, a decis că aceasta nu constituie, în sine, o încălcare a Convenției, determinante fiind întinderea și natura deciziilor pe care instanța le-a luat. Doctrina a precizat că a soluționa cauza înseamnă a rezolva chestiunile privitoare la existența faptei penale, a vinovăției sau a nevinovăției făptuitorului, iar căile de atac să fie în legătură cu soluționarea fondului acestora

Limitând analiza numai la latura penală a cauzei, a soluționa acțiunea penală, potrivit oricăreia dintre posibilitățile legale, implică pronunțarea asupra temeiului și obiectului acesteia: faptă, făptuitor, răspundere penală. De altfel, soluționarea în sensul legii presupune o judecată, o operațiune finală de verificare și evaluare a materialului probator al cauzei.

Rolul instanței în caz de incompatibilitate este limitat numai la constatarea existenței unei suspiciuni cu privire la existența faptei săvârșite de inculpat (actus reus), chiar dacă aceasta se va dovedi insuficientă ulterior pentru a dovedi vinovăția unei persoane dincolo de orice îndoială rezonabilă. Altfel spus, nu trebuie pus semnul egalității între suspiciune și dovedirea vinovăției, întrucât rolul judecătorului este limitat numai la constatarea existenței unei suspiciuni cu privire la existența faptei săvârșite de inculpat (actus reus), chiar dacă aceasta se va dovedi insuficientă ulterior pentru a dovedi vinovăția unei persoane dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Într-o altă cauză, Curtea a decis că nu poate fi privit drept imparțial judecătorul care a condamnat anterior un coinculpat într-un alt proces penal, tot pentru faptul că înfăptuise acte de instigare la săvârșirea infracțiunii de furt a unor echipamente din mașini, exprimându-și părerea asupra existenței faptei și a vinovăției participanților.

În decizia de inadmisibilitate (parțială) din 15 noiembrie 2005 pronunțată în cauza Peter Fryckman and Fryckman-Yhtiö Oy împotriva Finlandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat faptul că nu poate fi considerat imparțial, atunci când se ia o decizie pe fond asupra unei cauze judecătorul care urmează să soluționeze o cauză similară. Dimpotrivă, analiza preliminară a informațiilor disponibile nu înseamnă că are o părere preconcepută cu privire la soluția finală ce se va pronunța în ce privește fondul cauzei ; pentru a dispune condamnarea unei persoane acuzate de săvârșirea unei infracțiuni, judecătorul trebuie să constate, mai presus de orice îndoială rezonabilă, întrunirea conținutului constitutiv al unei infracțiuni și imputabilitatea acesteia persoanei acuzate

(actus rei

, adică fapta și

mens rea

, adică latura subiectivă trebuie probate dincolo de orice îndoială rezonabilă).

Toate aceste aspecte, prin raportare la speța concretă și prin prisma actelor procedurale îndeplinite de judecătorul fondului și analizării existenței unei vătămări, conduc la concluzia că în cauza pendinte judecătorul fondului a respectat standardele de imparțialitate atât potrivit normele dreptului intern cât și cele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, deși unul dintre judecătorii fondului, în speță doamna judecător O. s-a pronunțat pe o măsură preventivă cu privire la contestatorul Popoviciu Gabriel, analiza actelor și lucrărilor dosarului nu reliefează nici un aspect în ceea ce privește o posibilă atitudine parțială sau subiectivă a acesteia, la data pronunțării pe măsura preventivă, doamna judecător a avut în vedere existența unor indicii de vinovăție și nu a unor probe indubitabile de vinovăție, fapt ce a generat de altfel ulterior și schimbarea măsurii, astfel că nu a fost încălcat în nici un mod standardul de imparțialitate.

Înalta Curte, apreciază că în analiza modului în care judecătorul fondului a soluționat cauza nu se regăsesc acele temeiuri cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că judecătorul prin măsurile luate a lăsat să se înțeleagă, dincolo de orice dubiu rezonabil, că și-a creat convingerea cu privire la vinovăția contestatorului.

Față de argumentele de fapt și drept expuse, Înalta Curte apreciază că incompatibilitatea judecătorului fondului nu a afectat în vreun mod imparțialitatea sa și ca atare nu se impune admiterea contestației în anulare formulată în cauză cu consecința desființării cauzei și trimiterea acesteia spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare declarată de contestatorul B. împotriva Deciziei penale nr. 266/A din 2 august 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2/2012.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2017.