ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 147/2021

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1207/A din 11 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- D.N.A. împotriva Sentinței penale nr. 352/F/18.05.2007 pronunțate de Tribunalul Ialomița, în Dosarul nr. x/2004.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.. rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost achitat inculpatul A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

S-a constatat că inculpatul A. a fost arestat preventiv de la 20.02.2003 până la data de 21.05.2003.

S-a constatat că inculpatul A. a executat pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 352/18.05.2007 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în Dosarul nr. x/2004, definitivă prin Decizia penală nr. 1153/13.04.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, de la data de 20.04.2012 până la data de 04.12.2012.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, s-a avansat din fondurile MJ și a rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că, prin Sentința penală nr. 352/F/18.05.2007, Tribunalul Ialomița, printre altele, l-a achitat pe inculpatul A., pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000. S-a luat act că inculpatul a fost arestat preventiv de la data de 20.02.2003 până la 21.05.2003.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- D.N.A. solicitând desființarea sentinței penale atacate și, rejudecând, condamnarea inculpatului A..

Prin Decizia penală nr. 224/A din data de 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., s-a desființat, în parte, sentința penală atacată, și, rejudecând, în fond, în baza art. 254 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale; s-a făcut aplicarea prevederilor art. 71 - 64 lit. a) și b) din C. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 224/A din data de 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a declarat recurs inculpatul A..

Prin Decizia nr. 1153 din data de 13 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a admis recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 224 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a casat, în parte, decizia penală atacată numai cu privire la conținutul pedepselor accesorii și complementare aplicate recurentului inculpat.

Condamnatul a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei penale nr. 224/A din data de 21 octombrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1153 din data de 13.04.2012 a Înaltei Curți în Dosarul nr. x/2004, ca urmare a pronunțării de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărârii din data de 4 decembrie 2018, cauza Stana vs. România, prin care s-a admis cererea sa, constatându-se violarea art. 8 din Convenție.

Prin Decizia penală nr. 743/A/31.07.2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 465 alin. (11) lit. b) din C. proc. pen.., s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 224/A/21.10.2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2004.

S-a desființat Decizia penală nr. 224/A/21.10.2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2004, definitivă prin Decizia penală nr. 1153 din data de 13.04.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2004 numai în privința revizuentului A. și s-a dispus rejudecarea căii de atac a apelului.

Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., curtea a constatat, din analiza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești că, în data de 17.09.2002, s-a încheiat contractul de creditare nr. 726 între B. - Sucursala Timișoara și SC C. SRL Arad cu o valoarea de 11.600 mil. RON, iar, la data de 20.09.2002, s-a încheiat contractul de creditare nr. 730 între B. - Sucursala Timișoara și SC C. SRL Arad cu o valoare de 20.000 mil. .

Conform pct. 228 din Norma de creditare a B. (aprobată de Consiliul de Administrație în data de 27.07.2001, cu aplicabilitate de la 01.09.2001, nu se supun aprobării organelor competente din Centrala BCC creditele pe documente în curs de încasare indiferent de valoare (deci chiar mai mari de 600 mil RON), care sunt garantate cu CEC certificat/avalizat de banca plătitorului, cambie/bilet la ordin avalizat de banca plătitorului . Cu alte cuvinte, B. - Sucursala Timișoara avea dreptul să acorde credite și peste valoarea de 600 mil RON, cu condiția ca acestea să fie garantate cu CEC-uri sau BO-uri avalizate de banca plătitorului.

De asemenea, s-a constatat din analiza referatelor de creditare din 17.09.2002 și 18.09.2002 întocmite de B. - Sucursala Timișoara și semnate, printre alții, și de inculpatul A., în calitate de director, ambele credite, au fost garantate cu BO și CEC-uri care nu au fost avalizate de banca plătitorului D., ci de persoane fizice, printre care și E. .

Curtea a reținut că, în mod cert, conform Normei de creditare a B., B. - Sucursala Timișoara nu avea dreptul de a acorda credite fără aprobarea Consiliului de Administrație al B., având în vedere nu sumele solicitate de peste 600 mil. RON astfel cum susține inculpatul, ci datorită faptului că aceste credite nu erau garantate cu BO -uri și CEC-uri avalizate de banca plătitorului D..

De altfel, s-a arătat că, în cauză, B. - Sucursala Timișoara a solicitat și a primit pentru aceste două credite aprobarea Consiliului de Administrație al B. .

Mai mult, curtea a constatat că, din nicio probă administrată nu a rezultat că inculpatul A. a promis lui E. că va face demersuri pe lângă Consiliul de Administrație al B. pentru ca acesta din urmă să obțină aprobarea Consiliului pentru aceste credite.

Astfel, s-a precizat că, în mod evident, parchetul a dat o greșită interpretare probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, neobservând că în cauză nu este vorba de simple BO-uri și CEC-uri avalizate de oricine, ci ele trebuie să fie avalizate de banca plătitorului, în caz contrar aceste credite neputând fi acordate de sucursala al cărei director era inculpatul A.. S-a menționat că aceasta a fost și rațiunea pentru care Consiliul de Administrație al B. a aprobat cele două credite.

S-a mai reținut în actul de sesizare a instanței că a existat o convorbire telefonică între inculpatul A. și E. la data de16.09.2002 în care E. îi solicita inculpatului A. credite de la B. SA, iar după ce inculpatul A. l-a asigurat că va primi creditele, i-a precizat inculpatului E. că are nevoie de 3000 euro, fapt în raport de care inculpatul E. a fost de acord, convenindu-se ca suma să fie predată fiului inculpatului A., la biroul inculpatului E., la ora 17 (ora 5 menționată în convorbire).

De asemenea, s-a arătat că, în motivarea Cauzei Stana împotriva României din 04 decembrie 2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că s-a încălcat art. 8 din Convenție, reținând că respectivele conversații telefonice intră sub incidența noțiunilor de "viață privată" și "corespondență" (cauza Roman Zakharov/Rusia, nr. 47143/06, punctul 173, Curtea Europeană a Drepturilor Omului 2015), fiind interceptate în baza unui mandat emis de procuror în temeiul dispozițiilor Legii nr. 51/1991.

Curtea a statuat că sistemul este lipsit de garanții adecvate și încalcă astfel cerințele articolului 8, în măsura în care procurorul care autorizează supravegherea nu este independent de puterea executivă (cauza Dumitru Popescu, citată anterior, punctele 68-86; Valentino Acatriei, punctele 58 - 61; și Niculescu/România din 25 iunie 2013, nr. 25333/03, punctele 99 - 102).

Curtea a constatat că proba constând în convorbirea telefonică dintre inculpatul A. și E. din 16.09.2002 a fost nelegal administrată, motiv pentru care, în baza art. 403 alin. (1) lit. c) rap. la art. 102 din C. proc. pen.., a fost exclusă din ansamblul probator.

Fiind audiat de instanța de apel, inculpatul A. nu a recunoscut că ar fi avut loc o asemenea discuție între el și E., iar, din declarația de martor, care nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză, E. a arătat că nu a discutat niciodată cu inculpatul A. despre acordarea de credite și că acesta i-ar fi cerut 3.000 euro cu titlu de împrumut pentru fiul său.

Curtea de apel a reținut că, în cauză, nu există probe din care să rezulte că inculpatul A., director al B. -Sucursala Timișoara, i-a pretins martorului E., administrator la SC C., suma de 3000 Euro, în schimbul acordării unui credit de 30 miliarde RON, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat mai sus inculpatul, director de sucursală, nu avea ca atribuții aprobarea unor astfel de credite, negarantate cu BO-uri și/sau CEC-uri avalizate de banca plătitorului.

S-a apreciat că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea nouă, dat fiind limitele de pedeapsă prevăzute de art. 289 din C. pen., închisoare de la 3 la 10 ani, reduse cu 1/3 ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 308 din C. pen., față de limitele de pedeapsă prevăzute de art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969, închisoare de la 3 la 12 ani.

De asemenea, s-a arătat că nu s-a dat curs solicitării Parchetului de a dispune încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, având în vedere art. 18 din C. proc. pen.. și manifestarea de voință a inculpatului exprimată prin cererea de revizuire în care acesta a solicitat respingerea apelului parchetului și achitarea sa în baza art. 16 lit. a) din C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 11 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția judiciară penală.

Prin motivele de recurs declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, la data de 21.01.2021, s-a solicitat admiterea recursului și desființarea încheierii de ședință din data de 08.07.2020 și a Deciziilor penale nr. 743/A din data de 31.07.2020 și 1207/A din data de 11.11.2020, pronunțate în Dosarul nr. x/2020, al Curții de Apel București privind pe revizuentul inculpat A. și, rejudecând cererea de revizuire de către instanța competentă material, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, să fie respinsă, ca inadmisibilă.

În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului și, rejudecând cauza să se dispună încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. motivat de faptul că s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale.

Astfel, în cuprinsul motivelor de recurs, procurorul a invocat, în esență:

A fost invocată Decizia nr. 2/2015 din 02.02.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 159 din 06.03.2015, exemplificând din considerentele deciziei că: atunci când Curtea Europeană constată încălcarea unui drept, impune instanțelor obligația de a relua procesul din stadiul în care s-a aflat partea sau mai exact reclamantul în momentul încălcării dreptului.

În concluzie, s-a susținut că instanța competentă în privința cererii de revizuire era Înalta Curte de Casație și Justiție și nu Curtea de Apel București.

S-a considerat că revizuirea este inadmisibilă întrucât prin intervenirea reabilitării în persoana revizuentului toate efectele hotărârii de condamnare au încetat și, pe cale de consecință și efectele încălcării art. 8 din Convenție, fiind irelevant pentru situația juridică a revizuentului dacă hotărârea de condamnare a fost desființată sau nu.

Examinând recursul sub aspectul admisibilității, în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Cauza privind pe revizuentul A. a fost judecată potrivit regulilor de procedură prevăzute de Codul de procedură anterior și a parcurs trei grade de jurisdicție, fiind pronunțate Sentința penală nr. 352 din 18 mai 2007 a Tribunalului Ialomița, Decizia penală nr. 224/A din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală și Decizia penală nr. 1153 din 13 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

După soluția de achitare dispusă de Tribunalul Ialomița, prin Sentința penală nr. 352 din 18 mai 2007, pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, revizuentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, în apel, prin Decizia penală nr. 224/A din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I Penală, soluție menținută în recurs, prin Decizia penală nr. 1153 din 13 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, la 04.12.2018, în cauza Stana contra României, că a existat o încălcare a art. 8 din Convenție.

În urma exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii, în temeiul art. 465 din C. proc. pen.., prin Decizia penală nr. 743/A/31.07.2020 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 224/A/21.10.2010, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2004. A desființat Decizia penală nr. 224/A/21.10.2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1153 din data de 13.04.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2004, numai în privința revizuentului A. și s-a dispus rejudecarea apelului.

Prin Decizia penală nr. 1207/A din 11 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.., s-a rejudecat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva Sentinței penale nr. 352/F/18.05.2007, pronunțate de Tribunalul Ialomița, în Dosarul nr. x/2004.

Potrivit art. 465 din C. proc. pen.., hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecințele grave ale încălcării Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta continuă să se producă și nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În conformitate cu art. 465 alin. (3) din C. proc. pen.., cererea de revizuire se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Se mai notează că, potrivit art. 14 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată ori de către instanța competentă, dispusă după intrarea în vigoare a C. proc. pen., se desfășoară conform legii noi.

Or, în cauză, s-a formulat o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 465 din C. proc. pen.., iar rejudecarea apelului s-a dispus prin Decizia penală nr. 743/A din data de 31.07.2020 a Curții de Apel București, secția I penală, adică după intrarea în vigoare a C. proc. pen., din 01.02.2014.

În aceste condiții, au incidență dispozițiile art. 14 din Legea nr. 255/2013, în sensul că rejudecarea se realizează conform legii noi, care prevede două grade de jurisdicție, Decizia penală nr. 1207/A din 11 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, fiind definitivă, iar prezentul recurs inadmisibil.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Decizia nr. 2 din 02.02.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu are aplicabilitate, în prezenta cauză, cum a susținut procurorul prin concluziile formulate, întrucât vizează situația desființării deciziei date în recurs, în calea de atac reglementată în procedura prev. de art. 465 din C. proc. pen.., în condițiile în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicție (prima instanță, apel și recurs), rejudecându-se exclusiv recursul procurorului.

După cum s-a arătat în cele ce preced, ipoteza din speță este diferită de cea analizată prin Decizia nr. 2 din 02.02.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, din moment ce, nu în recursul procurorului (ca al treilea grad de jurisdicție), ci în apelul procurorului (ca al doilea grad de jurisdicție) se dispusese condamnarea revizuentului după soluția de achitare pronunțată de prima instanță, ceea ce înseamnă că, începând cu momentul procesual al apelului a avut loc încălcarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 04.12.2018). Apoi, calea de atac a recursului prevăzută de C. proc. pen. anterior nu a fost exercitată de procuror, ci de revizuent, în calitatea sa de inculpat de la acel moment procesual.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția judiciară penală împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 11 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat F., în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția judiciară penală împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 11 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat F., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2021.

GGC - OB