ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 101 din 15.04 2020 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, printre altele, în baza art. 396 alin. (1) și (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În temeiul art. 272 alin. (1) C. proc. pen. a dispus plata onorariilor avocaților desemnați din oficiu din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

Împotriva mai sus menționatei hotărâri, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

Prin Decizia penală nr. 572 din 2 iulie 2021 Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva Sentinței penale nr. 101/D/15.04.2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2018 al Tribunalul Bacău.

A desființat sentința penală apelată în parte:

A reținut cauza spre rejudecare și în fond, în baza art. 290 alin. (1) C. pen. a dispus condamnarea printre alții și a inculpatului A. la pedeapsa închisorii de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere, pentru A. cu respectarea prevederilor art. 93 alin. (1) C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale Sentinței penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva Deciziei penale nr. 572 din 2 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2018, inculpatul A., a declarat recurs în casație.

În cererea scrisă, inculpatul A. a indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"

Prin încheierea din data de 29 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 572 din 2 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2018.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la Completul 8 și s-a fixat termen la data de 27 octombrie 2021.

În motivarea scrisă a cererii sale inculpatul A. a indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Recurentul-inculpat A. a solicitat admiterea recursului formulat, desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei soluții de achitare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen.

În concret, inculpatul A. a susținut prin cererea de recurs în casație că din situația faptică care a fost descrisă și din probatoriul administrat a rezultat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, în sensul că nu sunt întrunite toate elementele de tipicitate obiectivă prevăzute în norma de incriminare.

Totodată, a mai motivat că fapta de dare de mită nici măcar nu a fost descrisă decât la modul general, fără raportare concretă la elementele infracțiuni prevăzute de C. pen., iar situați de fapt nu se pliază în vreun fel pe textul de lege cuprins în art. 290 C. pen.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 572 din 2 iulie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul în casație declarat de inculpatul A. a fost admis în principiu cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Totodată, observă că fapta concretă reținută în sarcina inculpatului constă în aceea că, la data de 24.05.2017, în jurul orei 13:43, când inculpatul B. a primit de la numitul A. o sumă de bani într-un plic, în scopul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu. La ora 13:40.00 inculpatul A. a înmânat un memory-stick inculpatului B., ulterior mergând până pe holul universității pentru a chema o persoană de sex feminin, la solicitarea inculpatului B. Ulterior după ce în birou a intrat și persoana chemată, între cei doi inculpați a avut loc un dialog pe marginea lucrării de licență. La finalul întâlnirii, inculpatul A. a scos din buzunarul drept al pantalonilor un plic de culoare albă pe care la pus pe biroul inculpatului B., sub privirile acestuia, după care a dat noroc cu acesta și i-a mulțumit. În continuare inc. B. s-a ridicat de pe scaun a luat plicul lăsat și l-a băgat în buzunarul stâng de la sacou. Cele trei persoane au părăsit biroul, între persoana de sex feminin care îl însoțea de inculpatul A. și profesor purtându-se un dialog cu privire la parcursul pe care acesta trebuie să îl aibă.

Înalta Curte reține că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzute de art. 290 alin. (1) C. penal.

Infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen., este o infracțiune de corupție, care prezintă pericol social tocmai prin faptul că se aduce atingere relațiilor sociale referitoare la încrederea în actele de serviciu îndeplinite de funcționarii publici, acte care trebuie să fie la adăpost de orice influență exterioară. Prin urmare, actul de corupere este strâns legat de actul de serviciu îndeplinit de funcționarul public, iar aceasta presupune asumarea din partea inculpatului a motivației de a-l determina pe funcționar să adopte o conduită favorabilă acestuia. În aceste condiții se poate susține că, în lipsa motivației inculpatului că îl va determina pe funcționarul public să aibă conduita așteptată de mituitor, fapta de a promite, oferi sau da sume de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierii îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, nu constituie infracțiunea de dare de mită. Pentru existența infracțiunii de dare de mită, nu are relevanță dacă pretinderea folosului a fost satisfăcută, nici dacă acceptarea promisiunii unor foloase a fost urmată de prestarea actului. Nu este relevant dacă actul care intră în îndatoririle de serviciu s-a produs ori nu, precum și momentul în care aceasta s-a realizat, raportat la momentul săvârșirii uneia din acțiunile ce constituie elementul material al infracțiunii, deoarece producerea folosului așteptat de mituitor nu este o condiție pentru existența infracțiunii de dare de mită.

Criticile formulate de recurent, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii pentru care a fost condamnat sunt analizate, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, recurentul inculpat A., a formulat critici subsumate, în esență, neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracțiunii de dare de mită pentru care a fost condamnat, din perspectiva neîndeplinirii unei cerințe esențiale respectiv faptul că, nu rezultă, că acele sume de bani sau sticla de băutură spirtoasă ar fi fost remise inculpatului în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, lipsa acestei legături necesare între foloasele date inculpatului și competențele funcției acestuia conducând la neîndeplinirea cerințelor de tipicitate ale infracțiunii de mită.

Sub acest aspect, contrar susținerilor apărării, Înalta Curte constată că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă de către instanța de apel, se circumscrie elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv infracțiunea de dare de mită și, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii.

Din perspectiva verificării tipicității infracțiunii de dare de mită nu prezintă relevanță stabilirea modalității concrete în care mituitorii ar fi fost favorizați. Este posibil ca acest lucru nici să nu se concretizeze (cum s-a și întâmplat în cauză, unii studenți fiind examinați de alte persoane ca urmare a arestării lui B.), însă acest lucru nu are influență asupra existenței infracțiunii de dare de mită.

De asemenea, se tinde, prin exercitarea căii extraordinare de atac, la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută cu caracter definitiv de instanța de apel.

Or, așa cum s-a arătat, Înalta Curte verifică doar corespondența formală între elementele faptice reținute în hotărârea recurată și conținutul constitutiv al infracțiunii, fără a proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt definitiv stabilite.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 572 din data de 2 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2018.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 572 din data de 2 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.

GGC - ED