ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 95 din data de 29 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, îndreptată parțial prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 1 iulie 2021, printre altele, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă din 22.04.2016).

S-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A. în condițiile art. 91 C. pen., fiind obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 92 alin. (1) C. pen.

Inculpatul A. a fost obligat să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria or. Tg. Neamț - activități administrativ gospodărești - sau la Primăria Vânători, jud. Neamț.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, printre alții, inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 11/A din 12 ianuarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2021, s-au admis apelurile declarate de inculpații B., A., C. și D. împotriva Sentinței penale nr. 95 din data de 29 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond:

S-a reținut incidența circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. și s-a redus durata pedepselor aplicate fiecăruia dintre inculpații B., A. și C., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) - art. 76 alin. (1) din C. pen., de la 2 ani închisoare, la 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 91 din C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepselor aplicate inculpaților B., A. și C. pe un termen de supraveghere de 2 ani, termen pe durata căruia inculpații au fost obligați să respecte măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite prin sentința penală.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale care nu contravin deciziei pronunțate.

Împotriva Deciziei penale nr. 11/A din 12 ianuarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2021, a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 16.02.2023.

În cauză a fost indicat drept temei pe care se întemeiază cererea de recurs în casație art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, recurentul a susținut, în esență, că din întregul probatoriu administrat, dar și din descrierea faptelor așa cum au fost reținute prin rechizitoriu, a reieșit oprirea în trafic, în data de 22.04.2016, a inculpatului, faptul ca acesta a purtat o conversație prietenoasă cu agenții de poliție rutieră E. și F., dar în niciun caz nu a rezultat că acesta a fost oprit ca urmare a săvârșirii vreunei contravenții, ori că a remis vreo sumă de bani agenților de poliție.

Interpretarea dată faptelor de către instanțele anterioare este una pur speculativă și subordonată unui scop destul de precis (cel al stabilirii unei răspunderi penale), dar faptele, așa cum au fost relatate în rechizitoriu și cum au fost stabilite prin probe, respectiv înregistrările video și audio ambientale, sunt clare în sensul că inculpatul nu apare și nici nu s-a susținut că acesta apare în cursul remiterii directe ori al disimulării remiterii prin lăsarea unei sume de bani într-un dosar așa cum rețin, în mod greșit, instanțele ordinare. S-a reținut că agenții de poliție ar fi găsit anumite sume de bani ori că s-ar fi manifestat într-un anume fel ulterior găsirii acestor sume de bani, dar este cert, din propria analiză a înregistrărilor video și chiar din cele expuse în scris în rechizitoriu, că inculpatul nu a efectuat vreun gest în sensul remiterii acestor sume de bani.

Așa cum s-a arătat și anterior, nici nu există un anume motiv pentru a remite sume de bani, cât timp recurentul nu a săvârșit vreo faptă contravențională. Faptul că pe înregistrarea din 22.04.2016 s-ar auzi sunete emise de către aparatul radar nu are nicio legătură cu conduita recurentului de la acel moment, în condițiile unui trafic aglomerat, în coloană. De altfel, așa cum s-a și stabilit din probatoriul administrat în cauză, pe dispozitivele agenților de poliție nu a fost documentată existența vreunei înregistrări legate de săvârșirea vreunei contravenții.

S-a precizat, de asemenea, că discuția dintre inculpat și agenți a avut loc ca urmare a faptului că aceștia se cunoșteau anterior datei de 22.04.2016, ca urmare a unor contacte pe linie profesională (controale comune sau în împrejurări comune, etc), și aceasta este unica explicație a opririi inculpatului și a atmosferei amicale dintre agenți și inculpat.

De altfel și interpretarea discuțiilor dintre inculpat și agenții de politie este una forțată, precizând că nu contestă existența acestor discuții, faptele ca atare, ci interpretarea forțată dată acestora de către cele două instanțe, în ciclurile procesuale anterioare. A solicitat să se constate că, fără ca agenții de politie să încerce să disimuleze în vreun fel o pretinsă faptă, în contextul în care nu erau avizați că se află sub supraveghere audio-video, nu reproșează în cadrul discuțiilor niciun fel de faptă contravențională, nu îi comunică inculpatului că ar fi avut o anumită viteză peste limita legală, nu creează situația premisă de natură a-l determina pe inculpat să aibă inițiativa remiterii vreunei sume de bani pentru a nu se stabili o răspundere contravențională. Discuția este una amicală, fără referiri la bani ori la o anume faptă, fără a se observa că inculpatul face vreun gest de a lăsa ceva în mașina agenților de politie și fără ca aceștia să fi avut vreo clipă intenția de a-l sancționa, comportament care să îl pună în situația pe inculpat de a deveni interactiv/reactiv în felul speculat de către primele instanțe.

Așa fiind, față de toate cele de mai sus, pentru faptele așa cum rezultă din probatoriu, în afara interceptărilor care sunt doar analize speculative circumscrise scopului unei condamnări penale, respectiv al validării unui rechizitoriu, s-a solicitat să se constate că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, și pe cale de consecință, admiterea recursului și achitarea recurentului inculpat.

Prin încheierea din 06 iunie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 11/A din 12 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2021 și a trimis cauza Completului nr. 2, în compunere de 3 judecători, acordând termen la data de 19 septembrie 2023, cu citarea recurentului-inculpat, precum și asigurarea apărării (apărător ales/din oficiu).

Totodată, a respins cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de inculpatul A..

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, judecătorul de filtru, a reținut, în esență, că cererea de recurs în casație formulată a fost declarată în termen legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și art. 437 C. proc. pen., iar motivele invocate vizând neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă impuse de norma de incriminare se circumscriu formal cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării deciziei atacate formulată de recurentul inculpat, Înalta Curte a constatat că este neîntemeiată, întrucât argumentele prezentate în susținerea solicitării nu relevă necesitatea dispunerii măsurii cu caracter excepțional prev. de art. 441 alin. (1) C. proc. pen.

Analizând recursul în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Prin urmare, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv de către instanța de apel și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

În cauza de față, inculpatul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Jurisprudența subsecventă intrării în vigoare a actualului C. proc. pen. a statuat că acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fie fapta concretă, pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă ele vizează norma de incriminare, în ansamblul său, ori numai modificarea unora din elementele constitutive ale infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În consecință, acest caz de recurs în casație permite instanței de casație să analizeze doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către curtea de apel, corespunde tiparului obiectiv al infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte notează că starea de fapt reținută prin decizia recurată, constă, în esență, în aceea că, la data de 22.04.2016, în intervalul orar 11:57:41 - 12:02:15, inculpatul A. a fost oprit în trafic de agenții de poliție rutieră E. și F. pentru depășirea limitei maxime de viteză admise și, cu această ocazie, inculpatul a dat celor doi agenți de poliție suma de 200 RON pentru a nu fi sancționat contravențional.

Invocând incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a susținut, în esență, că nu a existat nicio dovadă cu privire la faptul că acesta a săvârșit o faptă contravențională, astfel încât să aibă un motiv pentru a remite sumă de 200 RON pentru a nu se stabili o răspundere contravențională.

Înalta Curte reține că motivele invocate de recurentul inculpat A. în cererea de recurs în casație au fost susținute cu titlu de apărări de fond și în fața instanței de apel, care le-a analizat în raport cu probele administrate în cauză și le-a apreciat, ca netemeinice.

Astfel, cu privire la criticile formulate de inculpatul A. în calea de atac a apelului, instanța de control judiciar ordinar a reținut că ansamblul circumstanțelor faptice în care a fost comisă infracțiunea de dare de mită imputată inculpatului a fost corect reținută de către instanța de fond, în urma unei analize temeinice a probatoriului administrat.

În virtutea efectului integral devolutiv al apelului declarat, efectuând propria analiză a particularităților cauzei, Înalta Curte a constatat, la rândul său, neîndoielnic dovedite existența faptei și vinovăția apelantului inculpat. Elementele de probă ce rezultă din procesul-verbal de redare a înregistrării audio-video efectuate la data critică, dar și din declarațiile persoanelor ascultate pe parcursul procesului confirmă, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., că, la data de 22 aprilie 2016, în intervalul orar 11:57:41 - 12:02:15, inculpatul A. a fost oprit în trafic în calitate de conducător auto, pentru depășirea limitei legale de viteză admise pe tronsonul de drum pe care conducea.

Cu această ocazie, inculpatul a dat suma de 200 RON lucrătorilor de poliție E. și F., ambii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru ca aceștia din urmă să nu își îndeplinească îndatorirea de a constata și sancționa contravenția săvârșită.

Astfel, prin hotărârea recurată s-a reținut că fapta astfel comisă realizează toate condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă proprii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește critica recurentului-inculpat A., referitoare la incertitudinea ce ar plana asupra comiterii unei contravenții cu ocazia opririi în trafic și, prin aceasta, și asupra motivului pentru care ar fi fost nevoit să dea mită celor doi agenți de poliție, instanța de apel a reținut, similar instanței de fond, că oprirea inculpatului în trafic pentru încălcarea regimului de viteză rezultă dintr-un element factual cert, și anume semnalul sonor declanșat de aparatul radar, înregistrat audio-video la data critică. Aspectul aglomerației în trafic, menționat de apărare, nu este de natură a ridica dubii asupra motivului opririi inculpatului, de vreme ce același mijloc de probă relevă că, subsecvent declanșării aparatului radar, reacția imediată a lucrătorilor de poliție a fost aceea de a-i solicita inculpatului să oprească.

Instanța de apel a mai constatat, de asemenea, că procesul-verbal de redare a înregistrării audio-video efectuate la data de 22 aprilie 2016, coroborat cu planșa fotografică în care se regăsesc capturile de imagini aferente momentelor de interes, confirmă oprirea inculpatului A. în trafic, deplasarea acestuia în interiorul autospecialei, la solicitarea lucrătorilor de poliție, precum și înmânarea, către cei din urmă, a sumei de 200 RON.

Remiterea sumei de bani este evidențiată de elemente probatorii indirecte, dar certe și care se coroborează în totalitate, respectiv, ridicarea sumei dintr-o mapă aflată între scaunele din față ale autospecialei, imediat după plecarea inculpatului, urmată de reacția de bucurie a lucrătorilor de poliție, concretizată în utilizarea interjecției yupiii!, reacție ce nu poate avea o altă semnificație probatorie decât aceea atribuită prin sentință, respectiv de satisfacție a celor din urmă. Or, analizate în contextul necesar al neaplicării vreunei sancțiuni contravenționale, aceste elemente factuale conduc la concluzia lipsită de echivoc că inculpatul A. a dat o sumă de bani lucrătorilor de poliție, la data și în circumstanțele anterior descrise.

S-a apreciat că susținerea apelantului inculpat, referitoare la absența, în dialogul purtat cu lucrătorii de poliție, a unor indicii de săvârșire a unei contravenții, nu se raportează pertinent la particularitățile obiective ale acestui dialog - respectiv, tonalitatea scăzută folosită de persoanele implicate și durata scurtă a conversației. Evaluate și prin prisma relațiilor preexistente dintre inculpatul A. și lucrătorul de poliție E. (pe care inculpatul a admis că îl cunoștea), aceste particularități evidențiază intenția interlocutorilor de a imprima discuției purtate un caracter abscons.

Prin urmare, instanța de recurs în casație, similar instanței de apel, concluzionează că înmânarea, de către inculpatul A., a sumei de 200 RON lucrătorilor de poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu de constatare și sancționare a contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice, fără ca aceștia să fi aplicat, însă, o măsură de sancționare propriu-zisă de natură a justifica eventuala plată a unei amenzi de către conducătorul auto sancționat, reprezintă materializarea actului ilicit de dare a unei sume de bani, în conformitate cu art. 290 C. pen.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că fapta reținută în sarcina recurentului inculpat întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 C. pen., sub aspectul laturii obiective, fiind neîntemeiate criticile recurentului sub acest aspect.

În ceea ce privește criticile referitoare la analiza conținutului mijloacelor de probă pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția, a fiabilității acestora ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, pe de o parte, și starea de fapt reținută de instanță, pe de altă parte, Înalta Curte constată că acestea nu pot forma obiectul recursului în casație, fiind critici de temeinicie și, așa cum s-a menționat anterior, în calea extraordinară a recursului în casație nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei.

Prin criticile formulate, se tinde, în esență, la reevaluarea materialului probator care excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Se constată, așadar, că recurentul a invocat doar formal nelegalitatea hotărârii atacate, în realitate criticile acestuia vizând netemeinicia raționamentului instanței de apel, care a răspuns în considerentele hotărârii asupra tuturor aspectelor legate de tipicitatea infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 11/A din data de 12 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 11/A din data de 12 ianuarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 septembrie 2023.

GGC - NN