ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2025

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 288 din 23 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus condamnarea inculpatului A., astfel:

- pentru comiterea instigării la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) din C. pen., pe o durată de 4 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) din C. pen.

- pentru comiterea infracțiunii constând în fapta persoanei care, având sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat, îndeplinește pentru acesta vreo însărcinare, intermediază ori înlesnește efectuarea unor operațiuni comerciale sau financiare ori participă cu capital la un asemenea operator economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) din C. pen., pe o durată de 3 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 din C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului A., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an și 2 luni închisoare, inculpatul având de executat în final pedeapsa principală rezultantă de 6 ani și 2 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) din C. pen., pe durata a 4 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) din C. pen., după rămânerea definitivă a sentinței penale și până când pedeapsa privativă de libertate aplicată va fi executată sau considerată ca executată.

S-a dispus condamnarea inculpatului B., pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) din C. pen., pe o durată de 4 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei C., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) din C. pen.

În temeiul art. 66 alin. (1) din C. pen. s-a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (1) și alin. (3) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare și s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bacău, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. (b) din C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să frecventeze un program de reintegrare socială, derulat de către Serviciul de Probațiune Bacău sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Bacău - Serviciul Public de Salubritate și Spații Verzi Bacău sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău - Adăpostul de zi și de noapte pentru copiii străzii D., pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., în sensul că, dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, instanța va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 19 din C. proc. pen. raportat la art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357 și urm. din C. civ., a fost admisă acțiunea civilă și au fost obligați inculpații A. și B., în solidar, la plata sumei de 178.840 RON, cu titlu de daune materiale, către parte civilă Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

În baza art. 19 din C. proc. pen. raportat la art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357 și urm. din C. civ. a fost admisă acțiunea civilă și a fost obligată inculpata C. la plata sumei de 178.840 RON, cu titlu de daune materiale, către parte civilă Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menținut sechestrul asigurător dispus prin ordonanța procurorului nr. 70/P/2016 din 31.05.2017 asupra bunurilor proprietatea inculpatei C., în vederea luării măsurii confiscării speciale si a confiscării extinse și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare ori despăgubirii persoanelor vătămate.

În temeiul art. 162 din C. proc. pen., s-a dispus păstrarea, până la soluționarea definitivă a cauzei, a mijloacelor materiale de probă, ridicate cu ocazia cercetărilor penale, aflate și înregistrate în Registrul de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Bacău - cf. procesului-verbal aflat la dosar - urmând ca la rămânerea definitiva a hotărârii bunurile, să fie restituite persoanelor de la care au fost ridicate și indicate în procesul-verbal, iar celelalte urmând a fi conservate si/sau distruse in condițiile legii.

În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., au fost obligați inculpații A. și B. la plata sumei de 4.000 RON fiecare, iar inculpata C. la plata sumei de 2.000 RON, (din care suma de 1.000 RON, de fiecare, reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a constatat că inculpații au fost asistați de avocați aleși.

Prin decizia penală nr. 196 din 02 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de apelanții inculpatii A., B. și C. împotriva sentinței penale nr. 288/D din 23 octombrie 2020 a Tribunalului Bacău, dată în dosarul nr. x/2018 cu privire la modul de soluționare a laturii penale cu privire la cei trei inculpați.

A fost desființată, în parte, sentinta penala apelată, sub aspectul laturii penale, reținută cauza spre rejudecare și în fond:

I. În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii constând în fapta persoanei care, având sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat, îndeplinește pentru acesta vreo însărcinare, intermediază ori înlesnește efectuarea unor operațiuni comerciale sau financiare ori participă cu capital la un asemenea operator economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu există.

II. În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și a Deciziei nr. 67/25.10.2022 a ICCJ- Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de instigare la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și a Deciziei nr. 67/25.10.2022 a ICCJ - Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. - ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și a Deciziei nr. 67/25.10.2022 a ICCJ - Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei C. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu sunt contrare deciziei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău împotriva sentinței penale nr. 288/D din 23 octombrie 2020 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva deciziei penale nr. 196 din 02 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prin prisma căruia a susținut că, în privința inculpaților A. și B. în mod greșit s-a constatat împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Prin decizia penală nr. 578/RC din 10.10.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018, a fost admis recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 196 din 02 martie 2023 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, din dosarul nr. x/2018.

A fost casată, în parte, decizia recurată numai în ceea ce îl privește pe inculpatul A. și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie cu privire la acesta.

Au fost menținute celelalte dispozițiile ale deciziei penale recurate.

În baza art. 449 alin. (4) din C. proc. pen., au fost menținute actele de procedură efectuate până la momentul declarării deschise a dezbaterilor cu privire la fondul apelurilor de la termenul din data de 01 noiembrie 2022.

S-au anulat formele de executare cu privire la cheltuielile judiciare la care a fost obligat inculpatul A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, au rămas în sarcina statului.

În rejudecarea apelului, prin decizia penală nr. 364 din 05.04.2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 288 din 23.10.2020 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2018.

A fost desființată, în parte, sentința apelată, sub aspectul laturii penale, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., a fost reținută cauza spre rejudecare, iar, pe fond s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru comiterea infracțiunii constând în fapta persoanei care, având sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat, îndeplinește pentru acesta vreo însărcinare, intermediază ori înlesnește efectuarea unor operațiuni comerciale sau financiare ori participă cu capital la un asemenea operator economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea 78/2000, întrucât fapta nu există.

S-a redus pedeapsa aplicată aceluiași inculpat pentru comiterea infracțiunii de instigare la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută și pedepsită de art. 47 C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de la 5 ani închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței contestate care nu sunt contrare prezentei.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Instanța de apel a reținut, referitor la cea de a doua tranșă de plată, că apelantul inculpat a întocmit cererea de plată pentru tranșa a doua, împreună cu înscrisuri false, pe care le-a pus la dispoziția martorei E. pentru a fi semnate și depuse la OJFIR Bacău în data de 14.07.2015. O parte din înscrisurile depuse erau nereale, respectiv: declarația pe proprie răspundere, declarația de cheltuieli și raportul de execuție, toate întocmite la data de 14.07.2015, precum și contractul de vânzare-cumpărare, autentificat la Biroul Individual Notarial F. sub nr. x din data de 16.12.2014, încheiat între vânzătorii G., H. și I. și E. Întreprindere Individuală-cumpărător.

Cu titlu preliminar, Curtea a reținut că prin decizia penală nr. 196 din 02.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul cu nr. x/2018 și menținută în ceea ce îl privește pe B., s-a constatat întrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, sub aspect obiectiv și subiectiv, dar și caracterul fals/inexact al înscrisurilor depuse în vederea obținerii de fonduri europene, singurele aspecte ce fac obiectul verificării în rejudecarea apelului fiind implicarea apelantului inculpat A. în activitatea infracțională.

Astfel, în acord cu Ministerul Public și instanța de fond, Curtea a reținut că apelantul inculpat a fost unul dintre beneficiarii reali ai proiectului și l-a determinat pe B. să depună o cerere de finanțare pe numele martorei E., cunoscând astfel că aceasta din urmă nu este beneficiarul real al fondurilor, dar și faptul că nu întrunea condițiile de eligibilitate.

În opinia Curții, pentru existența infracțiunii, nu este necesar să se dovedească că apelantul inculpat i-a indicat autorului, B., care înscrisuri false/inexacte urmează a fi depuse și nici să îi fi indicat în concret toate acțiunile pe care acesta urma să le efectueze. Nu este necesar ca instigatorul să stabilească în detaliu planul de comitere a infracțiunii, putând să lase instigatului libertatea de a decide locul, timpul sau modul în care va acționa.

Astfel, este suficient ca, apelantul inculpat, având cunoștință de situația de fapt reală, să îl determine pe autor să formuleze o cerere de finanțare în vederea obținerii de fonduri nerambursabile în care situația de fapt este prezentată în mod distorsionat, respectiv menționarea unui beneficiar fictiv care nu întrunea condițiile de eligibilitate.

Sub aspectul acuzației aduse apelantului inculpat, în contextul mai sus arătat, Curtea a reținut că nu prezintă relevanță aspectele invocate de acesta în apărare potrivit cărora nu a avut cunoștință că cererea de finanțare a fost schimbată, semnată ulterior de B. și depusă de acesta la GAL.

Faptul că numita E. nu era beneficiarul real al fondurilor rezultă atât din declarațiile date de aceasta, cât și din declarația dată în faza de urmărire penală de B., ambele coroborate cu numeroase convorbiri interceptate din care rezultă acest aspect. Cu titluu de exemplu a fost reținută conversația redată la fila x dup, în cadrul căreia martora E. îi relatează unei interlocutoare "bă, în chestia asta ... m-ai băgat tu B. și cu J.. Eu nu am nicio implicare. Eu am fost un simplu pion, am zis că o să meargă și o să fie treaba bine.", ori cea redată la fila x dup, în cadrul căreia aceeași martoră relatează următoarele:

"O fost înțelegerile lor. Nu au fost ale mele. Eu am fost doar proasta care am semnat, atât."

În ceea ce privește întrunirea condițiilor de eligibilitate de către martora E. referitor la perioada de 12 luni lucrată în agricultură, și caracterul fals al declarațiilor depuse odată cu cererea de finanțare referitoare la acest aspect, apelantul inculpat și-a întemeiat apărarea pe semnificația corectă a acestui criteriu.

Curtea a apreciat că apărările formulate de apelantul inculpat nu au relevanță asupra acuzației aduse atât timp cât martora E. a recunoscut că nu a desfășurat niciodată astfel de activități, aspect confirmat și de declarația fostului soț dată în cursul urmăririi penale dar și prin cea a martorului K., audiat în fața instanței de fond.

Pe de altă parte, prin prisma relației de prietenie pe care apelantul inculpat o avea cu fostul soț al martorei, cunoscând locul de muncă al acesteia, dar și faptul că a născut în cursul lunii martie 2013, Curtea a apreciat că în mod corect instanța de fond a concluzionat că acesta avea cunoștință de neîntrunirea acestei condiții de eligibilitate.

Mai mult, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, apelantul inculpat a admis că avea cunoștință de acest aspect .

Apărările apelantului inculpat potrivit cărora acesta nu cunoștea condițiile de eligibilitate și nici nu avea atribuția de a le verifica nu sunt apte să înlăture acuzația adusă. Pentru existența acesteia, pe de o parte, este suficient ca apelantul inculpat să fi cunoscut că în cererea de finanțare este menționat un beneficiar fictiv și, pe de altă parte, la momentul depunerii cererii de finanțare, la data de 25.10.2013, aceste deținea deja calitatea de director al OJFIR și, implicit, se poate aprecia că avea cunoștință de condițiile de eligibilitate.

Un alt aspect contestat prin apelul formulat vizează afirmațiile acuzării potrivit cărora martora E. nu a participat la întocmirea cererii de finanțare.

În acest sens apelantul inculpat a înșiruit prin cererea de apel o multitudine de demersuri efectuate personal de martoră în vederea întocmirii cererii de finanțare și implementării proiectului.

Contrar acestuia, Curtea a reținut că prin actul de sesizare Ministerul Public și nici prin hotărârea instanței de fond nu a fost exclusă implicarea martorei în activitatea de depunere a cererii de finanțare ori a unor activități premergătoare ori subsecvente. Dovadă a acestui fapt stă tocmai soluția de clasare dispusă față de aceasta în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., motivat de faptul că nu a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

Pe de altă parte, chiar apelantul inculpat a arătat prin apelul formulat că demersurile efectuate puteau fi făcute doar de aceasta personal.

Prin apelul formulat inculpatul a contestat implicarea sa în întocmirea și depunerea înscrisurilor nereale aferentei celei de a doua tranșe de plată.

În apărarea sa a enumerat și de această dată o serie de acte care au fost semnate personal de martora E. ori demersuri întreprinse personal de aceasta.

Sub acesta aspect, Curtea a reținut că acuzația adusă apelantului inculpat nu exclude semnarea unor înscrisuri de către martoră ori formularea unor solicitări către unele autorități, cu atât mai mult cu cât acestea puteau fi efectuate doar de aceasta personal.

Implicarea apelantului inculpat în aceste demersuri este confirmată de declarațiile martorei E. care, cu ocazia audierii sale, a arătat că documentația a fost întocmită de A. care o căuta fie acasă, fie la muncă pentru a semna înscrisurile respective, iar când era necesară prezența sa la instituțiile publice se prezenta personal, sub coordonarea acestuia din urmă. Acestea se coroborează cu cea a martorei L. dată în fața instanței de fond.

Mai mult, în acord cu instanța de fond, un argument suplimentar în susținerea concluziei că apelantul inculpat A. s-a implicat și a coordonat procurarea acestor înscrisuri, care au fost depuse ulterior de E. împreună cu cererea de plată a celei de a doua tranșe este că exemplarele originale ale acestor înscrisuri au fost identificate la domiciliul acestuia cu ocazia efectuării percheziției domiciliare.

În apărarea sa, apelantul inculpat a arătat că aceste acte au fost lăsate de martora E. cu o zi înainte de efectuarea percheziției, întrucât aceasta urma să plece în concediu. Afirmațiile acestuia sunt contrazise de martora E. care a arătat că acestea nu au fost niciodată în posesia sa, le-a solicitat în momentul în care au venit cei de la AFIR în control și ulterior le-a înapoiat inculpatului A., dar și de martora L. care a declarat că acasă la apelantul inculpat se aflau documente legale de proiect .

Astfel, se poate constata că activitatea întreprinsă de acesta a depășit limitele recunoscute de apelantul inculpat de coordonare în baza atribuțiilor de serviciu invocată de acesta în apărarea sa.

A mai invocat faptul că întocmirea cererii de finanțare de către el poate constitui abatere disciplinară, însă nu poate atrage răspunderea sa penală. Contrar acestuia, Curtea a reținut că diferența dintre situațiile expuse în apărarea sa și cea reținută în concret în cauză constă în aceea că, pe lângă faptul că acesta a întocmit cererea de plată pentru tranșa a doua, acesta avea cunoștință de caracterul nereal al mențiunilor inserate în aceasta, dar și a înscrisurilor atașate.

Analizând cauza sub aspectul caracterului nereal al înscrisurilor depuse pentru obținerea celei de a doua tranșe, Curtea a constatat că a fost reținut în mod corect de instanța de fond.

Referitor la declarația pe proprie răspundere din data de 14.07.2015 în mod corect s-a reținut că aceasta nu corespunde realității întrucât martora E. nu a prestat anterior activități agricole și nici nu s-a instalat în calitate de conducător al exploatației agricole.

Aspectele referitoare la prestarea de către aceasta anterior depunerii cererii de finanțare a unor activități agricole a fost analizat și anterior, motiv pentru care nu vor mai fi analizate.

În schimb în ceea ce privește caracterul nereal al afirmației potrivit căreia martora E. s-ar fi instalat în calitate de conducător al exploatației agricole, Curtea a reținut că activitatea fermei a fost coordonată în primă fază de fostul soț al acesteia, B., iar după plecarea acestuia în străinătate, de apelantul inculpat A..

Implicarea numitului B. nu se impune a fi reanalizată întrucât a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat la momentul reținerii vinovăției acestuia prin decizia nr. 196/02.03.2023 a Curții de Apel Bacău, menținută în ceea ce îl privește.

Referitor la implicarea apelantului inculpat A., prin apărarea formulată, acesta a recunoscut că a efectuat o parte dintre actele imputate cu mențiunea că a oferit sprijin la solicitarea numitului B..

Contrar acestuia și în acord cu instanța de fond, Curtea a reținut că apelantul inculpat a efectuat acte de administrare constând în achiziția de furaje, cooptarea unui îngrijitor pentru animale, efectuarea de tratamente veterinare, comercializarea porcinelor, efectuarea de demersuri pentru organizarea contabilității ori încheierea unui contract pentru montarea unei camere de supraveghere.

Aceste aspecte rezultă din convorbirile interceptate la care a făcut referire instanța de fond la filele x din hotărâre și care nu vor mai fi reluate în prezenta, coroborate cu înscrisurile identificate la domiciliul acestuia cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, dar și cu declarațiile martorilor M., N., O., L., P., Q. și R..

De asemenea, Curtea a apreciat că în mod corect s-a reținut caracterul fictiv al contractului de vânzare cumpărare și implicit al raportului de execuție și a declarației de cheltuieli ce au fost completate în baza contractului.

În apărare, apelantul inculpat a arătat că atât timp cât prețul terenului a fost plătit în fața notarului, terenul a fost lucrat prin contract de prestări servicii de martora E., iar produsele agricole și subvenția au fost însușite de aceasta.

Referitor la acest aspect Curtea a reținut că, deși atât B., cât și H. au confirmat achitarea, respectiv încasarea prețului, terenul a fost lucrat în continuare de acesta din urmă. Deși H. a declarat că a avut cu noul proprietar o înțelegere în acest sens, existența acesteia este confirmată doar pentru anul 2015, nu însă și pentru anul 2016.

De asemenea, este cert că E. nu a efectuat ulterior lucrări pentru cultivarea terenului în cauză. Contractul de prestări servicii la care face referire apelantul inculpat este aferent anului 2015 .

Și martorul G., prin declarația din data de 23.05.2018 a confirmat că terenul a fost lucrat în continuare de familia acestuia cu consimțământul noului proprietar.

Mai mult, aceasta a arătat că după efectuarea percheziției domiciliare a fost contactată de apelantul inculpat pentru a semna mai multe înscrisuri necesare pentru APIA, însă aceasta a refuzat, declarația sa fiind confirmată de cea a martorului S..

Referitor la încasarea subvenției, Curtea a reținut că cererile în vederea obținerii subvenției au fost depuse de martorul H. în baza unei procuri notariale, iar suma încasată pentru anul 2015 a fost remisă tot martorului.

Relevanță prezintă și aspectul arătat de martora E. potrivit căruia vânzătorii erau cunoștințele apelantului inculpat A., împrejurare confirmată de convorbirile interceptate în cauză din care rezultă că cei doi au fost direct implicați în identificarea și arendarea unor suprafețe noi de teren.

Pe de altă parte nu au fost identificate convorbiri între H. și martora E. care să confirme o eventuală înțelegere între cei doi cu privire la modalitatea de exploatare a terenurilor.

Un alt aspect contestat de apelantul inculpat constă în aceea că acesta ar fi beneficiat de sume de bani provenite din cele primite cu titlu de finanțare.

În susținerea afirmațiilor sale a menționat că, în vederea administrării fermei, au fost efectuate cheltuieli ce depășesc suma primită din partea AFIR, iar singura probă din care rezultă acuzația adusă acestuia este reprezentată de declarația martorei E..

Mai mult, a arătat că din expertiza efectuată de Direcția de Control și Antifraudă rezultă că martora nu a făcut dovada folosirii integrale a sumei primite cu titlu de sprijin, suma nejustificată fiind 38.388 RON, aceasta fiind rezultatul unui calcul întocmit pe baza înregistrărilor contabile. Cu toate acestea, analizând facturile depuse la Direcția de Control și Antifraudă, apelantul inculpat a ajuns la concluzia că suma cheltuită în cadrul exploatației agricole o depășește pe cea primită cu titlu de finanțare.

Contrar apelantului inculpat, și în acord cu instanța de fond, Curtea a reținut că împrejurarea potrivit căreia acesta a beneficiat de sume de bani din cele primite cu titlu de finanțare rezultă din declarațiile martorelor E. și L., a numitului B., dar și din convorbirile interceptate în prezenta cauză redate la filele x dup, din care reiese că suma încasată din prima tranșă i-a fost înmânată acestuia.

Referitor la cea de a doua tranșă, E. a arătat că banii aferenți acesteia au fost de asemenea înmânați apelantului inculpat, cu excepția sumei de 13.000 de RON care a rămas în contul său. Faptul că apelantului inculpat i-a fost remisă cel puțin parțial suma încasată cu acest titlu este confirmată și de acesta prin declarația din data de 01.11.2022.

Pe de altă parte, argumentul adus de acesta potrivit căruia cheltuielile efectuate depășesc cuantumul sumei primite cu titlu de finanțare nu este apt să înlăture acuzația atât timp cât apelantul inculpat a admis faptul că B. i-a trimis sume de bani după plecarea acestuia din țară în scopul achiziționării de furaje și pentru plata îngrijitorului, au existat sume de bani provenite din vânzarea suinelor și nu ia în considerare caracterul fictiv al contractului prin care a fost achiziționată suprafața de 5,78 ha de teren.

Mai mul, potrivit procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 18.08.2016 rezultă că retragerile în numerar nu sunt corelate cu cheltuieli realizate pentru implementarea proiectului, existând suspiciunea că parte din sprijinul financiar acordat a fost deturnat/utilizat în alte scopuri.

Împotriva hotărârii instanței de apel, pronunțată în al doilea ciclu procesual, respectiv a deciziei nr. 364 din 05.04.2024 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 04.05.2024 (e-mail), prin apărător ales, invocând motivele de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. pen.

Astfel, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a arătat că faptele pentru care a fost condamnat, raportat strict la obiectul acuzației penale, respectiv participație penală față de autorul B. și care vizează intervalul subsecvent datei de 25.10.2023, nu sunt prevăzute de legea penală.

În argumentare, s-a arătat că, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 578/RC din 10.10.2023 pronunțată în calea de atac a recursului în casație promovat de Parchet a lămurit limita temporală până la care s-a desfășurat activitatea ilicit penală a autorului (inculpatul B.), respectiv 25.10.2013 (data consumării infracțiunii).

Astfel, în speță, în condițiile în care instanța supremă, cu putere de lucru judecat, a stabilit că activitatea infracțională a autorului s-a consumat/epuizat la data de 25.10.2023, înseamnă că răspunderea penală din perspectiva calității de participant (instigator/complice) a recurentului - inculpat poate fi angajată în limita activității infracționale săvârșită de către autor.

Or, faptele reținute de către instanța de apel în sarcina inculpatului A., privind cea de a doua tranșă, precum și participația, în raport de autorul E., se situează dincolo de limitele obiectului sesizării instanței.

Totodată, s-a arătat că față de încadrarea juridică stabilită cu autoritate de lucru judecat în cauză, respectiv o singură faptă de participație (instigare/complicitate) față de autorul B., activitate infracțională care s-a consumat/epuizat la data de 25.10.2023, este evident că după această dată, o eventuală faptă săvârșită de recurentul - inculpat nu mai poate fi considerată participație penală față de B., fiind cel mult, o faptă proprie, dar care nu este reglementată de legea penală (ipoteza continuării activității de către complice).

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., s-a arătat că, în raport de acuzația adusă și încadrarea juridică (o singură faptă de participație, fără reținerea concursului de infracțiuni sau a infracțiunii continuate), pentru participant (indiferent de forma de participație instigare/complicitate) termenul de prescripție a răspunderii penale, începe să curgă de la data la care fapta este considerată ca fiind săvârșită de către autor, respectiv data consumării/epuizării (decizia CCR nr. 443 din 22.06.2017, pct. 23).

Prin urmare, în condițiile în care acuzația penală adusă recurentului - inculpat vizează o singură faptă de participație, în raport de inculpatul B., rezultă că termenul de prescripție a răspunderii penale a început să curgă de la data de 25.10.2013 și s-a împlinit la data de 25.10.2021.

Totodată, s-a arătat că, și în situația în care, prin absurd, s-ar reține că termenul de prescripție a răspunderii penale ar fi marcat de a doua tranșă, acesta s-ar fi împlinit la data de 08.12.2023, perioada judecării recursului în casație nereprezentând o cauză de suspendare a prescripției răspunderii penale.

Având în vedere excluderea de către legiuitor a reglementării ipotezei în care "în mod greșit NU s-a dispus încetarea procesului penal" din cuprinsul dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., recurentul-inculpat a invocat, în cuprinsul cererii de recurs în casație excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în cauză, fiind format dosar asociat în vederea soluționării excepției astfel invocate, cu citarea inculpatului A. și încunoștințarea apărătorului ales.

De asemenea, s-a apreciat de către apărare că, în condițiile în care, în cauză, a fost încălcat principiul nediscriminării și egalității (art. 20 și 21 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene) se impune (inclusiv) asigurarea unei interpretări conforme, iar, dacă, s-ar ajunge ca prin aceasta, să nu se poată asigura respectarea acestui principiu transversal al Dreptului Uniunii, atunci, se poate și trebuie a se aplica direct și prioritar norma europeană.

În același sens, s-a precizat că principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanței naționale însărcinate cu aplicarea, în cadrul competenței proprii, a dispozițiilor dreptului Uniunii obligația, ca în cazul în care nu poate să procedeze la o interpretare a reglementării naționale care să fie conformă cu cerințele dreptului Uniunii, să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept în litigiul cu care este sesizată, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii care are efect direct, fără a trebui să solicite sau să aștepte eliminarea prealabilă a acestei reglementări sau practici naționale pe cale legislativă.

Totodată, în baza art. 441 alin. (1) teza finală din C. proc. pen., inculpatul a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, la data de 10.05.2024, iar, părții civile Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, la 13.05.2024.

Prin încheierea din 20 iunie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație numai în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., invocat de inculpatul A., s-a constatat că aspectele de fapt menționate de către recurent nu se circumscriu motivului de casare invocat, acesta vizând doar situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal", nefiind îndeplinită ondiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Prin aceeași încheiere instanța a constatat întemeiată cererea de suspendare a executării hotărârii recurate formulată de inculpatul A., motiv pentru care în baza art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. a dispus suspendarea executării hotărârii atacate până la soluționarea recursului în casație.

În vederea asigurării prezenței inculpatului în fața instanței de recurs, în baza art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., a dispus, ca pe durata suspendării executării hotărârii, recurentul - inculpat A. să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la Înalta Curte de Casație și Justiție ori de câte ori este chemat;

- să informeze de îndată Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la schimbarea locuinței;

- să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială domiciliază, desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a dispus punerea în libertate, de îndată, a inculpatului A. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 375/D din 05.04.2024 emis de Tribunalul Bacău în baza sentinței penale nr. 288/D din 23.10.2020 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2018, modificată prin decizia penală nr. 364 din 05.04.2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2018, dacă nu este arestat în altă cauză.

La data de 25.09.2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită respingerea, ca nefondată a recursului în casație formulat.

În esență, a arătat, pe de o parte, că aceleași critici au fost formulate și în faza procesuală a apelului, instanța de apel procedând la analizarea acestora și apreciindu-le ca nefiind întemeiate, iar pe de altă parte că examinarea acestora presupune reanalizarea probelor și a situației de fapt, care de altfel nu sunt posibile în calea de atac a recursului în casație.

Sub acest aspect, analizând activitatea infracțională reținută prin rechizitoriul nr. x/2016 pentru stabilirea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție penală în ceea ce privește infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 reținută în sarcina recurentului A., prin decizia penală nr. 578/RC din 10.10.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că chiar în condițiile în care, astfel cum a susținut apărarea, actele din anul 2015 sunt acte de complicitate, iar inculpatul A. a fost trimis în judecată și găsit vinovat pentru participație penală sub forma instigării la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, complicitatea este un act de participație secundară în raport de instigare.

Atunci când instigatorul continuă activitatea infracțională prin sprijinirea autorilor pe care i-a determinat să comită infracțiunea, actele de complicitate se absorb în cele de instigare, atât în cazul participatei proprii cât și în cazul participației improprii, astfel că subiectul răspunde pentru o singură formă de participație, cea a instigării, actele de conduită distincte având relevanță pentru stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale.

De asemenea, contrar susținerilor apărării, răspunderea instigatorului este distinctă de răspunderea penală a autorului care comite fapta prevăzută de legea penală (instigatorul răspunde, atunci când actele sale au avut un rezultat, când instigarea a fost reușită, chiar dacă autorul nu răspunde penal), și independentă de forma de vinovăție reținută pentru unul sau altul dintre autorii instigați sau susținuți, ulterior instigării, în actele de conduită prevăzute de legea penală (instigatorul răspunde, atunci când se probează vinovăția sa sub forma intenției, iar instigarea sa a avut rezultat, chiar dacă autorul acționează fără vinovăție, ori dacă unul dintre autorii instigați a fost trimis în judecată și un altul nu a fost trimis în judecată).

În consecință, instigatorul răspunde, atunci când actele sale au avut un rezultat, când instigarea a fost reușită, pentru toate actele materiale care îi sunt imputabile conform situației de fapt reținute de instanța de apel, indiferent dacă instigarea a vizat o persoană trimisă în judecată ca inculpat ori un martor, iar termenul general de prescripție a răspunderii penale se stabilește în raport de întreaga activitate infracțională.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, în cazul infracțiunilor al căror element material cunoaște variante normative alternative, cum este cazul infracțiunilor prevăzute de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, săvârșirea uneia dintre acestea marchează consumarea infracțiunii, ceea ce nu înseamnă, însă, că săvârșirea faptei și în alte modalități regăsite în norma de incriminare ar fi complet lipsită de relevanță penală. Comiterea ulterioară a altor variante alternative ale elementului material al conținutului infracțiunii obiectivează, atunci când între actele succesive există o strânsă legătură obiectivă și subiectivă, etape diferite de realizare a unei activități ilicite unice, împreună alcătuind o unitate naturală de infracțiune. Contrar susținerilor apărării, acest moment al epuizării are relevanță penală, el marcând data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data în raport de care se stabilește legea penală aplicabilă întregii activități ilicite și se calculează termenul de prescripție a răspunderii penale.

Unitatea naturală colectivă de infracțiune presupune, așadar, o anumită desfășurare în timp, cunoscând un moment al consumării infracțiunii, cel al săvârșirii primei modalități alternative a elementului material și un moment distinct al epuizării, echivalent datei săvârșirii ultimei variante normative.

În continuare, Curtea de Apel Bacău, rejudecând cauza în limitele stabilite prin decizia penală nr. 578/RC din 10.10.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit, în ceea ce privește activitatea infracțională a recurentului, că momentul epuizării are relevanță penală, marcând data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data în raport de care se stabilește legea penală aplicabilă întregii activități ilicite și se calculează termenul de prescripție al răspunderii penale. Sub acest aspect, Curtea de Apel Bacău a reținut că depunerea documentației aferente celei de a doua tranșe a avut loc la data de 14.07.2015, suma de bani aferentă fiind virată în contul E. la data de 08.10.2015. Având în vedere că infracțiunea prevăzută de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 poate fi comisă prin folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, Curtea de Apel Bacău a apreciat că ultimul act cu relevanță penală în ceea ce-1 privește pe recurent este momentul depunerii cererii pentru cea de a doua tranșă de finanțare la data de 14.07.2015.

Astfel, raportat la susținerile recurentului, trebuie avut în vedere că, prin actul de sesizare, acestuia îi este imputată inclusiv activitatea de participație prin raportare la activitatea întreprinsă de martora E., aspect care rezultă în mod clar din modul de formulare a acuzației, respectiv cu privire la întreaga procedură de accesare a fondurilor europene, în timp ce activitatea autorilor este fracționată, B., cu privire la depunerea cererii de finanțare, iar E. cu privire la depunerea documentației aferente celei de a doua tranșe de finanțare.

Drept urmare, având în vedere că prin decizia recurată, Curtea de Apel Bacău a stabilit cu titlu definitiv ca moment al epuizării activității infracționale data de 14.07.2015, susținerile recurentului apar ca fiind neîntemeiate, întrucât stabilirea unei alte date ca moment al epuizării infracționale decât cel stabilit prin decizia recurată, pe de o parte, ar presupune reinterpretarea probatoriului și a situației de fapt astfel-reținute, ceea ce nu se poate realiza în procedura recursului în casație, iar pe de altă parte, ar contraveni celor stabilite, cu autoritate de lucru judecat, de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 578/RC din 10.10.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Mai mult decât atât, în condițiile în care în sarcina recurentului A. s-a reținut cu titlu definitiv comiterea unei infracțiuni simple constând în fapta de instigare la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 18

l

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, care, așa cum a arătat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 578/RC/10.10.2023, a presupus în cazul recurentului comiterea ulterioară și a altor variante alternative ale elementului material al conținutului infracțiunii, între actele succesive existând o strânsă legătură obiectivă și subiectivă, etape diferite de realizare a unei activități ilicite unice, care împreună alcătuiesc o unitate naturală de infracțiune pronunțarea unei soluții de achitare întemeiate pe art. 16 alin. (1) lit. b) prima teză din C. proc. pen. doar pentru o parte a activității infracționale, respectiv cea desfășurată ulterior datei de 25.10.2013, astfel cum susține recurentul, apare ca nefiind posibilă, întrucât elementele faptice infracționale comise chiar până la moment indicat de recurent care au obiectivat și fundamentat atragerea răspunderii penale a acestuia, chiar în forma propusă prin cererea de recurs în casație, subzistă în continuare.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator