ÎCCJ, Decizia nr. 2/2015

Revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Recurs. Inadmisibilitate

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Index alfabetic:

Drept procesual penal

-

revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului

-

recurs

-

inadmisibilitate

C. proc. pen.,

art. 465

Legea nr. 255/2013,

art. 14

Decizia nr. 2/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

În cazul în care, în temeiul dispozițiilor art. 465 alin. (11) lit. b) C. proc. pen., s-a admis cererea de revizuire, s-a desființat hotărârea de condamnare pronunțată în apelul procurorului sub imperiul Codului de procedură penală anterior și s-a dispus sub imperiul noului Cod de procedură penală rejudecarea apelului, hotărârea pronunțată în apel este definitivă și nu poate fi atacată cu recurs, chiar dacă hotărârea de condamnare pronunțată inițial în apel și desființată în calea de atac a revizuirii a fost supusă recursului, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 255/2013, rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată, dispusă după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, se desfășoară conform legii noi. În acest caz, nu este aplicabilă Decizia nr. 2/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, deoarece hotărârea de condamnare desființată pe calea revizuirii nu a fost pronunțată în recursul procurorului, ci în apelul procurorului, iar recursul nu a fost exercitat de către procuror.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 147 din 17 februarie 2021

Prin decizia nr. 1207/A din 11 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 352/F din 18 mai 2007 pronunțate de Tribunalul Ialomița.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost achitat inculpatul A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

S-a constatat că inculpatul A. a fost arestat preventiv de la 20 februarie 2003 până la data de 21 mai 2003.

S-a constatat că inculpatul A. a executat pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 352/F din 18 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Ialomița, definitivă prin decizia penală nr. 1153 din 13 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, de la data de 20 aprilie 2012 până la data de 4 decembrie 2012.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că, prin sentința penală nr. 352/F din 18 mai 2007, Tribunalul Ialomița, printre altele, l-a achitat pe inculpatul A., pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a luat act că inculpatul a fost arestat preventiv de la data de 20 februarie 2003 până la 21 mai 2003.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, solicitând desființarea sentinței penale atacate și, rejudecând, condamnarea inculpatului A.

Prin decizia nr. 224/A din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, s-a desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând, în fond, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale; s-a făcut aplicarea prevederilor art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. anterior.

Împotriva deciziei nr. 224/A din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, a declarat recurs inculpatul A.

Prin decizia nr. 1153 din 13 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, s-a admis recursul declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 224/A din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel București, Secția I penală, s-a casat, în parte, decizia penală atacată, numai cu privire la conținutul pedepselor accesorii și complementare aplicate recurentului inculpat.

Condamnatul a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 224/A din 21 octombrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București, Secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 1153 din 13 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a pronunțării de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărârii din data de 4 decembrie 2018, cauza A. împotriva României, prin care s-a admis cererea sa, constatându-se violarea art. 8 din Convenție.

Prin decizia penală nr. 743/A din 31 iulie 2020, în baza art. 465 alin. (11) lit. b) C. proc. pen., s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 224/A din 21 octombrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București, Secția I penală.

S-a desființat decizia nr. 224/A din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 1153 din 13 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, numai în privința revizuentului A. și s-a dispus rejudecarea căii de atac a apelului.

Împotriva deciziei nr. 1207/A din 11 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, Secția I penală, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția judiciară penală.

Prin motivele de recurs declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, la data de 21 ianuarie 2021, s-a solicitat admiterea recursului și desființarea încheierii de ședință din data de 8 iulie 2020 și a deciziilor penale nr. 743/A din 31 iulie 2020 și nr. 1207/A din 11 noiembrie 2020, pronunțate în dosarul Curții de Apel București privind pe revizuentul inculpat A. și, rejudecând cererea de revizuire de către instanța competentă material, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, să fie respinsă, ca inadmisibilă.

Astfel, în cuprinsul motivelor de recurs, procurorul a invocat, în principal:

Nelegalitatea încheierii de ședință din 8 iulie 2020 și a deciziilor nr. 743/A din 31 iulie 2020 și nr. 1207/A din 11 noiembrie 2020 prin care s-a admis de către Curtea de Apel București cererea de revizuire formulată de către revizuentul inculpat A. și s-a rejudecat în apel cauza, pronunțate cu încălcarea competenței materiale prevăzute în art. 465 alin. (1) și (3) C. proc. pen. S-a precizat că revizuirea întemeiată pe aceste dispoziții trebuie introdusă în fața instanței unde s-a produs încălcarea drepturilor constatată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului și nu la altă instanță, chiar dacă aceasta, pe parcursul primului ciclu procesual, a luat în discuție chestiunea cu privire la care s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

A fost invocată Decizia nr. 2/2015 din 2 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în M. Of. nr. 159 din 6 martie 2015, exemplificând din considerentele deciziei că: atunci când Curtea Europeană constată încălcarea unui drept, impune instanțelor obligația de a relua procesul din stadiul în care s-a aflat partea sau, mai exact, reclamantul în momentul încălcării dreptului.

Examinând recursul sub aspectul admisibilității, în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Cauza privind pe revizuentul A. a fost judecată potrivit regulilor de procedură prevăzute de Codul de procedură penală anterior și a parcurs trei grade de jurisdicție, fiind pronunțate sentința penală nr. 352/F din 18 mai 2007 a Tribunalului Ialomița, decizia nr. 224/A din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel București, Secția I penală și decizia nr. 1153 din 13 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală.

După soluția de achitare dispusă de Tribunalul Ialomița, prin sentința penală nr. 352/F din 18 mai 2007, pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, revizuentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, în apel, prin decizia nr. 224/A din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel București, Secția I penală, soluție menținută în recurs, prin decizia nr. 1153 din 13 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, la 4 decembrie 2018, în cauza A. împotriva României, că a existat o încălcare a art. 8 din Convenție.

În urma exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii, în temeiul art. 465 C. proc. pen., prin decizia nr. 743/A din 31 iulie 2020 a Curții de Apel București, Secția I penală, s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 224/A din 21 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală. S-a desființat decizia nr. 224/A din 21 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, definitivă prin decizia nr. 1153 din 13 aprilie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, numai în privința revizuentului A. și s-a dispus rejudecarea apelului.

Prin decizia nr. 1207/A din 11 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a rejudecat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 352/F din 18 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Ialomița.

Potrivit art. 465 C. proc. pen., hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecințele grave ale încălcării

Convenției

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta continuă să se producă și nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În conformitate cu art. 465 alin. (3) C. proc. pen., cererea de revizuire se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Se mai notează că, potrivit art. 14 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată ori de către instanța competentă, dispusă după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, se desfășoară conform legii noi.

Or, în cauză, s-a formulat o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 465 C. proc. pen., iar rejudecarea apelului s-a dispus prin decizia nr. 743/A din 31 iulie 2020 a Curții de Apel București, Secția I penală, adică după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, din 1 februarie 2014.

În aceste condiții, au incidență dispozițiile art. 14 din Legea nr. 255/2013, în sensul că rejudecarea se realizează conform legii noi, care prevede două grade de jurisdicție, decizia nr. 1207/A din 11 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală fiind definitivă, iar prezentul recurs inadmisibil.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Decizia nr. 2 din 2 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu are aplicabilitate, în prezenta cauză, cum a susținut procurorul prin concluziile formulate, întrucât vizează situația desființării deciziei date în recurs, în calea de atac reglementată în procedura prevăzută în art. 465 C. proc. pen., în condițiile în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicție (prima instanță, apel și recurs), rejudecându-se exclusiv recursul procurorului.

După cum s-a arătat în cele ce preced, ipoteza din speță este diferită de cea analizată prin Decizia nr. 2 din 2 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, din moment ce, nu în recursul procurorului (ca al treilea grad de jurisdicție), ci în apelul procurorului (ca al doilea grad de jurisdicție) se dispusese condamnarea revizuentului după soluția de achitare pronunțată de prima instanță, ceea ce înseamnă că, începând cu momentul procesual al apelului, a avut loc încălcarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 4 decembrie 2018). Apoi, calea de atac a recursului prevăzută de Codul de procedură penală anterior nu a fost exercitată de procuror, ci de revizuent, în calitatea sa de inculpat de la acel moment procesual.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția judiciară penală împotriva deciziei nr. 1207/A din 11 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, Secția I penală.