ÎCCJ, Decizia nr. 2/2015

Revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Respingerea cererii de revizuire. Cale de atac. Inadmisibilitate

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului

C. proc. pen.,

art. 465

Interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 465 alin. (10)-(12) C. proc. pen., referitoare la revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, conduce la concluzia că art. 465 alin. (12) C. proc. pen., potrivit căruia „hotărârea pronunțată este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită”, este incident numai în ipoteza admiterii cererii de revizuire și a aplicării dispozițiilor art. 465 alin. (11) C. proc. pen., iar nu și în ipoteza respingerii cererii de revizuire, ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată, conform art. 465 alin. (10) C. proc. pen. În consecință, calea de atac exercitată împotriva hotărârii prin care instanța de ultim grad a dispus respingerea cererii de revizuire, în temeiul art. 465 alin. (10) C. proc. pen., este inadmisibilă.

Decizia nr. 2/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este aplicabilă exclusiv în cazul admiterii cererii de revizuire, iar nu și în cazul respingerii cererii de revizuire, ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 506 din 25 mai 2018

Prin decizia nr. 249 din 27 februarie 2018, Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei penale nr. 112 din 16 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin sentința penală nr. 331 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Olt s-a dispus, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., condamnarea acestuia la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată și calificată, prevăzută în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 215 alin. (2) și (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, precum și încetarea procesului penal, constatându-se intervenită prescripția răspunderii penale, pentru toate celelalte infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel procurorul, partea civilă și inculpații B., C. și D., căi de atac care au fost admise prin decizia penală nr. 285 din 13 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, care a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Olt.

Cauza s-a reînregistrat la Tribunalul Olt, iar prin sentința penală nr. 187 din 12 noiembrie 2007 s-a dispus aceeași soluție de condamnare a inculpatului A. la pedeapsa principală de 12 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prevăzută în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 215 alin. (2) și (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații B., C., D. și partea civilă, iar prin decizia penală nr. 112 din 16 septembrie 2008 Curtea de Apel Craiova a admis apelurile și a modificat în parte hotărârea primei instanțe, în sensul că a făcut aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 13 C. pen. anterior.

Împotriva deciziei instanței de apel, în termen legal, au declarat recurs inculpații B. și C., iar inculpații D., A. și E. au declarat recurs peste termen.

Prin decizia nr. 149 din 19 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate în termen de inculpații B. și C., precum și recursurile peste termen declarate de cei trei coinculpați.

Condamnatul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei penale nr. 112 din 16 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, ca urmare a rămânerii definitive la data de 6 octombrie 2016 a hotărârii de condamnare a Statului Român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. și alții contra României.

Astfel cum s-a arătat în precedent, prin decizia nr. 249 din 27 februarie 2018, Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A., împotriva deciziei penale nr. 112 din 16 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în motivarea hotărârii reținându-se că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 465 alin. (1) C. proc. pen.

Instanța a reținut că în cauză există o hotărâre de condamnare definitivă a Statului Român pentru încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului - Hotărârea în cauza A. și alții contra României din 6 octombrie 2016, având în vedere încălcarea art. 6 paragraful 1 strict cu privire la durata excesivă a procedurilor penale și fiind obligat Statul Român la plata unei sume de 2.400 euro, sumă acordată pentru prejudiciul moral încercat de reclamant.

S-a mai avut în vedere că din conținutul hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului a rezultat că în cauză s-a constatat o încălcare a dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din Convenție doar sub aspectul duratei excesive a procesului penal, stabilindu-se că revizuentului i-a fost încălcat dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil. Aceasta este singura încălcare a dreptului recunoscut de Convenție și, prin urmare, doar ea este susceptibilă să producă „consecințe” care ar putea fi examinate în condițiile art. 465 C. proc. pen.

Curtea de Apel Craiova a constatat că orice consecințe negative rezultate din încălcarea dreptului revizuentului de a fi judecat într-un termen rezonabil s-au epuizat la momentul pronunțării hotărârii definitive de condamnare, acela fiind momentul final la care a încetat în mod evident orice violare a dreptului său fundamental la un proces echitabil din această perspectivă.

S-a mai avut în vedere că, după momentul pronunțării hotărârii definitive, procesul penal a încetat, intrând în faza execuțională, etapă care însă nu a fost evaluată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca făcând parte din durata procesului penal în ansamblu și, implicit, nu poate fi examinată ca o consecință a încălcării dreptului prevăzut în art. 6, astfel cum a fost stabilit în hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului depusă la dosar.

În continuare, s-a mai reținut că, dată fiind natura dreptului a cărui încălcare s-a constatat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nu a afectat și nu putea să afecteze legalitatea sau temeinicia hotărârii de condamnare, echitatea procedurii fiind influențată exclusiv ca urmare a duratei mari de timp necesară pentru ca autoritățile judiciare naționale să ajungă la o concluzie definitivă cu privire la vinovăția inculpatului; prin urmare, nu s-ar putea obține o remediere suplimentară a vătămării drepturilor revizuentului prin revizuirea hotărârii pronunțate și rejudecarea cauzei, o astfel de soluție ducând doar la o nouă prelungire a procesului penal în ceea ce îl privește.

Totodată, reținând aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 2 din 2 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța a apreciat că hotărârea pronunțată este supusă căii de atac a recursului, făcând mențiunea de rigoare în minuta și dispozitivul deciziei pronunțate.

În acest context, împotriva deciziei nr. 249 din 27 februarie 2018 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat recurs revizuentul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală la data de 30 martie 2018, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 25 mai 2018.

La termenul menționat, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac a recursului exercitată în prezenta cauză și, în esență, a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că a fost învestită cu soluționarea recursului formulat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 249 din 27 februarie 2018 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, prin care, în procedura prevăzută în art. 465 alin. (10) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de acesta împotriva deciziei penale nr. 112 din 16 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin decizia nr. 149 din 19 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală.

Dispozițiile art. 465 alin. (1) C. proc. pen. prevăd că hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecințele grave ale încălcării Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta continuă să se producă și nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Conform alin. (10) al aceluiași text de lege, instanța respinge cererea în cazul în care constată că este tardivă, inadmisibilă sau nefondată.

Alin. (11) al textului de lege evocat stipulează că, atunci când instanța constată că cererea este fondată:

a) desființează, în parte, hotărârea atacată sub aspectul dreptului încălcat și, rejudecând cauza, cu aplicarea dispozițiilor secțiunii 1 a Capitolului V din titlul III al părții speciale, înlătură consecințele încălcării dreptului;

b) desființează hotărârea și, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanța în fața căreia s-a produs încălcarea dreptului, aplicându-se dispozițiile secțiunii 1 a Capitolului V din titlul III al părții speciale.

Conform alin. (12) al art. 465 C. proc. pen., hotărârea pronunțată este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Din interpretarea dispozițiilor art. 465 C. proc. pen. rezultă că hotărârea pronunțată conform alin. (10), prin care se pronunță o soluție de respingere a cererii de revizuire ca tardivă, inadmisibilă sau ca nefondată, nu este supusă căilor de atac la care face referire alin. (12).

Aceasta deoarece interpretarea sistematică a acestui ultim text relevă că este aplicabil doar hotărârilor pronunțate în urma admiterii cererii de revizuire și aplicării, după caz, a dispozițiilor art. 465 alin. (11) C. proc. pen.

Numai în această situație se produce o nouă judecată asupra unor chestiuni de fond și se justifică, prin urmare, controlul judiciar într-o jurisdicție superioară, în condițiile prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

În consecință, hotărârea prin care se respinge cererea de revizuire, în oricare dintre cele trei variante prevăzute în art. 465 alin. (10) C. proc. pen., nu este susceptibilă a fi atacată în condițiile art. 465 alin. (12) C. proc. pen., întrucât, în acest caz, rațiunile anterior evocate nu sunt aplicabile.

Pe de altă parte, se constată că în cauză nu este aplicabilă nici Decizia nr. 2 din 2 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Prin decizia evocată s-a stabilit că, „în urma desființării deciziei date în recurs, în calea de atac a revizuirii reglementată în procedura prevăzută de art. 465 din Codul de procedură penală, în condițiile în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicție (primă instanță, apel și recurs), în ultimă instanță soluționându-se recursul procurorului, calea de atac este recursul în forma și reglementarea prevăzută de lege la data judecării recursului inițial.”

Această decizie stabilește la nivel de principiu, în materia căilor de atac exercitate în situația procedurii revizuirii în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, ultraactivitatea legii procesual penale aplicabilă la momentul soluționării fondului cauzei și al rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Raportând cauzei Decizia nr. 2 din 2 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, se constată că aceasta nu poate constitui temei pentru supunerea hotărârii pronunțate conform art. 465 alin. (10) C. proc. pen. căii de atac a recursului, întrucât prin decizia evocată nu s-a statuat asupra posibilității supunerii hotărârilor de respingere a cererii de revizuire căilor de atac prevăzute în alin. (12) al aceluiași text de lege, ci s-a stabilit care este calea de atac împotriva hotărârii prin care, într-o cauză care a parcurs trei grade de jurisdicție, respectiv primă instanță, apel și recurs, se admite cererea de revizuire conform art. 465 alin. (11) lit. a) C. proc. pen., se desființează decizia pronunțată în recurs și se procedează la rejudecarea căii de atac, ipoteză care în speță nu este incidentă.

Așa fiind, în lipsa oricărei alte dispoziții legale care să prevadă posibilitatea exercitării vreunei căi de atac împotriva hotărârii pronunțate conform art. 465 alin. (10) C. proc. pen., prin care s-a dat o soluție de respingere a cererii de revizuire formulate, aceasta este definitivă.

Din coroborarea celor mai sus arătate rezultă că recursul declarat în cauză este de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca urmare, constatând că revizuentul A. a formulat recurs împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac,  Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de acesta.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 249 din 27 februarie 2018 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori.