ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 889 din 20 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 430 C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată cererea de suspendare a executării formulată de contestatorul condamnat A..

Totodată, în baza art. 431 raportat la art. 426 C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare promovată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 671 din 22 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul penal nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul a fost obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, să rămână în sarcina statului și să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, după ce a prezentat, pe larg, soluția dată prin Decizia penală nr. 671 din 22 septembrie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea, în concurs, a două infracțiuni de ultraj judiciar, precum și argumentele care au condus la adoptarea acesteia, Curtea a reținut, în esență, că, în cauză, nu este îndeplinită condiția expresă prevăzută de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., ca în sprijinul contestației în anulare să fie invocate sau depuse dovezi, motiv pentru care a dispus respingerea acesteia ca inadmisibilă în principiu și, în consecință, și a cererii de suspendare a executării formulată de contestator.

În acest sens, raportându-se la criticile formulate prin prisma cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen., Curtea a arătat, pe de o parte, că susținerile condamnatului A. în sensul că nu a fost legal citat la termenul din 08 septembrie 2020 au fost invocate, prin cererea de repunere a cauzei pe rol, și în fața instanței de apel, care a răspuns pe larg argumentelor învederate, iar, pe de altă parte, că respectivele susțineri nu sunt confirmate de actele dosarului nr. x/2017, din care rezultă, însă, că, raportat la modalitatea în care a primit prima citație emisă în cauză, acesta a primit termen în cunoștință, motiv pentru care nu a mai fost citat pentru termenele ulterioare, cu atât mai mult cu cât judecata în apel nu a fost întreruptă pentru vreun motiv care să impună revenirea cu procedura de citare a inculpatului până la momentul dezbaterilor (ce au avut loc la 08 septembrie 2020).

În ceea ce privește motivul de contestație reglementat de art. 426 lit. b) C. proc. pen., Curtea a constatat că, întrucât aspectele privind intervenirea prescripției răspunderii penale au fost invocate de contestator și în fața instanței de apel, care le-a analizat motivat (la filele x din decizie), în speță sunt incidente cele statuate prin Decizia nr. 10/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în sensul că instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat deja incidența acesteia.

Totodată, analizând susținerile invocate de contestator prin prisma cazului de contestație în anulare reglementat de art. 436 lit. d) C. proc. pen., Curtea a reținut că, în cauză, prin raportare la argumentele expuse (vizând formularea unor plângeri reciproce), datele dosarului nu conduc la concluzia lipsei de imparțialitate a celor doi judecători care au compus completul de apel și, implicit, a incompatibilității acestora, cu atât mai mult cu cât, pentru motivul că magistrații ar fi formulat plângere împotriva sa, condamnatul a uzat deja de calea cererii de recuzare, care a fost respinsă ca nefondată prin încheierea din 18 iunie 2020.

S-a considerat că nici argumentele aduse în sprijinul cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. h) C. proc. pen. nu sunt confirmate de actele dosarului, de vreme ce persoana condamnată a fost legal citată pe durata procedurii desfășurată în fața instanței de apel, nu era privată de libertate la momentul judecății și nici nu a adus la cunoștința instanței vreo împiedicare de a se prezenta, așa încât faptul că judecarea cauzei în calea ordinară de atac a avut loc în lipsa sa a fost o opțiune personală a contestatorului.

În acest sens, s-a arătat că, prin raportare la dispozițiile art. 420 alin. (4) C. proc. pen., motivul de contestație în anulare invocat este incident doar în ipoteza în care audierea inculpatului nu a avut loc, deși era posibilă, situație care, însă, nu se regăsește în speță. Astfel, în pofida demersurilor repetate ale organului judiciar, contestatorul a ales să nu se prezinte în fața instanței de apel, iar prin atitudinea adoptată (depunerea a numeroase memorii, prezentarea la arhivă pentru a studia dosarul, dar nu și la termenele de judecată, uzitarea de concedii medicale în situațiile în care organele de poliție încercau să pună în executare mandatele de aducere emise pe numele său) a renunțat, neechivoc, la dreptul său de a-și expune punctul de vedere în fața judecătorilor cauzei referitor la acuzațiile ce i-au fost aduse, în mod nemijlocit, public și oral. Ca urmare, s-a apreciat că, în condițiile în care audierea nu a fost posibilă din culpa sa, contestatorul nu poate invoca acest motiv de contestație în anulare în scopul obținerii redeschiderii dosarului penal în care a fost definitiv condamnat.

Împotriva Deciziei penale nr. 889 din 20 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 23 noiembrie 2020, a declarat apel condamnatul A., apreciind-o ca fiind nelegală, netemeinică și emisă cu exces de putere, întrucât organul judiciar a tergiversat pronunțarea în cauză, arătând, totodată, că cererea de contestație în anulare formulată întrunește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., în raport cu criticile formulate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 4, pentru termenul de judecată din 04 martie 2021.

La acest termen, constatând întemeiată cererea formulată de apelantul condamnat A. de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării, a fost fixat termen de judecată la 15 aprilie 2021.

La data de 05 martie 2021, a fost înregistrată cererea apelantului condamnat A. de recuzare a membrilor completului de judecată nr. 4, cerere care a fost respinsă, prin încheierea din camera de consiliu din 16 martie 2021 a formațiunii de judecată cu numărul imediat următor celui care a fost recuzat, respectiv Completul nr. 5.

În ședința de judecată din 15 aprilie 2021, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, aceasta fiind promovată împotriva unei hotărâri definitive.

Examinând apelul formulat de condamnatul A., prin prisma excepției invocate de parchet și în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, revizuită, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În prezenta cauză, cererea introductivă de instanță este reprezentată de contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 671 din 22 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul penal nr. x/2017, ca instanță de apel. Așadar, dispozițiile legale aplicabile în cauză sunt cele ale art. 426 - 432 C. proc. pen. referitoare la calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Analizând dispozițiile cuprinse în Secțiunea 1 a Capitolului V din Titlul III din C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile menționate la art. 426 C. proc. pen., iar dispozițiile art. 431 C. proc. pen. nu prevăd nicio cale de atac împotriva soluției pronunțate în faza examinării în principiu a admisibilității acestei căi extraordinare de atac. Mai mult, potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., după ce a fost depășită faza admisibilității în principiu, dacă găsește întemeiată contestația în anulare, instanța desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează de îndată la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare. Totodată, dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. prevăd că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 5 din 4 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015, a stabilit că hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului. În acest sens, s-a reținut că aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare ulterioară admiterii în principiu, precum și că prevederile art. 408 alin. (1) C. proc. pen. (ce reglementează calea de atac a apelului) vizează doar sentințele nedefinitive, pronunțate în cursul judecății, iar nu în procedura specifică unei căi extraordinare de atac.

Aceste argumente sunt valabile și în ceea ce privește decizia pronunțată în etapa admisibilității în principiu a contestației în anulare, cum este cazul în speță, care, în conformitate cu dispozițiile art. 552 C. proc. pen., a rămas definitivă la data pronunțării acesteia și, ca atare, nu este susceptibilă a fi atacată cu apel.

În aceste condiții, raportat la prevederile legale anterior menționate și la aspectele statuate prin Decizia nr. 5 din 4 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015, se constată că A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive (decizie pronunțată în contestația în anulare formulată împotriva unei alte decizii dată în apel, la rândul ei definitivă), învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în etapa examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile (...) pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 889 din 20 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Totodată, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că apelantul condamnat se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în sumă de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 889 din 20 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 627 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2021.

GGC - GV