ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra apelului de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 82 din data de 20 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 459 C. proc. pen. rap. la art. 453 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 30/F/14.02.2018, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019 pronunțată de către ÎCCJ, secția Penală.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut în esență următoarele:

La data de 15.09.2022, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2022, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 30/F/14.02.2018, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția I Penală în dosar nr. x/2015, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019 pronunțată de către ÎCCJ, secția Penală, formulată de revizuentul A.. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 452 alin. (1) coroborat cu art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În esență, s-a reținut că, prin cererea de revizuire, s-a arătat că la data formulării denunțurilor în cauză, martorii-denunțători au susținut și existența altor fapte de luare de mită decât cea care a făcut obiectul trimiterii în judecată. În legătură cu aceste alte fapte de luare de mită (trei fapte), prin rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cercetărilor.

A precizat că a fost trimis în judecată susținându-se că ar fi pretins (variantă nereținută prin hotărârile de condamnare - lucru reținut cu autoritate de lucru judecat și prin hotărârea pronunțată în recursul în casație - decizia 335/RC/01.10.2020, dosar nr. x/2020) și ulterior ar fi primit contravaloarea a 5% din acțiunile primite de denunțători cu titlu de despăgubiri. A arătat că, în tot timpul desfășurării procesului, în apărare, printre alte argumente, a invocat faptul că, matematic, susținerile denunțătorilor nu corespund acuzației. De asemenea, cu autoritate de lucru de judecat, hotărârile de condamnare constată corectitudinea argumentației cum că, luarea de mita reținut a fi primită este mult mai mare decât cea care face obiectul acuzației .

S-a arătat astfel că, s-a reținut cu autoritatea de lucru judecat că mita reținută a fi primită de revizuent este una estimată, nu una precis determinată; mita depășește obiectul acuzației, privind și alte trei dosare de despăgubire; diferențele de calcul nu pot fi interpretate în favoarea sa pentru că "martorii atestă" că ar mai fi existat și alte luări de mită; ceea ce este însă esențial este că, per a contrarío în lipsa unor alte luări de mită, diferențele de calcul trebuie interpretate în favoarea inculpatului. Or, s-a arătat că, alte fapte de luare de mită nu există (lucru stabilit printr-o hotărâre penală definitivă), deci netemeinicia hotărârii de condamnare rezultă chiar din cuprinsul acesteia prin raportare la noua împrejurare invocată.

Având în vedere faptul că, prin rechizitoriu, se dispusese disjungerea cauzei în legătură cu celelalte fapte de luare de mită imputate, în dosarul nr. x/2015 s-au continuat cercetările. În data de 21.05.2020, s-a dispus clasarea cu privire la toate faptele imputate. S-a arătat că în ordonanță s-a reținut că "Din analiza mijloacelor de probă administrate cu privire la infracțiunea de luare de mită ... la care au făcut referire denunțătorii B., C. și D., rezultă incidența cazului prevăzut de art. 16 lit. a) C. proc. pen..".

În ceea ce privește caracterul definitiv al constatării inexistenței altor luări de mită, s-a susținut că ordonanța de clasare reprezintă o hotărâre penală definitivă de achitare căreia i se aplică principiul ne bis in idem.

S-a mai susținut că, declarațiile martorilor-denunțători devin complet contradictorii, neexistând vreo afirmație esențială a vreunui denunțător care să nu se contrazică cu afirmațiile celorlalți, deci nici valoarea mitei, nici remiterile efective nu pot fi identificate. Astfel, având în vedere faptul că pretinderea nu a fost reținută, singurele acte materiale cu relevanță în ceea ce privește existența infracțiunii sunt actele de primire.

Având în vedere faptul că primirea a fost reținută ca având ca obiect contravaloarea a aproximativ 18 milioane de acțiuni (reținută la fila x a hotărârii de apel), este evident că declarațiile denunțătorului B. nu se pot concilia cu cele ale denunțătorului D..

S-a susținut de apărare că este evident faptul că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă privind existenta certă a unor remiteri reprezentând contravaloarea a 18 milioane de acțiuni și de altfel, nici a contravalorii a 25 milioane de acțiuni și a unei sume de 264.000 RON. Sarcina probei revine acuzării și orice dubiu trebuie să fie interpretat în favoarea acuzatului și astfel, în opinia apărării, rezultă că sumele reținute ca primite nu sunt dovedite, deci soluția nu poate fi decât de achitare.

Referitor la caracterul impropriu, necorespunzător adevărului, al probatoriului reținut ca dovedind existența faptei, s-a menționat că există o hotărâre penală definitivă care atestă faptul că susținerile denunțătorilor cu privire la existența unor fapte de luare de mită sunt neadevărate, faptele respective neexistând. Astfel, s-a arătat în esență că denunțurile provin de la persoane care au și calitatea de părți în dosar, fiind apelanți, ceea ce contravine principiului de drept conform căruia "nimeni nu poate fi martor în propria cauză"; provin de la persoane care, raportat la obiectul acuzării, au un interes nelegitim în cauză, așa cum au arătat (recunoscut) expres în fata instanței de apel; provin de la persoane care au primit avantaje procedurale în procesul penal care sunt interzise de lege; provin de la persoane care au recunoscut că nu au formulat denunțul din proprie inițiativă și au fost coordonate.

A menționat revizuentul că, având în vedere că s-a constatat caracterul nereal al denunțurilor formulate în ceea ce îl privește, coroborat cu argumentele invocate, trebuie să fie înlăturate declarațiile denunțătorilor și să se dispună achitarea, precizând că fapta nu există.

De asemenea, s-a precizat că la momentul acestor eventuale acte de primire nu avea calitatea de subiect activ al infracțiunii, nu îndeplinea o funcție de demnitate publică și nici nu era funcționar public în sensul legii penale, impunându-se o soluție de achitare cel puțin în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În cauză, s-a atașat dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția I penală.

A reținut prima instanță că, prin sentința penală nr. 30/F din 14.02.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2015, între altele, în baza art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 67, art. 65 C. pen.

În baza art. 289 C. pen. rap la art. 6 și 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 67 și art. 65 C. pen.

În baza art. 38-39 C. pen., a contopit pedepsele concurente și s-a aplicat în final pedeapsa de 9 ani și 4 luni închisoare, cu aplicarea art. 45 alin3 lit. a) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

Prin decizia penală nr. 301/A din 08.10.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2015, între altele, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința apelată în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 309 C. pen. cu art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen.;

- 8 ani închisoare pentru infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen. rap l aart. 6 și 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) rap.la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 309 C. pen. cu art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen.

A fost menținută pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de luare de mită și au fost menținute dispozițiile cu privire la pedeapsa complementară și accesorii. S-a dedus reținerea, arestul preventiv și arestul la domiciliu, de la 26.03.2015 la 19.01.2016, inclusiv.

Examinând în principiu cererea de revizuire, Curtea de Apel București a reținut că prezenta cerere formulată de către revizuentul A. este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 30/F/14.02.2018, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția I Penală în dosar nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea revizuentului A. la pedeapsa de 8 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prev. de ar. 289 C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

În sarcina revizuentului s-a reținut că, în calitate de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la sfârșitul anului 2007, s-a înțeles cu martorii B., D. și C., să primească 5% din totalul acțiunilor cuvenite martorilor, ca urmare a soluționării dosarului de despăgubire nr. x/2008 și a primit de la aceștia, în perioada 2008 - 2013, suma de aprox. 6.200.000 RON, reprezentând sume de bani și contravaloarea acțiunilor.

Conform art. 459 alin. (5) C. proc. pen., în cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prev. la alin. (3), dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

În cauză, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 459 alin. (3) lit. a) - lit. d) C. proc. pen., dar nu este îndeplinită condiția prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen. Astfel, s-a reținut că prezenta cerere este formulată în favoarea persoanei condamnate, nefiind prevăzut un termen limită de introducere a cererii, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. pen. De asemenea, prezenta cerere este întocmită cu respectarea art. 456 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen. Revizuentul A. a invocat două temeiuri de revizuire, și anume dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Însă, în cauză s-a constatat nu este îndeplinită condiția prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., deoarece faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

În ceea ce privește primul temei de revizuire, și anume art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Curtea de apel a apreciat că acesta nu îndeplinește condiția de admisibilitate prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen.

S-a reținut că, în prezenta cauză, din punctul de vedere al revizuentului, faptele sau împrejurările noi, ce nu au fost cunoscute nici de către instanța de fond și nici de către instanța de apel, constă în soluția de clasare dispusă de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA, secția de Combatere a Corupției în dosar nr. x/2015, în data de 21.05.2020. Prin această ordonanță, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, pe motiv că fapta nu există. Obiectul acuzației l-a constituit soluționarea dosarelor ANRP în care s-au emis deciziile nr. 540/FF/18.10.2007 (dosar nr. x/2007), nr. 1292/26.11.2007 (dosar nr. x C. civ./2006) și nr. 4796/FF/25.09.2008 (dosar nr. x/2008), la care au făcut referire denunțătorii B., C. și D.. În legătură cu această acuzație, procurorul de caz a constatat că fapta nu există, deoarece nu s-au probat susținerile martorului denunțător B., privind remiterea sumelor de 358.000 RON, pentru dosarul nr. x C. civ./2006, de 327.000 RON, pentru dosarul nr. x/2007, și de 60.000 RON, pentru dosarul nr. x/2008 De asemenea, în legătură cu suma de 60.000 RON, procurorul DNA a reținut că există riscul încălcării principiului ne bis in idem, deoarece remiterea acesteia s-a suprapus cu perioada remiterii sumei de 6.200.000 RON, respectiv august 2009 - iulie 2013, reținută în rechizitoriul x nr. x, neexistând posibilitatea diferențierii acesteia în raport de obiectul infracțiunii de luare de mită, pentru care a fost condamnat revizuentul prin sentința penală nr. 30/F/14.02.2018, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâre a cărei revizuire se solicită în prezentul dosar.

Pornind de la considerentele ordonanței menționate mai sus, revizuentul a apreciat că situația de fapt reținută de către procurorul de caz în cuprinsul acesteia, demonstrează netemeinicia soluției de condamnare dispusă prin sentința penală nr. 30/F/14.02.2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Potrivit punctului de vedere exprimat de revizuent prin prezenta cerere, în sarcina sa s-a reținut infracțiunea de luare de mită, în varianta "primirii", nu și a "pretinderii", partea depunând în acest sens la dosarul cauzei decizia penală nr. 335/RC/01.10.2020, pronunțată de către ÎCCJ pe calea recursului în casație promovat de către acesta.

Apărarea a susținut că soluția de condamnare este netemeinică, atâta vreme cât instanța de apel a precizat în cuprinsul deciziei penale nr. 301/A/08.10.2019, faptul că suma primită cu titlu de mită (6.200.000 RON) nu poate fi exact calculată, ci doar estimativ, deoarece martorii au declarat că în aceeași perioadă revizuentul ar fi primit mită și în alte trei dosare de despăgubire, iar prin ordonanța de clasare dispusă în dosar nr. x/2015, s-a constatat că, în raport de aceste trei dosare de despăgubire, fapta nu există.

Curtea de apel a apreciat că motivul de revizuire invocat de către revizuent nu poate determina netemeinicia soluției de condamnare, condiție prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) teza finală C. proc. pen. rap. la art. 453 alin. (4) teza I C. proc. pen. Chiar dacă pentru cele trei dosare de despăgubire s-a dispus clasarea cauzei în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen., totuși acest aspect nu este de natură să influențeze soluția de condamnare, care vizează un alt dosar de despăgubire (dosar nr. x/2008). A menționat instanța că, faptul că în cuantumul sumei de 6.200.000 RON, reținută a fi primită cu titlu de mită prin hotărârea de condamnare, ar putea intra și sumele de 358.000 RON, de 327.000 RON și de 60.000 RON, este de natură să influențeze cel mult măsura de siguranță a confiscării, și anume cuantumul sumei confiscate, dar nu temeinicia soluției de condamnare.

În ceea ce privește cel de-al doilea temei de revizuire, și anume art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel București a constatat că acesta nu îndeplinește condiția de admisibilitate prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen.

S-a reținut că, în prezenta cauză, revizuentul a invocat faptul că sentința penală nr. 30/F/14.02.2018, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a întemeiat pe declarațiile martorilor denunțători B., C. și D., care au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 C. pen.

Având în vedere dispozițiile art. 454 alin. (1) C. proc. pen., referitor la cazul de revizuire prev. la art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., instanța de fond a reținut că revizuentul nu a depus în susținerea cererii sale de revizuire nicio hotărâre judecătorească definitivă, care să ateste că martorii denunțători B. și D. au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 C. pen. Revizuentul a justificat această omisiune, prin faptul că cei doi martori denunțători au fost audiați de către DNA în cursul anului 2015, situație în care, fiind împlinit termenul general de prescripție al răspunderii penale cu privire la infracțiunea de mărturie mincinoasă, sunt incidente dispozițiile art. 454 alin. (2) C. proc. pen.

Totodată, contrar punctului de vedere exprimat de către apărătorul revizuentului, Curtea de apel a constatat că dispozițiile art. 454 alin. (2) C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză. Chiar dacă prescripția răspunderii penale este o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, conform art. 16 lit. f) C. proc. pen., totuși, s-a menționat că martorii denunțători B. și D. au fost audiați atât în cursul urmăriri penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, atât la fond, cât și în apel. Astfel, potrivit considerentelor deciziei penale nr. 301/A/08.10.2019, martorul denunțător B. a fost audiat de către Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 07.05.2019, iar martorii denunțători D. au fost audiați de către ÎCCJ în data de 10.04.2019 . ÎCCJ și-a fundamentat soluția de condamnare pe declarațiile date în apel de către cei doi martori, analizând pe larg aceste declarații, în considerentele deciziei penale nr. 301/A/08.10.2019, care, alături de dispozitiv, se bucură de autoritate de lucru judecat. Prin urmare, s-a precizat că soluția de condamnare a revizuentului s-a fundamentat în mod definitiv pe declarațiile date de către cei doi martori în apel, chiar dacă susținerile acestora nu sunt diferite de cele de la urmărire și de la instanța de fond. În aceste condiții, Curtea a apreciat că ar putea fi incident cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. doar prin raportare la declarațiile celor doi martori din apel, și nu de la urmărire penală, cum pretinde apărarea, moment în raport de care nu s-a îndeplinit termenul general de prescripție al răspunerii penale.

Astfel, a arătat instanța că infracțiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (2) lit. d) C. pen., se pedepsește cu închisoarea de la 1 an la 5 ani. S-a reținut incidența art. 273 alin. (2) lit. d) C. pen., deoarece pedeapsa pentru infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost condamnat revizuentul, este mai mare de 10 ani închisoare (limita maximă de 10 ani închisoare, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., se majorează cu 1/3, potrivit art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000). Potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul general de prescripție este de 10 ani. S-a arătat că acest termen a început să curgă în data de 07.05.2019, când a fost audiat martorul denunțător B., respectiv în data de 10.04.2019, când au fost audiați martorii denunțători D. și C., și se va împlini, conform art. 186 alin. (1) C. pen., în data de 06.05.2029, respectiv 09.04.2029. Având în vedere că nu este încă împlinit termenul general de prescripție al răspunderii penale, s-a menționat că nu s-ar putea dispune încetarea procesului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, în baza art. 16 lit. f) C. proc. pen., ca urmare a aplicării Deciziei CCR nr. 358/2022 și a Deciziei nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În aceste condiții, Curtea de Apel București a considerat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 454 alin. (2) C. proc. pen., deoarece nu există o cauză care să împiedice punerea în mișcare a acțiunii penale, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 454 alin. (1) C. proc. pen. De aceea, cererea de revizuire întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. trebuia să fie însoțită de hotărârea judecătorească definitivă de condamnare a martorilor denunțători B., C. și D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, mijloc de probă care lipsește în cauză.

A menționat instanța că în condițiile în care revizuentul A. nu a probat existența situației premisă pentru a fi incident cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., și anume cei trei martori denunțători să fi fost anterior condamnați sub aspectul săvârșirii de infracțiunii de mărturie mincinoasă, se apreciază că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen.

În plus, a precizat instanța că un alt motiv pentru care se respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., este faptul că, din considerentele deciziei penale nr. 301/A/08.10.2019 ale ÎCCJ, și anume atunci când analizează infracțiunea de luare de mită pentru care a fost condamnat revizuentul, rezultă că vinovăția acestuia nu a fost stabilită doar pe baza declarațiilor martorilor denunțători B., C. și D.. Și din acest motiv s-a apreciat că nu este îndeplinită condiția prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen. rap. la art. 453 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. pen., deoarece, din moment ce declarațiile celor trei martori denunțători nu au fost singurele probe care au determinat condamnarea, atunci nu se poate susține că depozițiile acestora au influențat soluția pronunțată.

În consecință, în baza art. 459 C. proc. pen. rap. la art. 453 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. proc. pen., instanța a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către revizuentul A., împotriva sentinței penale nr. 30/F/14.02.2018, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția I Penală în dosar nr. x/2015, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019 pronunțată de către ÎCCJ, secția Penală.

********

Împotriva acestei soluții, revizuentul A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, la data de 26.09.2023, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 31.10.2023.

Prin motivele de apel formulate în scris, apărarea apelantului revizuent A. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 82/20.04.2023 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2022, admiterea în principiu a cererii și trimiterea cauzei la Curtea de Apel București pentru soluționarea pe fond a cererii de revizuire.

S-a arătat că, în ceea ce privește capătul de cerere privind aplicabilitatea art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru a-l respinge, instanța de fond a reținut că "faptul că în cuantumul sumei ... reținută a fi primită cu titlu de mită prin hotărârea de condamnare ar putea intra și sumele" stabilite ca inexistente prin ordonanța DNA "este de natură să influențeze cel mult măsura de siguranță a confiscării, și anume cuantumul sumei confiscate, dar nu temeinicia soluției de condamnare".

În opinia apărării, acest raționament este nelegal și netemeinic, atât sub aspect procedural, cât și prin raportare la fondul cauzei.

Astfel, sub aspect procedural, s-a susținut că instanța de fond, a depășit limitele procedurii admisibilității în principiu, arătând că, în această procedură, instanța nu poate analiza temeinicia susținerilor, ci trebuie să verifice dacă există o concordanță manifestă (evidentă) între cazul de revizuire invocat, motivul pe care acesta se sprijină și probele propuse. În cazul de față, apărarea a susținut că această concordanță există și a fost pe larg susținută în cererea de revizuire astfel:

- cazul de revizuire invocat privește apariția unor elemente noi, necunoscute la data pronunțării condamnării, dar preexistente acesteia, care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare;

- motivul pe care se sprijină cererea urmărește obținerea achitării și nu a reducerii unui anumit număr de acte materiale reținute;

- mijlocul de probă invocat dovedește elemente noi, necunoscute la data judecății, dar preexistente acesteia.

De altfel, s-a arătat că, din lecturarea cererii de revizuire rezultă că nu se susține doar că sumele care au făcut obiectul clasării ar trebui înlăturate din hotărârea de condamnare, ci argumentul stă în faptul că instanța care a reținut că s-a dovedit dincolo de orice dubiu rezonabil că revizuentul ar fi primit suma reținută, deși aceasta este mult superioară acuzației, bazându-se exclusiv pe existența unor alte luări de mită ce nu făceau obiectul judecății, a pronunțat o hotărâre ilegală de condamnare, revizuentul trebuind a fi achitat.

S-a precizat în motivele de apel că prin cererea de revizuire nu s-a solicitat o achitare parțială, pentru anumite sume/anumite acte materiale, întregul raționament juridic tinzând la obținerea achitării pentru fapta de luare de mită, raționament juridic care de altfel, în opinia apărării, nu poate fi constatat în procedura admisibilității în principiu, ci abia la momentul soluționării pe fond.

De asemenea, având în vedere faptul că instanța a făcut aprecieri ce vizează dezlegarea fondului cererii de revizuire, prin motivele de apel s-a susținut că și dezlegarea situației de fond dată de prima instanță este nelegală și netemeinică.

A precizat apărarea că, așa cum s-a dezvoltat pe larg în cererea de revizuire, ceea ce se susține este că, elementele noi dovedesc (cumulat sau separat) că: în mod netemeinic s-a reținut că revizuentul ar fi primit cu titlu de mită suma reținută; odată cu noua situație, declarațiile martorilor denunțători sunt dovedite ca fiind contradictorii, ele nemaicoroborându-se; probatoriul din care a rezultat primirea întregii sume reținute este, în mod evident, unul impropriu, contrazis de realitatea faptică; nu se poate decela ce sume au făcut, eventual, obiectul luării de mită și care sunt actele materiale corespunzătoare și, aplicând prezumția de nevinovăție, nu se poate reține niciun fel de primire; dacă s-ar putea, cumva (deși această posibilitate a fost înlăturată chiar de instanța de condamnare) identifica sume și acte materiale care ar putea face obiectul unei primiri, acestea ar trebui analizate separat pentru a corespunde normei de incriminare, ori revizuentul nu avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită la niciun act de primire.

În concluzie, a menționat apărarea că susținerile primei instanțe sunt atât nelegale, cât și netemeinice, motiv pentru s-a solicitat admiterea apelului cu privire la acest capăt de cerere.

În continuare, în motivarea apelului s-a susținut că, în ceea ce privește capătul de cerere privind aplicabilitatea art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru a-l respinge, instanța de fond a reținut faptul că răspunderea penală a martorilor denunțători nu este prescrisă și că declarațiile martorilor-denunțători nu au influențat soluția pronunțată.

S-a precizat de către revizuent, prin apărător, că în ceea ce privește termenul de prescripție, așa cum s-a arătat în completarea cererii, acesta a început să curgă din 2015 și s-a împlinit, astfel că susținerea instanței este nelegală.

Referitor la influențarea soluției de către declarațiile martorilor-denunțători, s-a arătat că aprecierea instanței este în mod vădit nelegală și netemeinică, iar în opinia apărării, analiza influenței acestor declarații asupra hotărârii nu se poate face decât la judecarea pe fond a revizuirii, nu în procedura admiterii în principiu. Pe fond, s-a arătat că, în afară de denunțători, nimeni nu a susținut că știa/a văzut/a auzit că revizuentul ar fi primit sume de bani cu titlu de mită. De altfel, s-a precizat că influența esențială a acestor declarații rezultă din faptul că sunt citate, pe larg, în hotărârea de condamnare, nicio altă declarație neavând un astfel de tratament.

S-a mai susținut în motivarea apelului că, influența covârșitoare a acestor declarații rezultă și din primul motiv de revizuire, instanța reținând cuantumul mitei primite pe baza unor calcule aproximative ale denunțătorilor și pe baza susținerilor acestora că au mai oferit mită și cu alte ocazii.

În concluzie, apărarea a menționat că susținerile Curții de Apel în sensul că declarațiile martorilor-denunțători nu au influențat soluția, sunt netemeinice.

Cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 31.10.2023, s-au luat concluziile apărătorului apelantului, ale parchetului și ale apelantului personal asupra apelului de față, acestea fiind pe larg expuse în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând apelul formulat de revizuentul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării apelului formulat de revizuentul A., Înalta Curte va reaminti limitele și specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispozițiilor art. 452-459 C. proc. pen., norme care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Din coroborarea dispozițiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) C. proc. pen., rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce privește exclusiv hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, în acest sens fiind și Decizia nr. 42 din 14.02.2005 pronunțată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie își păstrează valabilitatea și în raport de dispozițiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 și art. 465 din noul C. proc. pen. reluând în esență cazurile de revizuire din legea veche.

În acest context, sub un prim aspect, Înalta Curte constată că revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 lit. a) din C. proc. pen., motivat de faptul că hotărârea de condamnare, a cărei revizuire se solicită, este netemeinică sub aspectul condamnării sale pentru infracțiunea de luare de mită, invocând în temeiul cazului de revizuire anterior menționat, existența unor fapte și împrejurări noi, necunoscute în primul ciclu ordinar de judecată, respectiv s-a arătat că este vorba despre acea ordonanță de clasare dispusă într-un dosar disjuns din dosarul în care revizuentul a fost condamnat și prin care s-a consacrat cu caracter de autoritate de lucru judecat, faptul că alte infracțiuni de luare de mită, (din alte trei dosare de despăgubiri), care ar fi fost presupus săvârșite de către revizuentul inculpat A., ca urmare a denunțurilor acelorași martori denunțători din dosarul în care revizunetul a fost condamnat, nu există.

Astfel, în concret, a susținut apărarea că, ordonanța de clasare dispusă în data de 21.05.2020 de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA în dosarul nr. x/2015, prin care s-a constatat că fapta nu există, deoarece nu s-au probat susținerile denunțătorilor, demonstrează netemeinicia hotărârii de condamnare, raportat și la considerentele acestei ordonanțe de clasare invocată în cauză, în esență, susținându-se că, elementele noi invocate dovedesc că:

- în mod netemeinic s-a reținut că revizuentul ar fi primit cu titlu de mită suma reținută;

- o dată cu noua situație, declarațiile martorilor denunțători sunt dovedite ca fiind contradictorii, ele nemaicoroborându-se;

- probatoriul din care a rezultat primirea întregii sume reținute este, în mod evident, unul impropriu, contrazis de realitatea faptică;

- nu se poate decela ce sume au făcut, eventual, obiectul luării de mită și care sunt actele materiale corespunzătoare și, aplicând prezumția de nevinovăție, nu se poate reține niciun fel de primire;

- dacă s-ar putea, cumva (deși această posibilitate a fost înlăturată chiar de instanța de condamnare) identifica sume și acte materiale care ar putea face obiectul unei primiri, acestea ar trebui analizate separat pentru a corespunde normei de incriminare, ori revizuentul nu avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită la niciun act de primire.

Înalta Curte subliniază că motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. privește situația în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate. Cu privire la înțelesul expresiei "fapte sau împrejurări", Înalta Curte reține că aceasta se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii și anume, orice situație sau stare care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii.

Dispozițiile art. 453 alin. (4) teza I C. proc. pen. (interpretat în raport de Decizia nr. 2/2017 a Curții Constituționale) consacră menținerea sistemului revizuirii totale cu privire la motivul prevăzut de alin. (1) lit. a) al aceluiași articol, limitând incidența acestui caz de revizuire la situațiile în care pe temeiul faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de pronunțare (fie de achitare, fie de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânarea a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal).

Aceasta înseamnă că faptele sau împrejurările noi trebuie să ducă la o soluție diametral opusă celei pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Dacă prin faptele sau împrejurările noi nu se tinde la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, ci numai la dovedirea anumitor elemente care implică însă menținerea respectivei soluții, faptele sau împrejurările noi nu constituie motiv de revizuire.

Raportând aceste aspecte de ordin teoretic speței de față, în acord cu cele reținute și de instanța de fond, Înalta Curte constată că faptele sau împrejurările indicate în cererea de revizuire de către revizuentul A. nu pot determina netemeinicia soluției de condamnare, în accepțiunea dispozițiilor legale incidente în materia revizuirii, câtă vreme în cauză, faptele ce au format obiectul ordonanței de clasare sunt altele decât cele pentru care în cauza pendinte s-a dispus o soluție definitivă de condamnare, chestiunea invocată fiind de altfel cunoscută de instanță, așa cum a arătat și revizuentul, prin rechizitoriu, dispunându-se disjungerea cauzei în legătură cu celelalte fapte de luare de mită imputate, astfel că în dosarul x/2015 s-au continuat cercetările.

Împrejurarea că prin ordonanța din data de 21.05.2020 în dosarul menționat s-a dispus clasarea cauzei pentru alte fapte, precum și argumentele apărării relativ la "calculul estimativ" al sumei reținută cu titlu de mită, suprapunerile sau nu temporare a faptelor și în fine referiri la calitatea de subiect al infracțiunii, la declarațiile de martori, etc, se constată că toate aceste aspecte invocate, detaliate în cererea de revizuire, nu fac dovada existenței unor fapte sau împrejurări în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. coroborat cu alin. (4) al aceluiași articol, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, reținând că aspectele invocate de revizuent nu pot constitui temei de admitere a cererii de revizuire.

În plus, aceste aspecte nu au aptitudinea de a stabili o situație de fapt care să dovedească eroarea de judecată, în accepțiunea cazului de revizuire invocat în cauză, ci ar tinde, pe calea revizuirii, la o interpretare și reapreciere a probelor dosarului, în realitate, solicitându-se prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac să se reanalizeze situația de fapt reținută de instanțe prin decizia de condamnare pronunțată în dosarul nr. x/2028 și astfel, raportat la ordonanța de clasare invocată în susținerea cererii de revizuire, tinzându-se în realitate la o reinterpretare a probatoriului din cauză referitor la infracțiunea de luare de mită reținută în sarcina inculpatului revizuent A., cu consecința pronunțării unei soluții de achitare conform celor susținute de apărare. Înalta Curte reamintește că în practica instantei supreme, s-a arătat constant că în niciun caz revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, iar prin acest demers nu se poate recurge la o prelungire a probațiunii.

Concluzia desprinsă din examinarea cererii de revizuire este simpla nemulțumire a părții interesate cu privire la hotărârea a cărei revizuire se cere, în lumina propriei interpretări a situației de fapt și a probatoriului din dosar (în cuprinsul revizuirii printre altele făcându-se referiri la declarațiile contradictorii ale martorilor denunțători, la caracterul impropriu, necorespunzător adevărului al probatoriului reținut ca dovedind existența faptei, etc.), ceea ce nu poate duce decât la o soluție de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, așa cum corect a dispus și prima instanță.

Împrejurările invocate de revizuent care fac, în opinia sa, dovada netemeiniciei hotărârii de condamnare, reprezintă în realitate mijloace de probă pe care inculpatul dorește să le supună atenției în prezenta cale extraordinară de atac și care în viziunea acestuia fac dovada nevinovăției sale, tinzându-se spre o soluție de achitare în ceea ce îl privește.

Or, modul de interpretare al probelor cu referire la ordonanța de clasare și considerentele acesteia, în raport de care se solicită revizuirea, nu constituie fapte sau împrejurări noi de natură a stabili existența unor erori judiciare, ci așa cum s-a arătat, reprezintă de fapt nemulțumirea condamnatului revizuent în aprecierea probatoriului administrat în cauză, ceea ce excede limitelor cazului de revizuire prevăzut de art. prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În concluzie, în raport cu cele reținute, similar instanței de fond, Înalta Curte constată că în ceea ce privește primul temei de revizuire invocat, prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu îndeplinește condiția de admisibilitate reglementată de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., întrucât faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată neîntemeiată critica apărării revizuentului A. formulată prin intermediul apelului de față referitor la faptul că, din punct de vedere procedural, instanța de fond a depășit limitele procedurii admisibilității în principiu, întrucât în această etapă a analizat aspecte de fond ale cererii de revizuire, care în opinia apărării puteau fi analizate doar pe fondul revizuirii.

Contrar argumentelor apărării revizuentului, Înalta Curte precizează că, în examinarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire, reglementată de art. 459 C. proc. pen., având denumirea marginală Admiterea în principiu, legiuitorul a prevăzut expres că, în examinarea cerințelor necesare admiterii în principiu a cererii de revizuire, pe lângă verificarea condițiilor de formă ale cererii, la art. 459 alin. (3) lit. e) a alin. (3), în această etapă a admisibilității, instanța examinează dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale care permit revizuirea.

În același sens sunt și dispozițiile alin. (4) ale aceluiași articol care prevăd că: În cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (3), dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Prin urmare, critica apărării formulată sub acest aspect este apreciată neîntemeiată, examinarea condițiilor pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire nefiind una pur formală, ci, în raport de conținutul cererii, temeiul de drept, motivele invocate, etc., se examinează dacă condițiile sunt îndeplinite cumulativ, una dintre condiții fiind stabilirea existenței unor temeiuri legale care permit revizuire (art. 459 alin. (3) lit. e), cerință necesară pentru admiterea în principiu a cererii.

Cum în prezenta cauză, s-a constat neîndeplinirea condiției expres prevăzută de lege, anterior menționată, se constată că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 459 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora, în cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, în procedura reglementată de art. 459 C. proc. pen., apelul formulat sub acest aspect fiind așadar nefondat.

În continuare, sub un al doilea aspect, se constată că, în revizuirea hotărârii de condamnare privind pe revizuentul A., nr. 30/F/14.02.2018, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a invocat și cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., care prevede că revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată.

În concret, în cauză, apărarea revizuentului a invocat că hotărârea a cărei revizuire se solicită, s-a întemeiat pe declarațiile martorilor denunțători B., C. și D., care au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 C. pen. Astfel, în esență, prin completarea cererii de revizuire, s-a arătat că, descrierea faptelor celor doi se regăsește pe larg la pct. II.2 din cererea introductivă de revizuire, iar relativ la dovedirea acestui temei, s-a arătat că, în cauză, a intervenit prescripția răspunderii penale, fiind astfel în opinia apărării incidentă ipoteza prevăzută la alin. (2) al art. 454 C. proc. pen.

Și în acest caz, cu titlu preliminar, Înalta Curte amintește că pentru existența acestui caz de revizuire, prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., este necesară întrunirea următoarelor condiții:

- mărturia mincinoasă să fi fost săvârșită de un martor, un expert sau un interpret în cauza penală a cărei revizuire se cere și,

- declarația mincinoasă să fi avut o contribuție determinantă la pronunțarea hotărârii penale a cărei revizuire se cere.

Mărturia mincinoasă trebuie dovedită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, aceasta reprezentând unicul mijloc de probă ce stă la baza declanșării revizuirii întemeiate pe acest caz.

Dovedirea cazurilor de revizuire invocate într-o cauză penală este reglementată de dispozițiile art. 454 C. proc. pen. care prevăd următoarele:

(1) Situațiile care constituie cazul de revizuire prev. la art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., se dovedesc prin hotărâre judecătorească definitivă, prin care instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei, constatând existența faptelor și săvârșirea lor de către respectivele persoane.

(2) În cazurile în care dovada nu poate fi făcută potrivit alin. (1) datorită existenței unei cauze care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, proba cazurilor de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) -d) se poate face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă.

Verificând actele dosarului, prin raportare la condițiile imperativ cerute a fi îndeplinite pentru a atrage incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 lit. b) C. proc. pen., se constată că, revizuentul A. nu a depus vreo hotărâre judecătorească definitivă care să constate existența infracțiunii de mărturie mincinoasă în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, în mod corect reținând astfel instanța de fond faptul că revizuentul nu a depus în susținerea cererii de revizuire nicio hotărâre judecătorească definitivă, care să ateste că martorii denunțători B. și D. au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 454 alin. (1) C. proc. pen.

De asemenea, similar primei instanțe, Înalta Curte apreciază la rândul său neîntemeiată susținerea apărării revizuentului în sensul că sunt incidente dispozițiile art. 454 alin. (2) C. proc. pen.

Revizuentul a invocat în susținerea cazului de revizuire prevăzut de art. 453 lit. b) C. proc. pen., împrejurarea că faptele sunt anterioare anului 2015 când a fost întocmit rechizitoriul, situație în care, în opinia apărării, s-a împlinit termenul general de prescripție al răspunderii penale cu privire la infracțiunea de mărturie mincinoasă, iar în această ipoteză nu poate fi făcută dovada potrivit alin. (1) al art. 454.

Sub acest aspect, fără a relua argumentele judicios prezentate de instanța de fond în sentința apelată în prezenta cauză, pe care instanța de control judiciar le menține în totalitate, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 454 alin. (2) C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, întrucât nu există o cauză care să împiedice punerea în mișcare a acțiunii penale, în condițiile în care martorii denunțători B. și D. au fost audiați atât în cursul urmăriri penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, atât la fond, cât și în apel de către Înalta curte de Casație și Justiție. În mod corect a reținut prima instanță, în raport cu dispozițiile legale, că termenul general de prescripție, de 10 ani, a început să curgă în data de 07.05.2019, când a fost audiat martorul denunțător B., respectiv în data de 10.04.2019, când au fost audiați martorii denunțători D. și C., și astfel nu este încă împlinit termenul general de prescripție al răspunderii penale.

Or, cum în speță revizuentul nu a făcut dovada în niciun fel a imposibilității de probă a cazului invocat, neexistând o cauză care să împiedice punerea în mișcare a acțiunii penale, în mod întemeiat s-a apreciat prin sentința apelantă, faptul că, cererea de revizuire întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. trebuia să fie însoțită de hotărârea judecătorească definitivă de condamnare a martorilor denunțători, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 454 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit acestor dispoziții legale, pronunțarea unei hotărâri penale definitive, prin care să se fi constatat existența și săvârșirea infracțiunii (caz de revizuire prevăzut la lit. d) a alin. (1) al art. 453 C. proc. pen.), este imperativă în admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Astfel, contrar susținerilor revizuentului condamnat și astfel cum în mod corect a reținut și Curtea de Apel București, având în vedere faptul că revizuentul A. nu a probat existența situației premisă pentru a fi incident cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., și anume cei trei martori denunțători să fi fost anterior condamnați sub aspectul săvârșirii de infracțiunii de mărturie mincinoasă, Înalta Curte constată că nici în ceea ce privește al doilea temei de revizuire invocat de revizuentul A. nu este întrunită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen.

În concluzie, examinând, în temeiul dispozițiilor art. 459 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, instanța de control judiciar constată că, în ceea ce privește condiția prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., referitoare la aptitudinea faptelor și mijloacelor de probă în baza cărora este formulată cererea, de a conduce, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, aceasta nu este îndeplinită în cauză.

Pentru toate aceste considerente, apreciind legală și temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 82 din data de 20 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul condamnat revizuent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 82 din data de 20 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2023.