ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 27.02.2020

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

27.02.2020

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra apelurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 236/F din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă revizuirea formulată de revizuentul A..

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut că petentul A. a solicitat revizuirea Deciziei penale nr. 266 din 02.08.2017 pronunțate în Dosarul nr. x/2012 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în apel, arătând în susținere că, ulterior pronunțării acestei decizii, au intervenit împrejurări noi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, rezultate din declarațiile date în fața notarului public de numiții B., C. și D..

Astfel, s-a arătat că prin rechizitoriul Parchetului nr. x, emis la data de 17.12.2012, s-a dispus trimiterea în judecată, printre alții, a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000, reținându-se în sarcina acestuia faptul că, la data de 24.12.2008 a remis, prin intermediul inculpatului E., martorului denunțător F., ca o primă tranșă, o sticlă de G. "H." de 3 litri, o sticlă de plastic de 2 litri conținând palincă, un calendar pe anul 2009 inscripționat "I.", o agendă pe anul 2009, un pix, un calendar de birou, o brichetă albastră, toate inscripționate "I." și un tricou de culoare verde inscripționat "J., pentru ca acesta să nu efectueze actele premergătoare începerii urmăririi penale în dosarul de urmărire penală x/P/2006, care îl viza pe inculpatul A., potrivit măsurilor dispuse de procuror prin Ordonanța de delegare din data de 26.11.2008 și pentru a da o soluție de neîncepere a urmăririi penale în cauza în care era cercetat atât el, cât și inculpatul K.; la data de 15.01.2009, a promis aceluiași denunțător, prin intermediul inculpatului L. - șeful D.G.I.P.I - o funcție în cadrul acestei instituții, precum și, la data de 27.01.2009, a promis aceeași funcție și sprijin în activitatea profesională în viitor.

Prin Sentința penală nr. 115 din 23.06.2016, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus condamnarea inculpatului A., în temeiul art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Condamnarea inculpatului A. a fost menținută, în apel, prin Decizia penală nr. 266/A din 02.08.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, atât instanța de fond cât și instanța de apel reținând că, la data de 24.12.2008, prin intermediul inculpatului E., inculpatul A. a remis către martorul denunțător F., ca o primă tranșă o sticlă de G. "H." de 3 litri, o sticlă din plastic de 2 litri conținând palincă, un calendar pe anul 2009 inscripționat "I.", o agendă pe anul 2009, un pix, un calendar de birou, o brichetă albastră, toate inscripționate "I." și un tricou de culoare verde inscripționat "J.", pentru ca acesta să nu efectueze actele premergătoare începerii urmăririi penale, în Dosarul de urmărire penală x/P/2006, care îl viza, potrivit măsurilor dispuse de procuror prin Ordonanța de delegare din data de 26.11.2008 și pentru a da o soluție de neîncepere a urmăririi penale în cauza în care era cercetat atât el cât și inculpatul K.. De asemenea, s-a reținut că la data de 15.01.2009, inculpatul A., prin intermediul inculpatului L. - șeful D.G.I.P.I - i-a promis martorului denunțător F. o funcție în cadrul acestei instituții, această promisiune fiind reiterată ulterior, la data de 27.01.2009, cu ocazia întâlnirii dintre inculpații A. și L. și martorul denunțător F., la restaurantul "M." din cadrul hotelului "N.".

În motivarea hotărârilor de condamnare a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au avut în vedere mijloace de probă constând în: rapoartele întocmite de martorul denunțător F. la 16.12.2008, 17.12.2008, 18.12.2008, 24.12.2008, 29.12.2008, 15.01.2008, 22.01.2008, 27.01.2009, 09.02.2009 și 25.02.2009, declarațiile martorului denunțător F. date în faza de urmărire penală și în fața instanțelor de judecată; procesele-verbale de redare în formă scrisă a discuțiilor ambientale înregistrate la data de 24.12.2008, 15.01.2009, respectiv 27.01.2009; interceptări ale convorbirilor telefonice, precum și declarații ale inculpaților L. și E..

Din coroborarea tuturor acestor mijloace de probă, s-a reținut în esență că inculpatul A. a intervenit pe lângă martorul denunțător F., prin intermediari și ulterior în mod direct, pentru ca acesta să nu efectueze actele premergătoare începerii urmăririi penale în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2006 care îl viza, și pentru a da o soluție de neîncepere a urmăririi penale în cauză, promițându-i acestuia o funcție în cadrul DGIPI și sprijin în activitatea profesională în viitor.

Situația de fapt reținută atât prin rechizitoriu, cât și prin hotărârile pronunțate în cauză este infirmată, în opinia revizuentului de împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la momentul soluționării cauzei și care reies din declarațiile numiților B., C. și D., date în fața notarului public ulterior soluționării definitive a cauzei.

Astfel, se învederează faptul că numita D., director financiar al societății I. SRL în perioada 2004 - 2018, prin declarația dată în fața notarului public la data de 29.03.2019, a arătat faptul că "în firma I. SRL, se obișnuia în fiecare an, înaintea sărbătorilor de Paște, Crăciun, etc., să se ofere din partea firmei cadouri simbolice, produse promoționale, prietenilor, colaboratorilor, clienților, furnizorilor noștri, cât și unor bănci sau unor instituții. Cred că îl cunosc pe C. înainte de anul 2005. în toți anii de când îl cunosc, înaintea sărbătorilor, venea la sediul nostru din strada x de unde lua mai multe pungi cu produsele promoționale ale anului respectiv. Precizez faptul că, în anul 2008, produsele promoționale pentru sărbătorile de iarnă ale anului respectiv au constat în calendare, agende, pixuri, șepci, brichete, tricouri, umbrele, etc., iar toate aceste produse erau inscripționate cu sigla I.. în zilele dinaintea Crăciunului anului 2008, în perioada în care încă se mai lucra la firmă, C. a venit la sediul nostru și a luat ca de obicei minimum 10 - 15 pungi cu produse menționate mai sus".

În același sens, în declarația dată în fața notarului public la data de 06.03.2019, numitul B. a afirmat că "(...) mai aveam o singură pungă și o sticlă de G. de dat la o persoană importantă. Punga conținea materiale promoționale și provenea de la I. având în ea: brichete, pixuri, brelocuri, tricou, șapcă, agendă, calendar (...) E. s-a oferit s-o ducă el spunând că a doua zi merge la acea persoană la ora 16:00 în biroul acesteia", împrejurare din care rezultă faptul că aceste produse nu proveneau de la A., și pe cale de consecință nu puteau fi date de către acesta cu titlu de mită așa cum s-a reținut de către instanță cu ocazia soluționării cauzei.

Mai mult, numitul C. a declarat în fața notarului public la data de 11.03.2019: "cu ocazia sărbătorilor, în acest caz mă voi referi la sărbătorile de iarnă, mă vedeam înaintea acelor sărbători, cu diverse persoane, cărora le dădeam (personal), sau le trimiteam, materiale promoționale constând în calendare, pixuri, agende, brichete, șepci, tricouri, etc., toate fiind inscripționate cu numele unor firme, iar unor persoane le dădeam sau le trimiteam și parfumuri sau sticle de băutură în funcție de destinatari - bărbați, femei. (...) m-am gândit că fiind sărbătorile, să îi trimit cu această ocazie lui "F.", prin E. o pungă cu materiale promoționale și cum aveam și ceva băutură prin portbagajul mașinii', m-am gândit să îi trimit și băutura. Era un gest frumos din partea mea în calitate de prieten al unui fost coleg de-al lui cu care el (F.) cel puțin o dată se intersectase (...) Nu știu, dar cred că l-am sunat pe,E., spunându-i că plec din zona strada x, și am stabilit să ne vedem în zona hotelului O.. Eram cu B. într-un autoturism X. Nu rețin dacă eu am condus autoturismul sau dacă l-a condus B. (...) Pentru că îmi exprimasem, față de E. intenția de a-i trimite lui "F." materiale promoționale și băutură, prin el, în momentul în care am auzit că E. se ducea a doua zi și nu atunci, am insistat ca nu cumva să uite și să nu se ducă, și în mod punctual i-am și spus lui E. să îi spună lui "F." că punga și sticla erau de la mine, respectiv să îi spună că erau de la C., prietenul lui P. (...) cum aveam și palincă în portbagaj, am vrut să îi dau lui E. și o sticlă de palincă dacă tot îi plăcea băutura lui "F.", dar nu mai rețin dacă i-am dat și palinca sau nu. Eu cred că i-am dat-o (...) Unele amănunte nu le mai țin minte, unele le-am uitat, dar ceea ce este important și nu am uitat și nu voi putea să uit niciodată este faptul că sticla de G. (pe care eu am plătit-o din banii mei), cât și punga cu materiale promoționale, au provenit de la mine, eu i le-am dat lui E. să i le ducă lui "F." (F.), din partea mea ca și cadou simbolic de Crăciun, iar motivul pentru care am făcut asta, a fost că pe "F." l-am perceput ca și coleg, sau prieten de-al lui P. și eu eram prieten cu P." - declarație din care reiese indubitabil faptul că A. nu a avut nici un fel de implicare în transmiterea acestor produse către F..

Totodată, s-a subliniat faptul că, în practica judiciară, s-a constatat admisibilitatea cererii de revizuire reținându-se că "în cauză s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare, pronunțate în cauză, respectiv declarațiile martorului Q. din datele de 11.11.2014 și 19.11.2014 (...). Înalta Curte constată că faptele noi invocate de revizuent, precum și împrejurările pe care dorește să le dovedească astfel cum au fost menționate în cererea de revizuire, sunt de natură a influența stabilirea situației de fapt și a vinovăției condamnatului, în sensul că, pe baza acestora se poate ajunge la o soluție de achitare" (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 382 din 07.10.2016).

În ceea ce privește circumscrierea caracterului de noutate al faptelor sau împrejurărilor invocate prin cererea de revizuire, revizuentul a indicat faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în jurisprudența sa că "necunoașterea faptelor sau împrejurărilor de către instanță, nu trebuie înțeleasă în mod absolut, în sensul că despre faptele sau împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele și lucrările dosarului, ci în sensul că, ele nu au putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor." (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 953 din 10.03.2006).

Raportând aspectele menționate mai sus la situația concretă din prezenta cauză, s-a precizat că, în cursul cercetării judecătorești desfășurate în primă instanță, numitul C. a fost audiat la data de 26.02.2015, ocazie cu care acesta a declarat că "pe 24 decembrie 2008 m-am întâlnit cu E. (...) iar acesta mi-a spus printre altele, că se duce la domnul F. de care eu auzisem dat fiind faptul că un prieten de-al meu care era pensionar la acea dată, fusese coleg de serviciu la DNA cu domnul F.. Auzind că se duce să îl viziteze, eu i-am dat lui E. pentru a-i da lui F. o sticlă de G.R. de 750 ml, un calendar, un pix, un tricou, o șapcă, care erau materiale promoționale ale firmei I.. Precizez că sticla de G.R. am cumpărat-o din banii mei (...)". După audierea martorului C., procurorul de ședință a arătat că se sesizează cu privire la săvârșirea de către acesta a infracțiunii de mărturie mincinoasă, aspect consemnat în încheierea de ședință din data de 26.02.2015.

În aceste condiții, s-a subliniat faptul că declarația dată de C. nu a fost avută în vedere de instanță cu prilejul soluționării cauzei, întrucât a fost pusă sub semnul îndoielii ca urmare a faptului că procurorul de ședință s-a sesizat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă. În consecință, nici prima instanță și nici instanța de apel nu au făcut vreo mențiune cu privire la declarația acestui martor, pe care nu au luat-o în considerare la rezolvarea acțiunii penale privitoare la infracțiunea de dare de mită imputată inculpatului A..

Totuși, veridicitatea împrejurărilor relatate de martorul C. în fața instanței de judecată la data de 26.02.2015 reiese, în opinia revizuentului, din faptul că, în urma verificărilor efectuate pe portalul instanțelor de judecată, a rezultat că numitul C. nu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În consecință revizuentul a solicitat admiterea cererii de revizuire formulate și, în urma rejudecării cauzei, pronunțarea unei soluții de achitare a lui A. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, fiind invocate, în drept, dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Analizând cererea de revizuire formulată în cauză sub aspectul admisibilității în principiu, Curtea de Apel București a constatat că prezenta cale extraordinară de atac este formulată împotriva unei decizii penale definitive pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, și care privește acțiunea penală exercitată, printre alții, și față de inculpatul A., însă motivele învederate de revizuentul condamnat nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, respectiv nu atrag incidența dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nefiind îndeplinite exigențele acestuia, sub cele trei condiționări, în sensul că faptele sau împrejurările invocate trebuie să fie noi, complet necunoscute instanțelor care au soluționat pe fond cauza, acestea să fie apte să conducă singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii și să fie cerute exclusiv în favoarea persoanei condamnate.

De asemenea, s-a reținut că în doctrină și jurisprudență există consens, în sensul că probele trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute (N. Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea specială, vol. II, 1998, p.343), adică "probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de încetare a procesului penal sau de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei" [Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 953/2011 (www.x.ro)].

Așadar, instanța supremă a constatat că nu se poate ajunge, pe calea revizuirii, la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză sau la suplimentarea probațiunii, pe aspecte de fapt avute în vedere de instanța sau instanțele care au judecat cauza. În acest sens, s-a menționat că legea se referă la situații noi, în sensul că, din diverse motive, acestea au rămas necunoscute instanței de fond, și nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere și verificate.

Prin urmare, s-a reținut că pentru a fi incident cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este necesar ca faptele și împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, doar că acestea nu au putut fi cunoscute de instanță, indiferent de motiv, iar descoperirea lor ulterioară și invocarea pe calea revizuirii au drept scop evidențierea unor erori de fapt, produse în judecata inițială din cauza necunoașterii respectivelor împrejurări, astfel încât noua situație să conducă la anularea hotărârii contrare legii. De asemenea, s-a reținut că, în deplină concordanță cu dispozițiile procesual penale române, sunt și prevederile art. 4 alin. (2) din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora "este posibilă redeschiderea procesului, conform legii și procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunțată". În nici un caz însă revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, urmărindu-se de fapt substituirea unei analize (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 7249 din 13 decembrie 2006).

În prezenta cauză, s-a constatat faptul că infracțiunea de dare de mită prevăzută și pedepsită de art. 255 C. pen., imputată revizuentului condamnat îmbracă forma unității naturale, instanțele investite cu soluționarea cauzei reținând faptul că bunurile, oferta și promisiunea au fost date, respectiv făcute, în același scop și anume acela că martorul denunțător F. să nu îndeplinească activități de serviciu.

În aceste condiții, înlăturarea din activitatea infracțională a uneia dintre aceste acțiuni, respectiv a faptei din data de 24.12.2008, rezultat dorit a se obține prin admiterea căii extraordinare de atac, nu poate conduce la netemeinicia soluției de condamnare aferente săvârșirii infracțiunii de dare de mită în condițiile în care subzistă celelalte două acte din datele de 15.01.2009 și respectiv 21.01.2009, ci eventual la reindividualizarea pedepsei aplicate revizuentului, în sensul reducerii acesteia, rezultat nepermis de norma procesual penală.

Împotriva Sentinței penale nr. 236/F din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, a formulat apel revizuentul A., precum și numitul E..

Apelantul revizuent A., prin apărător, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și, rejudecând, admiterea în principiu a cererii de revizuire, susținând în esență că prima instanță a depășit limitele verificării admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac, argumentând decizia de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire prin aceea că, față de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este îndeplinită condiția ca împrejurările nou descoperite să dovedească "netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză".

De asemenea, se susține că, deși prima instanță a argumentat că declarațiile celor trei martori au aptitudinea de crea o nouă teză probatorie, necunoscută cu ocazia judecării cauzei în ciclul ordinar (respectiv că actul remiterii foloaselor către ofițerul de poliție judiciară F. din data de 24.12.2008 nu aparține revizuentului A., ci altor persoane), aceasta a omis să ia în considerare natura infracțiunii de dare de mită pentru care revizuentul a fost condamnat (aceasta fiind reținută sub forma unei unități naturale, ca infracțiune simplă compusă din trei acte, respectiv: cel din data de 24.12.2008 - oferire și dare de bunuri, precum și cele din datele de 15.10.2009 și 27.01.2009 - promisiunea unui folos sub forma unei funcții) și, prin depășirea cadrului specific analizei admisibilității în principiu a cererii de revizuire, pe de o parte, a refuzat posibilitatea administrării de noi probe cu ocazia rejudecării fondului cauzei (cu toate că a admis că este principial posibilă eliminarea din activitatea concretă imputată revizuentului tocmai a actului prin care darea de mită s-a consumat), iar pe de altă parte, a calificat faptele din zilele de 15.01.2009 și 27.01.2009 din perspectiva unei infracțiuni continuate, considerând că fiecare dintre ele realizează oricum independent conținutul constitutiv al infracțiunii.

Numitul E., în motivarea apelului cu privire la care susține că l-a formulat în calitate de persoană fizică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit prin Sentința penală nr. 236/F din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția I penală, prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a arătat că nu a fost citat la soluționarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire promovată de A., inculpat condamnat pentru infracțiunea de dare de mită în Dosarul nr. x/2012, dosar în care a fost la rândul său inculpat, fiind condamnat de Curtea de Apel București la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită, prin Sentința penală nr. 115 din 23.06.2016, condamnare menținută ulterior prin Decizia nr. 266/A din 02.08.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A susținut că, prin necitarea sa la analiza admisibilității în principiu a cererii de revizuire, Curtea de Apel București a încălcat dispozițiile imperative ale art. 459 alin. (2) C. proc. pen., apreciind că aceste prevederi legale se referă la părțile din proces, și nu la partea care a formulat cererea de revizuire, aspect care, în opinia sa, rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 459 alin. (2) cu art. 462 alin. (2) C. proc. pen., putându-se observa că, atunci când legiuitorul a dorit să facă distincții între părțile care au formulat și cele care nu au formulat cerere de revizuire, a făcut în mod expres o atare deosebire.

Ca atare, opinia sa este că legiuitorul a intenționat ca admisibilitatea în principiu să se discute cu participarea tuturor părților din dosar, chiar și a celor care nu au formulat cererea de revizuire, bazându-se de altfel pe aspectul că art. 459 alin. (2) C. proc. pen. a dobândit forma actuală după ce a fost declarată neconstituțională vechea formă a textului de lege, care nu prevedea citarea părților la judecarea în principiu a revizuirii; chiar dacă prin Decizia nr. 506/2015, Curtea Constituțională s-a referit doar la situația revizuentului, este evident că legiuitorul a urmărit ca toate părțile din proces să fie citate la admisibilitatea revizuirii.

I. Examinând apelul revizuentului A., prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

În speță, se constată că apelantul revizuent A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în temeiul căruia revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, acesta susținând că împrejurările care reies din declarațiile numiților B., C. și D., autentificate de un notar public la datele de 06.03.2019, 11.03.2019, respectiv 29.03.2019 (ulterior soluționării definitive a cauzei), sunt împrejurări care nu au fost cunoscute instanței care a soluționat fondul acțiunii penale și care infirmă situația de fapt reținută prin Sentința penală nr. 115 din 23.06.2016 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin Decizia nr. 266/A din 02.08.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, în ceea ce privește infracțiunea de dare de mită pentru săvârșirea căreia a fost condamnat.

În sarcina inculpatului A., atât instanța de fond cât și instanța de apel, au reținut că, la data de 24.12.2008, prin intermediul inculpatului E., inculpatul A. a remis către martorul denunțător F., ca o primă tranșă o sticlă de G. "H." de 3 litri, o sticlă din plastic de 2 litri conținând palincă, un calendar pe anul 2009 inscripționat "I.", o agendă pe anul 2009, un pix, un calendar de birou, o brichetă albastră, toate inscripționate "I." și un tricou de culoare verde inscripționat "J., pentru ca acesta să nu efectueze actele premergătoare începerii urmăririi penale, în dosarul de urmărire penală x/P/2006, care îl viza, potrivit măsurilor dispuse de procuror prin Ordonanța de delegare din data de 26.11.2008 și pentru a da o soluție de neîncepere a urmăririi penale în cauza în care era cercetat atât el cât și inculpatul K.. De asemenea, s-a reținut că la data de 15.01.2009, inculpatul A., prin intermediul inculpatului L. - șeful D.G.I.P.I - i-a promis martorului denunțător F. o funcție în cadrul acestei instituții, această promisiune fiind reiterată ulterior, la data de 27.01.2009, cu ocazia întâlnirii dintre inculpații A. și L. și martorul denunțător F., la restaurantul "M." din cadrul hotelului "N.".

În motivarea hotărârii judecătorești a cărei revizuire se solicită, instanța a expus nu doar situația de fapt reținută drept context real al faptei săvârșite de către inculpatul A., ci și probele care, prin interpretarea lor coroborată, au condus la stabilirea vinovăției inculpatului și condamnarea acestuia.

Conform art. 453 alin. (4) C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare (...).

În același timp, în cadrul verificării condițiilor de admisibilitate în principiu, potrivit prevederilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., instanța examinează dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Prin urmare, raportat la textele legale menționate, revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care pot dovedi netemeinicia hotărârii a cărei revizuire se cere, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei criticate ca fiind rezultatul unei erori judiciare, aceasta fiind ipoteza a cărei incidență trebuie verificată în cauză.

Examinând actele și lucrările dosarului, contrar aprecierilor apărării revizuentului asupra considerentelor sentinței penale atacate, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a analizat și a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, reținând în principal că "motivele învederate de revizuentul condamnat nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, respectiv nu atrag incidența dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nefiind îndeplinite exigențele acestuia, sub cele trei condiționări, în sensul că faptele sau împrejurările invocate trebuie să fie noi, complet necunoscute instanțelor care au soluționat pe fond cauza, acestea să fie apte să conducă singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii și să fie cerute exclusiv în favoarea persoanei condamnate."

În acest sens, observând conținutul declarațiilor depuse în susținerea cererii de revizuire, Înalta Curte constată că lipsește caracterul de noutate al împrejurărilor prin care apelantul revizuent condamnat A. urmărește schimbarea stării de fapt reținută în sarcina sa, în special al celor relatate de către C. (care susține că bunurile remise proveneau de la el, fiind un gest frumos din partea sa în calitate de prieten al unui fost coleg de-al lui F.), în contextul în care acesta reiterează, pe această cale, aspectele declarate în cursul cercetării judecătorești, cu ocazia audierii sale în calitate de martor de către instanța care a soluționat fondul acțiunii penale. Așadar, la o astfel de apărare, prin care se tinde la înlăturarea oricărei legături a apelantului revizuent cu remiterea, la data de 24.12.2008, de bunuri către ofițerul de poliție judiciară F., apelantul revizuent a recurs și în cursul soluționării fondului cauzei, finalizate cu condamnarea sa pentru infracțiunea de dare de mită; or, reținându-se prin prisma vastului material probator administrat în cauză, în esență, că inculpatul A. a intervenit pe lângă martorul denunțător F., prin intermediari și, ulterior, în mod direct, pentru ca acesta să nu efectueze actele premergătoare începerii urmăririi penale în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2006 care îl viza, precum și pentru a da o soluție de neîncepere a urmăririi penale în cauză, promițându-i acestuia o funcție în cadrul D.G.I.P.I. și sprijin în activitatea profesională în viitor, înseamnă că s-a constatat că apărările inculpatului, deci inclusiv cea referitoare la remiterea bunurilor în discuție, sunt lipsite de suport.

Sub același aspect, raportat la faptul că în considerentele hotărârii supusă revizuirii, instanța nu s-a referit în mod expres la declarația martorului C., ceea ce în opinia revizuentului are semnificația neluării în considerare a acestei declarații cu prilejul soluționării fondului cauzei, Înalta Curte reține că acest aspect nu impune concluzia lipsei analizei instanței asupra împrejurărilor susținute de către martor și nu transformă susținerile acestuia în fapte sau împrejurări noi, de natură să dovedească existența unei judecăți de fapt netemeinice.

Astfel, reamintind și că pe calea revizuirii, evidențierea unor erori de fapt produse în judecata inițială din cauza necunoașterii faptelor sau împrejurărilor noi trebuie să fie apte a conduce la anularea hotărârii contrare legii, calea extraordinară de atac a revizuirii neputând fi tratată ca un apel deghizat, Înalta Curte constată că prin motivele invocate, apelantul revizuent nu a prezentat fapte sau împrejurări necunoscute instanței, în sensul la care se referă art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. conform acestei norme, este necesar ca împrejurarea invocată (ca element de fapt) să fie nouă, iar nu mijlocul de probă prin care se urmărește a fi dovedită, în speță observându-se că intenția revizuentului este de completare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătorești, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, tinzându-se în principal la reaudierea martorului C., urmărindu-se totodată, în sprijinul declarațiilor acestuia, suplimentarea probelor cu alte pretins mijloace de probă, obținute în afara procesului penal (declarațiile extrajudiciare invocate).

Pe de altă parte, reținând ca fiind greșită interpretarea apărării apelantului revizuent cu privire la considerentele hotărârii atacate, în sensul că prima instanță a omis că revizuentul A. a fost condamnat pentru o infracțiune de dare de mită, în forma unității naturale, calificând cele trei acte componente ale infracțiunii din perspectiva unei infracțiuni continuate, Înalta Curte apreciază că instanța fondului nu a făcut altceva decât să puncteze practic aspectul că, și în situația în care împrejurarea invocată ar fi avut caracter de noutate, aceasta nu schimbă integral starea de fapt reținută în sarcina revizuentului în raport cu ansamblul probatoriului administrat în cauză, fiind evident că nu are aptitudinea de a determina pronunțarea unei soluții diametral opuse celei existente, astfel cum impune legea.

În consecință, apreciind că în cauză nu au fost invocate temeiuri legale care să justifice redeschiderea procedurilor penale și, implicit, afectarea stabilității raporturilor juridice născute prin hotărârea pronunțată, Înalta Curte concluzionează că sentința apelată este legală și temeinică.

Față de considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 236/F din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

II. În ce privește apelul declarat de E., Înalta Curte constată inadmisibilitatea acestuia, având în vedere următoarele:

Contrar susținerilor apelantului E., în sensul că era obligatorie citarea sa la examinarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva hotărârii definitive pronunțată în Dosarul nr. x/2012 al Curții de Apel București deoarece, la rândul său, a avut calitatea de inculpat în același dosar, fiind condamnat pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită, aspect de natură a conduce la admiterea apelului în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță în camera de consiliu, cu citarea părților și cu participarea procurorului; prin mențiunea "citarea părților" în această procedură, legiuitorul nu a avut în vedere citarea tuturor părților indicate în hotărârea a cărei revizuire se solicită, ci doar partea care a formulat cererea de revizuire, obligativitatea citării și a celorlalte părți la care hotărârea supusă revizuirii se referă existând numai după parcurgerea etapei reglementate de către art. 459 C. proc. pen., în situația rejudecării cauzei după admiterea în principiu a cererii.

Totodată, așa cum a observat și apelantul, interpretând însă voința legiuitorului potrivit interesului său, Înalta Curte amintește că forma actuală a art. 459 alin. (2) C. proc. pen. a fost reglementată prin O.U.G. nr. 18/2016, în urma constatării, prin Decizia nr. 506/2015 a Curții Constituționale, că soluția legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanță "fără citarea părților" este neconstituțională, decizie ale cărei considerente (paragraful 31) vizează titularul cererii de revizuire, nu și celelalte părți din cauza soluționată prin hotărârea definitivă a cărei revizuire se cere, Curtea Constituțională făcând referire clară la poziția revizuentului, considerată dezavantajoasă față de reprezentantul Ministerului Public prin excluderea acestuia din această primă fază a căii de atac extraordinare a revizuirii.

Față de cele ce preced, Înalta Curte reține că argumentele numitului E., în lipsa calității de revizuent în cauza soluționată prin Sentința penală nr. 236/F din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția I penală, nu pot întemeia apelul formulat împotriva sentinței menționate, consecința fiind aceea a lipsei calității sale procesuale în prezenta cauză.

Ca atare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de E. împotriva aceleiași sentințe penale.

Având în vedere soluțiile ce urmează a fi pronunțate cu privire la apelurile formulate în cauză, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga apelanții A. și E. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.