ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 2760/28.11.2016, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 404 alin. (5) C. proc. pen. și art. 65 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 404 alin. (5) C. proc. pen. și art. 65 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa de 7 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 2 ani și 4 luni, în final, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 9 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele complementare, iar, în baza art. 67 alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 404 alin. (5) C. proc. pen. și art. 65 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen. și art. 399 alin. (9) C. proc. pen., a fost dedusă din pedeapsa principală aplicată inculpatului A., durata reținerii preventive de 24 de ore din data de 09.11.2015, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu, de la 11.04.2016 până la 01.10.2016, inclusiv.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul A.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. și art. 289 alin. (3) C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a luat măsura de siguranță a confiscării speciale față de inculpatul A., cu privire la suma de 215.534 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 249 alin. (4) C. pen., a fost menținută măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor imobile ale inculpatului A., luată prin ordonanța din 14.06.2016, respectiv asupra cotei indivize de 1/2; din bunul imobil situat în com. Chiajna, jud. Ilfov, compus din teren intravilan în suprafață de 496,56 mp și construcție - locuință (D+P+1+M) în suprafață de 121,50 mp - înregistrat în C.F. nr. x a localității Chiajna, nr. cadastral x, în vederea confiscării speciale și garantarea executării cheltuielilor judiciare.

În baza art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 13.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 1707 din 06 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de inculpatul A., împotriva Sentinței penale nr. 2760/28.11.2016 a Tribunalului București, secția I penală.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând în fond:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 9 ani și 4 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, din două infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în două infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice dată faptei prevăzute de la punctul 2 al rechizitoriului, din infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., în infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare, din două infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în două infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

În baza art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare (pct. 1 rechizitoriu).

În baza art. 65 C. pen. din 1969, a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 a fost aplicată inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare (pct. 2 rechizitoriu).

În baza art. 65 C. pen. din 1969, a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 a fost aplicată inculpatului, ca pedeapsa accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, art. 35 C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 a fost aplicată inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație, la data de 28 decembrie 2018, inculpatul A., prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

A solicitat, admiterea cererii de recurs în casație, casarea hotărârii atacate și, rejudecând, achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În esență, a arătat că la data săvârșirii faptelor îndeplinea funcția de șef al Serviciului de prevenire și combatere a spălării banilor în Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției, ulterior având și calitatea de director al Direcției de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor.

Astfel, a menționat că avea între altele atribuții de organizare, conducere și executare a activității de control, respectiv acțiuni informativ-operative și de cercetare desfășurate de către unitățile și formațiunile din subordine precum și de valorificare a informațiilor și datelor din activitatea curentă (atribuțiuni în legătură cu prima dintre faptele de luare de mită) precum și atribuții în legătură cu unitățile din subordine în raport de competența teritorială generală a D.C.C.O. și cele ale Serviciului de Spălare a Banilor din cadrul acestei unități centrale.

A precizat că analiza infracțiunii de luare de mită presupune mai înainte de toate stabilirea cu exactitate a variantei normative a elementului material consacrat de textul incriminator, respectiv pretinderea, primirea sau acceptarea, a actului care urma să fie îndeplinit ori întârziat în îndeplinirea lui și, în fine, scopul pentru care a fost săvârșită acțiunea circumscrisă laturii obiective.

În continuare a făcut referiri la actele care ar fi trebuit îndeplinite (pentru prima infracțiune, în condițiile în care s-a reținut că ar fi fost săvârșită prin omisiune) în conformitate cu atribuțiile de serviciu de la data primirii sumelor de bani, sau pe care le-a îndeplinit (pentru cea de-a doua infracțiune, prin comisiune).

Astfel, a arătat că în ceea ce privește primirea de la suspectul B. a sumei de 80.000 RON, prin intermediul martorului C., instanța de apel a reținut că fapta ar fi fost săvârșită în scopul de a-i asigura acestuia protecție din partea organelor judiciare (stoparea controalelor efectuate la firmele suspectului pentru a nu fi sesizate eventuale infracțiuni de evaziune fiscală sau alte fapte de natură penală) în condițiile în care societatea comercială în care era implicat desfășura activități de comerț cu legume-fructe.

În acest sens a solicitat să se constate că nu au existat controale efectuate de către organele statului, incluzând aici și organele de poliție ale D.C.C.O. cu privire la activitatea de comerț cu legume și fructe, în perioada de referință, adică anterioară sau concomitentă primirii sumelor de bani, astfel încât să se ajungă la o concluzie de stopare a acestora, mai ales în condițiile în care, a stopa ceva anume înseamnă a pune capăt, a împiedica derularea în continuare.

De aceea, a arătat că nu au existat acte pendinte de atribuțiile de serviciu care să implice o atitudine pasivă sau chiar activă, în sensul neefectuării unor acte de control - care nici nu puteau fi efectuate de organele B.C.C.O., după competențele funcționale - sau opririi/stopării unor controale aflate în derulare.

Cu toate acestea arată că se constată, dincolo de orice îndoială că în sarcina sa nu au fost reținute acțiuni pe care ar fi trebuit să le desfășoare în virtutea atribuțiilor de serviciu, de la care să se abțină, în raporturile cu societatea controlată de B. și nici acțiuni care ar fi presupus acte contrare atribuțiilor de serviciu.

În acest sens, a arătat că ceea ce a reținut curtea de apel ca fiind actul pe care l-a săvârșit în legătură cu primirea sumei de bani este acela al unei promisiuni de protecție împotriva unor acțiuni ale organelor judiciare și nicidecum un act concret care să fie pus în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, prin raportare la situația juridică a societății controlate de B.

De altfel, a precizat că rezultă dincolo de orice îndoială că la data primirii sumelor de bani, societatea nu făcea obiectul unor investigații la D.C.C.O., nu se afla în supravegherea acestui organ de poliție judiciară, nici măcar informativă, mai ales în condițiile în care instanța de apel a reținut că, ulterior primirii acestor sume de bani, societatea a făcut obiectul unor acțiuni judiciare, iar la dosarul cauzei nu au fost probe administrate din care să rezulte că B. ar fi știut la momentul dării banilor despre iminența unor asemenea acțiuni.

În fine, cu privire la scopul primirii sumelor de bani, a arătat că acesta a fost consacrat în mod artificial de către organele judiciare, tocmai pentru că au fost în imposibilitate să stabilească, în concret, acte care intrau în atribuția sa și care ar fi trebuit îndeplinite de către acesta în conformitate cu fișa postului.

Cu privire la cea de-a doua infracțiune de luare de mită, a susținut că este de neconceput să se statueze cu privire la existența unei infracțiuni de luare de mită în modalitatea în care a făcut-o curtea de apel, în sensul că pornind de la un fapt demonstrat și anume acela al primirii unor foloase, la un moment dat, să se ajungă la concluzia comiterii unei infracțiuni în condițiile în care la data primirii foloaselor D. nu făcea obiectul vreunei investigații.

Totodată, a solicitat având în vedere că cercetările erau efectuate de către un ofițer de poliție judiciară aflat sub control și coordonarea directă a unui procuror D.I.I.C.O.T. - în cazul infracțiunilor date în competența acestei structuri, urmărirea penală se efectuează obligatoriu de către procuror - să constate că acesta, personal, nu desfășura activități judiciare în această cauză și, deci, nu avea cum să le influențeze parcursul, iar E. nu se afla în subordinea sa directă, astfel încât să îi dea îndrumări sau ordine în legătură cu modul în care urma sa desfășoare ancheta.

Prin urmare, a solicitat să se observe că este evident că faptul primirii foloaselor necuvenite nu poate fi plasat în legătură cu vreun act pe care ar fi putut să îl îndeplinească în virtutea atribuțiilor de serviciu și cum actul nu a existat în mod obiectiv, nu putea, din perspectiva elementelor constitutive ale infracțiunii, ca prin primirea sumelor de bani, neplasată în legătură directă cu vreun act specific atribuțiilor de serviciu, să săvârșească infracțiunea de luare de mită.

Prin încheierea din 13 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1707/A din 28 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a-II-a penală, întemeiată pe disp. art. 438 pct. 7 C. proc. pen. și s-a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casație respectiv, C8, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune admiterea în principiu, instanța, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că Decizia penală nr. 1707/A din 28 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, iar calea de atac a fost formulată de inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind, așadar, respectate dispozițiile art. 434 - 436 C. proc. pen.

Totodată, s-a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) și 438 din C. proc. pen.

Examinând pe fond recursul în casație, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., declarat de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar și în considerarea cazului menționat (pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.) constată următoarele:

În susținerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, arătând în esență, că la data comiterii faptelor deduse judecății, inculpatul A. era învestit cu atribuții de control, în calitate de șef al Serviciului de prevenire și combatere a spălării banilor, sens în care avea următoarele atribuții: de a conduce, organiza și controla activitatea cadrelor din subordine, pe liniile din competență; de a coordona, sprijini și analiza activitatea desfășurată în cadrul serviciului, pe linii de muncă, pentru îmbunătățirea rezultatelor muncii prin eliminarea lipsurilor constatate și luarea de măsuri corespunzătoare; valorificarea informațiilor și datelor din activitatea curentă; obligația ca, în momentul în care ia la cunoștință de pregătirea sau săvârșirea unor acte de corupție, este contactat de diferite persoane cu privire la aspectele legate de cauzele penale aflate în lucru ori anumite persoane se interesează de stadiul cercetărilor sau despre anumite acțiuni informativ-operative, să informeze în scris procurorul și conducerea IGPR, atribuții ce nu permiteau în opinia apărării, ca inculpatul să aibă o atitudine pasivă sau să estompeze efectuarea unor controale la firma SC F. SRL, al cărei asociat era D. sau pentru a asigura suspectului B., care desfășura activități de comerț cu legume-fructe, protecție din partea organelor judiciare abilitate.

Totodată, s-a arătat că în calitate de director al Direcției de combatere a finanțării terorismului și spălării banilor, recurentul era responsabil de: coordonarea și conducerea întregii activități care se desfășoară în cadrul direcției și a structurilor teritoriale de profil subordonate; îndrumarea și sprijinirea activitatea specifică, potrivit competențelor; inițierea, organizarea și conducerea acțiunilor informativ-operative și de cercetare ce se desfășoară la nivelul unității și al formațiunilor din subordine; organizarea, conducerea și executarea activități de control, sprijin și îndrumare a structurilor teritoriale subordonate, atribuții ce nu permitea inculpatului să aibă o atitudine pasivă în raport de atribuțiile de serviciu.

Recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situația de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv și va analiza atitudinea inculpatului în raport de atribuțiile care îi reveneau în legătură cu împrejurările faptice reținute de cele două instanțe. Astfel, în mod corect, instanța de apel a constatat că inculpatul A. a săvârșit infracțiunile pentru care a fost condamnat, respectiv două infracțiuni de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000, constând în aceea că, în cursul anului 2007, inculpatul A., în calitate de ofițer de poliție judiciară cu atribuții de control în cadrul D.C.C.O., a acceptat și a primit de la suspectul B., prin intermediul martorului C., suma de 80.000 RON cu titlu de mită, pentru a asigura suspectului, care desfășura activități de comerț cu legume-fructe, protecție din partea organelor judiciare (constând în stoparea controalelor efectuate la firmele suspectului pentru a nu fi sesizate eventuale infracțiuni de evaziune fiscală sau alte fapte de natură penală), sumă din care martorul a plătit în perioada martie - septembrie 2007 lucrări de construcții la imobilul inculpatului A. din comuna Chiajna.

De asemenea, în cursul anului 2007, inculpatul A., în calitate de ofițer de poliție judiciară cu atribuții de control în cadrul D.C.C.O., a intervenit în favoarea martorului D., care fusese citat într-o cauză penală la DIICOT Ploiești, care îl viza, intervenție în urma căreia inculpatul a beneficiat de avantaje materiale în sumă de cca 30.000 euro constând în finalizarea unor lucrări de construire și finisare a imobilului pe care îl avea în comuna Roșu, jud. Ilfov, de către firma SC F. SRL, al cărei asociat era D. Intervenția inculpatului a constat în aceea că, în calitatea menționată, l-a contactat pe ofițerul de poliție E. din cadrul B.C.C.O. Ploiești și i-a indicat acestuia modalitatea în care să îl audieze pe D., pentru a nu i se da calitatea de suspect și a fi audiat numai în calitate de martor.

Potrivit Deciziei nr. 2/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-o hotărârea prealabilă, actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, întârziere, se pretinde, se primește, se acceptă sau nu se resping bani sau alte foloase necuvenite - ca și condiție esențială pentru existența infracțiunii - trebuie să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului, adică să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu ale acestuia sau un act contrar acestor îndatoriri.

În înțelesul art. 254 din C. pen. anterior, prin act se înțelege orice activitate care trebuie efectuată de funcționar în conformitate cu îndatoririle, atribuțiile, competențele de serviciu ale acestuia. Este un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului, cel care se înscrie în limitele competenței sale, cel care cade în sarcina acestuia în conformitate cu normele care reglementează serviciul respectiv ori este inerent naturii lui.

Sintetizând, prin "act privitor la îndatoririle de serviciu" se înțelege actul care are legătură cu atribuțiile de serviciu ale subiectului activ al infracțiunii de luare de mită.

Astfel, fapta de luare de mită prevăzută de art. 254 din C. pen. anterior, dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) din C. pen. anterior, privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control.

În alin. (2) al aceluiași articol se stipulează că fapta de dare de mită săvârșită față de una dintre persoanele care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor sau față de un funcționar cu atribuții de control se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 din C. pen. anterior.

Se constată că, în mod corect s-a reținut prin hotărârea atacată că săvârșirea de către inculpat a primei infracțiuni rezultă, atât din declarația martorului B. - care a arătat că, la inițiativa numitului C., i-a remis acestuia din urmă o sumă de bani care urma să ajungă la A., pentru a i se asigura "protecția" afacerilor sale și pentru ca firmele martorului-denunțător sa fie ocolite de verificările organelor de urmărire penală), cât și a martorului G. - care a confirmat că, în perioada martie- septembrie 2007, a efectuat lucrări de construcții și reparații la casa inculpatului din comuna Chiajna în valoare de circa 80.000 RON.

Referitor la cea de-a doua infracțiune de luare de mită se apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, întrucât din materialul probator administrat în cauză reiese că dosarul penal în care D. era vizat a fost înregistrat în evidențele B.C.C.O. Ploiești în anul 2007, iar martorul luând cunoștință de existența dosarului în care era implicat, avea interesul să câștige bună-voința inculpatului A., în contextul în care, D. știa de la fostul său partener de afaceri că i-a remis inculpatului suma de 60.000 euro pentru a-i rezolva problemele judiciare. Astfel, se constată că inculpatul A., ofițer de poliție judiciară, exercita o funcție de conducere în cadrul unei autorități publice, având atribuții legate de cercetarea penală dar și de control la data săvârșirii faptelor deduse judecații, acestea fiind comise în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, atribuții care rezultă din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare și Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, toate aceste obligații fiind transpuse și în fișa postului raportat la activitățile desfășurate de inculpat în perioada în care a îndeplinit calitatea de șef al Serviciului de prevenire și combatere a spălării banilor și de director al Direcției de combatere a finanțării terorismului și spălării banilor.

Prin urmare, inculpatul era obligat să execute următoarele activități: să organizeze, conducă și execute activități de control, respectiv acțiuni informativ-operative și de cercetare ce se desfășoară la nivelul unității și al formațiunilor din subordine, să valorifice informațiile și datele din activitatea curentă, lucru pe care nu l-a făcut, dimpotrivă, prin inacțiunea de care a dat dovadă, cu bună-știință, a stopat efectuarea de verificări la firmele suspectului B., pentru a nu fi sesizate eventuale infracțiuni de evaziune fiscală sau alte fapte de natură penală, în contextul în care existau date referitoare la implicarea lui B. în astfel de activități. Atitudinea pasivă a inculpatului a fost ulterior constatată cu prilejul instrumentării mai multor dosare penale înregistrate la DIICOT, în care martorul B. era cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală în cursul anilor 2006 - 2008, respectiv perioada în care inculpatul avea obligația să constate săvârșirea acestor infracțiuni.

Totodată, în ceea ce privește intervenția pe lângă ofițerul de poliție E., este lipsită de relevanță împrejurarea că inculpatul ar fi avut sau nu în competența stabilirea calității în care D. să fie audiat, din moment ce solicitarea adresată lui E. a reprezentat o încălcare a propriilor atribuții de serviciu, având în vedere că E. se afla în relație de subordonare directă cu D.C.C.O. (unitate specializată din structura Inspectoratului General al Poliției Române, cu competență teritorială generală) și cu Serviciul de spălarea banilor din D.C.C.O.

Mai mult, din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul nu și-a exercitat simpla influență pe care o avea față de martorul E., ci autoritatea cu care era învestit de lege în calitate de organ ierarhic superior, dându-i dispoziții cu privire la modalitatea de efectuare a unor acte de cercetare în Dosarul nr. x/2007 constituit la nivelul DIICOT Ploiești (sens în care i-a spus lui E. în ce calitate să-l audieze pe D.). În plus, foloasele materiale pretinse martorului D. nu au vizat determinarea lui E. să își încalce atribuțiile de serviciu, ci tocmai atribuțiile pe care inculpatul le avea potrivit legii, prin emiterea unei dispoziții contrare legii de către subordonatul său ierarhic.

În consecință, se constată că starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme apreciind că, din situația de fapt reținută de cele două instanțe în hotărârile pronunțate rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunilor de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Drept urmare, criticile invocate de inculpatul A. sunt neîntemeiate și, pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. va fi respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1707/A din 28.11.2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulate de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1707/A din 28.11.2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV