ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2590 din data de 10.11.2016, Tribunalul București a hotărât, printre altele, următoarele:

În baza dispozițiilor art. 67 C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de director de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 4 ani.

b) În baza dispozițiilor art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani de închisoare.

În baza dispozițiilor art. 67 C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

c) În baza dispozițiilor art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani de închisoare.

În baza dispozițiilor art. 67 C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

d) În baza dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., la o pedeapsă de 4 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (fapta din data de 16.12.2014 și din 23.01.2015).

În baza dispozițiilor art. 67 C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de director de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 4 ani.

e) În baza dispozițiilor art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsa de 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflictul de interese (fapta din data de 05.11.2013 - S.C. B. S.R.L.).

În baza dispozițiilor art. 67 C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

f) În baza dispozițiilor art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflictul de interese (fapta din data de 05.11.2013 - S.C. C. S.R.L.).

În baza dispozițiilor art. 67 C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele de 4 ani, 3 ani, 2 ani, 4 ani, 1 an și 1 an de închisoare aplicate inculpatului A. prin prezenta hotărâre, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani de închisoare la care s-a adăugat 1/3 din suma pedepselor de 3 ani, 2 ani, 4 ani, 1 an și 1 an de închisoare, în final inculpatul A. având de executat pedeapsa de 7 ani și 8 luni de închisoare.

În baza dispozițiilor art. 67 C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de director de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 4 ani, alături de pedeapsa închisorii de 7 ani și 8 luni.

În baza dispozițiilor art. 67 C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, alături de pedeapsa închisorii de 7 ani și 8 luni.

În baza dispozițiilor art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii de 7 ani și 8 luni aplicată inculpatului A. perioada reținerii și arestul la domiciliu în perioada 24.03.2015 la data de 15.04.2015, inclusiv.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul A..

În baza dispozițiilor art. 67 C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., a aplicat inculpatei D. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de director tehnic de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pe o perioadă de 4 ani.

b) În baza dispozițiilor art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., a condamnat-o pe inculpata D. la o pedeapsă de 3 ani de închisoare.

În baza dispozițiilor art. 67 C. pen., a aplicat inculpatei D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele de 4 ani și 3 ani de închisoare aplicate inculpatei D., urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani de închisoare, sporită cu 1/3 din pedeapsa închisorii de 3 ani, în final inculpata având de executat pedeapsa de 5 ani de închisoare.

În baza dispozițiilor art. 67 C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., a aplicat inculpatei D. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de director tehnic de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 4 ani, alături de pedeapsa închisorii de 5 ani.

În baza dispozițiilor art. 67 C. pen., a aplicat inculpatei D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, alături de pedeapsa închisorii de 5 ani.

În baza dispozițiilor art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei D. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii de 5 ani aplicată inculpatei D. perioada reținerii și arestul la domiciliu în perioada 24.03.2015 la data de 15.04.2015 inclusiv.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpata D.

În baza dispozițiilor art. 112 lit. e) C. pen. raportat la art. 289 alin. (3) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea sumei de 1.500 RON de la inculpata D. și respectiv suma de 2.450 RON de la inculpatul A., sume obținute prin săvârșirea infracțiunilor.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a obligat inculpații A., D. și E. la plata sumei cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că inculpatul A., în calitate de director general administrativ la U.M.F., a primit în data de 23.12.2014 suma de 2.000 de RON, de la numitul F., administrator al societăților H. S.R.L.. și I. S.R.L., pentru a nu-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile de serviciu în legătură cu modul de atribuire și derulare a contractelor de achiziție publică încheiate de instituția publică U.M.F. "Carol Davila" cu cele două societăți, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.

Cu privire la această infracțiune, nerecunoscută de inculpatul A., instanța de fond a reținut că din conținutul înregistrărilor ambientale efectuate în cauza și al imaginilor surprinse rezultă că inculpatul a primit o suma de bani de la numitul F. (care a decedat la data de 18.01.2015). Explicația inculpatului în sensul că a returnat un împrumut acordat anterior, din banii săi personali, pentru efectuarea unor lucrări urgente, în complexul U.M.F., pentru ca numitul F. să procure materialele necesare lucrării, nu a fost reținută deoarece firma administrată de F. a derulat contracte de milioane de RON cu U.M.F.. (numai în perioada 2009-2014 firma S.C. I. S.R.L.. a derulat contracte cu U.M.F. în valoare de 4.740.351,71 RON (peste 1 milion de euro).

Instanța a mai reținut că inculpatul A., în aceiași calitate, la datele de 16.12.2014 și 23.01.2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a primit diferite sume de bani, respectiv 950 de RON, de la inculpatul E., reprezentant al societății J. S.R.L., pentru a nu-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, respectiv pentru a oferi un tratament preferențial, avantajos, în legătură cu contractele încheiate de societatea de mai sus cu U.M.F. "Carol Davila", în defavoarea instituției publice angajatoare, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

Instanța de fond a înlăturat apărările inculpaților care au negat fapta, invocând că suma de 950 RON, plătită în două tranșe de 450 și 500 RON reprezintă mulțumirea inculpatului E. pentru ajutorul acordat de inculpatul A. pentru recomandarea unui doctor ce a efectuat două operații soției inculpatului E. și a reținut pe baza probelor că sumele au fost date în scopul anterior menționat în legătură cu contractele firmelor inculpatului E.

Prima instanță a mai reținut că inculpatul A., în calitate de director general administrativ la U.M.F., nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu în legătură cu modul de atribuire și derulare a contractelor de achiziție publică încheiate de instituția publică U.M.F. "Carol Davila" cu societățile H. S.R.L.. și I. S.R.L., în sensul favorizării acestor societăți în detrimentul celorlalți agenți economici ofertanți, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

Inculpatul A. și inculpata D. (director tehnic la U.M.F.), contrar celor afirmate în fața instanței, au divizat lucrări necesare pentru U.M.F., în contracte mai mici, pentru a se încadra în dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 cu privire la atribuția directă de contracte. Astfel, a reținut prima instanță că existau firme agreate care efectuau lucrările de întreținere și reparații, firme care erau favorizate de cei doi inculpați. A înlăturat apărările acestora în sensul că fragmentarea contractelor s-a impus deoarece bugetul U.M.F. era aprobat doar în luna martie sau aprilie a anului în curs și se impuneau lucrări urgente, cu motivarea că aceștia aveau posibilitatea legală să organizeze licitații cu privire la lucrările ce erau necesare, urmând ca plata să se facă ulterior, după ce era aprobat bugetul U.M.F., în rate, practică uzuală în lucrări de instalații și construcții, cum erau contractele încheiate de U.M.F.. Instanța de fond a făcut trimitere la declarația martorei K., care a arătat că firma S.C. I. S.R.L.. a fost înființată, având aceiași asociați, pentru a participa fictiv la licitații la U.M.F., în competiție cu cealaltă firmă pe care tot ei o administrau, S.C. H. S.R.L., menționând că suma totală a contractelor derulate între U.M.F. și S.C. H. S.R.L.. a fost în perioada 2009-2014 de 299.303,38 RON, iar între U.M.F. și S.C. I. S.R.L.. de 4.740.351,71 RON.

Instanța de fond a arătat astfel, privitor la contractele nr. x/31.03.2014, pentru bazinul de înot, în sumă de 58.000 RON și 45.4000 RON (materiale), respectiv nr. 10/31.03.2014 în sumă de 58.500 RON și 48.387 RON (materiale), încheiate între U.M.F., reprezentată de inculpații A. și D., prin atribuire directă, că acestea au fost cu dedicație deoarece chiar persoana care făcea caietul de sarcini, martorul L., l-a modificat la cererea inculpaților, pentru a corespunde cel mai bine ofertei făcute de cele două societăți comerciale.

De asemenea, a mai reținut prima instanță că inculpatul A., în aceeași calitate, împreună cu inculpata D., director tehnic în cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București, nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu în legătură cu modul de atribuire și derulare a contractelor de achiziție publică încheiate de instituția publică U.M.F. "Carol Davila" cu societatea M. S.R.L., în sensul favorizării acestei societăți în detrimentul celorlalți agenți economici ofertanți, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

Astfel, a făcut trimitere la declarațiile martorei N. din care rezultă că societatea acesteia S.C. M. S.R.L., avea contracte cu U.M.F., prin atribuire directă de către cei doi inculpați cu funcții de conducere în U.M.F., care nu mai organizau licitații pentru lucrări, că erau făcute caiete de sarcini care să se încadreze în dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, pentru atribuire directă, prejudiciind U.M.F. Pentru aceste servicii, N. a remis inculpatei D. la data de 14.01.2015 suma de 1000-2000 RON, sub forma de mită. S-a mai arătat că aspectele menționate rezultă și din conținutul înregistrărilor audio video efectuate în cauza și necontestate de părți.

S-a mai reținut de prima instanță faptul că inculpatul A., în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a semnat la data de 05.11.2013 actul adițional de prelungire pe o perioadă de 4 ani a contractului nr. x/18.08.2009 având ca obiect închirierea unui spațiu către S.C. B. S.R.L., societate administrată în fapt de acesta, în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru sine, constând în însușirea tuturor veniturilor realizate de societate, în perioada 2013-2015, urmare a închirierii spațiului, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzută și pedepsită de art. 253

1

din C. pen. din 1969 (actual 301 din noul C. pen.) cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Referitor la aceasta acuzare, prima instanță a reținut că din probele administrate în cursul urmăririi penale și al judecății, S.C. B. S.R.L., administrată de martorul O., a încheiat cu U.M.F. un contract de prestări servicii, pe o perioadă de 4 ani și a instalat patru mașini de spălat rufe, folosite, la un cămin studențesc pentru a fi utilizate de studenți, cu fise date de administratorul de cămin. Având în vedere că mașinile de spălat se stricau des, au rămas ulterior doar două și pentru că profitul era mic, acesta a renunțat la contract, nu a mai plătit chirie din anul 2014 și a abandonat mașinile de spălat. De la acel moment, s-a ocupat în continuare de mașini inculpatul A., care prin intermediul administratorului de cămin, le-a folosit contra cost și a primit sumele rezultate din aceasta activitate. Instanța de fond a făcut trimitere la declarația martorei P. care a relatat că inculpatul A. era cel care plătea pentru spălătorie chiria și cheltuielile desfășurării activității.

O altă infracțiune reținută în sarcina inculpatului A. a constat în aceea că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a semnat la data de 05.11.2013 actul adițional de prelungire pe o perioadă de 4 ani a contractului nr. x/18.08.2009 având ca obiect închirierea unui spațiu către S.C. C. S.R.L., societate administrată la data respectivă de CC., fiica sa, în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta - însușirea tuturor veniturilor realizate de societate în perioada 2013-2015 urmare închirierii spațiului, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzută și pedepsită de art. 253

1

din C. pen. din 1969 (actual 301 din noul C. pen.) cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Referitor la această acuzare, instanța de fond a analizat declarația martorului R., administrator al S.C. C. S.R.L., firma de care se ocupa socrul sau, inculpatul E.. Cu ocazia percheziției domiciliare la inculpatul E. au fost găsite și actele constitutive ale S.C. C. S.R.L., aspect din care a concluzionat că inculpatul E. era administratorul de fapt al acestei societăți comerciale. Deși inculpatul A. a negat faptul ca ar fi știut că administratorul S.C. C. S.R.L.. este ginerele lui E., totuși fiica acestuia, martora CC., care nu a dorit sa dea declarație în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, a fost angajată cu contract la aceasta firma, fiind contabil. Din declarațiile martorului R. instanța a reținut că aceasta era chiar asociat la o firmă cu care tatăl sau și inculpatul A., erau în relații comerciale. S-a făcut trimitere și la declarația martorei P., care a menționat că, deși Curtea de Conturi impusese un control, inculpatul A. i-a cerut să nu mai calculeze penalitățile pentru firma S.C. C., în urma contractului cu U.M.F., lucru pe care martora l-a și făcut, în detrimentul U.M.F.

În ceea ce o privește pe inculpata D., instanța de fond a reținut că la data de 14.01.2015, în calitate de director tehnic în cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București, a primit o sumă de bani de la numita N., reprezentantă a societății M. S.R.L., pentru a nu-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, respectiv pentru a oferi un tratament preferențial, avantajos, în legătură cu contractele încheiate de societatea de mai sus cu U.M.F. "Carol Davila", fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. și ale infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

Prima instanță a apreciat că faptele sunt dovedite prin declarațiile martorei N., date în dosarul inițial nr. x/2016 al Tribunalului București, secția I penală, declarații care menționează că societatea S.C. M. S.R.L., pe care o reprezenta, avea contracte cu U.M.F., prin atribuire directă de către cei doi inculpați cu funcții de conducere în U.M.F., care nu mai organizau licitații pentru lucrări din cadrul U.M.F., făcând caiete de sarcini care să se încadreze în dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, pentru atribuire directă, prejudiciind societatea contractanta U.M.F. Pentru aceste servicii, N. a remis inculpatei D., la data de 14.01.2015, suma de 1000-2000 RON sub forma de mită.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța de fond a reținut dispozițiile art. 72 C. pen. și a apreciat că inculpații A. și D. au acționat cu intenție directă calificată prin scop, prevăzând rezultatul faptelor săvârșite și urmărind producerea lor conform art. 19 alin. (1) lit. a) C. pen.

În ce privește cele două infracțiuni de conflict de interese reținute în sarcina inculpatului A., din datele de 05.11.2013 cu privire la S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., instanța de fond a constatat că dispozițiile noului C. pen. sunt mai favorabile, respectiv că se impune reținerea art. 301 C. pen.

Instanța a aplicat pedepse în măsură să îndeplinească funcția de prevenție specială, infracțiunile de dare și luare de mită constituind punctul de plecare în escaladarea conduitei infracționale, o sancțiune cu impact minim asupra persoanei inculpaților nefiind aptă să anihileze disponibilitatea acestora de a adopta conduită ilicită.

În ce privește modalitatea de executare, pentru inculpatul A. și D., instanța de fond a apreciat că se impune executarea în regim de detenție față de amploarea activității infracționale, numărul de acte materiale, pericolul social deosebit al infracțiunilor reținute în sarcina acestora și nerecunoscute de inculpați.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații A. și D..

Prin decizia nr. 1395/A din 19 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise, printre altele, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații A. și D. împotriva sentinței penale nr. 2590/10.11.2016, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și în fond, rejudecând:

Au fost repuse pedepsele aplicate inculpatului A. și inculpatei D. în individualitatea lor.

A fost redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. de la 4 ani la 3 ani închisoare și al pedepsei complementare de la 4 ani la 3 ani, aplicând și pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de director de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (fapta din data de 23.12.2014).

A fost redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. de la 3 ani la 2 ani și 8 luni închisoare și al pedepsei complementare de la 4 ani la 2 ani aplicând și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

A fost majorat cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. de la 2 ani la 2 ani și 8 luni închisoare și a fost menținută pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, aplicând și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

A fost redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. de la 4 ani la 3 ani închisoare și al pedepsei complementare de la 4 ani la 3 ani, aplicând și pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de director de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (actele materiale din datele de 16.12.2014 și de 23.01.2015).

A fost menținută pedeapsa principală aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. de 1 an închisoare și a fost redus cuantumul pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. de la 4 ani la 2 ani, aplicând și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (fapta din data de 05.11.2013 - S.C. B. S.R.L.).

A fost menținută pedeapsa principală aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. de 1 an închisoare și a fost redus cuantumul pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. de la 4 ani la 2 ani, aplicând și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (fapta din data de 05.11.2013 - S.C. C. S.R.L.).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele principale de 3 ani, 2 ani și 8 luni, 2 ani și 8 luni, 3 ani, 1 an și 1 an închisoare aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare la care a fost adăugată 1/3 din suma celorlalte pedepse, adică 1/3 din 10 ani și 4 luni, respectiv 3 ani, 5 luni și 10 zile, în final inculpatul A. având de executat 6 ani, 5 luni și 10 zile de închisoare.

În baza art. 45 alin. (2), (3) și alin. (5) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de director de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 3 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, alături de pedeapsa principală rezultantă, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. pe durata executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. (1) raportat la art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpat.

În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen.. raportat la 72 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii perioada reținerii și arestului la domiciliu din perioada 24.03.2015 la data de 15.04.2015 inclusiv.

A fost redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatei D. pentru infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. de la 4 ani la 3 ani închisoare și al pedepsei complementare de la 4 ani la 3 ani, aplicând și pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de director de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (fapta din data de 14.01.2015).

A fost redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatei pentru infracțiunea prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. de la 3 ani la 2 ani și 8 luni de închisoare și al pedepsei complementare de la 4 ani la 2 ani aplicând și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele principale de 3 ani și 2 ani și 8 luni închisoare aplicate, fiind stabilită pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, care a fost sporită cu 1/3 din pedeapsa închisorii de 2 ani și 8 luni, respectiv 10 luni și 20 de zile, în final inculpata D. având de executat 3 ani, 10 luni și 20 de zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (2), (3) și alin. (5) C. pen., a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de director de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 3 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, alături de pedeapsa principală rezultantă, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. pe durata executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. (1) raportat la art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpată.

În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen.. raportat la 72 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii perioada reținerii și arestului la domiciliu din data de 24.03.2015 la data de 15.04.2015 inclusiv.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a constatat că situația de fapt reținută de instanța de fond este corectă, reamintind că inculpații nu au negat-o, aceștia apreciind însă că faptele nu constituie infracțiuni.

Referitor la ceea ce s-a reținut în sarcina inculpatului A., Curtea de apel a notat că probele administrate dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acesta este vinovat de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și conflict de interese.

Cu privire la modul de atribuire și derulare a contractelor de achiziție publică încheiate de instituția publică U.M.F. "Carol Davila", reprezentată de inculpat, director general administrativ cu societățile H. S.R.L. și I. S.R.L., reprezentate de numitul F., administrator, Curtea de apel a reținut că în data de 23.12.2014, în cadrul unei întâlniri avute în biroul inculpatului de la sediul Rectoratului U.M.F., administratorul S.C. H. S.R.L. și S.C. I. S.R.L., F., i-a înmânat inculpatului A., un plic și o sumă de bani cu scopul de a favoriza societățile acestuia în sensul atribuirii de contracte de prestări servicii și reparații efectuate la imobilele/dependințele din administrarea U.M.F. Astfel au fost încheiate contractul nr. x din 31.03.2014, pentru reparații și întreținere bazin înot, atribuit în mod direct către S.C. H. S.R.L. din București pentru o perioadă de 9 luni, prețul convenit pentru îndeplinirea contractului fiind de 58.500 de RON reprezentând servicii lunare și 45.400 de RON, reprezentând piese de schimb. A mai fost încheiat contractul nr. x din data de 31.03.2014 pentru reparații și întreținere centrale termice, contract atribuit în mod direct către S.C. I. S.R.L., pentru o perioadă de 9 luni, prețul convenit pentru îndeplinirea contractului fiind de 58.500 de RON (plus TVA-12.315,28 RON)- reprezentând lucrări lunare și 48.387 RON (plus TVA-11.612,88 RON)- reprezentând piese de schimb.

Deși inculpatul A. a negat faptele, Curtea de apel a arătat că documentația celor două contracte a fost realizată de către acesta, în calitatea sa de director general administrativ, împreună cu inculpata D., director tehnic al U.M.F. și F. și semnată de aceiași inculpați și de S. (expert financiar contabil, director al Departamentului Financiar din cadrul U.M.F.), T. (director al Departamentului achiziții din cadrul U.M.F.). Deși contractele vizau reparațiile sus arătate, Curtea de apel a notat că, în esență, acestea nu au fost realizate, constituind practic un paravan pentru obținerea unor sume de bani de către inculpat. Martorii U. și V., asistenți universitari la catedra de sport, au atras atenția inculpatului A. asupra stării precare a echipamentelor, mobilierului și celorlalte dotări de la bazinul de înot. Ambii martori au negat efectuarea vreunor lucrări la bazin, în pofida discuțiilor repetate avute cu inculpatul-în calitatea sa de director general - în acest sens, în cadrul cărora inculpatul invoca existența unei societăți de mentenanță. Martorii au negat de asemenea și că ar fi cunoscut despre existența unui contract încheiat cu H. S.R.L.

Inculpatul A. a recunoscut primirea unei sume de bani de la administratorul celor două societăți, explicația sa fiind că banii constituiau restituirea unui împrumut acordat anterior de 2.500 RON, returnat parțial la acel moment (2.000 RON). Afirmațiile inculpatului sunt contrazise însă de înregistrările ambientale dintre cei doi din data de 23.12.2014, în care nu există vreo discuție relativă la un eventual împrumut și nu se menționează nimic referitor la vreo obligație ulterioară de restituire, dar și din discuțiile ulterioare cu soția lui F. Astfel, la data de 02.02.2015, inculpatul a avut o întâlnire cu martora K. (după decesul soțului, aceasta preluând activitatea societăților) la biroul său de la Rectoratul U.M.F., în cadrul căreia aceasta i-a solicitat inculpatului sprijin pentru continuarea contractelor cu U.M.F., reafirmând că majoritatea profitului realizat de S.C. G. S.R.L. și I. S.R.L. provenea de pe urma acestor contracte. Inculpatul a asigurat-o că va face tot posibilul să realizeze cerințele, invocând riscul rezultat în prezent față de schimbarea conducerii facultății. Pe de altă parte, discuțiile cu K. (dovedite de procesele-verbale ale înregistrărilor) au confirmat existența unei situații cunoscute de ambii referitor la modul de atribuire a contractelor pentru cele două societăți, martora apelând practic la inculpat în sensul menținerii privilegiilor existente deja, asumând că societățile nu îndeplinesc condițiile de atribuire a contractelor pentru reparații. Conținutul dialogurilor ambientale exclude categoric susținerea inculpatului în sensul că a primit banii sub formă de împrumut restituit. Din aceste înregistrări, coroborate și cu declarațiile martorei K. a rezultat pretinderea și primirea de bani, precum și procentul cuprins între 40 și 60 % cerut de inculpat din valoarea contractelor încheiate între U.M.F. cu cele 2 firme, conform unei practici anterioare cu defunctul soț al martorei.

Curtea de apel a constatat, astfel, dovedite infracțiunile de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. și abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rep. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) cu privire la primirea, la data de 23.12.2014 a sumei de 1.500 de RON, de la numitul F., administrator al societăților H. S.R.L. și I. S.R.L., cu scopul de a nu-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile de serviciu în legătură cu modul de atribuire și derulare a contractelor de achiziție publică încheiate de instituția publică U.M.F. "Carol Davila" cu cele două societăți, în sensul favorizării acestora în detrimentul celorlalți agenți economici ofertanți.

Referitor la contractul încheiat cu S.C M. S.R.L., Curtea de apel a reținut că la data de 14.01.2015, în cadrul unei întâlniri avute în biroul inculpatului la sediul Rectoratului U.M.F. cu martora N., director al acestei societăți și administrator/asociat și la S.C. W. S.R.L. (firme cărora cei doi decizionali ai U.M.F. -inculpații A. și D. - le-au atribuit în mod constant lucrări de reabilitare/construcții la clădiri aparținând facultății) aceasta i-a înmânat inculpatei D. un plic cu bani(incertitudinea asupra sumei 1.500 sau 2.000 de RON fiind determinată de trecerea unei perioade mai mari de timp de la acel moment). Deși societatea reprezentată de martoră nu îndeplinea condițiile pentru obținerea contractelor, cei doi inculpați, ignorând interesele universității și schimbând parțial din condițiile imperative atribuirii contractelor, au favorizat S.C. M. S.R.L. în schimbul sumelor de bani obținute.

Curtea de apel a constatat că cei doi inculpați au negat faptele, însă, a notat că din procesul-verbal de redare în mediul ambiental a discuțiilor dintre D. și N. rezultă înlocuirea de către aceasta a unor pagini din cuprinsul documentației necesare încheierii contractului pentru a se evita prezentarea acestuia spre aprobarea conducerii U.M.F. (de exemplu, pe înregistrare se observă cum la ora 14:25:53, inculpata D. începe să răsfoiască înscrisuri dintr-un dosar aflat în dreptul său pe birou și îi indică cu degetul martorei N. partea centrală a unui înscris din acel dosar iar ulterior se observă pe înregistrare cum aceasta a deschis fermoarul de la buzunarul exterior al genții și cu ambele mâini a scos un plic alb de formă dreptunghiulară pe care l-a înmânat inculpatei. Anterior acestei date cu o zi, respectiv la data de 13.01.2015 a fost publicat pe SEAP anunțul pentru atribuirea directă de către U.M.F. a două contracte de achiziții publice către S.C. M. S.R.L. vizând reabilitarea spațiilor destinate proiectului Parteneriat pentru o carieră medicală de succes în specialitățile medicale implicate în patologia renală (proiectul în cauză implementat de U.M.F. finanțat prin POSDRU - cod SMIS x, contract x, semnat la data de 24.04.2014 și cofinanțat de la bugetul de stat. Contractul de reabilitare a fost atribuit către S.C M. S.R.L. data finalizării achiziției (în valoare de 112.275 RON) fiind 05.01.2015. Al doilea contract viza reabilitarea spațiilor destinate proiectului Parteneriat pentru o carieră medicală de succes în specialitățile medicale implicate în patologia chirurgicală a membrelor (proiectul în cauză implementat de U.M.F. este finanțat prin POSDRU - cod SMIS x, contract x, semnat la data de 24.04.2014 și cofinanțat de la bugetul de stat. Contractul de reabilitare a fost atribuit de asemenea S.C M. S.R.L., data finalizării achiziției în valoare de 128.301,35 RON, fiind 05.01.2015.

Curtea de apel a reținut că anterior atribuirii contractelor, începând cu luna noiembrie 2014, inculpații A. și D. au demarat realizarea caietelor de sarcini pentru cele două proceduri de atribuire, urmare discuțiilor cu reprezentantul S.C M. S.R.L., martora N., în conformitate cu datele tehnice furnizate de aceasta. În acest cadru se rețin discuția telefonică dintre inculpată și martoră din data de 02.11.2014 și întâlnirea din data de 14.01.2015, din biroul inculpatului A., înregistrate, când acestea stabilesc chestiuni privind detaliile tehnice relative la cele două contracte. Proiectul pentru cele două lucrări de reabilitare a fost realizat în baza unui contract încheiat de U.M.F. cu S.C. X. S.R.L. (arhitect L.). Caietul de sarcini a fost realizat de martorul L. în funcție de produsele/serviciile și valorile stabilite pentru acestea de către martora N. pe baza datelor tehnice transmise de cei doi inculpați. Inculpații au negat obținerea vreunor sume de bani sau alte foloase urmare atribuirii contractelor, după cum și modificarea condițiilor de atribuire, însă nu au fost reținute apărările acestora. Pe de o parte, Curtea a reamintit discuția din data de 15.01.2015 menționată anterior, la momentul înmânării plicului cu suma de bani. Pe de altă parte, Curtea a notat că procesele-verbale de înregistrare atestă discuțiile dintre A., D. și L. care fac dovada unor relații existente între cei trei, precum și elemente de fraudare a procedurilor de achiziție publice,(prin impunerea de soluții tehnice și prețuri în raport de potențialul societății prestatoare). S-a reținut că aspectele referitoare la Proiectul pentru cele două lucrări de reabilitare au fost comunicate de cei doi inculpați arhitectului L. pentru a modifica cerințele din caietul de sarcini, în raport de interesele societății vizate pentru atribuirea contractului.

Curtea de apel a făcut trimitere la înregistrările din data de 06.01.2015, dintre D. și arhitectul L., din data de 15.12.2014, dintre martora N. și inculpatul A., în cadrul căreia martora N. a reiterat necesitatea ca oferta S.C. M. să fie mai mică decât a perdantului - firmă participantă formal, din data de 07.01.2015, când inculpata D. a solicitat explicit martorului Y. să refacă una dintre oferte cu o altă firmă, menționându-i că trebuie să fie refăcute ofertele, cu indicarea societăților. Curtea reține că între martora N. și inculpați existau relații anterioare, societățile administrate în drept sau în fapt de aceasta S.C M. S.R.L. și S.C. Z. S.R.L. având și anterior încheiate contracte avantajoase cu U.M.F. (martora a declarat de altfel că de 5-6 ani beneficiază anual de acordarea a două, trei lucrări realizare/reabilitare construcții de la U.M.F. Carol Davila, urmare a discuțiilor pe care le are cu A. și D., menționând explicit - referitor la contractele din cauză - că au fost depuse oferte fictive, una fiind a celeilalte societăți administrată de ea, respectiv S.C. Z. S.R.L., cu știința lui A. și D.). Susținerile martorei au fost confirmate și de evidențele U.M.F. Carol Davila care atestă că în perioada 2009-2014, societatea M. S.R.L. a beneficiat de acordarea de lucrări, (realizare construcții, reparații și întrețineri), prin încredințare directă sau comandă, în valoare totală de 2.867.802,39 RON.

Concluzionând, Curtea de apel a reținut că preponderența lucrărilor acordate, modul direct de încredințare și asistența acordată în vederea depunerii documentațiilor de ofertă, denotă tratamentul favorabil acordat de inculpatul A. și inculpata D. acestor două societăți, în detrimentul interesului U.M.F. Carol Davila. Împrejurarea că nu s-a menționat exact suma de bani primită de inculpata D. la data de 16.01.2015 nu schimbă situația, în opinia instanței de apel, în contextul în care a trecut o perioadă de timp de la acea dată, iar pe de altă parte, raportat la obișnuința unor astfel de recompense pentru sprijinul primit pentru întocmirea documentației de atribuire a lucrărilor din partea U.M.F. Carol Davila. S-a înțeles motivul pentru care martora nu își mai amintește pentru cazul concret suma exactă predată inculpatei D. (arată martora că sumele cu titlu de cadou erau cuprinse între 2.000-3.000 de RON pentru contractele cu valori mai mari de circa 150.000 de RON). Declarația martorei este astfel pe deplin credibilă exact în considerarea acestor practici.

Curtea de apel a reținut că inculpatul A. a relatat despre tratamentul preferențial acordat S.C. M. S.R.L., prin indicarea modului de redactare a caietului de sarcini aferent contractelor încheiate, în baza indicațiilor cu privire la cantitățile de materiale și valoarea acestora, stabilite de societatea executantă, aspecte care reies totodată și din înregistrările ambientale efectuate în cauză.

Susținerile inculpatei D., în sensul că a fost condamnată pentru infracțiuni care nu au făcut obiectul trimiterii sale în judecată, nu au fost reținute de către Curtea de apel, considerentele hotărârii făcând referire strict la cele două infracțiuni privitoare la contractele analizate (expunerea în detaliu a actului de sesizare face într-adevăr trimitere și la alte activități ale inculpatei însă aceasta nu echivalează cu învestirea instanței de judecată și cu alte fapte și nu a constituit obiect al analizei instanței de fond, interpretarea inculpatei fiind eronată).

Referitor la contractul încheiat de inculpatul A., reprezentant al U.M.F. Carol Davila cu societatea J. S.R.L., reprezentată de inculpatul E., pentru închirierea spațiului situat în București sector 5, Bd. x, Curtea a reținut că la datele de 16.12.2014 și 23.01.2015, inculpatul a primit suma totală de 950 de RON, în două tranșe, pentru a oferi un tratament preferențial, avantajos acestei societăți. S.C. J. S.R.L. deținea un punct de lucru în cadrul universității obținut în urma organizării unei proceduri de atribuire prin licitație, respectiv contract de închiriere nr. x din 09.08.2010, încheiat pe o durată de 4 ani, ulterior prelungit la data de 04.03.2014 prin actul adițional nr. x, documentele în cauză fiind semnate din partea U.M.F. Carol Davila de către directorul general, inculpatul A. și directorul tehnic, inculpata D.

Curtea de apel a reținut că inculpatul A. și-a exercitat în mod defectuos atribuțiunile de serviciu, creând o aparență de legalitate în atribuirea contractului de închiriere, deși cunoștea faptul că cele două societăți comerciale care au participat la procedura de atribuire aparțineau aceluiași grup de interese (SC C. S.R.L., cealaltă participantă la licitație era administrată de ginerele inculpatului E., R. iar în cadrul acesteia director era fiica inculpatului A., CC.).

Deși cei doi inculpați au negat faptele, Curtea de apel a notat că procesele-verbale de redare în mediul ambiental a întâlnirilor din datele de 16.12.2014 și de 23.01.2015 atestă fără dubii predarea unor sume de bani din partea lui E. către A.. Nici unul dintre cei doi nu a contestat predarea/primirea sumei de bani, însă apărarea rezidă în titlul cu care s-au realizat cele două operațiuni complementare. Constant, cei doi au invocat că banii erau o recompensă pentru ajutorul acordat de A. pentru tratarea soției inculpatului E. de boala de care aceasta suferea. Discuțiile dintre cei doi nu fac însă nici o trimitere la o astfel de situație iar înscrisurile care atestă suferința soției inculpatului E. nu fac dovada decât a ceea ce se menționează în conținutul lor, nu și a scopului pentru care sumele de bani au fost remise inculpatului A.. Pe de altă parte, ținând seama de cadrul oferirii banilor, în contextul mai larg al relației de prietenie dintre cei doi inculpați (de peste 25 de ani), nu se poate aprecia că era necesar ca această recompensă să se materializeze la biroul U.M.F., ci într-un cadru privat. Reținând și natura discuțiilor avute în cele două împrejurări-trimiterile pe care inculpații la fac la contractele încheiate și predarea sumelor în momentele acestor discuții, Curtea de apel a constatat dovedită natura și titlul cu care sumele au fost predate. Aceasta, desigur, și prin coroborarea cu modul în care s-au desfășurat licitațiile de atribuire a contractului de închiriere și relațiile de rudenie dintre reprezentanții societăților participante și inculpați.

Reținând aceste fapte, care fac dovada săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu, de către inculpatul A., respectiv dare de mită, de către inculpatul E., Curtea de apel a reamintit că inculpatul A. este cel care a semnat la data de 05.11.2013 actul adițional de prelungire pe o perioada de 4 ani a contractului nr. x din 18.08.2009 având ca obiect închirierea unui spațiu către S.C. C. S.R.L. și că această societate era, la acel moment, administrată în fapt de fiica sa, CC. Prin aceasta inculpatul a realizat în mod direct un folos material pentru ruda sa de gradul I, constând în însușirea tuturor veniturilor realizate de societate în perioada 2011 - 2015, urmare a închirierii spațiului deținut de U.M.F. Carol Davila (inculpatul a intervenit direct asupra martorei P. - care se ocupa cu cheltuielile de consumabile - pentru a determina reducerea cheltuielilor de întreținere datorate de către S.C. C. S.R.L., pentru Trim. III anul 2012, după cum a intervenit direct pentru înlăturarea penalităților calculate pentru anii 2011 - 2012, în sarcina S.C. C. S.R.L., tot inculpatul fiind cel care achita nemijlocit chiria și utilitățile datorate de S.C. C. S.R.L.

Curtea de apel a constatat, astfel, că apărările inculpaților în sensul că nu sunt vinovați de săvârșirea faptelor nu pot fi reținute, și notează că în esență, aceștia au negat doar ceea ce conferă caracter penal acestora, fără a contesta situația de fapt. Astfel, predarea/primirea sumelor de bani nu este combătută, doar natura și titlul cu care s-au efectuat, după cum se neagă infracțiunea de abuz în serviciu prin raportare la inexistența unor atribuții care să fi fost prevăzute și încălcate sau la absența calității de funcționar public.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu, contestată din perspectiva neîndeplinirii laturii obiective prin raportare la considerentele deciziei nr. 405/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 517 din 08 iulie 2016, Curtea de apel a constatat că, la analiza infracțiunilor de abuz în serviciu reținute în sarcina inculpaților, instanța de fond s-a raportat la dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen., astfel cum au fost interpretate în sens constituțional prin decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, anterior menționată, precum și la precizările făcute de procuror.

Curtea de apel a arătat că procedura operațională referitoare la achizițiile publice, existente la nivelul U.M.F. Carol Davila COD x Ediția 1/2013, aceasta se derula în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare (privind modul de atribuire a contractelor de achiziție publică și a contractelor de concesiune, de lucrări publice și servicii, precum și a celorlalte acte normative care reglementează achizițiile publice). Procedura trebuia aplicată de personalul din cadrul Direcției Generală Administrative - Serviciul Aprovizionare, Biroul Inventariere și Întreținere Aparatură, implicate în organizarea activității de achiziții publice la nivelul U.M.F. - Carol Davila pentru consumabile, obiecte de mică valoare și servicii, Direcția Tehnică pentru servicii și lucrări, de personalul din cadrul Direcției Patrimoniu - Serviciul Achiziții Publice și Patrimoniu atunci când se achiziționează mijloace fixe din venituri proprii, buget sau fonduri externe nerambursabile, respectiv de personalul Bibliotecii Centrale pentru achiziția de cărți, precum și de personalul Departamentului Granturi și Cercetare Științifică pentru achiziția de produse, obiecte de mică valoare, consumabile sau servicii aferente proiectelor de cercetare.

Curtea de apel, reținând principale atribuții ale inculpaților A. și D., potrivit fișei postului, a constatat că în cadrul acestei proceduri, responsabilitățile inculpatului A., director general administrativ, vizau avizarea programului anual de achiziții publice și supunerea avizării și aprobării conducerii U.M.F. Carol Dabila, îndeplinirea funcției de președinte în comisiile de evaluare a ofertelor în cazurile în care este numit prin decizie, urmărirea modului de elaborare a documentațiilor de atribuire pentru achizițiile publice de lucrări, servicii și produse, avizarea documentațiilor de atribuire pentru achizițiile publice.

Inculpata D., șeful serviciului tehnic avea, la rândul său, ca responsabilități urmărirea elaborării documentațiilor de atribuire pentru achizițiile publice de lucrări, servicii și produse, îndeplinirea funcției de președinte în comisiile de evaluare a ofertelor în cazurile în care este numit prin decizie, urmărirea modului de încheiere a contractelor de achiziție publică de lucrări, servicii și produse, informarea furnizorului în cazul identificării de către comisia de recepție a unor produse neconforme, printr-o adresă semnată de D.G.A., urmărirea îndeplinirii obligațiilor referitoare la publicitate, astfel cum sunt acestea prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006, urmărirea aplicării și finalizării procedurilor de atribuire, a modului de constituire și păstrare a dosarului achiziției publice, de păstrare, arhivare și efectuare a înregistrărilor specifice, urmărirea îndeplinirii prevederilor contractului de achiziție.

Curtea de apel a notat, astfel, că inculpații aveau atribuții directe referitoare la modul de organizare a achizițiilor publice, în sensul respectării dispozițiilor referitoare la derularea și încheierea contractelor, atribuții pe care le-au încălcat și au acordat prioritate societăților comerciale așa cum s-a analizat anterior (tratamentul preferențial acordat societăților din cercul de interes al inc. A. și D., în sensul încredințării directe de lucrări, cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, respectiv art. 2 lit. a) - privind promovarea concuren

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă