ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 465/2023

Deliberând asupra contestației formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din data de 26 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022, privind pe condamnatul A., constată următoarele:

Prin încheierea din data de 26 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 459 alin. (7) din C. proc. pen. coroborat cu art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de revizuire formulată de petentul-condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 115/F/23.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 266/A/02.08.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a dispus rejudecarea cauzei în fond și în baza art. 43 alin. (1) rap. art. 26 din C. proc. pen., s-a trimis cauza la completul C4 Fond al secției I Penale a Curții de Apel București, în vederea discutării reunirii laturii penale cu latura civilă a dosarului nr. x/2020, cu termen la 30.06.2023.

În baza art. 460 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus suspendarea executării Sentinței penale nr. 115/F/23.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 266/A/02.08.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, încheierea fiind definitivă în privința admiterii în principiu.

Pentru a dispune astfel, cu privire la suspendarea executării, s-a reținut, în esență, că la data de 20.10.2022, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a Sentinței penale nr. 115 din 23.06.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 266/A/02.08.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2012, prin care a solicitat, în baza art. 459 alin. (7) din C. proc. pen., coroborat cu art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., admiterea, în principiu, a cererii de revizuire și rejudecarea cauzei în fond, cu consecința anulării în parte a hotărârii în ceea ce privește condamnarea sa pentru cele două infracțiuni și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit dispozițiilor art. 395 - 399 din C. proc. pen., în sensul achitării sale pentru infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu, în formă calificată, și dare de mită, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Referitor la infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, revizuentul a arătat că toată construcția juridică care a stat la baza reținerii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, respectiv motivarea expusă atât în actul de sesizare, cât și în considerentele hotărârilor celor două instanțe, gravitează în jurul constatării faptului că terenul în suprafață de 226.61 ha, împreună cu construcțiile aferente B. ar avea regimul juridic al unor bunuri aflate în domeniul public al statului, fiindu-i astfel aplicabile normele juridice care reglementează domeniul public și, în consecință, USAMV București nu putea dispune de el decât în limita dreptului său de administrare, nicidecum în calitate de proprietar, prin înstrăinare/aportare ori exercitarea altor acte de dispoziție.

În motivarea soluțiilor pronunțate în ceea ce privește infracțiunea antereferită, cele două instanțe au apreciat, în mod greșit, regimul juridic al imobilului în cauză, reținând totodată o pretinsă încălcare a unor acte normative care ar nesocoti acest regim juridic.

Cu privire la motivul de revizuire, a arătat că nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei următoarele fapte și împrejurări noi, dezvoltate în cele ce urmează în succesiunea lor în timp și prezentate inclusiv în anexe, preexistente hotărârii atacate și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate.

În acest sens, revizuentul a arătat că prin procesul-verbal de predare-primire din 28 iunie 1920, Casa Centrală a Cooperației Improprietărirei - Direcția Cadastrului predă Școlii Centrale de Agricultură de la Herăstrău (în calitate de primilor) terenul arabil în suprafața de 301,40 ha. situat la nord de satul Băneasa și în dreapta Șoselei București-Ploiești, expropriat din moșia Băneasa aparținând C.

Acesta a mai arătat că Legea nr. 2746/02.08.1929 pentru înființarea Academiei de Înalte Studii Agronomice, act normativ invocat/reținut și în hotărârea atacată, transformă prin art. I Școala Superioară de Agricultură de la Herăstrău și Academia de Agricultură de la Cluj în Academiile de Înalte Studii Agronomice.

Dispozițiile art. 25 alin. (1) din această lege constituie titlul legal ce consacră, mai presus de orice dubiu, dreptul deplin de proprietate al actualei USAMV București asupra întregului inventar, clădiri și terenuri, existente la data promulgării legii în folosința școlii de agricultură de la Herăstrău, inclusiv Ferma experimentală Băneasa - expres menționată la art. 14 lit. b) din aceasta lege, precum și asupra viitoarelor înzestrări ce urmau a fi afectate celor două academii agricole nou înființate în temeiul dispozițiilor acestei legi.

De altfel, actuala Universitate de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca (fosta Academie de înalte Studii Agronomice Cluj) a păstrat în proprietate privată terenurile astfel atribuite, astfel cum rezultă și din conținutul listei cu baza materială-terenuri aliate în proprietatea USAMV Cluj-Napoca și al extrasului de Carte Funciară nr. x/16.08.2022 pentru terenul de 16,97 ha proprietatea Stațiunii de Cercetări Horticole (SCH) Cluj Napoca din cadrul U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca, cu care s-a făcut un schimb cu Consiliul Județean Cluj în vederea construirii unui spital și aprobarea acestui schimb în ședința Senatului Universității din 24.03.2020.

Mai mult chiar, conform Rezoluției parchetului - DNA - Serviciul teritorial Cluj de respingere a plângerii contra soluției de netrimitere în judecată din 23 aprilie 2008, contractului de colaborare încheiat între USAMV Cluj Napoca și D. și articolului publicat de E. la data de 10.08.2000, o anumită suprafață a terenului aflat în proprietatea Universității din Cluj (conform Ordinului M.E.C. nr. 3593/29.04.2002 publicat în articol) a făcut obiectul unei investigații penale a DNA Cluj, urmare construirii mall-ului F. de către G., prin preluarea terenului de la H. SA Cluj, ajungându-se la concluzia că asocierea dintre USAMV Cluj și D. SRL, care a permis ridicarea mall-ului de la marginea Clujului, s-a făcut în mod legal.

De asemenea, revizuentul a arătat că Legea nr. 386 din 23.05.1942, republicată în Monitorul Oficial nr. 274/23.11.1943, organiza sistemul de învățământ superior din România, Academia de Înalte Studii Agronomice de la București trecând în subordinea Politehnicii din București sub denumirea de Facultatea de Agronomie (art. 4) și prevedea la art. 151 pct. 7 abrogarea înaltului Decret Regal nr. 2746/1929 și la art. 159 păstrarea în continuare a dreptul de proprietate asupra bunurilor deținute anterior de către Academiile de Înalte Studii Agronomice și eliminarea interdicției de înstrăinare a bunurilor deținute de cele două Academii, noua formulare a art. 159 fiind:

"Facultățile de agronomie posedă în plină proprietate bunurile imobiliare de orice fel, cu inventarele respective cu care au fost înzestrate până în prezent sau cu care vor fi înzestrate în viitor", împrejurări necunoscute de către instanțe, însă preexistente hotărârii atacate și care ar fi putut influența soluția procesului dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluționării cauzei.

Astfel, prin dispozițiile exprese ale art. 159 din această lege s-a menținut nealterată deplina proprietate a tuturor bunurilor prezente, dar și viitoare ale facultăților de agronomie - în cazul concret de față fiind vorba despre Facultatea de Agronomie București din cadrul Politehnicii din București, însă a fost eliminată interdicția de înstrăinare a bunurilor aflate în proprietatea facultăților de agronomie, interdicție instituită inițial prin art. 25 alin. (2) din Legea 2746 de înființare a Academiilor de înalte Studii Agronomice din 1929.

De asemenea, a arătat revizuentul, Decretul 266/25.09.1948 la care se face referire și în cele două hotărâri, organizează Ministerul învățământului Public ANEXA 5 și stabilește prin art. 51 că "Bunurile mobile și imobile folosite cu orice titlu de instituțiile școlare de orice grad și categorie, precum și ale oricăror instituții culturale și științifice administrate sau dependente de Ministerul Învățământului Public, sunt proprietatea Statului și sunt date în folosința Ministerului Învățământului Public", naționalizând, practic, inclusiv terenul B., aspect consemnat în cele două hotărâri.

Acest decret întrerupe exercitarea de către precursoarea actualei USAMV București a dreptului său de proprietate asupra terenurilor și clădirilor B., acestea fiind naționalizate în folosul statului român odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Însă, a arătat revizuentul că, prin Decretul nr. 691/28.12.1973 ANEXA 6 (aprobat prin Legea nr. 22/1974) s-a abrogat Decretul nr. 266/1948, împrejurare necunoscută de către instanțe și care ar fi putut influența în mod determinant soluția procesului dacă ar fi fost cunoscută la momentul soluționării cauzei.

În consecință, a arătat revizuentul că, terenul în discuție se afla la 01.01.1990 în proprietatea USAMV București, nicidecum în proprietatea statului pentru a se reține incidența art. 135 alin. (4) din Constituție, art. 35 din Legea nr. 18/1991, republicată ori a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Terenul B. se află în proprietatea privată a USAMV București, regimul juridic al acestui teren fiind stabilit de dreptul comun, respectându-se inclusiv dispozițiile art. 9 alin. (3) ale Legii nr. 1/2000 la emiterea titlului de proprietate nr. x/2001, text de lege potrivit căruia "Terenurile agricole proprietate de stat, care pe baza actelor doveditoare au constituit patrimoniul Academiei Române, universităților și instituțiilor de învățământ superior cu profil agricol, trec în proprietatea acestora".

În consecință, raportat la acest element nou, necunoscut de instanță la data pronunțării, dar preexistent hotărârii atacate, urmează a se constata greșita/nelegala constatare a instanței potrivit căreia inculpații trebuiau să urmeze această procedură specială de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, nu de emitere a unui titlu de proprietate în temeiul Legii nr. 1/2000, în condițiile în care titlul de proprietate nr. x a fost emis la data de 06 iunie 2001, iar procedura emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate de către Ministerul Educației și Cercetării s-a instituit prin lege abia 6 luni mai târziu, la data de 14.12.2001.

Revizuentul a apreciat că, având în vedere expunerea de motive la O.U.G. nr. 78/2003 rezultă indubitabil că s-a avut cunoștință de existența titlului de proprietate nr. x/06.06.2001, recunoscându-se legalitatea și validitatea acestuia chiar de către Guvernul României, implicit, prin radierea/înlăturarea poziției 1.3. din Anexa 5 a Legii nr. 290/2002 în care era menționată inițial (din eroare practic cum se sugerează în expunerea de motive) B. - în subordinea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, cu o suprafață de 226.61 ha în administrare, deși în realitate terenul se afla în proprietatea Universității.

Referitor la infracțiunea de dare de mită, revizuentul a arătat următoarele:

Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a arătat că nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei următoarele fapte și împrejurări noi care vizează ambele activități reținute ca intrând în componența infracțiunii de dare de mită, dezvoltate în cele ce urmează, preexistente hotărârii atacate și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate.

Astfel, referitor la activitatea din 24.12.2008, respectiv remiterea de către inculpatul I. ofițerului de poliție judiciară delegat J. (martor denunțător) a unor sticle cu băuturi alcoolice (palincă și whisky) și materiale promoționale de sărbători (agende, calendare, pixuri, șapcă, tricou) cu scopul ca acesta să facă cercetări superficiale care să conducă la o soluție de netrimitere în judecată, a solicitat a se constata că revizuentul a fost condamnat pentru această infracțiune, reținându-se în sarcina sa forma autoratului, în timp ce activitatea lui I. a fost calificată drept complicitate, ceea ce presupune că revizuentul, pe de o parte, ar fi cunoscut faptul remiterii respectivelor bunuri, iar pe de altă parte, ar fi avut reprezentarea că scopul oferirii/remiterii acestor bunuri a fost acela ca J. să își exercite într-un anumit fel atribuțiile de serviciu în legătură cu Dosarul nr. x/2006.

În realitate, însă, revizuentul A. nici nu a cunoscut faptul remiterii acestor bunuri și nici nu a avut reprezentarea naturii coruptive a remiterii bunurilor de către I., aspect reținut în cuprinsul Sentinței penale nr. 118/F/11.06.2021 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, ANEXA 9, respectiv a deciziei penale definitive nr. 291A/02.12.2021 a ÎCCJ pronunțată în Dosarul nr. x/2021, ce a avut ca obiect cererea de revizuire a inculpatului I. împotriva aceleași hotărâri de condamnare.

Împrejurarea nouă pe care o introduc în discuție Curtea de Apel București, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție (cu ocazia soluționării cererii de revizuire a inculpatului I.) este aceea că, în realitate, I. este cel care a dat acestor bunuri destinația dorită de el, în condițiile în care aceste bunuri proveneau de la alte persoane.

În atare situație, s-a reținut fără niciun dubiu și cu putere de lucru judecat că nu el este cel care a stabilit destinația de mită a bunurilor remise de I. lui J. la data de 24.12.2008, aceasta fiind decizia/contribuția exclusivă și personală a numitului I.

De altfel, această constatare este în concordanță chiar cu declarațiile martorului denunțător J.

Cu privire la activitatea din 15.01.2009 și 27.01.2009, respectiv promisiunea de sprijin/funcții în favoarea martorului denunțător J., revizuentul a arătat că, împrejurarea cu caracter de noutate pe care doresc să o releve derivă dintr-o declarație notarială dată la 06.12.2022 de numitul K., fost inculpat condamnat în aceeași cauză.

A arătat că aspectul de noutate relevat de acesta declarație constă în inexistența, în materialitatea sa, a vreunei promisiuni de sprijin/funcții în favoarea martorului denunțător J., ceea ce conduce la lipsa juridică a elementului material al infracțiunii de dare de mită. Această situație reflectă îndeplinirea condiției privind revizuirea hotărârii de condamnare în temeiul art. 453 lit. a) din C. proc. pen., întrucât împrejurarea de noutate tinde să conducă la pronunțarea în cauză a unei soluții de achitare față de el, deci a unei soluții diametral opuse celei definitive care se atacă.

A arătat că declarația notarială dată la 06.12.2022 de K. se coroborează și cu o serie de aspecte care pot fi observate din dosarul cauzei.

A învederat că, analizând actele dosarului, se observă că mențiunea privind promisiunea pe care el i-ar fi făcut-o lui J. apare în actele procurorului la 06.03.2009, deși la acea dată J. dăduse deja o declarație (raportul olograf din 27.01.2009, imediat după întâlnire) și nu făcuse nicio referire la o atare promisiune; procesul-verbal de transcriere a convorbirilor ambientale și suportul optic nu existau la dosarul cauzei; chiar în ziua când se depun înregistrările convorbirilor la dosar, respectiv 23.03.2009, J. dă o nouă declarație în care, nici de această dată nu face nicio referire la pretinsa promisiune, ceea ce se coroborează cu declarația notarială dată la 06.12.2022 de numitul K.

A arătat că aspectele de mai sus sunt susținute și de conținutul exact al discuției ambientale care s-a purtat între A. și J. la data de 27.01.2009, în urma unei audieri atente a acestei convorbiri se poate sesiza un anumit aspect care nu a fost consemnat în cuprinsul procesului-verbal de transcriere.

A mai arătat că din analiza dosarului cauzei reies următoarele aspecte controversate: pentru imprimarea înregistrării convorbirii din 27.01.2009 s-a creat, la DNA, DVD-ul original, fiind întocmit procesul-verbal din 27.01.2009, ANEXA 12; la data de 21.08.2012, domnul procuror L. a emis o rezoluție prin care a dispus transcrierea discuției din 27.01.2009; dispoziția a fost adusă la îndeplinire la data de 22.08.2012, în procesul-verbal de transcriere din aceeași dată menționându-se ca s-a utilizat DVD-ul original. De asemenea, în același proces-verbal s-a precizat că a fost realizată copia nr. x, aflată pe suportul optic, aceasta fiind cea înaintată ulterior instanței de judecată, la momentul emiterii rechizitoriului în cauză.

Însă, a apreciat revizuentul, că este însă deosebit de relevantă împrejurarea că la dosarul cauzei se regăsesc două procese-verbale, datate 16.07.2012 și 17.07.2012, în care se consemnează că în zilele respective s-a prezentat la sediul DNA învinuitul M., care a studiat dosarul de urmărire penală și a audiat, printre altele, tocmai suportul optic copie 18.

Mai mult decât atât, tot la dosarul cauzei se regăsește și un alt proces-verbal, datat 16.07.2012, din care rezultă că CD-ul "Copie 18" a fost audiat și de avocatul N. Acesta a solicitat și un alt suport optic pe care să fie imprimată aceeași convorbire din 27.01.2009. fiindu-i pus la dispoziție CD-ul cu seria x , care însă nu a funcționat. În procesul-verbal în care s-a consemnat această situație există însă și o altă mențiune importantă a organului de urmărire penală, respectiv că CD-ul ar fi aferent "procesului-verbal de transcriere datat 17.09.2009 ce surprinde aceeași discuție din data de 27.01.2009".

Revizuentul a arătat că din cele de mai sus reiese, așadar, că suportul optic copie nr. 18, care cuprinde discuția din 27.01.2009 și care a fost înaintat instanței de judecată, fiind folosit ca mijloc de probă în cauză, prezintă o situație incertă: deși, conform înscrisurilor oficiale emise chiar de organul de urmărire penală, suportul optic ar fi fost creat abia la data de 22.08.2012, el exista totuși fizic cu o lună înainte de momentul creării (16 - 17.07.2012 - când a fost consultat de părți și avocați, conform înscrisurilor oficiale întocmite tot de organul de urmărire penală) și, mai mult, este menționat tot de organul de urmărire penală, într-un alt înscris oficial, ca existent încă din data 17.09.2009 (deci, cu circa 3 ani anterior creării lui).

A apreciat că elementele mai sus expuse nasc cel puțin o suspiciune rezonabilă privind existența în realitate a elementului material al infracțiunii de dare de mită pentru care revizuentul A. a fost condamnat. Este perfect plauzibil - atât pe baza celor indicate mai sus, cât și pe baza declarației notariale date la 06.12.2022 de numitul K. ANEXA 17 - că A. nu a formulat nicio promisiune de foloase către denunțătorul J.; această ipoteză reprezintă o împrejurare nouă, aptă a invalida elementul material al dării de mită, și care este de natură să dovedească netemeinicia hotărârii definitive de condamnare.

Revizuentul a menționat că toate aceste aspecte problematice privitoare la condamnarea sa se coroborează cu o hotărâre fără precedent pronunțată de The High Court of Justice din Marea Britanie, care, la data de 11.06.2021, prin decizia [2021] EWHC 1584, în Dosarul nr. x/2019, a refuzat să pună în executarea mandatul european de arestare emis în România pe numele revizuentului.

Acesta a apreciat că este deosebit de relevantă împrejurarea că, pe lângă caracterul de noutate pe care hotărârea în sine îl prezintă pentru justiția britanică, judecătorii au constatat că el a suferit în România o încălcare a dreptului său la un proces echitabil și o flagrantă negare a justiției.

Astfel, revizuentul a apreciat că aceste considerente, deși sunt relative doar la un anumit aspect al cauzei în care domnul A. a fost condamnat (invocat în fața instanțelor britanice), devin cu atât mai actuale cu cât elementele expuse mai sus evidențiază suspiciuni rezonabile asupra existenței în sine a faptelor calificate de instanțele române ca întrunind elementele constitutive al infracțiunii de dare de mită.

Având în vedere argumentele expuse, apreciind întemeiate motivele invocate, revizuentul A. a solicitat admiterea în principiu a prezentei cereri de revizuire, anularea în parte a Sentinței penale nr. 115/F din 23.06.2016, definitivă prin Decizia penală nr. 266/02.08.2017 a ÎCCJ în ceea ce privește soluția de condamnarea sa pentru infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu, în formă calificată, respectiv dare de mită și rejudecarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012

De asemenea, în temeiul art. 460 alin. (1) din C. proc. pen., revizuentul a solicitat ca, odată cu admiterea în principiu a prezentei cereri de revizuire, să se dispună și suspendarea executării Sentinței penale nr. 115 din 23.06.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 266/A/02.08.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2012, reținând că executarea acesteia ar produce efecte negative iremediabile în ceea ce îl privește, întrucât Curtea Supremă a Regatului Unit a acordat Guvernului României permisiunea de a contesta hotărârea Înaltei Curți de Justiție - Curtea Reginei (High Court of Justice, Queen’s Bench Division, Administrative Court, Divisional Court) din 11.06.2021, prin care s-a respins cererea de extrădare în România, termenul de soluționare urmând a fi stabilit în anul 2023.

În drept, revizuentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Analizând actele dosarului prin prisma dispozițiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele:

Revizuirea este calea extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau violările cu caracter continuu ale drepturilor garantate de Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori încălcările dispozițiilor constituționale în cazul în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate ulterior rămânerii definitive a hotărârii.

Judecata revizuirii presupune o primă etapă, reglementată prin art. 459 C. proc. pen., în care instanța sesizată cu soluționarea acestei căi extraordinare de atac examinează admisibilitatea în principiu a cererii.

Astfel, în această procedură, se verifică dacă hotărârea atacată este una prin care s-a soluționat fondul acțiunii penale și al acțiunii civile, respectiv una prin care s-a soluționat acțiunea penală prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei și acțiunea civilă, prin admiterea sau respingerea acesteia.

De asemenea, se verifică dacă persoana care a formulat cererea de revizuire este una dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen., respectiv părțile din proces, în limitele calității lor procesuale, un membru de familie al condamnatului, chiar și după moartea acestuia, numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului și procurorul, care poate cere din oficiu revizuirea laturii penale a hotărârii.

Potrivit art. 459 alin. (3) C. proc. pen., tot în această etapă, instanța examinează dacă cererea a fost formulată în termenele prevăzute de art. 457 C. proc. pen., a fost redactată în scris și este indicat cazul de revizuire pe care se întemeiază și mijloacele de probă în dovedirea acestuia și dacă aceste fapte și mijloace de probă nu au fost prezentate printr-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv.

Curtea a constatat că cererea de revizuire formulată de A. vizează o hotărâre prin care s-a rezolvat acțiunea penală și a fost formulată de o parte din dosar, revizuentul având calitatea de inculpat în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Totodată, Curtea a reținut că în cererea de revizuire redactată în scris, cât și susținută oral s-a indicat ca și caz de revizuire pe care se întemeiază cererea și mijloacele de probă în dovedirea acestuia - art. 452 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., atât pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, cât și pentru infracțiunea de dare de mită.

De asemenea, limitele și specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispozițiilor art. 452-459 din C. proc. pen., norme care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Din coroborarea dispozițiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) din C. proc. pen., rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce privește exclusiv hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, în acest sens fiind și Decizia nr. 42 din 14.02.2005 pronunțată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie își păstrează valabilitatea și în raport de dispozițiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 și art. 465 din noul C. proc. pen. reluând în esență cazurile de revizuire din legea veche.

În acest context, s-a constatat că pentru a reține incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. ("s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză"), este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate sa nu fi fost cunoscute de către instanță la judecarea cauzei, iar acestea să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare atacate.

Nu se poate ajunge pe calea revizuirii la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză sau la suplimentarea probațiunii pe aspecte de fapt avute în vedere de instanța sau instanțele care au judecat cauza, legea referindu-se la situații noi, în sensul că, din diferite motive, acestea au rămas necunoscute instanței de fond, și nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere și verificate.

Prin rechizitoriul nr. x/2006 din data de 17 decembrie 2012, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție a dispus trimiterea în judecată a revizuentului pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Prin Sentința penală nr. 115 din 23 iunie 2017, pronunțată în fond de Curtea de Apel București, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 248 C. pen., art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a art. 5 C. pen. și la 7 ani închisoare pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, 7 ani închisoare sporită cu 2 ani închisoare, în final inculpatul având de executat 9 ani închisoare.

Prin Decizia penală nr. 266/A din 02.08.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară, iar pe cale de consecință a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare în pedepsele componente: 2 pedepse de câte 7 ani închisoare aplicate de instanța de fond pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 248 C. pen. anterior - art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a art. 5 C. pen. și pentru infracțiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. și în sporul de 2 ani închisoare, iar prin aplicarea disp. art. 5 din C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) și a Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014 a înlăturat sporul de 2 ani închisoare și a menținut pedepsele de câte 7 ani închisoare aplicate de instanța de fond conform încadrărilor juridice menționate.

Totodată, cu privire la pedeapsa principală în baza art. 33 - 35 C. pen. anterior a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei celei mai grele, respectiv 7 ani închisoare.

Curtea a reținut că toată construcția infracțională a abuzului în serviciu, respectiv complicității, a fost clădită pe reținerea unui regim juridic de bun aflat în proprietatea publică a statului a terenului B., nesusceptibil de apropriere privată, cu toate caracterele aferente unui drept de proprietate publică (inalienabilitate, imprescriptibilitate, insesizabilitate, reținute drept fapte infracționale), instanța apreciind că prin noile fapte și împrejurări invocate de revizuent și preexistente hotărârii pronunțate și care nu au putut fi cunoscute de către instanță, însă aflate în legătură de indivizibilitate cu cele pentru care revizuentul a fost condamnat, dovedește, cel puțin aparent netemeinicia hotărârii, respectiv că, în realitate, acest imobil s-a aflat în proprietatea USAMV București.

Curtea a reținut că prin procesul-verbal de predare-primire din 28 iunie 1920, Casa Centrală a Cooperației și Improprietărirei - Direcția Cadastrului predă Școlii Centrale de Agricultură de la Herăstrău (în calitate de primilor) terenul arabil în suprafața de 301,40 ha. situat la nord de satul Băneasa și în dreapta Șoselei București-Ploiești, expropriat din moșia Băneasa aparținând C.

Legea nr. 2746/02.08.1929 pentru înființarea Academiei de Înalte Studii Agronomice, transformă prin art. I Școala Superioară de Agricultură de la Herăstrău și Academia de Agricultură de la Cluj în Academiile de Înalte Studii Agronomice.

Dispozițiile art. 25 alin. (1) din actul normativ antereferit constituie titlul legal ce consacră, mai presus de orice dubiu, dreptul deplin de proprietate al actualei USAMV București asupra întregului inventar, clădiri și terenuri, existente la data promulgării legii în folosința școlii de agricultură de la Herăstrău, inclusiv Ferma experimentală Băneasa - expres menționată la art. 14 lit. b) din aceasta lege, precum și asupra viitoarelor înzestrări ce urmau a fi afectate celor două academii agricole nou înființate în temeiul dispozițiilor acestei legi.

Totodată, în acord cu cele expuse de revizuent, actuala Universitate de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca (fosta Academie de Înalte Studii Agronomice Cluj) a păstrat în proprietate privată terenurile astfel atribuite, astfel cum rezultă și din conținutul listei cu baza materială-terenuri aliate în proprietatea USAMV Cluj-Napoca și al extrasului de Carte Funciară nr. x/16.08.2022 pentru terenul de 16.97 ha proprietatea Stațiunii de Cercetări Horticole (SCH) Cluj Napoca din cadrul U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca, cu care s-a făcut un schimb cu Consiliul Județean Cluj, în vederea construirii unui spital și aprobarea acestui schimb în ședința Senatului Universității din 24.03.2020.

Legea nr. 386 din 23.05.1942, republicată în Monitorul Oficial nr. 274/23.11.1943 organiza sistemul de învățământ superior din România. Academia de Înalte Studii Agronomice de la București trecând în subordinea Politehnicii din București sub denumirea de Facultatea de Agronomie (art. 4) și prevedea la art. 151 pct. 7 abrogarea înaltului Decret Regal nr. 2746/1929 și la art. 159 păstrarea în continuare a dreptul de proprietate asupra bunurilor deținute anterior de către Academiile de înalte Studii Agronomice și eliminarea interdicției de înstrăinare a bunurilor deținute de cele două Academii, noua formulare a art. 159 fiind:

"Facultățile de agronomie posedă în plină proprietate bunurile imobiliare de orice fel, cu inventarele respective cu care au fost înzestrate până în prezent sau cu care vor fi înzestrate în viitor", împrejurări necunoscute de către instanțe, însă preexistente hotărârii atacate și care ar fi putut influența soluția procesului dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluționării cauzei.

Curtea a reținut că prin raportare la cele invocate de revizuent, dispozițiile exprese ale art. 159 din Legea nr. 386 din 23.05.1942 s-a menținut nealterată deplina proprietate a tuturor bunurilor prezente, dar și viitoare ale facultăților de agronomie și a fost eliminată interdicția de înstrăinare a bunurilor aflate în proprietatea facultăților de agronomie, interdicție instituită inițial prin art. 25 alin. (2) din Legea 2746 de înființare a Academiilor de Înalte Studii Agronomice din 1929.

Prin Decretul nr. 266/25.09.1948 organizează Ministerul Învățământului Public și stabilește prin art. 51 că "Bunurile mobile și imobile folosite cu orice titlu de instituțiile școlare de orice grad și categorie, precum și ale oricăror instituții culturale și științifice administrate sau dependente de Ministerul învățământului Public, sunt proprietatea Statului și sunt date în folosința Ministerului învățământului Public", naționalizând, practic, inclusiv terenul B., aspect consemnat în cele două hotărâri.

Cu toate acestea, la capitolul "Dispoziții finale și tranzitorii", la art. 51 se prevede (...) că mutațiile privind dreptul de proprietate și folosință vor fi făcute de instanțele competente la cererea Ministerului Învățământului Public.

Prin adresa din 06.12.2022, emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Arhivele Naționale se reține că nu au fost identificate solicitări ale Ministerului Învățământului Public adresate instanțelor judecătorești privind transcrierea dreptului de proprietate/folosință asupra terenului situat în București.

S-a constatat, așadar, că acest înscris nou invocat de revizuent relevă aspecte de fapt și de drept necunoscute instanțelor judecătorești, aprecierea valorii probatorii impunându-se din perspectiva necesității susținerii situației premisă, anume dacă la data de 01.01.1990 terenul se afla în proprietatea USAMV București sau în proprietatea statului pentru a se reține incidența art. 135 alin. (4) din Constituție (la momentul de referință) - 136 alin. (3) republicată și art. 35 din Legea nr. 18/1991, republicată ori a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

De asemenea, se completează cu cele de-al doilea element nou, respectiv, că așa cum rezultă din informarea publică a Ministerului Educației, cu ocazia întocmirii inventarelor, în conformitate cu art. 3 din H.G. nr. 1045/2000, în anexa la inventar nu a fost imobilul teren în suprafață de 224, 6529 ha, situat în Șoseaua București-Ploiești sect. 1, întrucât, conform prevederilor art. 166 din Legea nr. 84/1995, "universității i s-a conferit dreptul de proprietate asupra acestui imobil care făcea parte din baza materială încă din anul 1929, ca urmare a Decretului Regal dat de O., odată cu promulgarea Legii de Înființa a Academiei de Înalte Studii Agronomice."

Mai mult, se arată că necuprinderea în anexă a avut la bază prevederile art. 654 din vechiul C. civ., în vigoare la data adoptării Legii nr. 84/1995 potrivit căruia "legea este unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate", precum și dispozițiile art. 135 din Constituție, înainte de republicare, privind ocrotirea proprietății.

Pe de altă parte, Curtea a notat că necunoașterea faptelor sau împrejurărilor de către instanță nu trebuie înțeleasă în mod absolut, în sensul că despre faptele sau împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele și lucrările dosarului, ci în sensul că ele nu au putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor (ICCJ secția penală, Decizia nr. 953 din 10 martie 2006).

În alta ordine de idei, fără a antama fondul cauzei, s-a apreciat că aceasta situație nou apărută în calea de atac a revizuirii, este aptă de a conduce la o noua evaluare a situației juridice a terenului B., în suprafață de 226,61 ha sub aspectul titularului dreptului de proprietate și reglementarilor legale relevante.

Referitor la activitatea din 24.12.2008, respectiv remiterea de către inculpatul I. ofițerului de poliție judiciară delegat J. (martor denunțător) a unor sticle cu băuturi alcoolice (palincă și whisky) și materiale promoționale de sărbători (agende, calendare, pixuri, șapcă, tricou) cu scopul ca acesta să facă cercetări superficiale care să conducă la o soluție de netrimitere în judecată, Curtea a reținut că revizuentul a solicitat a se constata că a fost condamnat pentru această infracțiune reținându-se în sarcina sa forma autoratului, în timp ce activitatea lui I. a fost calificată drept complicitate, ceea ce presupune că revizuentul, pe de o parte, ar fi cunoscut faptul remiterii respectivelor bunuri, iar pe de altă parte, ar fi avut reprezentarea că scopul oferirii/remiterii acestor bunuri a fost acela ca J. să își exercite într-un anumit fel atribuțiile de serviciu în legătură cu Dosarul nr. x/2006

Împrejurarea nouă pe care revizuentul o invocă, o reprezintă Sentința penală nr. 118/F din data de 11 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție (cu ocazia soluționării cererii de revizuire a inculpatului I.) din care reiese că I. este cel care a dat acestor bunuri destinația dorită de el, în condițiile în care aceste bunuri proveneau de la alte persoane.

În atare situație, s-a reținut în sentința penală antereferită că nu A. este cel care a stabilit destinația de mită a bunurilor remise de I. lui J. la data de 24.12.2008, aceasta fiind decizia/contribuția exclusivă și personală a numitului I., această constatare fiind în concordanță chiar cu declarațiile martorului denunțător J.

Aceasta presupune că, deși A. era, în mod firesc, interesat într-o soluție favorabilă în dosar, nu el a stabilit că se va putea obține prin mituirea lui J., ci I. a ales această modalitate fără ca revizuentul A. să fi avut cunoștință.

Or, în condițiile în care el a fost condamnat tocmai pentru că ar fi cunoscut scopul în care I. ar fi furnizat bunurile lui J., instanța de revizuire care a soluționat Dosarul nr. x/2021 a infirmat această împrejurare/constatare.

Cu privire la activitatea din 15.01.2009 și 27.01.2009, respectiv promisiunea de sprijin/funcții în favoarea martorului denunțător J., revizuentul a arătat că, împrejurarea cu caracter de noutate derivă dintr-o declarație notarială dată la 06.12.2022 de numitul K., fost inculpat condamnat în aceeași cauză.

Astfel, s-a apreciat că aspectul de noutate relevat de declarația sus-menționata constă în inexistența, în materialitatea sa a vreunei promisiuni de sprijin/funcții în favoarea martorului denunțător J., ceea ce conduce la lipsa juridică a elementului material al infracțiunii de dare de mită. Această situație reflectă îndeplinirea condiției privind revizuirea hotărârii de condamnare în temeiul art. 453 lit. a) din C. proc. pen., întrucât împrejurarea de noutate tinde să conducă la pronunțarea în cauză a unei soluții de achitare față de el, deci a unei soluții diametral opuse celei definitive care se atacă.

Curtea a reținut, în acord cu apărarea, că aparent declarația notarială dată la 06.12.2022 de K. se coroborează și cu o serie de aspecte care pot fi observate din dosarul cauzei.

Analizând actele dosarului, în acord cu apărarea Curtea a observat că mențiunea privind promisiunea pe care el inculpatul revizuent i-ar fi făcut-o lui J. apare în actele procurorului la 06.03.2009 deși la acea dată J. dăduse deja o declarație (raportul olograf din 27.01.2009, imediat după întâlnire) și nu făcuse nicio referire la o atare promisiune; procesul-verbal de transcriere a convorbirilor ambientale și suportul optic nu existau la dosarul cauzei; chiar în ziua când se depun înregistrările convorbirilor la dosar, respectiv 23.03.2009, numitul J. dă o nouă declarație în care, nici de această dată nu face nicio referire la pretinsa promisiune, ceea se coroborează cu declarație notarială dată la 06.12.2022 de numitul K., coroborate și cu discuția ambientală care s-a purtat între A. și J. la data de 27.01.2009.

În continuare, Curtea a reținut că admiterea în principiu a cererii de revizuire nu presupune de plano desființarea hotărârii de condamnare și pronunțarea unei soluții radical diferite de către instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei, ci oferă posibilitatea inculpatului de a administra probele noi care nu au fost cunoscute de instanță la momentul condamnării sale, iar în urma analizei coroborate a întregului ansamblu probator să se aprecieze asupra întrunirii condițiilor angajării răspunderii penale.

Regulile procesului echitabil obligă ca apărării revizuentului A. să i se pună la dispoziție posibilitatea combaterii caracterului verosimil al acuzațiilor formulate împotriva sa, în condițiile existenței înscrisurilor antereferite ce constituie împrejurări noi în raport cu judecata anterioară și care îl pot plasa în afara activității infracționale.

Prin raportare la elementele de noutate menționate și analizate mai sus, invocate de petentul A., s-a apreciat că sunt de natură a duce la concluzia că sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., cererea de revizuire fiind formulată în termen și de o parte din proces, cererea respectă dispozițiile art. 456 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., s-a invocat temeiul legal incident, faptele și mijloacele de probă ce susțin cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire, iar faptele invocate conduc la stabilirea existenței temeiului legal, sens în care apreciază că cerea de revizuire este admisibilă în principiu.

Totodată, Curtea a reținut că cele două infracțiuni pentru care revizuentul a fost trimis în judecată și condamnat se află într-o strânsă și indisolubilă legătură, astfel că se impune admiterea în principiu a cererii de revizuire pentru ambele infracțiuni pentru care petentul a fost condamnat.

Legea trebuie interpretată în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice fiind necesar ca modalitățile juridice de interpretare a unei norme legale să aibă în vedere nu numai litera ci spiritul legii, astfel încât rezultatul aplicării practice a normei juridice să fie cât mai aproape de finalitatea urmărită de legiuitor.

Prin urmare, în considerarea argumentelor de mai sus, în baza art. 459 alin. (7) din C. proc. pen. coroborat cu art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de revizuire formulată de petentul-condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 115/F/23.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. x/2012 definitivă prin Decizia penală nr. 266/A/02.08.2017 a I.C.C.J.

S-a dispus rejudecarea cauzei în fond și în baza art. 43 alin. (1) rap. art. 26 din C. proc. pen., s-a trimis cauza la completul C4 Fond al secției I Penale a Curții de Apel București, în vederea discutării reunirii laturii penale cu latura civilă a dosarului nr. x/2020, cu termen la 30.06.2023.

Curtea a avut în vedere soluția de trimitere a cauzei la completul C4 aflat pe rolul secției I Penale din cadrul Curții de Apel București, având în vedere că prin însăși sentința penală a fondului s-a dispus disjungerea laturii civile, constituindu-se astfel cauza penală la nivelul acestei secții sub nr. x/2020.

Potrivit art. 460 alin. (1) din C. proc. pen., odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior acesteia, instanța poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii și poate dispune respectarea de către condamnat a unora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2).

Curtea a reținut că instanța poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii, textul de lege prevăzând doar o facultate a instanței sesizate de a aprecia oportunitatea dispunerii acestei măsuri, suspendarea executării hotărârii a cărei revizuire se cere fiind o chestiune de oportunitate, iar nu de legalitate. Cu toate acestea, față de motivul invocat și față de actele și lucrările dosarului așa cum au fost anterior expuse, Curtea, fără a antama fondul cauzei, a apreciat că menținerea executării Sentinței penale nr. 115/23.06.2016 pronunțata de Curtea de Apel București în Dosar nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 266/A/din 02.08.2017 a I.C.C.J. presupune riscul punerii în executare a unei pedepse privative de libertate potrivit unei hotărâri ce poate fi anulată în calea extraordinară de atac a revizuirii, admisă în principiu.

Față de considerentele expuse, în baza art. 460 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus suspendarea executării Sentinței penale nr. 115/F/23.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 266/A/02.08.2017 a I.C.C.J.

Având în vedere că presupusele fapte ar fi fost săvârșite în anul 2004, respectiv 2009, prin raportare la dreptul la un proces echitabil de care se bucură revizuentul, și la hotărârea pronunțată de The High Court of Justice din Marea Britanie, care, la data de 11.06.2021, prin decizia [2021] EWHC 1584, în Dosarul nr. x/2019 a refuzat să pună în executarea mandatul european de arestare emis în România pe numele revizuentului, Curtea a apreciat că nu se impune ca petentul-condamnat A. să respecte vreuna dintre obligațiile prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.

***

Împotriva încheierii din data de 26 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022, a formulat contestație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

În motivarea contestației, s-a susținut că încheierea din 26.05.2023 este nelegală din următoarele motive: nelegala compunere a completului de judecată și nelegala citare a altor participanți la judecarea cererii de suspendare a executării hotărârii definitive de condamnare, odată cu discutarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire.

Sub primul aspect, s-a arătat că această excepție a nelegalei compuneri a completului de judecată a fost invocată de reprezentantul Ministerului Public și în fața completului de judecată care a pronunțat încheierea atacată, la data de 07.04.2023, solicitând scoaterea cauzei de pe rolul completului de judecată S2 C9F - SC - judecător P., în vederea trimiterii completului inițial învestit prin repartizarea aleatorie a cauzei (automat, în sistem informatizat), în compunerea avută la momentul repartizării inițiale, respectiv judecător Q., ocazie cu care instanța a rămas în pronunțare asupra acesteia, fixând anticipat următorul termen de judecată a cauzei pentru data de 28.04.2023.

Instanța de judecată a respins, ca nefondată, excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, la data de 24.04.2023.

Se impune a se observa faptul că, atât pentru termenul din 07.04.2023 (când s-au pus concluzii pe excepția nelegalei compuneri a completului de judecată), cât și pentru termenul din 24.04.2023 (când instanța s-a pronunțat asupra excepției, respingând-o), există redactată, la dosarul cauzei, o singură încheiere de ședință ce poartă în antet data de 07.04.2023 și apare pronunțată, conform dispozitivului, la data de 24.04.2023. Sesizând această inadvertență/eroare, reprezentantul parchetului a solicitat clarificarea acestei chestiuni la termenul de judecată din data de 28.04.2023, ocazie cu care instanța a dispus oral în ședință, fiind consemnat și în încheierea din 28.04.2023, îndreptarea erorii materiale în antetul încheierii din data de 24.04.2023, în sensul că în loc de "07.04.2023" se va menționa data de "24.04.2023". În consecință, în prezent, la dosarul cauzei există o singură încheiere de ședință datată 24.04.2023, fără a mai exista încheierea de ședință din 07.04.2023 la care au avut loc dezbaterile asupra excepției nelegalei co