ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 388/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 388/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 1 noiembrie 2007, reclamantele P.I., P.M.I.L., W.A. și N.F., consilieri juridici în cadrul M.J. au chemat în judecată M.J., solicitând obligarea acestuia la completarea Ordinului M.J. nr. 2276/C/2007, privitor la modul de încadrare a acestora în urma examenului de promovare organizat în sesiunea mai - iunie 2007 și obligarea ministerului de a le încadra în mod corespunzător și a le acorda sumele cuvenite potrivit vechimii în magistratură. În motivarea acțiunii, reclamantele arată că au fost numite pe posturile de consilieri juridici în urma susținerii examenului de admitere în M.J.
și au fost definitivate pe posturi în urma susținerii examenului de capacitate validat de C.S.M. Întrucât au îndeplinit condițiile prevăzute de lege, reclamantele solicită Ministerului Justiției să emită ordinele de încadrare pe noii coeficienți, în funcție de vechimea în magistratură. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 351 din 5 februarie 2008 a respins acțiunea, reținând că Ordinul M.J. nr. 2276/C/2007 nu poate fi aplicat pe o perioadă în care reclamantele nu au susținut examenul de promovare, putând să obțină repararea prejudiciului printr-o acțiune în anularea ordinului. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele P.I., P.M.I.L., W.A.
și N.F., susținând în esență că, în ipoteza în care instanța de fond aprecia că litigiul este de competența altei instanțe trebuia să își decline competența în favoarea acelei instanțe. Pe fondul cauzei, recurentele consideră că au făcut dovada legală a creșterii salariale ce li se cuvenea. Mai arată recurentele că nici susținerile potrivit cărora le-ar fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 168/1999 nu sunt corecte. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Reclamantele au fost încadrate în funcția de consilieri juridici în M.J. și au susținut examenul de capacitate care a fost validat de C.S.M. Potrivit dispozițiilor art. 87 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „ Pe durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din M.J., din M.P., din C.S.M., din I.N.C.
și din I.N.M. este asimilat judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește drepturile și îndatoririle, inclusiv susținerea examenului de admitere, evaluarea activității profesionale, susținerea examenului de capacitate și de promovare”. În ceea ce privește salarizarea O.U.G. nr. 27/2006 stabilește că: „personalul asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și personalul de specialitate juridică din cadrul Școlii Naționale de Grefieri se salarizează în raport cu vechimea în magistratură sau, după caz, în specialitate, potrivit prevederilor lit. B din anexă”. Recurentele reclamante au solicitat acordarea coeficientului de multiplicare cu începere de la data îndeplinirii condiției de vechime și nu de la data la care au fost admise la examenul de promovare în grad.
Durata vechimii în magistratură avută în vedere de legiuitor în art. 44 din Legea nr. 303/2004 este prevăzută ca durată minimă necesară pentru a avea vocația de a participa la concursul de promovare și nu dă dreptul celui care a împlinit această vechime minimă de a fi promovat, respectiv de a i se acorda un coeficient de ierarhizare superior celui deținut. Întrucât prin acțiunea formulată reclamantele au solicitat modificarea ordinului ministrului justiției în sensul stabilirii drepturilor salariale acordate prin acesta, de la data îndeplinirii condiției minime de vechime în magistratură și nu de la data validării examenului, susținut în acest sens, cum în mod legal au fost stabilite prin acesta, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pe cale de consecință, recursul declarat de reclamante va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de P.I., P.M.I.L., W.A. și N.F. împotriva sentinței civile nr. 351 din 5 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.