ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5568/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Judecata în primă instanță Prin acțiunea înregistrată la data de 23 septembrie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A.M. și I.F. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că fac parte din categoria personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, conform art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 și art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, fiind îndreptățite în temeiul Legii nr. 188/1999, astfel cum a fost modificată prin O.U.G.

nr. 82/2000, și conform notei interne din 01 noiembrie 2000, și să dispună obligarea pârâtului la recunoașterea vechimii în muncă și la efectuarea modificărilor ce se impun în carnetul de muncă și în fișa postului, cu acordarea drepturilor cuvenite. În motivarea acțiunii, reclamantele arată că au solicitat pârâtului să le recunoască vechimea în muncă și să efectueze modificările corespunzătoare în fișa postului și în carnetul de muncă, în raport cu dispozițiile art. 13 din Legea nr. 188/1999, republicată, potrivit cărora dintre funcțiile de execuție face parte și funcția de consilier juridic, în condițiile în care au fost încadrate la data de 15 iulie 2000 în funcția de consilier, respectiv expert cu studii juridice.

Reclamantele susțin că, potrivit modificărilor legislative intervenite ulterior, pentru funcția de consilier nu mai este necesară absolvirea unei instituții de învățământ superior, astfel că, având în vedere încadrarea avută anterior și pregătirea profesională, urmau să fie încadrate în funcția de consilier juridic. În consecință, reclamantele contestă adresa din data de 14 martie 2008, prin care ministerul a răspuns negativ solicitării ce i-a fost adresată, cu motivarea că în statul de funcții nu a fost prevăzută funcția de consilier juridic – funcționar public și că angajatorul nu este obligat, la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999, să creeze asemenea funcții.

Prin sentința civilă nr. 3250 din 25 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu de instanță și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că sunt incidente prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 cu referire la art. 10 alin. (1) teza a II-a și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât reclamantele sunt funcționari publici, iar pârâtul este o autoritate publică centrală.

2. Hotărârea Curții de apel Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 613 din 17 februarie 2009, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantelor, reținând, în esență, următoarele: Prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1852/2000 și Ordinul Ministrului Justiției nr. 1949/C/2000, reclamantele A.M. și I.F.

au fost încadrate în funcțiile publice de: consilier, categoria A, clasa a II-a, gradul 1, respectiv expert, categoria A, clasa a II-a, gradul 1. La data de 16 septembrie 2008, reclamantele au solicitat pârâtului recunoașterea faptului că funcția deținută în perioada 15 iulie 2000-01 februarie 2005 în care și-au desfășurat activitatea în cadrul Direcției Organizare și Resurse Umane pentru Instanțele Judecătorești din cadrul ministerului este o funcție de specialitate juridică, așa cum rezultă și din fișa postului, și, pe cale de consecință, schimbarea funcției din consilier în consilier juridic aferent funcției publice.

Sub acest aspect, reclamantele au invocat nota internă din 01 noiembrie 2001 a Direcției acte normative, studii și documentare din cadrul ministerului care le-a recunoscut dreptul de a face parte din categoria personalului de specialitate juridică de execuție asimilat magistraților, așa cum rezultă din interpretarea art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 și art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

A reținut Curtea de apel că reclamantele nu au contestat ordinele de încadrare în funcțiile publice, iar la momentul judecării prezentei cauzei nu poate fi pusă în discuție legalitatea actelor respective, astfel că cererea de chemare în judecată poate fi analizată sub aspectul refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești de recunoaștere a faptului că funcția deținută de reclamante în perioada respectivă, în cadrul Direcției acte normative, studii și documentare din minister este o funcție de specialitate juridică și schimbarea funcției din consilier în consilier juridic aferent funcției publice. Curtea de apel a apreciat că, în perioada respectivă, reclamantele și-au desfășurat atribuțiile corespunzătoare funcțiilor ocupate, au întocmit lucrări potrivit competențelor materiale și funcționale, astfel că instanța nu poate proceda la modificarea retroactivă a raporturilor de funcție publică pentru acea perioadă.

Totodată, a reținut instanța că refuzul ministerului pârât nu este nejustificat, întrucât în statul de funcții nu era prevăzută funcția de consilier juridic – funcționar public, iar enumerarea în cuprinsul art. 13 din Legea nr. 188/1999, republicată, a funcției de consilier juridic nu obligă angajatorul la crearea acestei categorii de posturi, în condițiile în care, potrivit art. 107 din aceeași lege, funcțiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate sau instituție publică de către conducătorul acesteia, pe baza activităților prevăzute la art. 2 alin. (1) și (3) din lege, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Totodată, s-a reținut că singura categorie de personal cu denumirea de consilier juridic este personalul de specialitate juridică asimilat magistraților și supus reglementării Legii nr. 303/2004.

În concluzie, Curtea de apel a reținut că reclamantele au avut pentru perioada respectivă statut de funcționari publici, fiind încadrate cu respectarea statului de funcții al instituției și nu este posibilă transformarea unui post de funcționar public într-un post supus prevederilor Legii nr. 303/2004, întrucât ar fi încălcate dispozițiile acestei ultime legi în ceea ce privește numirea, drepturile, obligațiile și statutul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor. Pe cale de consecință, atât timp cât în statul de funcții al ministerului nu există funcția de consilier juridic – funcționar public, Curtea de apel a reținut că pârâtul nu poate fi obligat să procedeze la reîncadrarea reclamantelor pe o funcție publică inexistentă, chiar dacă s-ar pune problema unei reîncadrări pentru viitor.

3. Recursul declarat de A.M. și I.F. Împotriva sentinței civile nr. 613 din 17 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele A.M. și I.F., invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9, precum și dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304 1 C. proc. civ. Recurentele combat hotărârea fondului, sub următoarele aspecte: 1. Considerentele sunt contradictorii și străine de natura pricinii. În dezvoltarea acestui motiv recurentele afirmă că instanța nu a avut în vedere dispozițiile imperative ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, respectiv ale O.U.G. nr. 82/2000, care le recunosc funcția de consilier juridic prin raportare la pregătirea profesională.

2. Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății Recurentele susțin că activitatea pe care au desfășurat-o în perioada 15 iulie 2000-01 februarie 2005, în cadrul Direcției Organizare și Resurse Umane pentru Instanțele Judecătorești din Ministerul Justiției, conform fișei postului, a fost de natură juridică. S-au adresat intimatului în numeroase rânduri solicitând reîncadrarea în funcția de consilier juridic, în temeiul art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, respectiv art. 87 din Legea nr. 303/2004, fără niciun rezultat. S-a ignorat faptul că la data de 01 februarie 2005 au fost preluate în aparatul tehnic administrativ al Consiliului Superior al Magistraturii în funcția publică de consilier juridic, tocmai în considerarea studiilor juridice și a dreptului lor recunoscut de lege.

4. Apărările formulate de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 octombrie 2009, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimatul a arătat că prima instanță a înțeles exact petitul acțiunii, iar dezlegarea dată este legală. Consideră că recurentele sunt cele care confundă instituțiile jurrdice și au o poziție procesuală oscilantă, întrucât în cererea de chemare în judecată au cerut să se constate că fac parte din categoria personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, iar în recurs insistă asupra vechimii lor în funcția de consilier juridic, funcție care nu există în structura organizatorică a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Referitor la fondul pricinii, intimatul indică faptul că în perioada anilor 2000-2005 recurentele și-au desfășurat atribuțiile potrivit funcțiilor publice în care au fost numite, iar instanța de judecată nu poate proceda la modificarea retroactivă a raporturilor de serviciu pe care le-au avut cu angajatorul. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentele-reclamante A.M. și I.F. au supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul intimatului Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești de a le rezolva favorabil cererea având ca obiect modificarea raporturilor de serviciu din perioada 15 iulie 2000-01 februarie 2005 și recunoașterea faptului că au desfășurat activități specifice funcției de consilier juridic, cu toate consecințele juridice aferente.

Refuzul autorității publice a fost exprimat prin adresa din data de 14 martie 2008. Pentru motivele expuse, prima instanță a considerat că refuzul intimatului-pârât este justificat. Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală, așa încât o va menține pentru considerentele care succed: Necontestat, în perioada de referință, recurentele-reclamante și-au desfășurat activitatea în cadrul intimatului-pârât, fiind numite în funcțiile publice de consilier, categoria A, clasa I, gradul 2 (A.M.), respectiv expert, categoria A, clasa a II-a, gradul 1. Raporturile de serviciu au fost stabilite în două etape.

Astfel, ca efect al emiterii Ordinului Ministrului Justiției nr. 1852/C/2000, prin care s-au echivalat funcțiile cu clasele și gradele prevăzute de anexa la Legea nr. 188/1999 cu funcțiile, gradele și treptele corespunzătoare prevăzute în Anexa nr. 1 și la Capitolul I din Anexa nr. 2 la O.U.G. nr. 24/2000 s-a realizat, în baza art. 9 din Legea nr. 188/1999, o corespondență a funcțiilor publice la nivelul întregului minister și a instituțiilor publice aflate în coordonarea sa. Ulterior, prin ordinul nr. 1949/C/2000, s-a procedat la numirea în funcțiile publice corespunzătoare posturilor pe cale le ocupă a persoanelor din aparatul propriu, inclusiv a recurentelor-reclamante, care se regăsesc în Anexa nr. 1 pct. 4 și pct. 5, ambele funcționând în cadrul Direcției Organizare și Resurse Umane pentru Instanțele Judecătorești.

Aceste două acte administrative emise în baza O.U.G. nr. 82/2000 privind modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici nu au fost contestate de recurentele-reclamante și, prin urmare, și-au produs efectele juridice în tot intervalul cuprins între 15 iulie 2000-01 februarie 2005. În acest context, constatarea judecătorului fondului, în sensul că cele două recurente și-au desfășurat activitatea în limitele competențelor materiale și funcționale specifice funcțiilor publice respective, nefiind posibilă o reconsiderare și, implicit, o modificare retroactivă a raporturilor dintre părți, este legală. Răspunzând în concret celor două motive de recurs formulate, Înalta Curte reține următoarele: 1. În cuprinsul primului motiv de recurs recurentele invocă, cu titlu generic, ignorarea dispozițiilor „imperative” cuprinse în Legea nr. 188/1999 și O.U.G.

nr. 82/2000, de modificare și completare a acesteia. Din modul cum și-au structurat criticile rezultă că, în opinia recurentelor, studiile juridice atrag automat încadrarea lor în funcția de consilier juridic. În plus, afirmă că recunoașterea funcției, gradului și treptei nu este legată de existența acestora în cadrul instituției publice, art. 107 din Legea nr. 188/1999 nefiind aplicabil întrucât „se referă strict la funcții în cadrul Consiliului Județean și/sau Consiliului Local”. O astfel de abordare este complet lipsită de suport legal. După cum s-a arătat, recurentele au fost numite în funcțiile publice de consilier, respectiv expert, printr-un act administrativ pe care nu l-au contestat.

Evident că studiile superioare juridice au fost avute în vedere la numirea în funcțiile publice de execuție menționate, iar împrejurarea că aceleași studii ar fi putut să determine numirea într-o altă funcție publică, respectiv cea de consilier juridic nu prezintă relevanță, câtă vreme acest fapt nu s-a realizat. În fine, recurentele sunt în eroare și cu privire la sfera de adresabilitate a art. 107 din Legea nr. 188/1999, text care la data demarării procedurii administrative avea următorul cuprins: „Funcțiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate și instituție publică, în parte, de conducătorul acesteia și prin hotărâre a consiliului județean sau, după caz, a consiliului local, pe baza activităților prevăzute la art. 2 alin. (1) și (3) și cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici”.

2. Prima instanță și-a stabilit în mod corect limitele învestirii, în pofida modului ezitant în care au înțeles reclamantele să își valorifice drepturile procesuale. Curtea de apel a analizat inclusiv pretenția inițială a recurentelor, de a fi considerate, în perioada în discuție, că au exercitat prerogativele de personal de specialitate juridică asimilat magistraților, stabilind, de asemenea, că nu poate primi o rezolvare favorabilă, pentru argumente similare celor expuse în analiza primului motiv de recurs.

În plus, chiar prevederile legale invocate de recurente: art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 pentru organizare judecătorească și apoi art. 87 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, conțin dispoziții speciale legate de modalitatea de admitere, evaluarea activității profesionale, examenul de capacitate, promovarea, etc., aplicabile personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, dispoziții care nu li s-au aplicat recurentelor în calitatea lor de funcționari publici. Împrejurarea că în prezent recurentele îndeplinesc funcția publică de consilier juridic nu prezintă nicio relevanță din perspectiva examinată, acest statut juridic neproducând efecte și pentru trecut.

III. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.M. și I.F. împotriva sentinței civile nr. 613 din 17 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2009.