ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5568/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5568/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată

la data de 23 septembrie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantele A.M. și I.F. au chemat în judecată pe pârâtul

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, solicitând instanței ca, prin

hotărârea ce o va pronunța, să constate că fac parte din categoria personalului

de specialitate juridică asimilat magistraților, conform art. 43 alin. (2) din Legea

nr. 92/1992 și art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, fiind îndreptățite în temeiul

Legii nr. 188/1999, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 82/2000, și conform

notei interne din 01 noiembrie 2000, și să dispună obligarea pârâtului la recunoașterea

vechimii în muncă și la efectuarea modificărilor ce se impun în carnetul de muncă

și în fișa postului, cu acordarea drepturilor cuvenite.

În motivarea acțiunii,

reclamantele arată că au solicitat pârâtului să le recunoască vechimea în muncă

și să efectueze modificările corespunzătoare în fișa postului și în carnetul de

muncă, în raport cu dispozițiile art. 13 din Legea nr. 188/1999, republicată, potrivit

cărora dintre funcțiile de execuție face parte și funcția de consilier juridic,

în condițiile în care au fost încadrate la data de 15 iulie 2000 în funcția de consilier,

respectiv expert cu studii juridice.

Reclamantele susțin că,

potrivit modificărilor legislative intervenite ulterior, pentru funcția de consilier

nu mai este necesară absolvirea unei instituții de învățământ superior, astfel că,

având în vedere încadrarea avută anterior și pregătirea profesională, urmau să fie

încadrate în funcția de consilier juridic.

În consecință, reclamantele

contestă adresa din data de 14 martie 2008, prin care ministerul a răspuns negativ

solicitării ce i-a fost adresată, cu motivarea că în statul de funcții nu a fost

prevăzută funcția de consilier juridic – funcționar public și că angajatorul nu

este obligat, la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999, să creeze asemenea

funcții.

Prin sentința civilă

nr. 3250 din 25 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu de instanță

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că sunt incidente prevederile

art. 109 din Legea nr. 188/1999 cu referire la art. 10 alin. (1) teza a II-a și

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât

reclamantele sunt funcționari publici, iar pârâtul este o autoritate publică centrală.

apel

Învestită cu soluționarea

cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 613 din 17 februarie 2009, a respins

ca neîntemeiată acțiunea reclamantelor, reținând, în esență, următoarele:

Prin Ordinul Ministrului

Justiției nr. 1852/2000 și Ordinul Ministrului Justiției nr. 1949/C/2000, reclamantele

A.M. și I.F. au fost încadrate în funcțiile publice de: consilier, categoria A,

clasa a II-a, gradul 1, respectiv expert, categoria A, clasa a II-a, gradul 1.

La data de 16 septembrie

2008, reclamantele au solicitat pârâtului recunoașterea faptului că funcția deținută

în perioada 15 iulie 2000-01 februarie 2005 în care și-au desfășurat activitatea

în cadrul Direcției Organizare și Resurse Umane pentru Instanțele Judecătorești

din cadrul ministerului este o funcție de specialitate juridică, așa cum rezultă

și din fișa postului, și, pe cale de consecință, schimbarea funcției din consilier

în consilier juridic aferent funcției publice. Sub acest aspect, reclamantele au

invocat nota internă din 01 noiembrie 2001 a Direcției acte normative, studii și

documentare din cadrul ministerului care le-a recunoscut dreptul de a face parte

din categoria personalului de specialitate juridică de execuție asimilat magistraților,

așa cum rezultă din interpretarea art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 și

art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

A reținut Curtea de apel

că reclamantele nu au contestat ordinele de încadrare în funcțiile publice, iar

la momentul judecării prezentei cauzei nu poate fi pusă în discuție legalitatea

actelor respective, astfel că cererea de chemare în judecată poate fi analizată

sub aspectul refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești de recunoaștere a faptului că funcția deținută de reclamante în perioada

respectivă, în cadrul Direcției acte normative, studii și documentare din minister

este o funcție de specialitate juridică și schimbarea funcției din consilier în

consilier juridic aferent funcției publice.

Curtea de apel a apreciat

că, în perioada respectivă, reclamantele și-au desfășurat atribuțiile corespunzătoare

funcțiilor ocupate, au întocmit lucrări potrivit competențelor materiale și funcționale,

astfel că instanța nu poate proceda la modificarea retroactivă a raporturilor de

funcție publică pentru acea perioadă.

Totodată, a reținut instanța

că refuzul ministerului pârât nu este nejustificat, întrucât în statul de funcții

nu era prevăzută funcția de consilier juridic – funcționar public, iar enumerarea

în cuprinsul art. 13 din Legea nr. 188/1999, republicată, a funcției de consilier

juridic nu obligă angajatorul la crearea acestei categorii de posturi, în condițiile

în care, potrivit art. 107 din aceeași lege, funcțiile publice se stabilesc pentru

fiecare autoritate sau instituție publică de către conducătorul acesteia, pe baza

activităților prevăzute la art. 2 alin. (1) și (3) din lege, cu avizul Agenției

Naționale a Funcționarilor Publici. Totodată, s-a reținut că singura categorie de

personal cu denumirea de consilier juridic este personalul de specialitate juridică

asimilat magistraților și supus reglementării Legii nr. 303/2004.

În concluzie, Curtea de

apel a reținut că reclamantele au avut pentru perioada respectivă statut de funcționari

publici, fiind încadrate cu respectarea statului de funcții al instituției și nu

este posibilă transformarea unui post de funcționar public într-un post supus prevederilor

Legii nr. 303/2004, întrucât ar fi încălcate dispozițiile acestei ultime legi în

ceea ce privește numirea, drepturile, obligațiile și statutul personalului de specialitate

juridică asimilat judecătorilor și procurorilor.

Pe cale de consecință,

atât timp cât în statul de funcții al ministerului nu există funcția de consilier

juridic – funcționar public, Curtea de apel a reținut că pârâtul nu poate fi obligat

să procedeze la reîncadrarea reclamantelor pe o funcție publică inexistentă, chiar

dacă s-ar pune problema unei reîncadrări pentru viitor.

A.M. și I.F.

Împotriva sentinței civile

nr. 613 din 17 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele A.M. și I.F., invocând

motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9, precum și dispozițiile

cu caracter general cuprinse în art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentele combat hotărârea

fondului, sub următoarele aspecte:

contradictorii și străine de natura pricinii.

În dezvoltarea acestui

motiv recurentele afirmă că instanța nu a avut în vedere dispozițiile imperative

ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, respectiv ale O.U.G.

nr. 82/2000, care le recunosc funcția de consilier juridic prin raportare la pregătirea

profesională.

greșit actul juridic dedus judecății

Recurentele susțin că

activitatea pe care au desfășurat-o în perioada 15 iulie 2000-01 februarie 2005,

în cadrul Direcției Organizare și Resurse Umane pentru Instanțele Judecătorești

din Ministerul Justiției, conform fișei postului, a fost de natură juridică. S-au

adresat intimatului în numeroase rânduri solicitând reîncadrarea în funcția de consilier

juridic, în temeiul art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, respectiv art. 87 din

Legea nr. 303/2004, fără niciun rezultat. S-a ignorat faptul că la data de 01 februarie

2005 au fost preluate în aparatul tehnic administrativ al Consiliului Superior al

Magistraturii în funcția publică de consilier juridic, tocmai în considerarea studiilor

juridice și a dreptului lor recunoscut de lege.

de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești

Prin întâmpinarea înregistrată

la data de 12 octombrie 2009, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul a arătat că

prima instanță a înțeles exact petitul acțiunii, iar dezlegarea dată este legală.

Consideră că recurentele sunt cele care confundă instituțiile jurrdice și au o poziție

procesuală oscilantă, întrucât în cererea de chemare în judecată au cerut să se

constate că fac parte din categoria personalului de specialitate juridică asimilat

magistraților, iar în recurs insistă asupra vechimii lor în funcția de consilier

juridic, funcție care nu există în structura organizatorică a Ministerului Justiției

și Libertăților Cetățenești.

Referitor la fondul pricinii,

intimatul indică faptul că în perioada anilor 2000-2005 recurentele și-au desfășurat

atribuțiile potrivit funcțiilor publice în care au fost numite, iar instanța de

judecată nu poate proceda la modificarea retroactivă a raporturilor de serviciu

pe care le-au avut cu angajatorul.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

de drept relevante

Recurentele-reclamante

A.M. și I.F. au supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ refuzul intimatului Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești

de a le rezolva favorabil cererea având ca obiect modificarea raporturilor de serviciu

din perioada 15 iulie 2000-01 februarie 2005 și recunoașterea faptului că au desfășurat

activități specifice funcției de consilier juridic, cu toate consecințele juridice

aferente. Refuzul autorității publice a fost exprimat prin adresa din data de 14

martie 2008.

Pentru motivele expuse,

prima instanță a considerat că refuzul intimatului-pârât este justificat.

Examinând sentința atacată

prin prisma motivelor de recurs formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare,

cât și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că este legală, așa încât o va menține pentru considerentele care succed:

Necontestat, în perioada

de referință, recurentele-reclamante și-au desfășurat activitatea în cadrul intimatului-pârât,

fiind numite în funcțiile publice de consilier, categoria A, clasa I, gradul 2 (A.M.),

respectiv expert, categoria A, clasa a II-a, gradul 1.

Raporturile de serviciu

au fost stabilite în două etape. Astfel, ca efect al emiterii Ordinului Ministrului

Justiției nr. 1852/C/2000, prin care s-au echivalat funcțiile cu clasele și gradele

prevăzute de anexa la Legea nr. 188/1999 cu funcțiile, gradele și treptele corespunzătoare

prevăzute în Anexa nr. 1 și la Capitolul I din Anexa nr. 2 la O.U.G. nr. 24/2000

s-a realizat, în baza art. 9 din Legea nr. 188/1999, o corespondență a funcțiilor

publice la nivelul întregului minister și a instituțiilor publice aflate în coordonarea

sa. Ulterior, prin ordinul nr. 1949/C/2000, s-a procedat la numirea în funcțiile

publice corespunzătoare posturilor pe cale le ocupă a persoanelor din aparatul propriu,

inclusiv a recurentelor-reclamante, care se regăsesc în Anexa nr. 1 pct. 4 și

pct. 5, ambele funcționând în cadrul Direcției Organizare și Resurse Umane pentru

Instanțele Judecătorești.

Aceste două acte administrative

emise în baza O.U.G. nr. 82/2000 privind modificarea și completarea Legii nr. 188/1999

privind statutul funcționarilor publici nu au fost contestate de recurentele-reclamante

și, prin urmare, și-au produs efectele juridice în tot intervalul cuprins între

15 iulie 2000-01 februarie 2005.

În acest context, constatarea

judecătorului fondului, în sensul că cele două recurente și-au desfășurat activitatea

în limitele competențelor materiale și funcționale specifice funcțiilor publice

respective, nefiind posibilă o reconsiderare și, implicit, o modificare retroactivă

a raporturilor dintre părți, este legală.

Răspunzând în concret

celor două motive de recurs formulate, Înalta Curte reține următoarele:

motiv de recurs recurentele invocă, cu titlu generic, ignorarea dispozițiilor „imperative”

cuprinse în Legea nr. 188/1999 și O.U.G. nr. 82/2000, de modificare și completare

a acesteia.

Din modul cum și-au structurat

criticile rezultă că, în opinia recurentelor, studiile juridice atrag automat încadrarea

lor în funcția de consilier juridic. În plus, afirmă că recunoașterea funcției,

gradului și treptei nu este legată de existența acestora în cadrul instituției publice,

art. 107 din Legea nr. 188/1999 nefiind aplicabil întrucât „se referă strict la

funcții în cadrul Consiliului Județean și/sau Consiliului Local”.

O astfel de abordare este

complet lipsită de suport legal.

După cum s-a arătat, recurentele

au fost numite în funcțiile publice de consilier, respectiv expert, printr-un act

administrativ pe care nu l-au contestat. Evident că studiile superioare juridice

au fost avute în vedere la numirea în funcțiile publice de execuție menționate,

iar împrejurarea că aceleași studii ar fi putut să determine numirea într-o altă

funcție publică, respectiv cea de consilier juridic nu prezintă relevanță, câtă

vreme acest fapt nu s-a realizat.

În fine, recurentele sunt

în eroare și cu privire la sfera de adresabilitate a art. 107 din Legea nr. 188/1999,

text care la data demarării procedurii administrative avea următorul cuprins:

„Funcțiile publice se

stabilesc pentru fiecare autoritate și instituție publică, în parte, de conducătorul

acesteia și prin hotărâre a consiliului județean sau, după caz, a consiliului local,

pe baza activităților prevăzute la art. 2 alin. (1) și (3) și cu avizul Agenției

Naționale a Funcționarilor Publici”.

stabilit în mod corect limitele învestirii, în pofida modului ezitant în care au

înțeles reclamantele să își valorifice drepturile procesuale.

Curtea de apel a analizat

inclusiv pretenția inițială a recurentelor, de a fi considerate, în perioada în

discuție, că au exercitat prerogativele de personal de specialitate juridică asimilat

magistraților, stabilind, de asemenea, că nu poate primi o rezolvare favorabilă,

pentru argumente similare celor expuse în analiza primului motiv de recurs.

În plus, chiar prevederile

legale invocate de recurente: art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 pentru organizare

judecătorească și apoi art. 87 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor

și procurorilor, conțin dispoziții speciale legate de modalitatea de admitere, evaluarea

activității profesionale, examenul de capacitate, promovarea, etc., aplicabile personalului

de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, dispoziții care

nu li s-au aplicat recurentelor în calitatea lor de funcționari publici.

Împrejurarea că în prezent

recurentele îndeplinesc funcția publică de consilier juridic nu prezintă nicio relevanță

din perspectiva examinată, acest statut juridic neproducând efecte și pentru trecut.

III. Temeiul legal al

soluției adoptate

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.M. și I.F. împotriva sentinței civile nr. 613 din 17 februarie 2009 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 decembrie 2009.