ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1487/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 8 februarie 2008, reclamanta N.D.B. a chemat în judecată A.N.F.P. solicitând anularea

adresei 1059134 din 11 ianuarie 2008 și recunoașterea ca vechime în

specialitate juridică, a vechimii acumulate în funcția de expert cu studii

juridice.

În motivarea cererii reclamanta a arătat

că prin adresa contestată A.N.F.P. nu i-a recunoscut ca vechime în specialitate

juridică perioada în care a îndeplinit funcția de expert cu studii juridice,

deși este licențiată în drept, iar atribuțiile pe care le-a avut conform fișei

postului, au fost legate de interpretarea legislației din domeniul achizițiilor

publice și emiterea unor puncte de vedere legale către autoritățile

contractante.

Reclamanta a mai susținut că prin refuzul

exprimat, A.N.F.P. i-a îngrădit practic dreptul de a participa la concursul

pentru ocuparea unui post de consilier juridic.

Prin sentința civilă nr. 2247 din 10

septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția neîndeplinirii procedurii

prealabile, invocată de pârâta A.N.F.P.; a respins ca inadmisibilă cererea

privind anularea adresei 1059134/2008 și a respins cererea privind echivalarea

vechimii, constatând că pârâta nu are calitate procesuală pasivă.

S-a reținut pentru aceasta că față de obiectul

acțiunii, respectiv refuzul de a soluționa o cerere [art. 1 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004], nu se mai impune realizarea procedurii prealabile instituită de

art. 7 din același act normativ.

S-a mai reținut că adresa a cărei anulare

se solicită nu întrunește caracteristicile actului administrativ în accepțiunea

dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind un punct de vedere

exprimat de pârâtă.

În ce privește solicitarea echivalării vechimii

în funcția de expert cu vechimea în specialitate juridică s-a reținut că pârâta

A.N.F.P. nu are o astfel de competență.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamanta N.D.B. care în esență a susținut că în mod greșit s-a

apreciat că obiectul cererii sale vizează refuzul nejustificat al autorității

pârâte de a-i soluționa o cerere, întrucât în realitate ceea ce se contestă

este tocmai răspunsul pe care reclamanta l-a apreciat ca fiind nelegal.

Greșit, a mai susținut recurenta, a fost

respinsă ca inadmisibilă cererea sa de anulare a adresei nr. 1059134/2007 prin

aceasta încălcându-se grav principiul liberului acces la justiție. Adresa este

în opinia sa un act administrativ unilateral cu caracter individual emis de o

autoritate publică în regim de putere publică.

Greșit a fost admisă lipsa calității procesuale

pasive a A.N.F.P. deși aceasta se justifica prin dispozițiile art. 7 alin. (4)

din Legea nr. 188/1999. Pe de altă parte în temeiul H.G. nr. 1209/2003 art. 8

Agenția stabilește condițiile de participare la concurs pentru ocuparea

funcțiilor publice, or, în atare situație ea are competența să emită și un

punct de vedere cu privire la asimilarea vechimii.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ „orice persoană care

se consideră vătămată într-un drept al său ori interes legitim, de către o autoritate

publică, printr-un act administrativ, sau prin nesoluționarea unei cereri în

termen legal, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.

Art. 2 lit. c) din același act normativ,

definește actul administrativ ca fiind „actul unilateral cu caracter individual

sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în

vederea organizării executării legii, care dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice, …”.

Astfel fiind și cum prin acțiune s-a

solicitat anularea adresei nr. 1059134 din 11 ianuarie 2008, emisă de A.N.F.P.

prin care autoritatea publică își exprimă de fapt un punct de vedere cu privire

la solicitarea pe care reclamanta i-a adresat-o cu privire la echivalarea

vechimii în funcția de expert cu vechimea în specialitate juridică, legal și

temeinic s-a apreciat de către instanța fondului, că aceasta nu reprezintă un

act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004,

întrucât prin ea însăși nu produce efecte juridice în sensul că nu dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, între ea și petiționar fiind numai o

corespondență administrativă care nu poate face obiectul controlului de

legalitate din partea instanței de contencios administrativ.

În ce privește lipsa calității procesuale

pasive a A.N.F.P. în raport cu solicitarea reclamantei privind echivalarea

vechimii în funcția de expert cu vechimea în specialitate juridică, urmează a

se reține că potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 privind statutul

funcționarilor publici, A.N.F.P. se poate pronunța numai asupra echivalării

funcțiilor publice specifice cu funcțiile publice generale, dar și aceasta

numai prin statutele speciale prevăzute de art. 5 alin. (1) din același act

normativ sau la propunerea autorităților și instituțiilor publice.

Faptul că A.N.F.P. potrivit art. 8 din

H.G. nr. 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor

publici, aprobă condițiile specifice de participare la concursul pentru

ocuparea funcțiilor publice în general, nu presupune că ar avea implicit

competența de a se pronunța în legătură cu modul în care se asimilează vechimea

dobândită în funcția publică cu vechimea în studii juridice, întrucât aprecierea

asupra îndeplinirii condițiilor de participare, inclusiv a condiției vechimii

în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice, revine comisiei

de concurs.

În fine, susținerea recurentei potrivit

căreia atribuțiile ce-i reveneau ca expert erau legate de interpretarea

dispozițiilor legale astfel încât vechimea în această funcție nu este doar o

vechime în muncă ci în specialitate juridică, nu este fondată și în mod corect

a fost apreciată ca atare de instanța fondului întrucât în conformitate cu

dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, privind organizarea și exercitarea

profesiei de consilier juridic, activitatea acestuia este mult mai complexă,

atribuțiile sale neregăsindu-se între cele pe care reclamanta –recurentă le-a

avut ca și expert.

Faptul că recurenta-reclamantă este

licențiată în drept nu-i conferă de plano dreptul la recunoașterea vechimii în

specialitate, în condițiile în care funcția de expert poate fi ocupată de

persoane absolvente, cu diploma de licență în domeniul economic, tehnic,

juridic sau în administrație publică.

În raport de aceste considerente și având

în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.D.B.

împotriva sentinței civile nr. 2247 din 10 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2009.