ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 935/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta L.I. a

solicitat în contradictoriu cu C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 16251 din 23

februarie 2005 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască și să-i

acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada octombrie

1940 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 noiembrie 2004.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că împreună cu familia sa a fost nevoită să se refugieze

din Ardealul de Nord sat Vlaha, în Cluj, datorită persecuțiilor etnice la care

a fost supusă odată cu cedarea Ardealului de Nord, Ungariei.

În susținerea acțiunii,

reclamanta a depus în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă

și declarațiile autentificate ale unor martori, din care rezultă că reclamanta

s-a născut la data de 22 martie 1937 în localitatea Săvădista, unde a locuit cu

familia.

Pentru elucidarea situației

de fapt au fost audiați doi martori care au relatat faptul că în luna octombrie

1940, reclamanta cu familia sa a fost obligată să se refugieze în Cluj,

datorită persecuției etnice la care a fost supusă, urmare a cedării Ardealului

de Nord.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 347

din 19 septembrie 2006 Curtea de Apel Cluj, rejudecând cauza în fond după

casare, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat Hotărârea nr. 16251

din 23 februarie 2005, a constatat că reclamanta este beneficiară a drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000 și i-a acordat aceste drepturi pentru perioada

octombrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 noiembrie 2004.

Pentru a adopta această

soluție, Instanța de Fond a reținut, în esență, că familia reclamantei a fost

obligată să-și părăsească domiciliul în anul 1940, și să se refugieze la Cluj datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă, urmare a cedării Ardealului de

Nord, Ungariei.

Împotriva acestei hotărâri,

a declarat recurs pârâta C.J.P.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, pe motiv că localitatea din care s-a mutat reclamanta era liberă,

iar motivul plecării a fost oricare altul decât persecuția etnică.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele șase situații expres prevăzute de

lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/

sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Din înscrisurile depuse la

dosar, apar neconcordanțe între locul nașterii și data refugierii reclamantei,

iar aceste documente oficiale nu dovedesc refugierea din localitatea Vlaha în

Cluj.

Simpla mutare a reclamantei

dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de

persecuții etnice.

Reclamanta, a încercat să-și

dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale

cu martori.

În scopul evitării

eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice,

este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a

aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Martorii audiați au susținut

fie că părinții reclamantei erau persecutați etnic, datorită faptului că erau

de etnie maghiară și li se cerea să plece din Ungaria fie că persecuțiile

etnice erau din partea armatei române.

Deci, simplele și confuzele

declarații ale martorilor din care rezultă că aceștia nu cunosc prea bine

situația reclamantei, neputând să definească unde anume, când și din ce cauză

familia reclamantei a fost refugiată, nu pot fi luate în considerare mai ales

că nici unul dintre aceștia nu a probat afirmațiile cu acte oficiale.

Așadar, înscrisurile și

declarațiile martorilor pe care Instanța de Fond le invocă în motivarea

hotărârii, nu respectă cerințele prevăzute de lege și nu se coroborează cu nici

un alt mijloc de probă.

Pentru a ajunge la o soluție

temeinică și legală, judecătorii trebuie că aibă rol activ, fiind datori,

potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a stărui, prin toate mijloacele

legale, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.

În acest sens, aceleași

prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea

probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi.

Față de dispozițiile legale

menționate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în

mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, Instanța

de Fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Așa fiind, cum intimata - reclamantă

nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiată și că acest lucru ar

fi fost consecința unor persecuții din motive etnice, în mod greșit, Instanța

de Fond, a admis acțiunea.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, sentința atacată se va modifica în sensul că va fi respinsă

acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

C.J.P.C. împotriva sentinței civile nr. 347 din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și

pe fond respinge acțiunea formulată de reclamanta L.I., ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2007.