ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1115/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1115/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 03.10.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2012, în cauza privind Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, intimatul - reclamant A. administrator judiciar al S.C. B. S.R.L. și intimatele - pârâte: C., S.C. B. S.R.L. prin curator special D. și S.C. E. S.A., a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de creditoarea Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs Asociația Pentru Cinstirea Memoriei Eroilor.
Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă, prin decizia nr. 65/2017 din 15 februarie 2017, a constatat perimată cererea de recurs formulată de recurenta Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva încheierii din data de 03.10.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a Civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta Asociația Pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, prin care a solicitat admiterea acestuia.
În temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va examina cu prioritate chestiunea prealabilă a timbrajului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții.
Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și a normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta, deși a fost citată cu mențiunea de a achita taxa de timbru și timbrul judiciar, așa cum rezultă din citațiile aflate la dosar, nu s-a conformat obligației ce îi revenea.
De asemenea, constatând că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 pct. 1 și 5 din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de recurenta Asociația Pentru Cinstirea Memoriei Eroilor.
Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală. Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât excepția invocată este întemeiată.
Curtea Constituțională prin decizia nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz).
În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta ASOCIAȚIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR împotriva deciziei nr. 65/2017 din 15 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2017.