ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2067/2014

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4592 din 12

decembrie 2012 Tribunalul Specializat Cluj a respins ca neîntemeiată, excepția

lipsei de interes a reclamantului P.C.B., invocată de pârâții T.R. și H.L.G.; a

fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată completată și

extinsă, în limitele rămase în urma anulării, ca nelegal timbrată, a

completării și extinderii acțiunii inițiale față de pârâta SC B.I.R. SPA,

Italia Treviso, Sucursala București, prin încheierea pronunțată în ședința

publică din 18 ianuarie 2012, cerere formulată de reclamantul P.C.B., în

contradictoriu cu pârâții O.V., B.E., T.M., P.C., T.O.A., T.R. și H.L.G., având

ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare

autentificate sub nr. AA și BB din 6 noiembrie 2008 de B.N.P. P.I.F.; au fost

respinse, ca neîntemeiate, cererile pârâților O.V., B.E. și T.M., respectiv T.R.

și H.L.G., de sancționare a reclamantului P.C.B. cu amenda judiciară prevăzută

de art. 108

1

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.; a fost obligat

reclamantul P.C.B. să plătească fiecăruia dintre pârâții O.V., B.E. și,

respectiv, T.M., câte 1.500,00 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente

fazei procesuale de primă instanță a prezentului litigiu; s-a luat act că

pârâta P.C. nu a solicitat cheltuieli de judecată aferente fazei procesuale de

primă instanță a prezentului litigiu; s-a luat act de poziția pârâților T.R. și

H.L. în sensul recuperării cheltuielilor de judecată aferente fazei procesuale

de primă instanță a prezentului litigiu pe cale separată.

Apelantul P.C.B. a formulat

apel împotriva sentinței civile nr. 4592 din 12 decembrie 2012 a Tribunalului Specializat

Cluj.

Dovada de îndeplinire

a procedurii de citare confirmă împrejurarea că apelantului i-a fost adusă la cunoștință

obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate

cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 146/1997.

Acțiunile și cererile

introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru,

prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul

acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din Legea

nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Dispozițiile art. 11 din

Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează: Cererile pentru

exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează

cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată

de prima instanță.

Taxele judiciare de timbru

se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul

legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului,

apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului

să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează

valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată,

taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de

reducerea ulterioară.

Neîndeplinirea obligației

de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii

în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind

taxele judiciare de timbru.

Curtea Constituțională

prin Decizia nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat

că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile

gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio

interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii

care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești

să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat

că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic

și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor

valori supreme garantate prin Legea fundamentală.

Curtea Europeană a Drepturilor

Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată

că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări

financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat

mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz).

Constatând că apelantul,

deși legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și a timbrului

judiciar, nu a îndeplinit obligația de plata pana la termenul stabilit, astfel că

a aplicat sancțiunea anularii acțiunii în conformitate cu prevederile art. 20

alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

În consecință, Curtea

de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin decizia

civilă nr. 176/2013 din 11 noiembrie 2013 a anulat ca netimbrat apelul declarat

de reclamantul apelant P.C.B., pe care a menținut-o în întregime.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamantul P.C.B., prin care a solicitat admiterea recursului.

În drept a invocat dispozițiile

art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În susținerea cererii,

recurentul a arătat că apelul a fost anulat ca netimbrat în condițiile în care în

cauză a fost formulată o cerere privind acordarea ajutorului public judiciar și

o cerere de reexaminare. Cererea de ajutor public a fost respinsă, iar în motivare

s-a făcut confuzie între patrimoniul persoanei fizice și patrimoniile persoanelor

juridice în care dețin participații sociale și neluându-se în considerare patrimoniul

personal.

De asemenea, se susține

că nu a avut cunoștință de modul în care a fost soluționată cererea de reexaminare.

În această situație a fost în imposibilitate de a achita taxa judiciară de timbru.

Recurentul învederează

că situația materială a sa și a familiei sale este una precară.

Se invocă și dispozițiile

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Intimații T.R. și H.L.G.

au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat.

Chestiunea de drept supusă

analizei Înaltei Curți, vizează încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor

art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, critica fiind încadrată de recurent

în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte observă în

raport de această critică, faptul că argumentele recurentului, menite să sprijine

motivul invocat, nu conduc spre cerința textului art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

care se referă la încălcări ale normelor procedurale ce vizează regulile de desfășurare

ale procesului civil, așa cum sunt prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

De aceea, Înalta Curte

apreciază că pentru analiza acestui motiv nu este suficientă o trimitere abstractă

la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., neargumentată în spiritul acestor prevederi.

De reținut este conținutul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care sancționează cu

nulitatea neregularitățile procedurale și încălcarea principiilor fundamentale ale

procesului civil, conținut în raport de care Înalta Curte observă că argumentele

aduse de recurent nu sprijină criticile, potrivit condițiilor și cerințelor textului

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Altfel spus, faptul că

finalitatea unei sancțiuni prevăzută de un text de lege (specială) extrinsecă judecății

propriu-zise este nulitatea, nu este suficientă pentru a admite că toate aspectele

invocate – devenite critici ale soluției – sunt suficiente pentru analiza lor în

cadrul motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Întrucât întreaga construcție

a argumentelor, vizează încălcarea legii, cu trimitere expresă la art. 20 alin.

(1) și (3) din Legea nr. 146/1997, acest motiv va fi analizat prin prisma motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În concret, recurentul

a argumentat încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea

nr. 146/1997, susținând că instanța de apel a procedat la anularea cererii de apel

ca netimbrată, în condițiile în care reclamantul a formulat o cerere privind acordarea

ajutorului public judiciar și o cerere de reexaminare împotriva încheierii prin

care s-a respins aceasta.

Argumentele reclamantului

nu pot fi reținute, întrucât prin încheierea de ședință din data de 23 septembrie

2013, instanța de apel a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar

formulată de apelantul P.C.B., urmare analizării acesteia prin prisma dispozițiilor

legale incidente, respectiv art. 8, 9 și 15 din O.U.G nr. 51/2008.

Împotriva acestei soluții,

apelantul a formulat cerere de reexaminare, respinsă prin încheierea din data de

15 octombrie 2013.

În acest context, sunt

relevante dispozițiile art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008, care instituie

calea de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea privind acordarea

ajutorului public judiciar, aceasta fiind singura modalitate în care soluția instanței

poate fi cenzurată.

În această situație, instanța

de recurs nu poate reanaliza aceste împrejurări care țin de temeinicia cererii privind

acordarea ajutorului public judiciar, invocate ca un motiv de nelegalitate care

privește obligația de plată a modului de stabilire a taxei de timbru.

Neplata taxei judiciare

de timbru este deci imputabilă reclamantului, încât susținerile din recurs în sensul

că instanța nu ar fi respectat principiile contradictorialității, echității, normă

înscrisă în art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu au nici un suport.

În raport de aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Constatând culpa procesuală

a recurentului în declanșarea litigiului de față, Înalta Curte urmează a face aplicarea

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și a dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor

de judecat, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamantul P.C.B. împotriva deciziei civile nr. 176/2013

din 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Obligă recurenta

P.C.B. la plata sumei de 489,64 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea

intimaților T.R. și H.L.G. și la plata sumei de 475,44 RON, reprezentând cheltuieli

de judecată în favoarea intimaților T.M. și O.V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie

2014.