ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2067/2014

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4592 din 12 decembrie 2012 Tribunalul Specializat Cluj a respins ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes a reclamantului P.C.B., invocată de pârâții T.R. și H.L.G.; a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată completată și extinsă, în limitele rămase în urma anulării, ca nelegal timbrată, a completării și extinderii acțiunii inițiale față de pârâta SC B.I.R. SPA, Italia Treviso, Sucursala București, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2012, cerere formulată de reclamantul P.C.B., în contradictoriu cu pârâții O.V., B.E., T.M., P.C., T.O.A., T.R.

și H.L.G., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. AA și BB din 6 noiembrie 2008 de B.N.P. P.I.F.; au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile pârâților O.V., B.E. și T.M., respectiv T.R. și H.L.G., de sancționare a reclamantului P.C.B. cu amenda judiciară prevăzută de art. 108 1 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.; a fost obligat reclamantul P.C.B. să plătească fiecăruia dintre pârâții O.V., B.E. și, respectiv, T.M., câte 1.500,00 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente fazei procesuale de primă instanță a prezentului litigiu; s-a luat act că pârâta P.C. nu a solicitat cheltuieli de judecată aferente fazei procesuale de primă instanță a prezentului litigiu; s-a luat act de poziția pârâților T.R.

și H.L. în sensul recuperării cheltuielilor de judecată aferente fazei procesuale de primă instanță a prezentului litigiu pe cale separată. Apelantul P.C.B. a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 4592 din 12 decembrie 2012 a Tribunalului Specializat Cluj. Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că apelantului i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 146/1997. Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează: Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță. Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară.

Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Curtea Constituțională prin Decizia nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora.

De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală. Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz). Constatând că apelantul, deși legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și a timbrului judiciar, nu a îndeplinit obligația de plata pana la termenul stabilit, astfel că a aplicat sancțiunea anularii acțiunii în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

În consecință, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 176/2013 din 11 noiembrie 2013 a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamantul apelant P.C.B., pe care a menținut-o în întregime. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.C.B., prin care a solicitat admiterea recursului. În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. În susținerea cererii, recurentul a arătat că apelul a fost anulat ca netimbrat în condițiile în care în cauză a fost formulată o cerere privind acordarea ajutorului public judiciar și o cerere de reexaminare. Cererea de ajutor public a fost respinsă, iar în motivare s-a făcut confuzie între patrimoniul persoanei fizice și patrimoniile persoanelor juridice în care dețin participații sociale și neluându-se în considerare patrimoniul personal.

De asemenea, se susține că nu a avut cunoștință de modul în care a fost soluționată cererea de reexaminare. În această situație a fost în imposibilitate de a achita taxa judiciară de timbru. Recurentul învederează că situația materială a sa și a familiei sale este una precară. Se invocă și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Intimații T.R. și H.L.G. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat. Chestiunea de drept supusă analizei Înaltei Curți, vizează încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, critica fiind încadrată de recurent în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Înalta Curte observă în raport de această critică, faptul că argumentele recurentului, menite să sprijine motivul invocat, nu conduc spre cerința textului art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care se referă la încălcări ale normelor procedurale ce vizează regulile de desfășurare ale procesului civil, așa cum sunt prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. De aceea, Înalta Curte apreciază că pentru analiza acestui motiv nu este suficientă o trimitere abstractă la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., neargumentată în spiritul acestor prevederi. De reținut este conținutul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care sancționează cu nulitatea neregularitățile procedurale și încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, conținut în raport de care Înalta Curte observă că argumentele aduse de recurent nu sprijină criticile, potrivit condițiilor și cerințelor textului art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Altfel spus, faptul că finalitatea unei sancțiuni prevăzută de un text de lege (specială) extrinsecă judecății propriu-zise este nulitatea, nu este suficientă pentru a admite că toate aspectele invocate – devenite critici ale soluției – sunt suficiente pentru analiza lor în cadrul motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Întrucât întreaga construcție a argumentelor, vizează încălcarea legii, cu trimitere expresă la art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, acest motiv va fi analizat prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În concret, recurentul a argumentat încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, susținând că instanța de apel a procedat la anularea cererii de apel ca netimbrată, în condițiile în care reclamantul a formulat o cerere privind acordarea ajutorului public judiciar și o cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care s-a respins aceasta. Argumentele reclamantului nu pot fi reținute, întrucât prin încheierea de ședință din data de 23 septembrie 2013, instanța de apel a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de apelantul P.C.B., urmare analizării acesteia prin prisma dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 8, 9 și 15 din O.U.G nr. 51/2008.

Împotriva acestei soluții, apelantul a formulat cerere de reexaminare, respinsă prin încheierea din data de 15 octombrie 2013. În acest context, sunt relevante dispozițiile art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008, care instituie calea de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea privind acordarea ajutorului public judiciar, aceasta fiind singura modalitate în care soluția instanței poate fi cenzurată. În această situație, instanța de recurs nu poate reanaliza aceste împrejurări care țin de temeinicia cererii privind acordarea ajutorului public judiciar, invocate ca un motiv de nelegalitate care privește obligația de plată a modului de stabilire a taxei de timbru. Neplata taxei judiciare de timbru este deci imputabilă reclamantului, încât susținerile din recurs în sensul că instanța nu ar fi respectat principiile contradictorialității, echității, normă înscrisă în art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu au nici un suport.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat. Constatând culpa procesuală a recurentului în declanșarea litigiului de față, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și a dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecat, conform dispozitivului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.C.B. împotriva deciziei civile nr. 176/2013 din 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta P.C.B. la plata sumei de 489,64 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimaților T.R. și H.L.G. și la plata sumei de 475,44 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimaților T.M. și O.V. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2014.