ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3814/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3814/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în Dosarul nr. 1039/242/2010 s-a

admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC T.R. SRL în

contradictoriu cu pârâta SC S. SRL și în consecință, a fost obligată pârâta

să-i plătească reclamantei suma de 8.278,17 lei, reprezentând contravaloarea

serviciilor prestate și mărfurilor livrate, precum și contravaloarea în lei la

cursul BNR din ziua plății a sumei de 30.000 euro, reprezentând contravaloarea

lucrărilor de construire prestate, plus dobânda legală în materie comercială

aferentă celor două debite, de la data pronunțării hotărârii până la data

achitării integrale a debitelor.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul specializat a reținut că imobilul în litigiu, a

cărui contravaloare se solicită pe calea acțiunii introductive, a fost edificat

de către reclamantă pe un teren care face obiectul unui contract de concesiune

încheiat între pârâtă și Comuna Călățele. S-a reținut că imobilul a fost

edificat la solicitarea pârâtei care, deși a negat această solicitare, nu a

putut contracara proba contractului realizată de reclamantă.

Astfel, din

declarațiile martorilor audiați în cauză la cererea reclamantei, respectiv

G.S.P. și D.M., tribunalul a reținut că între părți a intervenit o convenție

prin care reclamanta s-a obligat să edifice pe terenul concesionat de către

pârâtă, situat în comuna Călățele, Cariera de piatră C., unde pârâta are un

punct de lucru, un sediu administrativ, în vara anului 2009 și o construcție

pentru un cântar, în luna aprilie 2009, a cărui contravaloare a și fost

achitată de către pârâtă. Un aspect relevant care a rezultat din declarațiile

martorilor, viza relațiile dintre reprezentanții părților care, la început, au

fost de bună colaborare, după care acestea au fost întrerupte datorită

formulării unor plângeri penale, ceea ce a și determinat negarea relațiilor

comerciale dintre părți de către societatea pârâtă. Sub acest aspect, instanța

a subliniat faptul că pârâta a negat inclusiv edificarea construcției pentru

cântar, deși chiar martorii audiați la propunerea pârâtei au relatat faptul că

reclamanta a edificat în beneficiul pârâtei această construcție.

Așadar, probele

testimoniale au relevat existența unei înțelegeri între reprezentații părților

cu privire la edificarea sediului administrativ, prețul acesteia fiind negociat

la suma de 30.000 euro. Mai mult decât atât, reprezentanții pârâților au

urmărit edificarea construcției, intervenind cu observații pe parcursul

derulării lucrărilor, astfel cum a relatat martorul D.M.

Operând cu prezumții

simple, instanța a reținut că pârâta nu a negat edificarea construcției de

către reclamantă, susținând însă că nu ar fi fost beneficiara acestei

construcții, deși o atare ipoteză nu poate fi primită, întrucât imobilul a fost

edificat pe terenul aflat în folosința pârâtei, astfel încât dacă aceasta nu ar

fi fost beneficiara acesteia, ar fi împiedicat efectuarea lucrărilor de

construire, a depozitării materialelor, cu atât mai mult cât lucrările s-au

derulat pe parcursul mai multor luni. Concluzionând, reținând și dispozițiile

art. 1203 C. civ., instanța a apreciat că probabilitatea ca pârâta să fie

beneficiara construcției, este evidentă.

Referitor la valoarea

construcției, instanța a reținut concluziile raportului de expertiză depus la

dosarul cauzei ca urmare a expertizei dispuse în cauză, conform cărora, la

nivelul anului 2009 construcției se ridica la suma de 124.500 lei.

Astfel, față de

convenția încheiată între părți, instanța a reținut că în cauză s-a făcut

dovada de către reclamantă asupra edificării construcției în beneficiul

pârâtei, acesteia revenindu-i, obligația de a plăti prețul determinat prin

contract. Pârâta nu și-a îndeplinit întocmai această obligație, astfel încât,

în conformitate cu dispozițiile art. 1073 C. civ., reclamanta creditoare a

obligației de plată a contravalorii livrărilor de construire, a fost

îndreptățită să obțină obligarea pârâtei la plata prețului neachitat, în

cuantum de 30.000 euro.

Referitor la

serviciile de vulcanizare și la contravaloarea anvelopelor, instanța a reținut

că marfa și serviciile i-au fost facturate pârâtei, însă față de refuzul

acesteia de a-și îndeplini obligațiile, reclamanta a procedat la stornarea

uneia dintre facturi, însă relevanță pentru dovedirea realității serviciului

prestat de către reclamantă și a livrării anvelopelor, a prezentat Declarația

nr. 394 întocmită de către pârâtă privind livrările, prestările și achizițiile

efectuate pe teritoriul României, și în care, în anul 2010 au fost evidențiate

achizițiile de bunuri și serviciile efectuate de către reclamantă în favoarea

pârâtei, în cuantumul pretins de către reclamantă.

Așadar, reținând că

potrivit dispozițiilor art. 1184 C. civ. registrele comercianților fac dovadă

împotriva lor, instanța a apreciat că și această cerere a reclamantei este

întemeiată.

Pentru considerentele

expuse, luând în considerare și disp. art. 969 C. civ., tribunalul a admis

cererea de chemare în judecată, iar în temeiul art. 1082 C. civ. coroborat cu

art. 3 alin. (1) și 4 din O.G. nr. 9/2000, a obligat pârâta să-i plătească

reclamantei dobânda legală în materie comercială aferentă celor două debite, de

la data pronunțării hotărârii până la data achitării integrale a debitelor.

hotărâri a declarat apel pârâta SC S. SRL solicitând instanței de apel, în

principal, să schimbe în parte hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii

reclamantei cu privire la pretențiile de obligare a pârâtei la plata

contravalorii lucrărilor de construire. În subsidiar, a cerut să se desființeze

hotărârea atacată și să se trimită cauza spre rejudecare primei instanțe având

în vedere insuficienta cercetare a fondului, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea

motivelor de apel, a arătat apelanta că se impunea lămurirea cu privire la

adevăratele raporturi dintre părțile litigiului, aceasta întrucât, pe de o

parte, în cererea de chemare în judecată reclamantul a prezentat o stare de

fapt incompletă, deformată și trunchiată, creată special pentru a-i sluji

interesele în cauză, iar pe de altă parte, prima instanță, pe baza probelor

administrate în cauză, nu a realizat o corectă și reală stabilire a stării de

fapt.

Apelanta a expus

situația de fapt arătând că SC S. SRL este o societate comercială cu capital

mixt (străin și român) titular al unui contract de concesiune încheiat la data

de 09 mai 2008 cu Comuna Călățele (contract nr. 1554 din 09 mai 2008) și că în

conformitate cu acest contract a primit în exploatare o suprafață de 20 ha

teren pe raza comunei Călățele în vederea deschiderii și exploatării unei cariere

de piatră.

În ceea ce privește

relația cu societatea reclamantă aceasta a constat inițial în procurarea unor

anvelope pentru utilajele de producție care aparțin lui SC G.A. SRL - servicii

de altfel achitate, fapt recunoscut și de reclamantă, iar ulterior, societatea

reclamantă a edificat pentru pârâtă fundația unui cântar, servicii de asemenea

achitate.

Serviciile de livrare

anvelope și vulcanizare solicitate la plată în prezentul litigiu au fost

prestate tot cu privire la utilajele care sunt în proprietatea lui G.

(societate din grupul societăților pârâtei), însă facturile au fost emise pe

numele societății pârâte deși înțelegerea a fost ca aceste servicii să fie

facturate societății G. care, la rândul său, avea de recuperat de la societatea

reclamantă contravaloarea unor livrări de piatră. Acesta este motivul pentru

care a susținut în fața primei instanțe că aceste servicii nu au fost prestate

societății pârâte.

În ceea ce privește

serviciile constând în prestarea unor lucrări de construire a unui clădiri cu

destinația de sediu administrativ apelanta și-a menținut în totalitate punctul

de vedere exprimat și în fața primei instanțe, neexistând o astfel de

înțelegere între pârâta și societatea reclamantă.

S-a subliniat că în

realitate, în cursul anului 2009, între societatea pârâtă și societatea

reclamantă a existat un proiect de asociere în vederea exploatării carierei de

piatră. În baza acestui proiect, fiecare dintre societăți urma să aducă un

aport pentru desfășurarea pe viitor a unei activități comerciale comune în

cadrul carierei de piatră. Pârâta urma să intre în această asociere cu

investițiile realizate până în acel moment, iar societatea reclamantă a decis

să contribuie cu edificarea unei construcții cu destinație de sediu

administrativ precum și cu o anumită sumă de bani. În baza acestui proiect de

asociere, societatea reclamantă a început să construiască clădirea în litigiu,

fără a aștepta încheierea unei asocieri propriu-zise și fără ca anterior să

întocmească un proiect al construcției sau să obțină avizele și autorizația de

construire necesare edificării acesteia. Ridicarea acestei construcții s-a

făcut fără autorizație, proiect, avize și mai mult decât atât pe terenul

Comunei Călățele s-a realizat în condițiile în care Primarul Comunei Călățele

era fratele asociatului societății reclamante, d-nul D.T. În cele din urmă,

asocierea amintită mai sus nu s-a mai încheiat, iar societatea reclamantă a

oprit construcția care în prezent este nefinalizată - fapt care rezultă și din

raportul de expertiză efectuat în cauză. Construcția în cauză nu a fost

niciodată predată și nu a fost niciodată folosită de societatea pârâtă.

Ulterior, pe fondul unei plângeri penale pentru trafic de influență pe care

societatea pârâtă a formulat-o împotriva primarului comunei Călățele s-au

deteriorat și relațiile cu societatea reclamantă, care a ajuns să pretindă

lucrările realizate la acea construcție, deși nu a existat nici o înțelegere în

acest sens între părți.

Pornind de la această

stare de fapt, criticile propriu-zise pe care apelanta le-a adus hotărârii

primei instanțe s-au referit la incorecta stabilire a stării de fapt și

incorecta interpretare și calificare a înțelegerii existente între părți,

precum și la faptul că instanța a acordat altceva decât ceea ce s-a cerut.

declarat a fost soluționat prin Decizia nr. 242 din 24 noiembrie 2011 de către

Curtea de apel Cluj, în sensul respingerii sale ca nefondat.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că situația de fapt susținută de

pârâtă nu avea reflectare în probele cauzei.

Astfel, pe de-o parte

invocarea în apel a unui proiect de asociere între cele două părți ale cauzei a

fost pentru prima dată evocată în apel, iar pe de altă parte, orice discuții

referitoare la acest proiect au fost ulterioare înțelegerii inițiale care avea

ca unic obiect edificarea construcției de către reclamantă în beneficiul

pârâtei contra sumei de 30.000 euro. Așadar, în lipsa concretizării proiectului

de asociere a rămas efectivă înțelegerea inițială, care a impus pârâtei

respectarea obligației corelative, de plată a prețului de 30.000 euro. S-a

subliniat că relevantă a fost conduita pârâtei care, în cursul edificării

construcției, a intervenit cu observații, urmărind efectiv realizarea

obiectivului. Lipsa proiectelor sau a autorizațiilor de construire nu poate

prezuma lipsa oricărei convenții între părți, de asemenea, chiar dacă riscul

edificiului aparține, până la finalizare, antreprenorului, potrivit art. 1479

și art. 1481 C. civ., nu poate intra în sfera riscului contractului

posibilitatea de neplată de către beneficiar justificat pe lipsa autorizațiilor

legale care sunt, în esență, în obligația beneficiarului. Riscul viitor al

demolării construcției pentru edificarea sa cu nerespectarea cerințelor legale

nu face parte din categorie evenimentelor fortuite pentru a fi integrate

noțiunii de risc al contactului. De asemenea, lipsa recepției finale a lucrării

care nu a avut legătură cu culpa executantului nu poate exonera beneficiarul de

obligația de plată a prețului, cu atât mai mult cu cât expertiza efectuată în

cauză acceptată de părți a atestat și finalizarea lucrării.

decizii a formulat recurs pârâta SC S. SRL, admis prin Decizia civilă nr. 4228

din 30 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu

consecința casării decizie recurate și trimiterii cauzei spre rejudecarea

apelului.

În considerentele

acestei decizii s-a reținut că a fost nelegală soluția instanței de apel, în

raport cu dispozițiile art. 1169 C. civ., prin care s-au respins în apel

probele solicitate de către pârâtă cu argumentul că aceasta și-a însușit fără

obiecțiuni concluziile raportului de expertiză administrat în primă instanță,

ceea ce a dus, prin evaluarea unor probe insuficiente la calificarea naturii

raportului juridic dintre părți, cu toate consecințele atrase de această

calificare.

judecarea apelului Curtea de Apel Cluj a pronunțat Decizia civilă nr. 185 din

19 mai 2014, respingând apelul declarat de pârâta SC S. SRL ca nefondat și

dispunând obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

accesată decizie instanța de apel a reținut că reclamanta SC T.R. SRL a

solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei SC S. SRL la

plata sumei de 4.300 lei reprezentând contravaloare marfă livrată și

neachitată, obligarea pârâtei la plata sumei de 3.978,17 lei, reprezentând

contravaloarea serviciilor de vulcanizare executate și neachitate, obligarea

pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 30.000 euro, reprezentând

contravaloarea lucrărilor de construcții executate și neachitate, obligarea

pârâtei la plata dobânzii legale, calculate asupra sumelor datorate, de la data

pronunțării sentinței și pe viitor, până la data achitării efective a acestora,

precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că între părți s-au derulat raporturi comerciale în formă

simplificată, potrivit cărora aceasta, pe de o parte, a livrat la comanda

pârâtei anvelope F. 825 - 20 14 PR PA 20, iar pe de altă parte a prestat, tot

la comandă, o serie de lucrări, respectiv servicii de vulcanizare, precum și

lucrări de construcții pentru realizarea unui sediu administrativ de birou și a

unui cântar, pe terenul pe care pârâta îl deținea în concesiune, respectiv la

punctul de lucru din Călățele, Cariera de Piatră C., județul Cluj și a susținut

că, potrivit înțelegerilor dintre părți, reclamanta și-a îndeplinit în

întregime obligațiile, livrând marfa comandată pe de o parte, iar pe de altă

executând lucrările comandate, respectiv atât lucrări de vulcanizare, cât și

lucrări de construcții, atât pentru sediul administrativ, cât și pentru cântar.

În ceea ce privește

construcțiile executate în beneficiul pârâtei, reclamanta a arătat că acestea

s-au executat urmare a înțelegerii dintre părți la punctul de lucru al părții

adverse situat în localitatea Călățele, Cariera de Piatră C., județul Cluj, mai

întâi fiind executate, în cursul lunii aprilie 2009, lucrările de construcții

pentru cântar, lucrări care au fost achitate, iar în luna iunie 2009 au început

lucrările de construcție pentru sediul administrativ, respectiv birouri,

lucrări care nu au fost achitate.

Pârâta SC S. SRL

Cluj-Napoca a evidențiat, în ceea ce privește lucrările de construcții pentru

sediul administrativ a căror contravaloare se pretinde, că nu a solicitat

reclamantei executarea acestor lucrări. Acestea au fost efectuate pe terenul

aflat în proprietatea Primăriei Călățele și concesionat de către societate,

fără ca reclamanta sa aibă acordul său.

S-a mai susținut că,

în nenumărate rânduri, pârâta i-a pus în vedere reclamantei să își ridice

construcția, înaintându-i și o înștiințare scrisă; mai mult a înștiințat și

Primăria Călățele despre acest aspect, iar din informațiile acesteia,

reclamantei i s-a cerut sa demoleze construcția ridicată fără forme legale.

Cu privire la starea

de fapt instanța de apel a arătat că nici reclamanta nu a afirmat și nici prima

instanță nu a reținut că ar fi fost încheiat un contract de antrepriză de

lucrări cu toate efectele ce decurg din această calificare, fiind invocată și

respectiv apreciate ca prezente raporturi comerciale în formă simplificată cu

toate efectele. De aceea, toate aserțiunile apelantei cu privire la

nerespectarea de către reclamantă a unor clauze care se presupun a fi incluse

în contractele de antrepriză au fost înlăturate ca atare întrucât nu pot primi

valențele pe care aceasta le dorește.

S-au considerat

relevante declarațiile martorilor audiați în fața instanței de apel au relevat

aceeași stare de fapt care a fost reținută și de către prima instanță cu

privire la existența unei convenții unei părți pentru edificarea unei

construcții în favoarea societății identificate prin reprezentantul său legal

de către martori. Nu au fost validate nici afirmațiile apelantei cu privire la

faptul că edificarea construcției s-a realizat fără acordul și cunoștința sa,

întrucât martorii audiați au relevat că pe durata realizării construcției

reprezentantul legal al societății beneficiare a verificat stadiul lucrărilor

în mod repetat ca și în cazul altor lucrări pe care apelante nu le neagă.

Raportat la natura

convenției încheiate, nu au fost reținute nici alegațiile privind drepturile și

obligațiile decurgând din contractul de antrepriză sub nici unul din aspectele

evidențiate de apelantă. Curtea a evidențiat că lipsa autorizației de

construire și a oricărui proiect nu subliniază decât nerespectarea legislației

speciale de către pârâtă fără a putea produce efecte asupra naturii juridice a

convenției încheiate între părți sau să determine modificarea raporturilor

astfel stabilite și a obligațiilor corelative. Titularul obligației de a

solicita și obține toate documentele instituite de lege pentru edificarea

construcției era beneficiarul, iar nu constructorul, astfel că toate

susținerile apelantei având acest fundament au fost înlăturate. Contrar celor

afirmate de apelantă în sensul că nu a existat niciodată o înțelegere între

părți pentru construirea de către reclamantă a unei construcții în favoarea

pârâtei toate probele administrate, atât în fața tribunalului cât și a

instanței de apel, au relevat în mod unitar că intenția părților a fost

reclamanta să construiască imobilul în litigiu în favoarea pârâtei.

A arătat instanța de

apel că tribunalul a reținut în mod corect că a fost încheiată o convenție

nenumită, în formă simplificată, urmată de executare, astfel că nu se justifica

verificarea respectării tuturor condițiilor și clauzelor din contractul de

antrepriză. Nefinalizarea și nepredarea construcției nu putea fi valorificată

în maniera dorită de către apelantă întrucât prin acțiunea introductivă de

instanță reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata echivalentului în

lei a sumei de 30.000 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții

executate și neachitate.

Pe cale de

consecință, întinderea sumei solicitate de reclamantă pentru edificarea

construcției a avut în vedere nu valoarea de piață a bunului, ci valoarea

manoperei și a materialelor încorporate, așa cum s-a stabilit în obiectivul

expertizei administrate în rejudecare în fața instanței de apel. Astfel,

contraexpertiza M.S. a relevat o valoare 30.500 euro la care s-a raportat

instanța, cu respectarea principiului disponibilității.

S-a mai subliniat că

nu au fost niciodată validate în cursul probațiunii afirmațiile apelantei

referitoare la existenta unui raport de asociere între părțile litigiului,

astfel, s-a constatat că în mod corect a stabilit prima instanță, că între

părți a intervenit o înțelegere în sensul că intimata SC T.R. SRL s-a obligat

să edifice, în favoarea apelantei SC S. SRL, o construcție, contra unei sume de

30.000 euro. Astfel, întrucât reclamanta și-a executat obligațiile revenea

pârâtei obligația corelativă de plată a prețului lucrărilor realizate, în raport

cu nivelul de îndeplinire a acestora.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC S. SRL, solicitând, în principal,

schimbarea hotărârii în sensul respingerii pretenției reclamantei de obligare a

pârâtei la plata contravalorii construcției, iar subsidiar, reducerea sumei

acordate cu acest titlu la câtimea de 59.707,65 lei, reprezentând

contravaloarea lucrărilor de construire, așa cum au fost stabilite prin

expertiză.

Criticile evidențiate

de recurentă s-au referit la calificarea greșită a raportului juridic dedus

judecății, determinată de aplicarea greșită a legii.

S-a arătat în suita

motivelor de recurs că instanța de apel a calificat raportul juridic dedus

judecății ca fiind circumscris unei înțelegeri nenumite în forma simplificată,

justificat de lipsa unui înscris probator direct al acestei convenții.

Prin aceasta, a

susținut recurenta, se omite chiar calificarea raportului juridic dintre părți,

care a dus la o soluție inedită, prin înlăturarea ambelor calificări puse în

discuție prin apărările părților, contract de asociere sau de antrepriză.

Această soluție a justificat ulterior, în demersul instanței de apel,

posibilitatea de a evita aplicarea regimului juridic specific convenției,

respectiv, dispozițiile legale din materia asocierii sau a antreprizei.

Se arată în

continuare că în materia antreprizei de lucrări legiuitorul prescrie dispoziții

specifice atât pentru suportarea riscului, cât și pentru obligația esențială de

stabilire a prețului, în lipsa acestuia din urma contractul fiind lipsit de

efecte, evocate fiind dispozițiile art. 1413, art. 1479 și art. 1480 C. civ. de

la 1864.

De asemenea, în

materia antreprizei sunt prevăzute obligații speciale în legislația conexă,

care impun realizarea proiectului de construire, existența autorizației de

construire, dar și necesitatea formei scrise a contractului, ad probationem.

Se arată că în cauză

contractul de antrepriză nu a respectat niciuna dintre aceste exigențe, astfel

că soluția corectă impunea invalidarea contractului și reconsiderarea apărării

pârâtei referitoare la încheierea unui contract de asociere în care realizarea

edificiului reprezenta aportul reclamantei, aceasta cu atât mai mult cu cât

recurenta nu putea să asume realizarea unei lucrări de construire fără

autorizație, pentru care suportarea sancțiunilor administrative, inclusiv

demolarea, ar fi fost iminente.

S-a mai arătat și că

instanța de apel nu a avut în vedere că această construcție nu a fost

finalizată, nu a fost predată și nu a fost utilizată de către presupusul

beneficiar, fiind în continuare în posesia reclamantei, ceea ce ar fi blocat

oricum acțiunea SC T.R. SRL prin opunerea excepției de neexecutare a

contractului.

Acest fapt plasează

bunul în riscul executantului, aspect susținut și de faptul că în prezent

autoritățile administrative locale consideră această construcție ca aparținând

reclamantei.

De aceea, lipsa

oricărui context factual de natură a justifica încheierea contractului de

antrepriză, justifica deplin considerentul pârâtei referitor la faptul că

adevărata intenție a părților a constat în încheierea unui contract de

asociere, iar toate demersurile referitoare la realizarea construcției,

inclusiv proprietatea acesteia, erau în sarcina și patrimoniul reclamantei, iar

pârâta nu avea nicio obligație.

Chiar a accepta ideea

că pârâta ar fi fost în final beneficiar construcției edificate de reclamantă

nu justifica, în contextul lipsei autorizației de construire, înlăturarea

executării unei construcții fără proiect ce implica un risc major de demolare,

ca sancțiune administrativă.

Recurenta a insistat

în calificarea raportului juridic între părți ca asociere în participațiune

care ar impune, în opinia sa, aplicarea regulilor de drept incidente în materie

accesiunii imobiliare atrase de art. 494 C. civ., cu consecința recunoașterii

în favoarea Primăriei Călățele, proprietara terenului, a tuturor consecințelor

impuse de aceasta.

În final, recurenta a

arătat că reclamanta nu ar putea primi decât valoarea manoperei și a

materialelor încorporate în construcția edificată pe teren, iar nu valoarea

prețului antreprizei, cuantificată la 30.000 euro.

Admiterea unei

pretenții de 30.000 euro a avut, în opinia recurentei, o justificare

principială, fără probe concludente. Astfel, în cauză au fost administrate mai

multe rapoarte de expertiză, instanța reținând în final valoarea de circulație

a imobilului pe care a și acordat-o ca preț al lucrărilor realizate.

Criticând modalitatea

de evidențiere a obiectivelor și modalitatea de evaluare a construcției după

criterii alternative, cum ar fi valoarea de piață și valoarea manoperei și a

materialelor, recurenta a arătat că expertizele evidențiau erori în legătură cu

care în mod nefundamentat instanța de apel a respins apelantei o serie de

obiecțiuni, validând un rezultat incorect care a reprezentat suportul admiterii

pretenției.

Prin întâmpinare,

intimata SC T.R. SRL a solicitat în principal, respingerea recursului ca

inadmisibil, cu motivarea că deși formal încadrat în dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., criticile recurentei nu sunt veritabile critici de

nelegalitate ale deciziei recurate, tinzând exclusiv la reaprecierea

probatoriului și stabilirea unei noi stări de fapt.

Această excepție

procesuală a fost recalificată și soluționată în sensul respingerii sale,

potrivit considerentelor prezentate în ședința în care au avut loc aceste

dezbateri.

În subsidiar,

intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că proba

raportului juridic a fost integral realizată, iar calificarea acestuia a fost

corectă, SC T.R. SRL realizând la comanda pârâtei obiectivul clădire

administrativă în punctul de lucru al pârâtei.

Nu sunt fondate, în

opinia intimatei, criticile recurentei legale împrejurarea că un contract de

antrepriză trebuie încheiat obligatoriu în formă scrisă, alegație care nu se

întemeiază pe nicio dispoziție legală. Mai mult, se arată că proba executării

contractului de către reclamantă a fost realizată, iar invocarea necunoașterii

și inopozabilității contractului de execuție nu a putut fi demonstrată.

S-a susținut în continuare

că lipsa autorizației sau a proiectului de execuție nu sunt împrejurări de

natură a infirma proba încheierii contractului și că întregul demers al pârâtei

dovedește rea-credință în încercarea de a se sustrage executării obligațiilor

contractuale.

Nici criticile

referitoare la proba valorii creanței nu sunt fondate, deoarece aceasta a fost

determinată în baza unor expertize cu obiective complexe și raportat la stadiul

de execuție al lucrării.

recursul, Înalta Curte în va admite, cu consecința admiterii apelului și

schimbării doar în parte a sentinței primei instanțe, față de împrejurarea că

toate motivele recursului sunt subsumate modului de soluționare a capătului de

cerere referitor la pretenția de 30.000 euro, corespunzătoare solicitării de

obligare a pârâtei la plata contravalorii lucrărilor de construcție neachitate.

În prezentarea

considerentelor instanței de recurs se impune premergător observația că toate

criticile recurentei corespund unei greșite aplicări a legii la situația de fapt

demonstrată, care a determinat o calificare greșită a raportului juridic dedus

judecății, cu consecința înlăturării de la aplicare a normelor de drept care

sancționează validitatea și eficacitatea raportului juridic real demonstrat

prin mijloacele de probă administrate, ceea ce atrage incidența motivului de

recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Tot astfel, se impune

încă de la început sublinierea că suportul pretenției reclamantei SC T.R. SRL a

avut ca temei executarea obligației contractuale de plată a lucrărilor de

construire a unui edificiu cu destinația de sediu administrativ, în baza unei

înțelegeri dintre părți neconcretizate în înscris. În alte cuvinte temeiul

pretenției reclamantei s-a concretizat în angajarea unei răspunderi contractuale

întemeiate pe dispozițiile art. 969 C. civ., așa cum au considerat ambele

instanțe de fond.

Astfel, întrucât

obiectul disputei și limitele rejudecării după casarea primei decizii din apel

impuneau administrarea probelor pentru stabilirea naturii și conținutului

raportului juridic dedus judecății, în fața instanței de apel, în al doilea

ciclu procesual au fost administrate probe: martori și expertize.

S-a reținut în

stabilirea situației de fapt că nu pot fi considerate fondate apărările pârâtei

referitoare la existența unui acord de asociere în participațiune urmare căruia

reclamanta s-a angajat să raporteze construcția al cărui edificiu avea să fie

realizat în punctul de lucru al pârâtei, situat pe raza comunei Călățele, în

locul de exploatare a carierei de piatră C. Aceasta, întrucât discuțiile

referitoare la asociere care au debutat după începerea construcției deja

comandate de către reclamantă, nu aveau cum să modifice conținutul raportului

juridic inițial, de vreme ce acestea nu s-au finalizat.

Potrivit art. 977 și

următoarele C. civ. lămurirea și interpretarea convențiilor părților se face

după criteriul esențial al voinței lor comune identificate la data nașterii

convenției. Astfel, este temeinic reținut în cauză argumentul instanței de apel

referitor la împrejurarea că operațiunea de calificare a contractului nu poate

avea în vedere o situație ulterioară care nu poate fi plasată într-o legătură

de conexiune necesară cu circumstanțe inițiale ale nașterii raportului juridic

pentru a putea fi avută în vedere la calificarea și conținutul acestuia.

Este lămurit din

punct de vedere faptic împrejurarea că edificarea construcției de către

reclamante fusese ordonată de către pârâtă anterior și independent de orice

discuții legate de un proiect de asociere între părțile litigiului și că, până

la data acestora, SC S. SRL a supravegheat procesul de construire, a intervenit

cu observații, urmărind efectiv realizarea obiectivului. De aceea, eșecul

proiectului de negociere pentru asocierea în participațiune nu afectează

conținutul înțelegerii inițiale care a presupus, potrivit principiului statuat

în art. 984 C. civ., înțelegerea dintre părți referitoare la edificarea unei

construcții cu destinația de clădire administrativă a cărei executare a fost

solicitată de pârâtă reclamantei.

Plecând de la aceste

premise corect stabilite, instanța de apel a considerat că această înțelegere

al cărei conținut lămurit corespunde unei interpretări corecte a probelor

reprezintă o convenție simplificată, un contract nenumit care se sustrage de la

conținutul unui contract de antrepriză, justificând astfel excluderea aplicării

oricăror dispoziții speciale aplicabile în materia acestui contract.

Totuși, în întreg

cuprinsul considerentelor, a reprezentat preocuparea instanței de apel să sublinieze

că lipsa autorizației de construire sau a proiectului de execuție și a altor

demersuri specifice unei antreprize de lucrări nu anihilează proba încheierii

contractului de execuție de lucrări. Privit sui-generis, ca raport contractual

de construire nenumit, reglementat după dispozițiile generale în materia

oricărui contract, instanța de apel a impus acestuia consecințele stabilite

prin art. 969 C. civ. Astfel, a stabilit că SC S. SRL datorează reclamantei

preț, deși a plecat de la premisa că nefinalizarea și nepredarea construcției

nu pot fi valorificate de apelantă în maniera dorită, întrucât reclamanta ar fi

solicitat prin acțiunea introductivă nu prețul contractului, ci obligarea

pârâtei la plata echivalentului lucrărilor de construcții executate și

neachitate.

Dincolo de caracterul

contradictoriu al premiselor considerentelor cu concluzia adoptată, apare

fondată critica recurentei referitoare la aplicarea greșită a legii de către

instanța de apel în operațiunea calificării contractului.

Înalta Curte arată că

încheierea unui contract în forma simplificată nu justifică prin sine concluzia

că acel contract este unul nenumit de natură să justifice sustragerea sa din

specia contractelor cu reglementare expresă. Sunt nenumite acele contracte

nereprezentate ca figuri juridice distincte, neadaptate la tipologia

contractelor numite, determinate ca atare prin conținutul clauzelor lor care nu

pot fi specific interpretate ca fiind corespondente unor operațiuni juridice

determinate și nominalizate ca atare în legislația civilă.

Prin urmare, nu poate

fi considerat automat nenumit un contract dacă prin conținutul său principal

acesta stipulează o clauză specifică unui contract determinat și reglementat ca

atare, împrejurare dedusă din simplul fapt al neîncheierii acelui contract în

forma scrisă și al stabilirii conținutului său prin mijlocirea altor probe

decât înscrisurile, cum a fost cazul în litigiu.

A fost probat în

cauză conținutul contractului dintre părți ca reprezentând ordinul pârâtei de

executare a unei construcții, urmat de executarea sa, fie și în parte, de către

pârâtă.

Potrivit art. 1412 și

art. 1413 alin. (2) C. civ. este antrepriză luarea săvârșirii unei lucrări

drept un preț determinat, fie că materialele sunt ale celui pentru care

lucrarea se execută, fie că sunt aduse de executant, în acest din urmă caz

riscul pieirii edificiului rămânând în sarcina executantului până la realizarea

obligației de predare, potrivit art. 1479 C. civ.

Or, prin suprapunerea

definiției antreprizei contractului demonstrat în cauză după obligația

reclamantei, acesta corespunde contractului numit de antrepriză și nu poate fi,

după interpretarea dată de instanța de apel, un contract nenumit.

Lipsa înscrisului

probator a contractului de antrepriză nu infirmă încheierea sa, proba

contractului putând fi realizată oricum în condițiile dreptului comun, deoarece

contractul de antrepriză este un contract consensual. Nu afectează existența

contactului, în condițiile legislației conexe a antreprizei de lucrări de

construire, nici lipsa proiectului de execuție, nici realizarea construcției

fără autorizație, aceasta putând antrena răspunderea administrativă a părților

implicate sau obligația de garanție a antreprenorului pentru executarea

necorespunzătoare a lucrărilor.

Prin urmare, sunt

nefondate criticile recurentei potrivit cărora aceste lipsuri nu permiteau

calificarea contractului ca antrepriză, iar lipsa proiectului sau autorizației

justifica aprecierea că părțile au intenționat încheierea unui contract de

asociere în participațiune în care reclamanta aducea ca aport construcția

edificată astfel.

Este însă fondată

critica recurentei referitoare la nevalabilitatea contactului ca antrepriză

prin lipsa determinării prețului contractului de antrepriză, element esențial

al contractului de natură să implice nulitatea absolută a acestuia.

Potrivit art. 1431

alin. (2) C. civ., prețul antreprizei trebuie să fie determinat sau

determinabil la încheierea acestuia. Lipsa determinării prețului antreprizei ca

element esențial al contractului sinalagmatic lovește actul cu nulitate, iar în

cauză proba prețului contractului nu a fost realizată. Stabilirea judiciară a

prețului antreprizei prin estimarea pe cale de expertiză fie a valorii de

circulație a lucrării executate de antreprenor, fie prin determinarea valorii

materialelor și a manoperei nu este permisă și nu are capacitatea de a suplini

cerința de valabilitate a contractului referitoare la caracterul determinat al

prețului, de natură să evite nulitatea contractului.

Prin urmare, este

fondat motivul de recurs potrivit căruia antrepriza nu-și poate produce

efectele principale fiind lovită de nulitate ca atare, iar angajarea

răspunderii contractuale a pârâtei pentru plata prețului lucrării nu poate fi

angajată în baza actului nul.

Chiar și dacă reclamanta

nu a solicitat în câtimea de 30.000 euro prețul lucrării, ci a intitulat

pretenția sa ca reprezentând contravaloarea lucrării executate, cauza cererii

sale de chemare în judecată a reprezentat-o contractul, executarea acestuia,

pretenția sa fiind fundamentată pe dispozițiile art. 969 C. civ. prin care se

statuează că părțile sunt datoare să execute prestațiile asumate printr-un

contract. Aceeași reprezentare au avut-o, la admiterea acestei pretenții, atât

prima instanță de fond, cât și instanța de apel, care au recunoscut dreptul

reclamantei la încasarea prețului de 30.000 euro, ca efect al principiului

executării conforme a contractului.

Or, în aceste

condiții reclamanta nu poate cere executarea contractului, prin paralizarea sa

cu apărarea de nulitate opusă de recurentă, ca motiv de ordine publică, ci își

poate valorifica pretențiile pe baza altor temeiuri de drept material.

Pe cale de

consecință, nu poate fi admisă pretenția reclamantei întemeiată pe executarea

contractului nul ca atare, fiind fondat motivul de recurs întemeiat pe greșita

aplicare a legii referitoare la calificarea raportului juridic care a permis

neaplicarea dispozițiilor legale imperative care îl sancționau nu nulitatea.

Față de

considerentele prezentate, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune

cercetarea celorlalte critici din recurs referitoare la aprecierea eronată a

limitelor executării contractului raportată la riscul contractului, la stadiul

de execuție al lucrării și nici pe cele referitoare la estimarea greșită a

întinderii creanței reclamantei prin raportare la criteriile propuse de

expertizele administrate în cauză.

De aceea, potrivit

dispozițiilor art. 312 alin. (2) și art. 314 C. proc. civ., recursul va fi

admis, decizia recurată va fi modificată și va fi admis apelul declarat de

către pârâta SC S. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3661 din 1 iunie 2011 a

Tribunalului Comercial Cluj, cu consecința schimbării acesteia din urmă în

parte, în sensul respingerii cererii reclamantei SC T.R. SRL Huedin privind

obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 30.000 euro și a

dobânzilor aferente cesteia, precum și al obligării reclamantei suma de 690,25

lei cheltuieli de judecată parțiale; față de limitele recursului, restul

dispozițiilor sentinței vor fi menținute.

Totodată, față de

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., intimata-reclamanta va fi obligată la

plata cheltuielilor de judecată efectuate de către pârâtă în fazele apelului și

recursului, calculate în baza dovezilor existente în dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC S. SRL Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 185 din

19 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică și în consecință:

Admite apelul

declarat de pârâta SC S. SRL Cluj-Napoca împotriva Sentinței civile nr. 3661

din 1 iunie 2011 a Tribunalului Comercial Cluj pe care o schimbă în parte, în

sensul că respinge cererea formulată de reclamanta SC T.R. SRL Huedin privind

obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 30.000 euro și

dobânzile aferente.

Obligă pârâta să

achite reclamantei suma de 690,25 lei cheltuieli de judecată parțiale. Menține

restul dispozițiilor sentinței.

Obligă

intimata-reclamantă SC T.R. SRL Huedin să-i achite recurentei-pârâte suma de

28.465 lei cheltuieli de judecată în fazele apelului și recursului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 decembrie 2014.

Procesat

de GGC - NN