ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2681/2014

Deliberând

asupra cererii de recurs de față, din actele și lucrările dosarului, a

constatat următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1782 din

07 martie 2011 Tribunalul Constanța a admis acțiunea și a obligat pârâtul la

plata către reclamantă a următoarelor sume: 90.970,88 lei debit principal și

18.102 lei penalități de întârziere aferente, precum și a sumei de 3.794 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru și

timbru judiciar.

Pentru a

pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că părțile au încheiat

contractul de antrepriză din 17 iulie 2006 și actul adițional la acesta, în

baza căruia reclamanta s-a obligat să execute lucrările de finisaje și

instalații interioare și exterioare la obiectivul Colegiul Comercial Carol I,

iar pârâtul, în calitate de beneficiar, să plătească prețul lucrărilor

efectuate (art. 2), pentru nerespectarea obligațiilor contractuale datorând

penalități de 0,15 % pe zi de întârziere (art. 12.2).

S-a reținut

culpa pârâtului în derularea contractului încheiat de părțile din litigiu, în

considerarea dispozițiilor art. 969 și 1073 C. civ. la situația de fapt

reținută, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantei este fondată.

Apărările

pârâtului au fost înlăturate apreciindu-se că obiecțiunile pârâtului cu privire

la costul lucrărilor executate sunt nerelevante față de prevederile

contractuale referitoare la preț mai - sus redate și necontestarea

Centralizatorului financiar al categoriilor de lucrări, iar modificările din

situațiile de lucrări vizând alte aspecte, de exemplu manopera, apreciindu-se

că lucrările executate în teren nu corespund cu încadrarea din deviz, sunt

unilaterale și nedovedite. Câtă vreme, situațiile de lucrări sunt semnate de

dirigintele de șantier, în forma modificată însușită de pârâtă s-a considerat

că obiecțiunile acesteia descrise anterior au caracter formal, în condițiile în

care nu au fost dovedite în niciun fel.

În temeiul art.

274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a

cheltuielilor de judecată în sumă de 3.794 lei.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul Colegiul Comercial Carol I

Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, atât pe aspectul

situației de fapt reținute cât și în ceea ce privește aplicarea prevederilor

contractuale care guvernau relațiile dintre părți la situația faptică reală.

Prin Decizia

civilă nr. 44 din 21 martie 2012 Curtea a admis apelul și a schimbat în parte

sentința apelată în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 64.358,46 lei

debit principal și la plata penalităților de întârziere aferente debitului

calculate conform contractului. A obligat intimata reclamantă la 2.894 lei

cheltuieli de judecată către apelanta pârâtă.

Prin Decizia civilă

nr. 1648 din 16 aprilie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursurile declarate de reclamantă și pârât și a dispus casarea sentinței

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.

În pronunțarea

acestei decizii, Înaltei Curții de Casație și Justiție a

reținut că hotărârea atacată nu cuprinde argumentele care au format convingerea

instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând fără echivoc că, în speță,

situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită. Echivocul

asupra cuantumului pretențiilor deduse judecății invocat de ambele părți în

proces, în contextul în care niciuna nu contestă raportul juridic contractual,

este apreciat de instanța supremă ca fiind de natură să impună, conform art.

312 alin. (2) ultima teză C. proc. civ., casarea hotărârii atacate cu

trimiterea spre rejudecare în vederea lămuririi situației de fapt prin completarea

probatoriilor administrate în cauză, cu respectarea limitelor învestirii, dar

și a principiului rolului activ al instanței, urmând a se administra o

expertiză tehnică contabilă care să vizeze verificarea evidențelor ambelor

părți contractante în raport de concluziile raportului de expertiză tehnică în

construcții.

În rejudecare,

în ședința publică din 20 noiembrie 2013 Curtea a solicitat părților să depună

fiecare situația plăților pentru lucrările efectuate în lunile iulie, august

2008, acordând în acest sens termen de judecată la data de 11 decembrie 2013,

dată până la care atât apelanta pârâtă, cât și intimata reclamantă au depus

situația plăților și lucrărilor, însoțite de facturi.

Atât apelanta

pârâtă prin apărătorul ales cât și intimata reclamantă prin reprezentantul

legal au considerat că, față de situațiile depuse, întrucât părțile nu contestă

plățile prezentate ca fiind făcute de pârât, nu se impune administrarea probei

cu expertiză contabilă.

Prin Decizia civilă

nr. 184 din 18 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a

ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis declarat de

apelantul pârât - Colegiul Comercial Carol I, împotriva sentinței civile nr. 1782

din 07 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr.

11351/118/2010, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SC C. SA Constanța,

pe care a schimbat-o în parte în sensul că a fost admisă în parte acțiunea și a

fost obligată pârâta la plata sumei de 19.727,58 lei reprezentând debit

principal - contravaloare lucrări, a sumei de 3.728,51 lei reprezentând

penalități de întârziere și a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.520 lei

reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente pretențiilor

admise, cu 5.096 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și recurs,

reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu avocat.

A fost admisă

cererea de majorare a onorariului de expert formulată de d-na expert B.M. și a

fost obligat apelantul pârât Colegiul Carol I Constanța la plata sumei de 800

lei reprezentând diferență onorariu cuvenit expertului.

S-a reținut că,

raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de contractul de antrepriză

din 17 iulie 2006, astfel cum a fost modificat prin actul adițional din 27 iunie

2008, potrivit cu care reclamanta SC C. SA, în calitate de executant, s-a

obligat să execute lucrări de finisaje și instalații interioare și exterioare,

iar pârâtul Colegiul Comercial Carol I Constanța, în calitate de beneficiar,

s-a obligat să achite contravaloarea acestor lucrări.

Părțile au

stabilit în contract doar valoarea provizorie a lucrărilor, urmând ca valoarea

finală să rezulte din situațiile de lucrări în raport de cantitățile real

executate, la prețurile în vigoare, lucrări acceptate de beneficiar.

În considerarea

acestei clauze, pârâtul beneficiar a achitat parțial factura din 30 septembrie

2008 emisă de reclamantă, în valoare de 95.779,17 lei, reprezentând

contravaloarea lucrărilor executate în luna august. Factura a fost acceptată de

pârât cu mențiunea (pe factură) că „urmează a se achita după clarificarea

situațiilor de plată pe lunile respective".

În ceea ce

privește lucrările efectiv realizate și costul acestora, în fața instanței de

apel a fost administrată proba cu expertiză tehnică prin care expertul a

stabilit lucrările executate în lunile iulie și august, atât în raport de

devizele cu mențiunile dirigintelui de șantier, cât și de lucrările

identificate ca fiind efectiv realizate la obiectivul ce a făcut obiectul

contractului de antrepriză.

Potrivit

expertizei valoarea acestor lucrări se ridică la suma de 132.356,24 lei, fiind

incluse costul materialelor, manopera, cantitățile de materiale. Expertul a

luat în considerare situațiile cu obiecțiunile beneficiarului pe care Ie-a

coroborat cu situația reală a lucrărilor constatate la fața locului și a

stabilit valoarea totală a acestor lucrări.

Din valoarea

lucrărilor efectiv executate apelanta pârâtă a achitat suma totală de

112.628,66 lei, astfel cum rezultă din concluziile expertului tehnic, dar și

din situațiile de plăți depuse de părți în rejudecarea apelului.

Urmează ca, în

executarea obligațiilor contractuale asumate, pârâtul să fie obligat la plata

sumei de 19.727,58 lei reprezentând diferența neachitată, precum și la plata

penalităților de întârziere aferente acestei sume, în valoare de 3.728,51 lei,

calculate conform cap. XII pct. 2 din contract, respectiv de 0,15% pentru

fiecare din cele 126 zile de întârziere la plată.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel, reclamanta a declarat recurs.

În susținerea

recursului, prezintă situația de fapt referitoare la contravaloarea executării

lucrărilor realizate pe lunile iulie și august, sens în care solicită să se

aibă în vedere că lucrările executate în luna iulie sunt evidențiate în factura

din 31 iulie 2008, costul lucrărilor fiind de 107.820,37 lei pe care partea

adversă nu a contestat-o și a achitat-o integral, cu respectarea dispozițiilor

prevăzute în art. 6.1 din contract. Or, în cererea de chemare în judecată a

solicitat doar obligarea pârâtei la plata contravalorii lucrărilor executate în

luna august 2008.

În acest sens,

reclamanta susține că valoarea lucrărilor executate de societatea recurentă în

luna august au fost evidențiate în factura din 30 septembrie 2008 nu și la

lucrările din iulie 2008, cum în mod greșit s-a raportat instanța anterioară.

Sub acest aspect, recurenta invocă clauza contractuală cu privire la plata

lucrărilor, iar pârâta i-a comunicat după trei luni situațiile de lucrări

aferente lunilor iulie și august 2008 conform verificărilor efectuate în teren,

încălcând astfel clauza VI.1. din contract, invocată.

Instanța

anterioară nu a ținut cont de lucrările efectuate în luna august 2008, așa

încât este evidentă eroarea instanței, care pornind de la concluziile

raportului de expertiză a adunat sumele evidențiate în cele două facturi

(menționate expres în alineatele anterioare) și a procedat la deducerea din

suma totală a sumelor achitate deja de partea adversă.

În cazul de

față, arată recurenta, pretenția sa era obligarea pârâtei la suportarea

restului rămas de plată din contravaloarea lucrărilor executate de recurentă în

luna august 2008.

În virtutea

principiului disponibilității, instanța de fond trevuia să se pronunțe numai

asupra cererii deduse judecății prin cererea principală.

Așadar,

instanța de apel nu putea să ia în considerare concluziile expertului legate de

lucrările executate în luna iulie, în condițiile în care prin acțiunea

principală a fost învestită doar cu analiza lucrărilor executate în luna august

și obligarea pârâtei la suportarea restului de plată rămas din aceste lucrări.

Conchide

recurenta, că instanța de apel nu s-a pronunțat în limitele învestirii prin

cererea de chemare în judecată, acordând astfel pârâtei ceea ce nu s-a cerut,

motiv de nelegalitate circumscris art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte,

din oficiu, la acest termen a invocat nulitatea cererii de recurs în raport de

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și a rămas în

pronunțare pe această excepție.

Recurenta -

reclamantă își circumscrie criticile în mod global și formal motivelor de

identificare prevăzute de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., raportându-se la

hotărârea supusă controlului judiciar, din perspectiva contractului a

diferenței de sume rămasă de achitat pe luna august 2008.

Astfel,

recurenta indică motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., însă, după cum se poate observa, acesta nu este motivat, adică nu aduce

argumente care să combată soluția contestată, din perspectiva căii de atac

exercitată, care impune anumite rigori, pe care recurenta nu l-a respectat.

Astfel, din examinarea susținerilor recurentei, aceasta aduce critici de

netemeinicie privind suma care o pretinde, cu referire la expertiza efectuată

în cauză și reaprecierea situației de fapt deja stabilită.

Practic,

recurenții le indică formal, fără să le argumenteze în drept în lumina

controlului judiciar al recursului în considerarea motivelor de nelegalitate

prevăzute strict și limitativ de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.

În considerarea

celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației

reglementate de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și

inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nulitatea cererii formulată de reclamanta SC C. SA - Constanța împotriva Deciziei

civile nr. 184 din 18 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 septembrie 2014.