ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2681/2014

Deliberând asupra cererii de recurs de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele: Prin sentința civilă nr. 1782 din 07 martie 2011 Tribunalul Constanța a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a următoarelor sume: 90.970,88 lei debit principal și 18.102 lei penalități de întârziere aferente, precum și a sumei de 3.794 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că părțile au încheiat contractul de antrepriză din 17 iulie 2006 și actul adițional la acesta, în baza căruia reclamanta s-a obligat să execute lucrările de finisaje și instalații interioare și exterioare la obiectivul Colegiul Comercial Carol I, iar pârâtul, în calitate de beneficiar, să plătească prețul lucrărilor efectuate (art. 2), pentru nerespectarea obligațiilor contractuale datorând penalități de 0,15 % pe zi de întârziere (art. 12.2).

S-a reținut culpa pârâtului în derularea contractului încheiat de părțile din litigiu, în considerarea dispozițiilor art. 969 și 1073 C. civ. la situația de fapt reținută, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantei este fondată. Apărările pârâtului au fost înlăturate apreciindu-se că obiecțiunile pârâtului cu privire la costul lucrărilor executate sunt nerelevante față de prevederile contractuale referitoare la preț mai - sus redate și necontestarea Centralizatorului financiar al categoriilor de lucrări, iar modificările din situațiile de lucrări vizând alte aspecte, de exemplu manopera, apreciindu-se că lucrările executate în teren nu corespund cu încadrarea din deviz, sunt unilaterale și nedovedite.

Câtă vreme, situațiile de lucrări sunt semnate de dirigintele de șantier, în forma modificată însușită de pârâtă s-a considerat că obiecțiunile acesteia descrise anterior au caracter formal, în condițiile în care nu au fost dovedite în niciun fel. În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.794 lei. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul Colegiul Comercial Carol I Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, atât pe aspectul situației de fapt reținute cât și în ceea ce privește aplicarea prevederilor contractuale care guvernau relațiile dintre părți la situația faptică reală.

Prin Decizia civilă nr. 44 din 21 martie 2012 Curtea a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 64.358,46 lei debit principal și la plata penalităților de întârziere aferente debitului calculate conform contractului. A obligat intimata reclamantă la 2.894 lei cheltuieli de judecată către apelanta pârâtă. Prin Decizia civilă nr. 1648 din 16 aprilie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamantă și pârât și a dispus casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe. În pronunțarea acestei decizii, Înaltei Curții de Casație și Justiție a reținut că hotărârea atacată nu cuprinde argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând fără echivoc că, în speță, situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită.

Echivocul asupra cuantumului pretențiilor deduse judecății invocat de ambele părți în proces, în contextul în care niciuna nu contestă raportul juridic contractual, este apreciat de instanța supremă ca fiind de natură să impună, conform art. 312 alin. (2) ultima teză C. proc. civ., casarea hotărârii atacate cu trimiterea spre rejudecare în vederea lămuririi situației de fapt prin completarea probatoriilor administrate în cauză, cu respectarea limitelor învestirii, dar și a principiului rolului activ al instanței, urmând a se administra o expertiză tehnică contabilă care să vizeze verificarea evidențelor ambelor părți contractante în raport de concluziile raportului de expertiză tehnică în construcții.

În rejudecare, în ședința publică din 20 noiembrie 2013 Curtea a solicitat părților să depună fiecare situația plăților pentru lucrările efectuate în lunile iulie, august 2008, acordând în acest sens termen de judecată la data de 11 decembrie 2013, dată până la care atât apelanta pârâtă, cât și intimata reclamantă au depus situația plăților și lucrărilor, însoțite de facturi. Atât apelanta pârâtă prin apărătorul ales cât și intimata reclamantă prin reprezentantul legal au considerat că, față de situațiile depuse, întrucât părțile nu contestă plățile prezentate ca fiind făcute de pârât, nu se impune administrarea probei cu expertiză contabilă.

Prin Decizia civilă nr. 184 din 18 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis declarat de apelantul pârât - Colegiul Comercial Carol I, împotriva sentinței civile nr. 1782 din 07 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 11351/118/2010, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SC C. SA Constanța, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta la plata sumei de 19.727,58 lei reprezentând debit principal - contravaloare lucrări, a sumei de 3.728,51 lei reprezentând penalități de întârziere și a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.520 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente pretențiilor admise, cu 5.096 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu avocat.

A fost admisă cererea de majorare a onorariului de expert formulată de d-na expert B.M. și a fost obligat apelantul pârât Colegiul Carol I Constanța la plata sumei de 800 lei reprezentând diferență onorariu cuvenit expertului. S-a reținut că, raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de contractul de antrepriză din 17 iulie 2006, astfel cum a fost modificat prin actul adițional din 27 iunie 2008, potrivit cu care reclamanta SC C. SA, în calitate de executant, s-a obligat să execute lucrări de finisaje și instalații interioare și exterioare, iar pârâtul Colegiul Comercial Carol I Constanța, în calitate de beneficiar, s-a obligat să achite contravaloarea acestor lucrări. Părțile au stabilit în contract doar valoarea provizorie a lucrărilor, urmând ca valoarea finală să rezulte din situațiile de lucrări în raport de cantitățile real executate, la prețurile în vigoare, lucrări acceptate de beneficiar.

În considerarea acestei clauze, pârâtul beneficiar a achitat parțial factura din 30 septembrie 2008 emisă de reclamantă, în valoare de 95.779,17 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în luna august. Factura a fost acceptată de pârât cu mențiunea (pe factură) că „urmează a se achita după clarificarea situațiilor de plată pe lunile respective". În ceea ce privește lucrările efectiv realizate și costul acestora, în fața instanței de apel a fost administrată proba cu expertiză tehnică prin care expertul a stabilit lucrările executate în lunile iulie și august, atât în raport de devizele cu mențiunile dirigintelui de șantier, cât și de lucrările identificate ca fiind efectiv realizate la obiectivul ce a făcut obiectul contractului de antrepriză.

Potrivit expertizei valoarea acestor lucrări se ridică la suma de 132.356,24 lei, fiind incluse costul materialelor, manopera, cantitățile de materiale. Expertul a luat în considerare situațiile cu obiecțiunile beneficiarului pe care Ie-a coroborat cu situația reală a lucrărilor constatate la fața locului și a stabilit valoarea totală a acestor lucrări. Din valoarea lucrărilor efectiv executate apelanta pârâtă a achitat suma totală de 112.628,66 lei, astfel cum rezultă din concluziile expertului tehnic, dar și din situațiile de plăți depuse de părți în rejudecarea apelului. Urmează ca, în executarea obligațiilor contractuale asumate, pârâtul să fie obligat la plata sumei de 19.727,58 lei reprezentând diferența neachitată, precum și la plata penalităților de întârziere aferente acestei sume, în valoare de 3.728,51 lei, calculate conform cap. XII pct. 2 din contract, respectiv de 0,15% pentru fiecare din cele 126 zile de întârziere la plată.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamanta a declarat recurs. În susținerea recursului, prezintă situația de fapt referitoare la contravaloarea executării lucrărilor realizate pe lunile iulie și august, sens în care solicită să se aibă în vedere că lucrările executate în luna iulie sunt evidențiate în factura din 31 iulie 2008, costul lucrărilor fiind de 107.820,37 lei pe care partea adversă nu a contestat-o și a achitat-o integral, cu respectarea dispozițiilor prevăzute în art. 6.1 din contract. Or, în cererea de chemare în judecată a solicitat doar obligarea pârâtei la plata contravalorii lucrărilor executate în luna august 2008. În acest sens, reclamanta susține că valoarea lucrărilor executate de societatea recurentă în luna august au fost evidențiate în factura din 30 septembrie 2008 nu și la lucrările din iulie 2008, cum în mod greșit s-a raportat instanța anterioară.

Sub acest aspect, recurenta invocă clauza contractuală cu privire la plata lucrărilor, iar pârâta i-a comunicat după trei luni situațiile de lucrări aferente lunilor iulie și august 2008 conform verificărilor efectuate în teren, încălcând astfel clauza VI.1. din contract, invocată. Instanța anterioară nu a ținut cont de lucrările efectuate în luna august 2008, așa încât este evidentă eroarea instanței, care pornind de la concluziile raportului de expertiză a adunat sumele evidențiate în cele două facturi (menționate expres în alineatele anterioare) și a procedat la deducerea din suma totală a sumelor achitate deja de partea adversă. În cazul de față, arată recurenta, pretenția sa era obligarea pârâtei la suportarea restului rămas de plată din contravaloarea lucrărilor executate de recurentă în luna august 2008. În virtutea principiului disponibilității, instanța de fond trevuia să se pronunțe numai asupra cererii deduse judecății prin cererea principală.

Așadar, instanța de apel nu putea să ia în considerare concluziile expertului legate de lucrările executate în luna iulie, în condițiile în care prin acțiunea principală a fost învestită doar cu analiza lucrărilor executate în luna august și obligarea pârâtei la suportarea restului de plată rămas din aceste lucrări. Conchide recurenta, că instanța de apel nu s-a pronunțat în limitele învestirii prin cererea de chemare în judecată, acordând astfel pârâtei ceea ce nu s-a cerut, motiv de nelegalitate circumscris art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte, din oficiu, la acest termen a invocat nulitatea cererii de recurs în raport de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și a rămas în pronunțare pe această excepție.

Recurenta - reclamantă își circumscrie criticile în mod global și formal motivelor de identificare prevăzute de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., raportându-se la hotărârea supusă controlului judiciar, din perspectiva contractului a diferenței de sume rămasă de achitat pe luna august 2008. Astfel, recurenta indică motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., însă, după cum se poate observa, acesta nu este motivat, adică nu aduce argumente care să combată soluția contestată, din perspectiva căii de atac exercitată, care impune anumite rigori, pe care recurenta nu l-a respectat. Astfel, din examinarea susținerilor recurentei, aceasta aduce critici de netemeinicie privind suma care o pretinde, cu referire la expertiza efectuată în cauză și reaprecierea situației de fapt deja stabilită.

Practic, recurenții le indică formal, fără să le argumenteze în drept în lumina controlului judiciar al recursului în considerarea motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ. În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii formulată de reclamanta SC C. SA - Constanța împotriva Deciziei civile nr. 184 din 18 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2014.