ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 540/2016

Decizia nr. 540/2016

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 25 aprilie 2014, pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanții SC A. SRL și B.,

în contradictoriu cu pârâții C. și D., au solicitat instanței să constate nulitatea absolută a Tranzacției încheiată în data de 10 octombrie 2008 între B., în nume propriu și în calitate de administrator al SC A. SRL, pe de-o parte, și C. și D., pe de altă parte; urmare a constatării nulității absolute a Tranzacției încheiată la 10 octombrie 2008, obligarea pârâților la restituirea către reclamanta SC A. SRL a sumei de 380.000 de euro, achitată în temeiul promisiunii de vânzare-cumpărare din 03 mai 2007, încheiată între C și D., în calitate de promitenți-vânzători, pe de-o parte, și SC A. SRL în calitate de promitentă-cumpărătoare, pe de altă parte; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1004, art. 1006, art. 1010, art. 1020, art. 1021, art. 1073 vechiul C. civ.

Prin sentința civilă nr. 560 din 28 noiembrie 2014 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. x/117/2014,

s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții SC A. SRL și B., în contradictoriu cu pârâții C. și D., având ca obiect constatare nulitate absolută; au fost obligați reclamanții în solidar să plătească în favoarea pârâților C. și D. cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 RON.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții SC A. SRL Cluj-Napoca și B., prin care au solicitat admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți și, pe cale de consecință: constatarea nulității absolute a Tranzacției încheiată la 10 octombrie 2008 între B., în nume propriu și în calitate de administrator al SC A. SRL, pe de-o parte, și C. și D., pe de altă parte; ca urmare a constatării nulității absolute a Tranzacției încheiată în data de 10 octombrie 2008, obligarea pârâților la restituirea către apelanta-reclamantă SC A. SRL, a sumei de 380.000 de euro achitată în temeiul promisiunii de vânzare-cumpărare din 03 mai 2007, încheiată între C. și D., în calitate de promitenți-vânzători, pe de-o parte, și SC A. SRL în calitate de promitentă-cumpărătoare, pe de altă parte; obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Curtea de Apel Cluj, secția I-a civilă, prin decizia civilă nr. 981/A/2015 din 12 mai 2015

a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții SC A. SRL și B. împotriva sentinței civile nr. 560 din 28 noiembrie 2014 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosar nr. x/117/2014, pe care a menținut-o.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții SC A. SRL Cluj-Napoca și B., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și pe cale de consecință rejudecarea cauzei în fond și pe fondul cauzei admiterea acțiunii.

Recurenții se raportează prin motivele de nelegalitate invocate, la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii a normelor de drept material.

Recurenții au formulat critici în ceea ce privește decizia instanței de apel în legătură cu nulitatea absolută a Tranzacției încheiată la data de 10 octombrie 2008 între B. în nume propriu și în calitate de administrator al SC A. SRL pe de o parte și C. și D. pe de altă parte, precum și cu privire la obligarea intimaților-pârâți la restituirea către recurenta SC A. SRL a sumei de 380.000 euro achitată în temeiul promisiunii de vânzare-cumpărare din 3 mai 2007, încheiată între C. și D. în calitate de promitenți-vânzători, pe de o parte și SC A. SRL în calitate de promitentă-cumpărătoare pe de altă parte.

În ceea ce privește prima critică, recurenții au arătat că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material, considerând în mod eronat faptul că Tranzacția nu este afectată de o condiție pur potestativă din partea debitorilor, întrucât pentru ca aceasta să își producă efectele pentru care a fost încheiată, intimații aveau atât obligația de a acorda procura, cât și pe aceea de a menține ca valabilă procura în cauză, până la momentul vânzării terenurilor.

Considerentele instanței de apel sunt greșite, întrucât în situația de față este incidență o manifestare de voință univocă, atât timp cât nașterea și existența raporturilor juridice dintre părți a depins de voința exclusivă a pârâților, de a acorda și de a menține ca validă până la vânzarea terenurilor a mandatului recurentului B., lipsind voința de a contracta a acestora.

În raport de această situație de fapt, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1010 și art. 1006 C. civ., obligația fiind asumată sub condiție pur potestativă, pentru că depinde exclusiv de voința pârâților și nu de elemente exterioare acestei voințe.

În mod eronat a reținut instanța de apel că revocarea mandatului a fost întemeiată, întrucât acordarea și menținerea procurii nu era condiționată de plata impozitului de către reclamantul B. Deși există în cuprinsul Tranzacției, la art. 10, obligația de a suporta cheltuielile aferente impozitului anual pentru terenuri, aceste obligații nu sunt interdependente.

Mai mult decât atât, în cuprinsul Tranzacției se prevede obligația pentru intimați de a pune la dispoziția recurentului B., toate actele necesare vânzării, inclusiv amplasarea exactă a terenurilor situate în Brașov, precum și obligația de informare cu privire la sumele aferente impozitului pentru terenurile în cauză.

Reaua-credință a intimaților rezidă în neacordarea unei noi procuri recurentului B. și rămânerea în posesia sumei de 380.000 euro, concomitent cu păstrarea dreptului de proprietate asupra terenului.

În consecință, din coroborarea art. 2, art. 6 și 7 din Tranzacție, recurenții-reclamanți apreciază că obligația asumată a fost una pur potestativă, transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor și recuperarea sumelor datorate de către intimați, depinzând de voința intimaților, de acordare și menținere a unui mandat acordat în acest sens.

În ceea ce privește a doua critică adusă deciziei recurată, recurenții-reclamanți argumentează temeinicia acestui capăt subsidiar al cererii de chemare în judecată, având în vedere rațiunea încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare din 03 mai 2007 și anume garantarea împrumutului în sumă de 300.000 euro. Or, în situația în care intimații-pârâți nu au restituit sumele menționate în contractul de împrumut și nici nu și-au îndeplinit obligația de transfer a dreptului de proprietate către recurenta SC A. SRL, este justificată restituirea sumei solicitată.

În continuarea acestui raționament, recurenții-reclamanți arată că întrucât Tranzacția este lovită de nulitate absolută, suspendarea efectelor promisiunii de vânzare-cumpărare din 03 mai 2007 prevăzută la art. 12 alin. (3) din Tranzacție nu mai subzistă și raportat la neîndeplinirea încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare, singura modalitate de reparare a prejudiciului cauzat societății reclamante este restituirea în totalitate a sumei de 380.000 euro care reprezintă întregul preț achitat de aceasta.

Procedura derulată în recurs a constat în întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul este admisibil în principiu.

Intimații-pârâți C. și D. au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care au invocat, în principal excepția nulității recursului raportat la dispozițiile art. 489 C. proc. civ., solicitând anularea recursului, întrucât criticile invocate sunt incompatibile cu ipoteza avută în vedere de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Completul de filtru a apreciat recursul declarat admisibil în principiu și, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a fixat termen de judecata acestuia.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte urmează a examina excepția de nulitate, invocată de către intimații-pârâți prin întâmpinare și reține următoarele:

Cu privire la nulitatea motivelor de recurs, intimații-pârâți au susținut că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Excepția este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. „Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (...) d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Este de observat că recurenții-reclamanți prin cererea de recurs au indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. procedând la dezvoltarea criticilor subsumate acestui motiv de nelegalitate.

Este de observat că deși recursul reclamanților a fost fundamentat în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 7 C. proc. civ., supune analizei instanței de recurs greșita aplicare a normelor de drept material, din perspectiva, pe de o parte, a nulității absolute a Tranzacției încheiată la data de 10 octombrie 2008, pe de altă parte din perspectiva obligării pârâților la restituirea către reclamanta SC A. SRL a sumei de 380.000 euro achitată în temeiul promisiunii de vânzare-cumpărare din anul 2007.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității și să procedeze la analiza recursului din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Examinând în cadrul controlului de legalitate, motivele de recurs formulate în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul, având în vedere următoarele considerente:

În analiza recursului, Înalta Curte reține că prin acțiunea dedusă judecății reclamanții solicită să se constate nulitatea absolută a Tranzacției încheiată la 10 octombrie 2008 între B., în nume propriu și în calitate de administrator al SC A. SRL, pe de o parte și C. și D., pe de altă parte și urmare a constatării acestei nulități absolute, pârâții să fie obligați la restituirea către reclamanta SC A. SRL a sumei de 380.000 euro, achitată în temeiul promisiunii de vânzare-cumpărare din 03 mai 2007.

Greșita aplicare a legii de către curtea de apel se referă, în opinia recurenților la existența unei condiții pur potestative din partea debitorului, de natură să atragă nulitatea Tranzacției, în raport cu dispozițiile art. 1010 C. civ.

Înalta Curte apreciază că motivul de recurs analizat nu este fondat. Conform art. 1010 C. civ. condiția pur potestativă din partea debitorului duce la nulitate, numai dacă ea constituie o condiție suspensivă și nu rezolutorie, cu alte cuvinte când perfectarea contractului depinde de un eveniment pe care debitorul poate să-l facă să se întâmple sau să îl împiedice.

Or, în cauză, intimații-pârâți și-au manifestat voința cu privire la o condiție rezolutorie, retragerea mandatului special acordat creditorului pentru a gestiona realizarea vânzării, fiind determinată de neexecutarea culpabilă de către acesta a obligațiilor contractuale.

Relevantă din acest punct de vedere este data la care a fost încheiată Tranzacția din 10 octombrie 2008, precum și Procura din 17 octombrie 2008, care demonstrează intenția de contracta a pârâților. Este de menționat și faptul că motivul revocării procurii a intervenit după trei ani de la încheierea acesteia, pentru nerespectarea obligației asumată prin art. 9 din Tranzacție, aceea de a suporta cheltuielile aferente impozitului anual pentru terenurile ce urmau a fi vândute.

Este de esența contractului de mandat că această convenție poate fi desființată și prin voința uneia dintre părți, nu numai prin consens, iar revocarea mandatului nu poate fi apreciată o condiție pur potestativă, obligația asumată de către reclamanți își are izvorul în convenția încheiată, care nu a depins de un eveniment viitor sau nesigur.

În ceea ce privește criticile recurenților privind motivele care au stat la baza revocării procurii, Înalta Curte constată că sumele restante datorate cu titlu de impozit pentru terenuri au fost stabilite prin titluri executorii, astfel încât nu se poate susține de către reclamanți îndeplinirea acestei obligații.

Criticile formulate în ceea ce privește cererea subsidiară privind restituirea sumei de 380.000 euro sunt de asemenea nefondate.

Acest capăt de cerere a fost respins având în vedere soluția pronunțată față de capătul principal de cerere, potrivit principiului accesorium sequitur principale.

Din alt punct de vedere, considerentele instanței de apel sunt corecte în sensul că nici una dintre părți nu poate solicita restituirea prestațiilor executate în temeiul promisiunii de vânzare-cumpărare, care și-a suspendat efectele până la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei atacate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de reclamanții SC A. SRL și B. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanții SC A. SRL și B. împotriva deciziei civile nr. 981/A/2015 din 12 mai 2015 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2016.