ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1037/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta G.E. a solicitat în contradictoriu cu C.J.P. Cluj anularea Hotărârii

nr. 21246 din 27 mai 2007 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască

și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada mai

1942 – noiembrie 1944.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că împreună cu familia sa a fost nevoită să se refugieze din

Ardealul de Nord sat Vlaha, în localitatea Luna de Sus, datorită persecuțiilor

etnice la care a fost supusă odată cu cedarea Ardealului de Nord, Ungariei.

În susținerea acțiunii,

reclamanta a depus în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare

civilă și declarațiile autentificate ale unor martori, din care a rezultat că

reclamanta a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu.

Pentru elucidarea situației

de fapt au fost audiați doi martori care au relatat faptul că în cursul anului

1942, reclamanta cu familia sa a fost obligată să se refugieze în Cluj,

datorită persecuției etnice la care a fost supusă, urmare a cedării Ardealului

de Nord.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 514

din 23 octombrie 2007 Curtea de Apel Cluj, a admis acțiunea formulată de

reclamantă, a anulat Hotărârea nr. 21246 din 27 mai 2007, a constatat că reclamanta este beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 și i-a

acordat aceste drepturi pentru perioada mai 1942 - noiembrie 1944, începând cu

data de 1 ianuarie 2007.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că familia reclamantei, în anul

1942, a fost obligată să-și părăsească domiciliul, și să se refugieze la Cluj datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă, urmare a cedării Ardealului de

Nord, Ungariei.

Împotriva acestei hotărâri,

a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, pe motiv că localitatea din care s-a mutat reclamanta era liberă,

iar motivul plecării a fost oricare altul decât persecuția etnică.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu

dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Din înscrisurile depuse la

dosar, apar neconcordanțe între locul nașterii și data refugierii reclamantei,

iar aceste documente oficiale nu dovedesc refugierea din localitatea Vlaha în

Cluj.

Simpla mutare a reclamantei

dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de

persecuții etnice.

Reclamanta, a încercat să-și

dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei

testimoniale.

În scopul evitării

eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice,

este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a

aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Martorii audiați au susținut

că părinții reclamantei erau persecutați etnic și au fost obligați să

părăsească localitatea de domiciliu.

Or, simplele declarații ale

martorilor din care rezultă că aceștia nu cunosc prea bine situația

reclamantei, neputând să definească unde anume, când și din ce cauză familia

reclamantei a fost refugiată, nu pot fi luate în considerare mai ales că nici unul

dintre aceștia nu a probat afirmațiile cu acte oficiale.

Mai mult, din adresa din 11 octombrie 2004 emisă de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Cluj, rezultă că

părinții reclamantei nu figurează în evidențele deținute de această instituție

Așadar, înscrisurile și

declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea

hotărârii, nu respectă cerințele prevăzute de lege și nu se coroborează cu nici

un alt mijloc de probă.

În raport de obiectul

acțiunii, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art.

129 alin. (5) C. proc. civ.

Astfel, pentru a se ajunge

la o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind

datori, potrivit textului de lege sus citat, să pună întrebări părților sau să

pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la

dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare,

putând ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se

împotrivesc.

De asemenea, instanța este

datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul

și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților

ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor.

Nu în ultimul rând, instanța

poate să invoce din oficiu încălcarea normelor imperative pentru a se respecta

contradictorialitatea și dreptul la apărare.

Neprocedând în acest mod,

hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc

adevărul, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care

urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării,

instanța de fond urmează, așadar, să valorifice toate apărările și susținerile

părților.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin (1) și alin.

(2) C. proc. civ., recursul va fi admis iar sentința atacată va fi casată cu

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

C.J.P. Cluj, împotriva sentinței civile nr. 514 din 23 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2008.